Vine ieri fi-mea de la școală, unde au, pentru sfârșitul de an, o piesă de aia cu Maria, ieslea, magii și alte chestii. În paranteză fie spus, tot respectul pentru învățătoare, care, deși este religioasă level călugăriță, are cea mai mare grijă de ea să nu facă religie și a venit să mă întrebe dacă sunt de acord ca fiica să aibă rol de povestitor în piesă, ca să nu se simtă exclusă din colectiv. Chapeau.

– Tati, explică-mi și mie care e faza cu fecioara asta care a născut și restul, că nu înțeleg foarte tare.

Ok, iată, avem ACEA discuție. Trag aer în piept și încep, emoționat, să îi explic.
– Aisha, tu știi, în mare, cum se fac copiii, nu?
– Da, aproximativ știu.
– Ei bine, e simplu. Tanti asta, Maria, a făcut dragoste cu cineva, altul decât soțul ei și a apărut un copil. Dar ea nu a vrut să se afle că a făcut asta și…
– De ce nu a vrut să se afle?
– Pentru că, pe vremea aceea, era o rușine să faci dragoste. Pot să continui?
– Da, continuă, îmi explici după aceea cum e cu rușinea.
– Așa. Ea nu a vrut să se afle, așa că a mințit pe toată lumea că, de fapt, cel care a făcut dragoste cu ea a fost un zeu la care se închinau toți și că acel copil este copilul zeului. Oamenii, fiind cam proști pe vremea aceea și superstițioși, au crezut-o și astfel, avem ce se întâmplă acum, cu fecioara și restul.
– Bine, mersi pentru explicație.
– Ia zi, ce ai înțeles din ce ți-am explicat?
– ȘTIAM EU CĂ NU ADUCE BARZA COPIII!!!!

Și a plecat țopăind să se joace Minecraft cu inimioare.
Dunno how to feel. Între timp, am trimis-o la mă-sa să îi explice cum e faza cu rușinea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.