Hiena

Gata, am ajuns acasă. Șontâc-șontâc, mă dau lovit să nu mă pună coana Tanța să dau cu aspiratorul.

Barbarismul trupelor rusești pe care l-am văzut în treacăt îmi dau fiori gândindu-mă cât de aproape am fost. V-am zis, dacă mai scap câte-o tâmpenie din gură, dacă-i mai zic lui Cetin că-l iubesc sau chestii de-astea, sunt doar scrântit la minte de la șoc, nu e adevărat.

Revenind la ce se întâmplă.
Aș vrea să terminăm cu “suntem alături de Ucraina”.
Nimeni nu e prietenul Ucrainei acum.
Ucraina luptă singură cu o mașină militară puțin ruginită dar uriașă, care se unge și înaintează pe zi ce trece.
Degeaba o dăm cu empatii, cu ajutoare pentru refugiați, cu ceva Javies și Bayrakies, în esență nu ajutăm Ucraina cu mai nimic.
Dar nici nu afectăm Rusia cu nimic.
Și asta se întâmplă de vreo 20 de ani.
De vreo două decenii, speranța a devenit cel mai mare inamic.
Al nostru și al politicii externe. Începând cu SUA.
Toți liderii vestici au sperat la mai bine și s-au făcut că plouă când Putin a comis câte-o crimă.
“Nemții ca dușmani o fost mai buni dicât rușii ca aliaț’. N-o fost șî n-ar sî hii prietinii tăi. S’nai v’odată speranța asta…” – spunea bunicul.
Îi înjura și-i blestema în fiecare zi.

Bunătatea orbește

Vă spun sincer, bunătatea față de hiene te orbește.
Deși crezi că e și ea un animal, că-i e foame și ei săraca, hiena nu se va lăsa până n-o să te sfâșie.
Își va zburli coama și-și va lăsa capul în jos salivând la beregata ta.
Așa am procedat toți cu Rusia.
Deși născută din dorința (cu intenție bună) de a primi Rusia în comunitatea globală, asta ne-a orbit și n-am mai văzut semnalele de alarmă.
Una din primele acțiuni speciale ale lui Putin din anii 2000 a fost să niveleze capitala Ceceniei, Groznîi. Națiunile Unite au numit orașul ca find “cel mai distrus oraș” cu mii de civili morți și case distruse.
Cum a răspuns America?
Cu îngrijorare.
Și o întâlnire prietenească.
“Eu cred că putem totuși discuta cu Putin. Am văzut în el un om puternic și capabil de soluții eficiente.” – spunea președintele american de-atunci, Bill Clinton.
Clinton a fost primul președinte american care a văzut în Putin un “potențial partener de discuții“.
Dar n-a fost ultimul.
Câțiva ani mai târziu, George Bush spunea:
“Putin e o persoană deschisă în care poți avea încredere. L-am privit în ochi și i-am cunoscut sufletul.”
(sursa: NBC)
În ciuda avertismentelor primite de la McCain și alți senatori americani, Bush a avansat ideea că putem avea “un nou început cu Putin”.
În ciuda a ceea ce se întâmplase în Groznîi.
În ciuda otrăvirii în 2004 a candidatului la președinția ucraineană Victor Iușcenko care a supreviețuit iar investigațiile ulterioare au arătat că ordinul a venit de la Kremlin.
În ciuda asasinării prin radiere în 2006 a lui Alexander Litvinenko – un declarat oponent a lui Vladimir Putin.
“Pe mine poate c-ai reușit să mă reduci la tăcere dar nu și întreaga lume. Ecoul protestelor împotriva ta, domnule Putin, va răsuna în urechile tale pentru tot restul vieții” – scria Litvinenko.
În mod tragic, ecoul ăla a murit.
Cum a răspuns Marea Britanie la asasinarea unui cetățean britanic pe teritoriul său?
Au expulzat 4 diplomați ruși.
Care au fost înlocuiți o săptămână mai târziu.
Asta a fost tot.

De neacceptat

În 2008, cu mușchii la vedere, Putin a invadat Georgia.
Sub pretextul protejării vorbitorilor de limba rusă din Georgia, tancurile rusești au călcat totul în cale.
Și atunci au fost oameni măcelăriți fără milă.
“Rusia a invadat un stat independent și amenință un guvern democratic ales de poporul său. O astfel de acțiune este de neacceptat în secolul XXI” – spunea George Bush.
De neacceptat, da?
Cum l-a pedepsit Bush pe Putin pentru încălcarea unui stat independent?
Cu nimic.
Nu s-a întâmplat nimic.
Nici măcar un bobârnac, nimic.
Nu tu sancțiuni economice, nu tu o constrângere diplomatică… Nimic.
A fost cea mai mare greșeală în politica externă americană – și n-o spun eu, o spune chiar consilierul pe probleme de securitate al președintelui Bush de la acea vreme.

În 2008, Sergei Magnitsky (născut în Ucraina, consilier financiar în Rusia) a fost arestat pentru dezvăluirea unor imense acte de corupție ale guvernului de la Moscova. Bush încă era președinte.
Ați ghicit, niciun cuvânt.
Nimic.
A murit în închisoare, nu mult după acel “reset rusesc” al lui Obama.
Imaginea cu Clintoneasa și Lavrov apăsând pe un buton atomic de jucărie mă bântuie și-acum.

Flexibil

Aproape inexplicabile gesturile de a-l curta pe Putin.
O oarbă dorință de a lucra cu Putin, în ciuda avertismentelor NATO.
Vă amintiți momentul ăla surprins de microfoane când Obama îi spunea lui Medvedev “Acuma mă dau eu mai scorțos că avem alegeri, dar după alegeri o să fiu mai flexibil” iar Medvedev, președinte cumințel și înțelegător spunea “O să transmit asta lui Putin” — youtu.be/keXx0zxTarE?t=43 — a fost momentul în care am realizat că suntem căcați la cur. Că liderii pe care-i avem sunt îngrijorați dar miloși din fire și că biata hienă trebuie și ea hrănită. Că Putin va reveni și va reveni în forță.
Oponentul politic a lui Obama din acele alegeri – Mitt Romney – a spus în dezbaterea finală:
– Putin și Rusia este îngrijorarea noastră numărul 1.
Cum a răspuns Obama?
A făcut mișto de el.
– Vezi că a sunat 1980, își vrea politica ‘napoi.
O întreagă Americă, ba chiar o întreagă lume a aplaudat. Vai ce carismatic și plin de umor e Obama.
Flexibilitatea lui Obama a fost într-adevăr transmisă lui Vladimir iar 2 ani mai târziu Putin ordona intrarea în Crimeea.
Războiul civil început în estul Ucrainei atunci a fost direct finanțat de Moscova.
Îngrijorător, nu-i așa?
Noi nu putem trimite avioane acum în Ucraina dar Putin a putut să trimită arsenale întregi separatiștilor ruși de-atunci.
Mai țineți minte când un sistem antirachetă trimis separatiștilor ruși au dat jos un avion malaezian omorând 298 de oameni nevinovați.
Ce i s-a întâmplat Rusiei?
Ceva sancțiuni cu care Putin s-a șters la cur.
Nimic semnificativ.
După care, văzând că gluma se îngroașă, comunitatea internațională reacționează și dă afară Rusia din G8.
Pfaa, s-a speriat Putin, nu?

пиздеть!

A urmat Siria, Putin luând partea maniacului criminal Bashar al-Assad.
Rusia a folosit atunci bombe cu dispersie atacând spitale și civili.
Ce răspuns a avut Occidentul la acțiunile lui Putin?
Ați ghicit: NIMIC.
Nicio sancțiune, nicio ceartă, nimic.
În tot acest timp, oponenții lui Putin cădeau de la etaj.
În 2015, Boris Nemtzov a fost asasinat în plină zi în apropiere de Kremlin.
În 2016, aparent, degetele lui Putin s-au amestecat și-n alegerile americane.
Câțiva cetățeni și chiar diplomați ruși au fost trimiși acasă din SUA.
Nimic incisiv, nimic care să-l sperie pe Putin.
– Domnule președinte, ce plan aveți împotriva lui Putin? întreba un reporter.
– Plan?!…
– Da, ce plan aveți cu el? Putin e un criminal…
Într-o debilă sinceritate, președintele Trump răspundea:
– Și ce, America e nevinovată?

A urmat otrăvirea lui Sergei Skripal și a fiicei lui.
Imediat apoi, otrăvirea și arestarea lui Navalnîi.
Nimic din partea Americii, nimic din partea Europei.
Acuma sincer, dacă tu erai Putin…
Dacă tu vedeai că întreg mapamondul nu e decât o jucărie care dansează când îi pui baterii, tu ce-ai fi făcut?
Când ți s-ar fi pus pata pe Ucraina ce-ai fi făcut? Ce-ai fi zis tu dacă erai Putin?
– Uuuuuhhh, e Biden președinte… Uuuuuuhhh, NATO, mă sperii.
Sau
– пиздеть! Să facem Rusia Mare!

Nu știu la acest moment cine și în ce fel ar putea să-i țină piept maniacului.
Episodul prin care-am trecut nu îmi dă încă necesara claritate de minte să vă spun ce soluții aș vedea.
Știu, trebuia să scriu un articol cu poante, cu mărțișoare – sărutmâna domnișoarelor și doamnelor, vă iubesc pe toate… dar azi e primul 8 Martie urât.
Hienei îi curg balele însângerate iar liderii noștri o ard prietenește, cu grijă pentru mediul înconjurător, cu teama drobului de sare în timp ce el realmente cade.

Tot între timp, mor oameni.
Mor pentru că noi avem reguli.
Reguli create tot de noi.
Reguli pe care o lume civilizată le-a făcut pentru pentru oameni civilizați.
Nu pentru hiene.
Iar Ucraina luptă singură cu aceste hiene.
Noi stăm pe margine și empatizăm.