Screen Shot 2014-05-23 at 00.27.41

Locația, Selgros Pantelimoun, raionul de cărnuri. Un el și o ea, tineri, până în 30 de ani, cu un băiețel mic, maxim 4 ani.
Copilul, foarte haios, se uita prin vitrine, lălăind ceva cântecel , la câțiva pași de mumă-sa. Doamna, observându-l că nu e lipit de ea, începe să urle:

– Alexis, vino imediat lângă mine! De câte ori ți-am spus să nu te mai dezlipești de mine?? Spune-mi?! Știi ce o să fac, pentru că nu mă asculți? O SĂ TE DUC LA ÎNCHISOAREA DE COPII, UNDE MERG COPIII CARE NU SUNT CUMINȚI! Așa să știi!

Copilul a început să tremure, să plângă și să cerșească milă, mami, nu mai fac, mami, nu mă trimite, mami, te iubesc mami, iar vaca continua, plină de satisfacție Ba nu, o să mergi, m-am săturat să mă tot rog de tine, o să mergi la închisoarea de copii!

Mi-a venit să îi troznesc o fleică în dinți imbecilei.
E ok, nu sunt de acord cu parentingul de tip nou, cel în care părintele citește 10 cărți de specialitate, care de fapt sunt cărți de negociere, după care începe dacă tu faci asta, eu îți dau aia, dar vai, nu ridica tonul la copil, dar vai, copilului nu trebuie să îi interzici niciodată nimic, ci trebuie să îi explici calm și matur ce dorești, dar vai, tu nu ești de acord cu mine?

Dar nici să îți ameninți copilul ca pe ultimul animal.
Oamenii uită că acel copil e rodul unei iubiri, a fost dorit, a fost cerut. Nu se transformă peste noapte în păpușă, nu e unealta realizării neîmplinirilor noastre din viața de dinaintea lui, nu e nimic din toate astea.

E doar un copil.