Nu știu dacă o mai țineți minte pe Irina Scarlat, femeia care a ajuns cumva la Uber și a trebuit să plece, din cauza rezultatelor senzaționale, după care a ajuns la Revolut, de unde iarăși a plecat din cauza rezultatelor senzaționale, căutând noi oportunități și provocări.

Tocmai ce mă bucuram că a ajuns, în sfârșit, la munca de jos și s-a angajat la o firmă de tranzacționat crypto, Bitpanda, iar momentul e perfect ales ca să caute cât de curând noi oportunități în carieră și a trimis comunicat la lume, să afle, când zbang…

Ditamai GDPR data breachul vieții, un mail trimis tuturor influențărilor din românia (bine, ăia pe care îi știa doamna Scarlat, adică clasicii pișcotari pe care îi știți cu toții), cu absolut toți destinatarii în cc, la liber, la vedere. Grav, grav de tot, pentru asta se dau amenzi cu procente din cifra de afaceri, nu glumițe.

Desigur, te-ai întreba de unde știe PR-ul de la Bitpanda adresele de mail ale influențărilor români. Păi simplu, un alta databreach GDPR, o prelucrare complet neautorizată a unei liste de emailuri deținută de cine? Ați ghicit, de Irina Scarlat, o zice domnișoara PR de la Bitpanda, nu o zic eu.

Sărăcuța domnișoară PR a încercat și nivelarea lucrurilor cu o mită mică de 50 de eurași, poate nu se supără nimeni și trece problema neobservată. Din păcate, nu a trecut…

Ce să zic, o să urmăresc cu atenție developmentul situației. Nu cred eu că depune cineva reclamație, ar fi și păcat ca un unicorn atât de vienez să fie nevoit să plătească amenzi uriașe din cauza lipsei de profesionalism a angajaților mai vechi sau mai noi.

Doar subliniem pentru internet, pentru că internetul nici nu uită, nici nu iartă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Deci stai – Irina Scarlat, plecată de la Uber la Revolut și ajunsă la Bitpanda a făcut una nefăcută cu GDPR data breach? Mvai …

  2. #2

    Chief Growth Officer…

  3. #5

    Penultimul paragraf este MIEZUL, in acelasi timp si concluzie si explicatie: “…Nu cred eu că depune cineva reclamație…”.

  4. Eu apreciez ce a făcut tanti. M-am simțit cu 10 ani mai tânăr, că de atunci n-am mai văzut gherle de-astea cu toată lumea la To.

    • #8

      vremurile alea cand statea mandra, fara un chief la growth…

  5. #9

    Sa vezi cum e prezentata femeia asta ca fruntasul (fruntasa?) ecosistemului de startup-uri din Romania, desi, efectiv, nu are nici o experienta in startup-uri. Sper ca putem cadea de comun acord ca Uber si Revolut nu mai sunt startup-uri de ceva multi ani. Si cum explica ea cum trebuie sa cresti ca un startup, evident, uitand sa mentioneze ca e nevoie de un buget de minim patru zero-uri in euro in spate. Maruntis pe care orice om cu o idee ii are probabil prin canapea sau pe sub bancheta in masina. Ah, si engleza ei, doamne ajuta! Cred ca au dat-o aia afara ca nu intelegeau ce vorbea doamna cu ei in meetinguri.

    Cazul clasic de om cu minte putina, tupeu mult si bagare in fata maxima. Then again, sunt invidios. Sincer si eu as vrea sa fiu chief growth ceva ceva, platit cat este ea, chiar daca si sa isi bata pula de mine niste unii pe internet.

  6. #11

    nici acu 10 ani nu se faceau campanii cu 50 de euro

  7. Mie mi-a trimis un scammer mail că are să îmi dea 100 de milioane de parai. Mai erau vreo 20 în CC. Toți milionari, desigur.

  8. #13

    Mie imi place mult modul fluent,concis si armonios in care se exprima in engleza , adica,se vede,clar,profesionalism si evolutie,fata de iliescu sau larguta vasilescu

  9. #14

    Pai na acu si tu, ce pretentii sa ai de la duduia Schlager: www.linkedin.com/in/elizabeth-schlager-008755194/

    A fost stagiar de anul trecut, si e PR Junior Manager din februarie, inainte de asta a fost ceva la kununu, freelanseritza pe Upwork, hostesa si makeup artist.

    • Se cheamă ”evoluție profesională”…

      Sau reconversie, pana mea, le încurc.

  10. #16

    Bitpanda au avut banii numai de fetele astea, plătești puțin, primești puțin. O firma de PR cere pe luna cat nu valorează Bitpanda lu’ peste prăjit.

    • #17

      Deci zici ca o firma de PR cere mai mult de 1.2 miliarde usd pe luna (techcrunch.com/2021/03/15/neobroker-bitpanda-raises-170m-at-a-1-2b-valuation-to-take-its-trading-platform-beyond-crypto/), acu’ na, daca zice “christi de pe net”, asa o fi.

    • #18

      trebuie sa intelegi o chestie. evaluarea aia se bazeaza pe runde de cersit bani de la investitori. faptul ca aia au dat 170 de milioane pe un anumit procent din companie nu o face de valoarea aia decat matematic. ei nu au acei bani si e posibil sa nu ii aiba niciodata, asa cum fac, de fapt, majoritatea unicornilor astora

    • #19

      Cetin, eu inteleg, doar ca povesti de genul “o firma de PR serioasa” sunt glume. Toate firmele de PR sunt facute 90% din fashionizde ratate si 2-3 capete mai luminate. Nu au facut-o de oaie ca nu dau salarii bune, d-altfel nici duduia asta din articol nu cred ca e ieftina, au facut-o ca angajeaza pe CV si nu pe competente.

  11. #20

    Doua vite inutile in epoca feminismului post truth si musai high-tech.

  12. #21

    Doamna (ținând cont de pozele din Google Search după Irina Scarlat) nu-i cumva, după zâmbetul profesional, tipa aia care făcea reclamă la Hemoroeasy?!?
    Sau, doar, o strâng bașcheții?

  13. #22

    Nu am lucrat prea mult în domeniul PR, cea mai bună soluție aici e să-ți asumi greșeala, nu să vii cu 50 de EURO la oameni – te faci de râs.

    Ai greșit ți-o asumi la maxim, le explici oamenilor tot. În PR dacă ești sincer, ca și-n realitate, ești cel puțin pe jumătate iertat, ba chiar aș și descrie pas cu pas cum s-a ajuns la asta.

    Mai apoi cred că poți lua contacte, dar nu de la alte firme. E o practică comună, dar mă refer aici la cele business făcute personal și foarte strânse. Unii sunt angajați fix pe principiul ăsta, au o rețea bună. Aici chiar arată a breșă GDPR și nu știu cum o mai pot scoate la capăt cum trebuie, mai ales că s-au oferit să le dea celor din listă 50 de EURO, e jignitor să faci asta.

    Curios ce se-ntâmplă mai departe, poate-nvăț ceva nou, sper.

    • #23

      In situatii de genul e bine sa se indeparteze compania de persoana care a gresit, mai ales ca nu vad ce explicatii ar putea sa inventeze.
      Chiar daca unii sunt angajati pentru reteaua lor asta nu inseamna ca pot da lista de contacte companiei. Daca ar fi sa luam exemplu Arhiblog, una e sa trimita Cetin spam prin care sa ne invite la Worldclass si alta e sa primim spam direct de la Worldclass.

    • #24

      Daca adresa e la liber pe net, poti sa contactezi pe cine vrei folosind orice forma de exprimare. Dar nu in mail colective, e urat, impersonal.
      Aici cred ca a vrut sa faca mailmerge, dar a gresit campurile si asa a iesit cacatul la suprafata.

  14. #25

    “Mai apoi cred că poți lua contacte, dar nu de la alte firme” – sa le zicem alora de la lista firme sa inchida cosmelia

  15. #26

    Astept sa mai creasca in cariera fata, sa dea si ea un 5k euro, pai la 50 de euro nu imi scoala interesul de loc!

  16. #27

    Este de vanzare lista de influencer eMail?… vreau si eu sa ma distrez…

  17. #28

    50 de euro sunt 50 de euro

  18. #29

    este vreo metodă să adăugăm și adresa “dpo [at] dataprotection [punct] ro” în lista de distribuție a ăstora?

    Asta ca să nu mai pierdem noi timp cu reclamațiile…. *evil grin*