Eu sunt A., un tip inteligent, ironic, lider în grupul lui (asta poate și pentru că mă înconjor de oameni care nu sunt neapărat zei pe treaba lor). Fiind lider de opinie, le spun tuturor, ”Fratee, țigara și alcoolul îți fac rău, într-o formă sau alta, nu e bine pentru tine.” Desigur, asta nu m-a împiedicat să fumez cam tot ce am prins, pentru că, nu-i așa, unui inteligent ca mine îi place să experimenteze, să trăiască senzații noi.

N-am apucat să-ți spun încă, dar eu simt culori și văd sunete. Sunt foarte emoțional, și mă încălzesc la o simplă atingere! Zodia o fi de vină. Rac!
De alcool, sunt înconjurat în permanență. Călătoresc mult, stau prin hoteluri, acasă am cel puțin vreo 5 tipuri diferite de whiskey, băutură pe care o beau cu plăcere. Problema e că eu nu beau des și puțin, ci rar și mult. Asta se întâmpla până acum vreo câțiva ani.

M-am însurat! Îmi iubesc soția, cu felul meu emoțional de-a fi, încerc să fiu ceea ce ea își dorește de la un soț. Nu cred că-mi iese întotdeauna. Flirtez cu alte femei, deși eu știu că nu m-aș culca cu ele, însă îmi place vânătoarea. Întind coarda, ca să-mi creez eu emoțiile potrivite. Adrenalina, endorfine!

De multe ori, fete tinere, 20 – 25 de ani, pe care le învălui în cuvinte și le fac să creadă că eu sunt interesat.Eu, fizic, fiind urât, gras. E recomfortant să vezi cum o gagică îți cade în plasă, și apoi dai unpas înapoi spunând, ”îmi place mult să fiu cu tine, semeni bine cu soția mea, pe care o iubesc” Câteodată mă amuză să văd fețele lor, de parcă s-ar fi lovit de o barieră. Pentru altele nu contează căsnicia, ele cred în continuare că timpul meu le-ar putea fi acordat și lor. Nu e cazul!

Mă opresc, și plec spre altă destinație! Nimic la mine nu ține prea mult, doar emoțiile și amintirea lor.
Ultima oară, am fost plecat de acasă 3 săptămâni. Soția, mi-a reproșat, pentru că în fiecare seară mergeam la cafenea, sau dansuri, karaoke, înconjurat de 2-3 fete, din care una e o prietenă de-a ei, cam ușuratică. Nu mă complic cu ea, nu merită flirtul meu, însă soția e geloasă. Mă stresam și eu, oare de ce mă tot bate la cap să o evit pe tipa aia, până mi-a spus că aia se culcă cu toți. Nu e în targetul meu.

Am revenit acasă:

În prima zi, am făcut dragoste de 4 ori. Mi-a reproșat soția că sunt cam brutal, și că nu arăt romantismul care mă definește! Critică însușită. Am slăbit câteva kilograme (vreo 20, în 3 luni), încep să am alt tonus muscular, și mă umflu în pene că simt mușchi pe care înainte nu-i aveam. Noul eu se manifestă și în relația mea de dragoste. Asta, și faptul că veneam după trei săptămâni de libertate, de alergat după coadă, de visat la limita normalului.

Acum eram acasă, unde puteam să fac! A doua zi, soția m-a invitat în oraș. Șeful ei își serba ziua de naștere. Oameni cu bani mulți, 6 zerouri în euro. Prietenii lor, la fel, mult peste mine. Am prins drag de Chivas, și am intrat în vorbă ca un intelectual sadea, cu toți cei de acolo. Am pierdut numărul paharelor, al dansurilor, și al zâmbetelor trimise către femeile de acolo. Soția mi-a spus că o dor picioarele, și eu am amenințat-o că dacă nu mai dansează, mă duc să dansez cu altele. Alcoolul, și experiența mea după 3 săptămâni departe de casă, îmi refuzau decența de a conștientiza că sunt cu soția.

Era ora 6.00:

M-am trezit, îmbrăcat în pantaloni de training și tricou. Acasă, în dormitorul nostru. Soția mea, nu era. Telefonul meu, lipsea. Cum am ajuns eu acasă oare? Unde e ea? Mi-am pierdut telefonul? Hainele mele, așezate decent lângă pat. Cheia de la mașină la locul ei.

Am coborât, mahmur, până la mașină, să văd dacă acolo e telefonul meu. Nu era. Mașina, parcată chiar în fața blocului, într-un loc în care cam bloca strada. Nu m-a deranjat, am urcat înapoi în casă. Mi-am sunat soția de pe unul din cele 2 telefoane fixe pe care le avem în casă. Mi-a răspuns, dar nu a vrut să-mi spună unde e. Era agitată, plângea, era nervoasă, furioasă pe mine! Eu habar nu am ce am făcut și cum am ajuns acasă. Am adormit la loc!

Ora 10.25

Sunt mahmur, cu ochii în tavan, bucuros că nu am vomitat și că nu mi-e chiar atât de rău. Am un disconfort major, însă se poate trece peste asta. Mă dau jos din pat, ca să-mi dau seama că pe canapeaua din sufragerie stă soția mea. Plânge! La naiba, cine a făcut-o să plângă? Aș vrea să-i dau o lecție persoanei nemernice care a făcut asta!

Eu, orice aș face, păstrez o limită astfel încât distracția mea să nu o rănească. N-am reușit. Se pare că nemernicul sunt EU, alcoolizat, abrutizat, cu decența adormită, încă inadaptat la viața de familie. Îmi strigă că toată seara am flirtat cu alte femei, am încercat să o sărut pe ea cu forța, și i-am strecurat cu ură: ”Tu ești a mea și eu fac ce vreau cu tine”. Probabil că au auzit și au văzut și ceilalți.

Ea, consultant la o firmă de milionari, eu, un amărât diform, cu un tupeu maxim și capul îmbibat de alcool. M-am dat în spectacol și am fost aproape de violență cu ea. Pentru mine, imaginea nu este importantă, nu am avut niciodată o imagine publică bună, așa că nu mă interesează. Pentru ea, orgoliul, este piatra pe care și-a cladit viața. Și eu i-am dat o puternică lovitură tocmai acestei temelii a existenței ei.

Îmi pare rău, am remușcări, mahmureala se dublează de sentimentul apăsător că am făcut o mare prostie și că e greu de reparat. Îi cer să mă ierte. Dar eu nu mă iert! Ea mă întreabă ce motive am avut să mă port așa?! Nu am putut să-i spun că așa m-am obișnuit în afara familiei, că alcoolul mi-a întins limitele dincolo de limita dragostei mele pentru ea.

Când am aflat că timpul nu mai contează:

În timp ce noi vorbeam, sună mama. Mama mea biologică, pentru că a ei a murit când ea avea 1 an. Mă ceartă mama, îmi spune, la difuzor, că sunt un nemernic, că nu există scuză pentru comportamentul meu, și să fiu la picioarele soției mele, poate mă va ierta. Mama știe ce înseamnă să ai un soț bețiv și scandalagiu, e încă cu el după câteva decenii de chin.

Eu nu vreau să fiu așa, mi-e frică de ceea ce aș putea să ajung. Cât de ușor poți să te transformi în ceea ce urăști. Eu nu sunt tatăl meu, bunicul meu, sau socrul meu. Ei beau! Eu, m-am îmbătat, și acum urăsc la culme ceea ce mi s-a întâmplat, mi-am făcut-o cu mâna mea. Tâmp, zâmbesc spre telefon și îi dau dreptate mamei! Și atunci, mă izbește: ”Noroc că nu te-a oprit Poliția!

I-am spus Soției tale să sune la poliție și să anunțe că tu ești beat la volan!” Deci până la urmă, eu am condus acasă! Soția îmi confirmă! La plecare, i-am luat cheia și am spus că eu conduc. Ei i-a fost frică să meargă cu mine, și a fugit. A fugit la propriu, departe de mine, speriată. S-a urcat într-un taxi, a sunat-o pe mama, la 3 dimineața, și i-a spus ce s-a întamplat. S-a dus la un hotel, pentru că nu avea cheie de acasă, și nu vroia să riște să stea afară până ajung eu, sau să ajung și să o rănesc cumva.

Am simțit colții bestiei din mine:

Până acum, distracția mea era la limita decenței. Un pic de flirt, o smecherie, lucruri care să poată fi ascunse sub o glumă. Nici o dovadă, nici un viitor, doar o amintire și un sentiment de satisfacție. Acum, în doar câteva ore, mi-am rănit soția, și, cel mai grav, am dat cu piciorul vieții mele.

Când m-am trezit și mi-am dat seama că lipsește o parte din viața mea, m-am gandit la amnezici și la cei care ies din comă. Dar când am auzit câte prostii am făcut, și când mi-am dat seama că ar putea fi și altele, pe care nu le știu pentru că eram singur, nu-mi aduc aminte și nu are cine să-mi povestească, am văzut în mine abisul în care mă trimite disperarea. Sinucidere!

Orice era mai bun decât viața. Ce preț să plătesc ca să refac noaptea dinainte?! GROAZNIC sentiment. Beat criță, am condus mașina pe un drum pe care nici acum, trez, nu-l identific foarte bine. Am parcat în fața blocului, pe o alee îngustă, unde cu o zi înainte îmi fusese greu să parchez, și aproape mă proptisem în mașina vecinului.

Mi-au trecut prin minte atunci lucruri cumplite. Cum am ajuns eu acasă? Oare am avut vreun accident? Dacă am lovit pe cineva, dacă am omorât vreun om? Oare o sa-mi bată Poliția la ușă? Am coborât la mașină, și m-am uitat atent în jurul ei. Nu am găsit urme de lovituri. Dar acum stau în casă. Și tresar la fiecare zgomot puternic. Dacă vine trecutul meu peste mine. Închisoarea, pentru o tâmpenie făcută la beție, nu mi se pare o alegere înțeleaptă.

Soția m-a iertat! Eu încă nu! Demonii cu care lupt sunt încă aici. Fratee, mai devreme sau mai târziu, alcoolul și țigara se vor întoarce împotriva ta! Eu, mi-am primit palma, și acum îi șterg urma de pe sufletul meu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.