De când cochetez cu amanta mea Finestore și am acces la cultura băuturilor fine, am încercat să îmi diversific paleta și să nu fiu masculul acela care bagă bere, 10 mici și hai la somn. Am intrat în băuturi mai de nișă, care nu îți vin în cap din primul moment. Adică câți dintre noi zic brusc Hai să bem un gin, că nu mai pot!

Dar adevăr vă spun vouă, eu, ca băutor doar de ocazie și doar de băuturi de calitate, am seri în care mă opresc, respir, îmi fac un gin cu tonic și seara devine brusc mai bună. TOnicul să fie neapărat ultra rece și fizzy, o parte gin, două părți tonic, nu ai cum să bei ceva mai bun, în asemenea momente.

Sau când sunt mai jucăuș și îmi încalc regulile de la diabet, îmi pun gin cu Martini sau Campari. La fel, să fie reci, ca să se evidențieze dulceața din Martini împreună cu plantele din gin, te poți pierde ușor, vă zic. Bine, sufăr vreo 2 zile, dar bărbați suntem. Faza este că, atunci când e vorba de gin, cutumele nu mai există, trebuie să fii curajos și să încerci variante, rezultatul te va surprinde în mod plăcut, întotdeauna.

De exemplu, JUNE ROYAL PEAR & CARDAMOM, un gin cu aromă fructată, care merge excelent cu o bere de ghimbir. Da da, e de încercat, am aflat de combinație direct de pe site de la Finestore.

Iar dacă vreți să o ardeți pe eleganță, JUNE WILD PEACH & SUMMER FRUITS, cu arome de pară și fructe, merge excelent de bine știți cu ce? Da, exact, cu șampanie. Tot în combinația 1 la 3, dar până și asta e chestie de gust, vă puteți juca cu cantitățile relaxați, nu trebuie să dați socoteală nimănui.

Happy gin-ing!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

20 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    BTW: cât ai glicata (Hb A1c), doar de curios. Și eu sunt diabetic tip II dar îmi controlez alimentația destul de mult și fac multă mișcare, glicemia o am in jur de 100-110 à jeun în condițiile astea.

    • #2

      Depinde si de varsta. Socrul meu are aproape 80 de ani si ultima data i-a iesit glicozilata vreo 7.6 daca am retinut corect. Si se lupta cu ea de vreo 30 de ani. Ultima mea glicozilata mi-a iesit undeva la vreo 7.2 (40 de ani), insa am avut niste luni in urma cu multe probleme si suparari. Conteaza cel mai mult cum te simti tu bine, eu am renuntat la paine, foarte rar bag o felie dimineata sau mai arunc un pate/unt pe una. Nu fumez, nu beau, dar am o viata sedentara, de birou. In weekend foarte rar arunc un ochi in telefon sau PC/laptop/ps4 etc. Plimbari pe jos, jucat cu copilul etc.

    • #3

      Știu că depinde și de vârsta și de alți factori cum sunt supărarile. Când am fost diagnosticat cu diabet, acum 2 ani, aveam glicata 9. Acum stă la 5.6 – 5.8 dar am scos zahârul, pâinea albă, patiserie, dulciuri, porc si mezeluri (aveam și colesterolul imens), alcool cu excepția vinului alb sec doar ocazional. Am introdus multe legume crude și fructe. Mișcare, bicicletă aproape zilnic 10-15 km, in anotimpul rece cardio in casă, sală de cateva ori pe săpt, tot acasă. La diagnosticare aveam 105 kg, acum sunt la 72 și mă mențin de un an.

  2. #4

    “Sau când sunt mai jucăuș și îmi încalc regulile de la diabet, îmi pun gin cu Martini sau Campari.”

    Intr-o seara calduroasa, trage adanc aer in piept, pune un antinevralgic bine pentru dimineata si peste gin toarna si Campari si Martini rosso, gheata si coaja de portocala. Divin, iti spun!

    en.wikipedia.org/wiki/Negroni

  3. #5

    4 parti mari gin (Whitley Neill gutui)
    1/2 parte mica triplu sec
    Sucul de la o juma de lamaie
    Jumatate de shaker gheata nici prea mare nici prea mica
    (shake, shake, shake senora)
    Turnat in pahar mare, cam 3/4, adaugat apa minerala sau apa tonica, dupa gust.
    Apa tonica si triplu sec duc gustul spre dulce, poate fi combatut cu mai multa lamaie.
    La final se poate adauga o felie de lamaie sau lime. Sau o ramurica de cimbru, daca ai la indemana. Si daca mai ai cand.
    You’re welcome. O sa-i zic QuincyLemon.

    Parte mica / parte mare – de la chestia aia care nu stiu cum se cheama si nici ce cantitati au fiecare

    • #6

      Si bunica mea tot cam asa iti spune cand o intrebi o reteta de prajitura sau placinta:
      – 1 cana de apa;
      – 2 pumni de faina;
      – 3 oua;
      – daca ai lapte, pui si lapte si mai completezi cu faina asa, cat cuprinde
      – daca ai rom, zahar vanilinat, etc pui si din astea; daca nu ai, nu pui;
      – si la final pui totul intr-o oala potrivita si lasi la crescut pana se umple oala;

    • #7

      Poti sa te referi la parte ca pahar de shot. Inseamna 25-30ml. Double shot inseamna 50-60ml 🙂

  4. #8

    Nodes. www.finestore.ro/nordes-atlantic-galician-gin-07l

    Pe mine ăsta m-a blocat. Pana la “cu ce” îl combini, aromele lui dezlegate doar cu o apa tonica și lămâie…. Vai ș-amar!

    • #9

      De 3 ori da. Nordes Gin e demential, iar sub 200 de lei nu exista niciun gin mai bun. E singurul gin pe care uneori il beau doar cu gheata.

      Si daca tot vorbim de ginuri, ar trebui mentionat si Monkey 47 www.finestore.ro/monkey-47-07l (cu tot cu link ca Finestore il merita).

  5. #10

    Eu m-aș combina doar cu Ginny! Plus
    șampania de rigoare.

  6. #11

    Revelatia anului pt mine e Quince….DUMNEZEULE…
    www.finestore.ro/whitley-neill-gutui-07l

  7. #12

    lămâia, măslina… pe sec ca moldovenii?

  8. #13

    N-au Calvados. Slabutz.

  9. #14

    Dintre foarte multe gin-uri incercate, The Botanist ia coroana.
    Mi se pare cel mai echilibrat, fara arome puternice, doar ceva fin…

  10. #15

    A încercat careva Aviation Gin?

    www.finestore.ro/aviation-american-gin-07l

    E brand-ul lui Ryan Reynolds, și nu știu dacă e doar un hype sau chiar e un gin excelent…

  11. #16

    Si-a luat nevasta-mea gin de trandafiri, nu l-as folosi nici pe post de dezinfectant, dar vorba aia, gusturile nu se discuta.

  12. #17

    Fosta mea jumătate mai bună avea darul rar, printre multele ei calități ce se echilibrau cu multele ei defecte, de a bea gin extra-sec, straight. Oarecum, a devenit și pentru mine un acquired taste.

    Era funny când pe la câte o petrecere savuram ginul dar și fețele oripilate ale celorlalți, mulți fiind bărbați.

    Iubita mea femeie fostă, nu a zis în viața ei cur, pulă sau muie, o singură dată în 10 ani am auzit un futui pizda mă-sii, când și-a luxat o gleznă și aproape a leșinat de durere, noi atunci fiind la mama zmeilor, trăgând de o canoe printre bolovani. Și totuși, bea gin straight…

  13. #18

    Incearca aceeasi combinatie, dar in loc de Gin, pune Metaxa.
    Trust me.

  14. #19

    Mojito în care pui gin în loc de rom.