precomanda-altex

Din nefericire, e pățită de drăguțul de Sirb

Mai ținți minte când vă spuneam, acum aproape o lună, că a apărut consolă Nintendo cu Super Mario? Și mai țineți minte cu unii dintre noi pufneau superior, că la Altex e mai ieftină precomanda decât la emag?

Well, poimâine trebuia să vină comanda, pentru cei ce deja au plătit în avans, la Altex. Nu mai vine, va sosi, cu ajutorul lui dumnezeu, pe 30 martie 2017. Așa se anunță când ai plătit în avans unui magazin românesc, cu 3 zile înainte, că îți vei primi marfa peste 5 luni.

Deci să spunem că Altex a primit 10 000 de comenzi, un număr modic, pentru o rețea de talia lor. la 250 lei bucata, sau ceva de gen, înseamnă că Altex a încasat 2 500 000 lei, două milioane cinci sute de mii lei, fără să facă nimic, doar un update pe site. Bani pe care îi va rula timp de 5 luni în depozite bancare pe termen scurt sau achiziții futures de mărfuri. Cu banii fraierilor care își așteptau consolele. Păi nu? Doar așa se fac afaceri la domnul Ostahie.

Desigur, între timp, discuțiile vor fi mari la conferințele ținute de magazinele online și nimeni nu va înțelege de ce clientul român nu dorește să plătească în avans.

Mă mir, sincer. Chiar nu înțeleg de ce.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

41 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pai nu exista o lege care sa reglementeze asta?Ce ii opreste sa nu zica 30 decembrie 2017?
    Banuiesc ca poti sa anulezi precomanda si sa primesti banii inapoi.

    • #2

      probabil ca da. dar de o luna ei se folosesc de 2 500 000 lei. si se vor mai folosi inca 5 luni. COMPLET gratuit

    • #3

      Eu sunt “pufnatorul” cu emag…poate ca si emag va avea aceeasi chestiune de rezolvat. Si, apropo, au scazut si ei pretul la 350 de lei de la 450 lei (asa ca sa nu mai existe comentarii legate de currency)
      @arhi Altex a revenit azi cu un email detaliat prin care ne spune ca furnizorul are cerere foarte mare la nivel mondial si procesul de fabricatie nu face fata, iar cei care au platit in avans au prioritate si primesc primii consola in ordinea comenzilor, sugerandu-se ca cei care primesc in avans sigur vor primi anul asta, avand confirmarea unei a doua livrari in decembrie.
      Restul (noi cei care nu am achitat in avans) vom primi in functie de ordinea in care am comandat…urmand sa ne anunte data certa prin email!
      Iute ati sarit in apararea emag, ruler of the on-line universe, si ati aruncat cu piatra in nenorocitii aia de la concurenta care au dat un pret corect de la bun inceput.
      Un calcul pentru emag nu face nimeni? 100 de lei in plus pentru fiecare consola e un inceput bun pentru “BlackFriday”, nu?

  2. #4

    Eu de la Altex am cumparat o masina de spalat vase, bonus la ea un set de pastile. Pe acelasi principiu, mai ieftin. Primesc mail in care Altex afirma ca a trimis comanda, sms de la curier, totul e ok pana apare omul la usa cu un colet……in mana…. din partea Altex. Ma uit in el curios si gasesc pastilele, cand l-am intrebat de masina de spalat in speranta ca de lene e jos si se asteapta sa vin eu sa o ridic mi-a zis ca atat are sa imi livreze. A fost ca un sut in boase. Spre sfarsitul serii am dat si de urma masinii de spalat, trimisa din cu totul alt depozit si care a ajuns acasa dupa alte 3 zile. Jumatate de zi nu a stiut nimeni unde este si de ce am primit bonusul dar nu si obiectul cumparat.

    • #5

      Ba ce nesimtit esti, primesti ceva moca si tot comentezi….*

    • #6

      Același lucru l-am pățit la Emag. Am comandat un congelator si aveam o minge de fotbal bonus. Am sunat de 4 ori in decursul unei săptămâni pentru că se “pierduse” congelatorul si aveau doar mingea. În cele din urmă am reușit să intru în legătură cu un team leader din call center care mi-a trimis a doua zi congelatorul (fără minge care a venit cu alt transport următoarea zi) + plus un voucher că sa își ceară scuze.

    • legat de masina de spalat si bonusul , fix asa am patit cu emag, un frigider si bonus un termometru
      e trimis sms, comanda soseste poimaine… in ziua respectiva nu vine nimeni
      spre seara sun la emag, nu stiau nimic de curier, etc.. abia a doua zi fac rost de un nr. de telefon de la curier si acesta imi zice ca in data specificata avea de livrat doar termometrul, frigiderul era inca pe drum
      si i-a fost rusine sa vina doar cu “bonusul”
      l-am inteles, pe bune

  3. E trist ce se întâmplă. Nu toți fac de-astea, iar magazinele serioase și-o încasează la capitolul plata cu cardul când observă asemenea exemple.
    Cu Altex m-am confruntat și eu și toți cunoscuții pe care îi știu și care au cumpărat de la ei. Mă refer la timpul de livrare și la suportul tehnic care este habarnist și inexistent uneori.

    • #9

      “Magazinele serioase” fiind care? In timp ce tu consideri magazinul x ca fiind serios, iti garantez ca o sa gasesti pe unii care au avut experiente neplacute cu el. Si viceversa.

    • Serioase, în sensul în care nu trec de un prag al bunului simț.
      Experiența mea personală, de când comand pe internet, a fost cea mai proastă cu ei. Am comandat și de la magazine gen eMag, dar și de la anonimi pe care i-am găsit pe ShopMania.
      Încă odată, e experiența mea personală. M-aș bucura dacă doar eu sunt în minoritatea care a avut neplăceri în colaborarea cu ei.

  4. In tarile cu apa calda astfel de tepe se trag de pe vremea cind inca exista doar apa rece…
    Volkswagen a luat banii nemtilor pentru broscute de prin 1938 si a inceput sa le livreze dupa 1945…

    • #12

      alora care au mai ramas…

    • #13

      istoria se repeta, Tesla a luat banii la niste mii de oameni pe o masina care va aparea la anul.

    • #14

      da, dar aia stiau cand va aparea.

    • #15

      si nu mor nici gazati =))

    • #16

      N-ati avut voi ocazia sa comandati un Boeing 787 sau un Airbus A380… Acolo sa vedeti intarzieri. Ani, tata, ani!

    • #17

      sa mai zic si de asociatia celor care si-au platit dacia inainte de revolutie si apoi au luat-o in mana?

    • #18

      Au mzi dat sau luat si altii tepe.
      Deci zic sa nu facem nimic.

  5. #19

    sfarsit de an, retailerii fac eforturi disperate pentru a castiga premiul “cel.ro” pe 2016

  6. #21

    S-a închis secțiili de votare bă, manca-v-as pula. Să vedeți surprize. Ce v-am zis io. Câștigă Trump manca-v-as pula cu 10% diferență. Să vedeți. E nea Bârlă , fratele lu nea Marin aici la mine și am pus pariu p-un milion cu el, tre să dea milionu

  7. #23

    Castiga trump
    #neamsupt

  8. #24

    Probabil ca Nintendo a amanat lansarea consolei pentru 30.03.2017. Poate fi doar pentru Romania aceasta data, in restul lumii moderne urmand sa apara la data stabilita cu ceva timp in urma, 11.11.2017.

  9. #26

    Am vrut sa o cumpar si eu, dar am avut reticente. Pe de alta parte, ma gandesc ca din moment ce vor intarzia, ce i poate impieda sa creasca si pretul? Daca tot au dat banul, vor mai da inca una suta pentru produs.

  10. Freigedank ăsta nu murise? Sau are roaming pe lumea cealalta?

  11. #28

    Intre timp la EMAG a inceput sa functioneaze livrearea GRATUITA la oficiul postal pe care il alegi din localitatea ta, super idee, o sa sparga piata

    • #29

      bun venit in AD 2016, emag livreaza la posta romana din vara lui 2015 :))

    • #30

      @bogdan.m: Nu te da destept, in multe localitati a aparut de curand varianta asta.

  12. #31

    arata-i articolul si lui mr.bricolage, care ne tot povesteste cum plata in avans si nu ramburs e sfanta

  13. #32

    Cetine, mie acum 2 saptamani mi-a murit masina de spalat. Am comandat una cu plata ramburs de la Altex doar pentru ca se laudau ca vin mai multi in cazul in care comanzi ceva mare si greu ( altex.ro/livram-la-usa-ta-poti-deschide-coletul/ ) . Eram la birou cand m-a sunat curierul ca vine cu masina (dupa 4 zile dela comanda)…Puii mei, ia taxi si fa jumate de Timisoara la ora 15 sa ajungi sa iei masina. Ajung acasa si vad ca era doar un curier. Daca nu aveam nevoie musai de ea, i-o lasam acolo. Am dus-o cu el pana la et. 4 dupa care tot cu el am dus-o pe cea veche jos pt buyback. Pot sa iti zic ca doua zile nu am mai fost la sala ca am facut febra musculara :)) . Data viitoare cumpar ce am de luat de la un magazin mic care face livrari ca astia ca sa faca o vanzare le aduc pana la usa.

  14. #33

    Si eu am facut precomanda la Altex pentru NES mini si am primit mail-ul cu 30.03.2017. DAR, comanda am facut-o cu plata la livrare, in nici-un caz cu plata online in momentul comenzii. Asta pentru ca ma cam asteptam sa fie probleme citind ca pe alte site-uri din strainatate fusese bataie foarte mare pe precomenzi. Ma rog, vroiam sa ajung la idea ca, probabil, 90% din precomenzi nu au fost platite, si au fost facute ca a mea, cu plata la livrare… (parca era si nu stiu ce statistica care zicea ca un procent destul de mic din orice comenzi sunt platite direct online inainte de livrare)

  15. #34

    Oameni buni, se stie sigur 100% ce a facut Altex cu banii din precomanda? Avem certitudinea ca Altex nu a fost nevoit sa plateasca suma aia la furnizor ca sa primeasca produsele? Sigur, nu 250 dar un 200-220 lei cu siguranta.

  16. #35

    www.digitalspy.com/gaming/news/a809387/marioverload-amazon-orders-for-mini-nes-delayed/

    Sa inteleg ca si Amazonu sunt la fel de carnati ca retailerii romani? Sau de vina sunt bulangii de la Nintendo care n-au stiut sa-si calculeze bine cate unitati sa produca? 😀

    • #36

      boss, ai inteles ideea cu 3 zile, sau si simtit ca poti scoste ceva inteligent si nu ai pierdut ocazia?

  17. #37

    maestre,

    eu am comandat in iunie la emag si au venit bunurile in august
    deci te rog eu frumos nu-mi vorbi de scursurile alea

    adevarul este altul: firmele rromanesti sunt de mare, mare cacat

    nu exista companie rromaneasca fara gafe, angajati cretini si servicii execrabile

  18. #38

    Pentru ca la emag nu s-ar intampla asa ceva niciodata… hahaha

  19. #40

    Nu ma mira atitudinea celor de la Altex: la finalul lui iulie am cumparat dintr-un magazin Altex un aspirator (mai voluminos), urmand sa imi fie livrat acasa intr-o anumita zi aleasa de mine si un interval orar. Dupa o saptamana in care sunam zilnic la call center vazand ca ei nu mi-au livrat produsul am decis sa cer banii inapoi (ei vandusera altcuiva aspiratorul meu- eu deja il achitasem in magazinul fizic am decis si le-am facut plangere la OPC), dupa inca 3 zile am primit banii, intre timp mi-am facut comanda la emag si a doua zi aveam aspiratorul.(chit ca am pierdut 2 ore in ziua livrarii cu deplasarea acasa de la serviciu si inapoi- vorbim de Bucuresti).
    Dupa 3 saptamani (cred ca deja primisera solicitare din partea OPC) m-au sunat sa isi ceara scuze pentru situatia creata. (am fost foarte politicoasa la telefon dar dupa ce am inchis apelul le-am urat o moarte in chinuri)

  20. #41

    Ehe, ce amintiri cu Super Mario ..
    Mi-am instalat RetroPie pe Raspberry asa am o groaza de platforme (Snes, N64, Gamboy, Amga, Atari, Sega), ROM-urile le găsești pe loveroms.com, joc la greu: Donkey Kong, Aladdin, Zelda, Super Mario Kart, Super Mario Bros, Grand Theft Auto, Bomberman, Lotus, Mega Man.