A apărut, foarte recent, în plenul angajatorilor din românia, o șmecherie cu dichis.

Cică angajații sunt obligați să nu mai vină la muncă cu transportul în comun, din cauza creșterii abrupte a cazurilor de covid și trebuie să vină cu mașina proprie, maximum două persoane în mașină. Dacă soția sau soțul e persoana 2, aia e, atât rămâne.

Partea cu adevărat haioasă este că oamenii au întrebat Ok, venim, dar ne plătiți combustibilul? Moment în care cei de la HR le-au ținut tuturor o prelegere despre responsabilitate și cum trebuie să contribuim toți la lupta împotriva covid, iar plata transportului nu e inclusă în contract, dar nici nu se menționează că nu ar avea voie să îți impună cu ce să vii la muncă.

Asta, cumulat cu cealaltă mizerie, de care parcă v-am mai zis, trebuie să aduci contractul casei la muncă și să dovedești că ai spațiu suficient în care să lucrezi și să semnezi că în perioada de muncă nu te deranjează nimeni, te cam face să te cam phouți pe ea de muncă de acasă. În loc să fii plătit cu echivalentul unei chirii pentru că ocupi o cameră cu munca pentru firmă, să ți se deconteze curentul electric consumat, apa, toate consumate pentru firmă, la noi o să se ajungă să plătești tu dreptul de a consuma servicii pentru companie, eventual chiria camerei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.