Încep să mă spariu

Blue, pana nu iti porneste imprimanta in mijlocul noptii, dupa o pana de curent, nu stii ce e aia nevoie acuta de pampers :)))

o dati in bit.ly/1uMqgLg 🙂

eu imi instalasem la un moment dat simpsons tapped out pe tableta si geniile de programatori au activat notificarile by default fara optiunea de dezactivare, asa ca pe la vreo 3 noaptea tipa Homer la mine ca a terminat ceva

@Mихаи – de curios, ce faceai cu petarde la pescuit?

@nea-zapada – m-am gandit si eu la asta, dar Mихаи nu pare a fi atat de tanar incat sa creada ca petardele alea se incing in foc 🙂

Prima dată am cumpărat petarde prin 97-98. Lucram undeva unde trebuia să fiu foarte – foarte devreme. N-aveam mașină și până la primul troleibuz mă luptam cu toți maidanezii din cartier. La început cu o coadă de undiță extensibilă, cu care făceam vâââjjjjj, pe urmă cu petarde. FisssssBuuuum, și fugeau. Ok, era 4 dimineața dar aveam o satisfacție deosebită să trezesc babele care hrăneau potăile.

Pe urmă, mi-am dat seama că dacă-s bune pentru câini, atunci sunt bune și pentru mistreți. Ca să ajung unde pescuiesc de obicei, am traseu prin câțiva kilometri de pădure, cu desișuri, fără niciun fel de drum sau potecă. Și merg pe jos, că n-ai cum să intri nici călare.
Mistreții stau ziua în boscheți și noaptea intră în câmp, la haleală. Chiar dacă pajiștea cu sfeclă e pe malul celălalt și vadul e pe unde mă întind eu.

Ideea e ca ei să știe că ești acolo, că de ferit se feresc singuri.
Așa că, intru în pădure, merg 200 de metri prin boscheți, poac, mai merg 100 de metri, poac, și tot așa, vreo 8 kilometri.

Iarna, îmi iau câte un kil de petarde și le pun frumos, la loc uscat, învelite în hârtie cerată, să nu pățească nimic. Nu-s de dixtractie, sunt pentru protecția curului meu, să n-ajungă-nfipt în colți de argint. [ am povești căcălău, da’ nu comparăm vierii mei cu suedeza lui nea Ilie

Și totul mi se întâmplă aici:

www.youtube.com/watch?v=daO4QpZ1F7s

Locul se numește Botul Măgarului.
Ce mi s-a părut de-a dreptul pur și simplu a fost că printre cei care au comentat la slide a fost chiar tipul care a făcut magia cu muzica.

scrisesem mai devreme asta, nu-ș de ce nu se vede

Prima dată am cumpărat petarde prin 97-98. Lucram undeva unde trebuia să fiu foarte – foarte devreme. N-aveam mașină și până la primul troleibuz mă luptam cu toți maidanezii din cartier. La început cu o coadă de undiță extensibilă, cu care făceam vâââjjjjj, pe urmă cu petarde. FisssssBuuuum, și fugeau. Ok, era 4 dimineața dar aveam o satisfacție deosebită să trezesc babele care hrăneau potăile.

Pe urmă, mi-am dat seama că dacă-s bune pentru câini, atunci sunt bune și pentru mistreți. Ca să ajung unde pescuiesc de obicei, am traseu prin câțiva kilometri de pădure, cu desișuri, fără niciun fel de drum sau potecă. Și merg pe jos, că n-ai cum să intri nici călare.
Mistreții stau ziua în boscheți și noaptea intră în câmp, la haleală. Chiar dacă pajiștea cu sfeclă e pe malul celălalt și vadul e pe unde mă întind eu.

Ideea e ca ei să știe că ești acolo, că de ferit se feresc singuri.
Așa că, intru în pădure, merg 200 de metri prin boscheți, poac, mai merg 100 de metri, poac, și tot așa, vreo 8 kilometri.

Iarna, îmi iau câte un kil de petarde și le pun frumos, la loc uscat, învelite în hârtie cerată, să nu pățească nimic. Nu-s de dixtractie, sunt pentru protecția curului meu, să n-ajungă-nfipt în colți de argint. [ am povești căcălău, da’ nu comparăm vierii mei cu suedeza lui nea Ilie

Și totul mi se întâmplă aici:

www.youtube.com/watch?v=daO4QpZ1F7s

Locul se numește Botul Măgarului.
Ce mi s-a părut de-a dreptul pur și simplu a fost că printre cei care au comentat la slide a fost chiar tipul care a făcut magia cu muzica.