Am râs de la prima oră citind acest text al Mirelei despre sală, vechi, dar bun, bun de am simțit că îmi vine febră musculară și mă gândeam așa, la infinit, dezvoltare pe laterală și activități sportive.

Până la începerea pandemiei, mergeam la sală, sporadic sau nu, în fiecare an. Chiar sunt convins că am reușit să îmi păstrez greutatea la niveluri decente datorită acestei activități sexy, așa că nu plâng chiar complet după abonamentele anuale risipite aiurea la Worldclass. Știți cum e, la începutul perioadei ești plin de angajamente profunde, așa că plătești pe un an înainte, ca să fii sigur că te duci, că doar ai dat banii.

Doar că, după ce ai dat banii, nu te mai duci pentru că ai dat deja banii, lasă, nu mă duc azi, mă duc mâine, mă duc poimâine, lasă, că merg în weekend, ba nu, încep de luni, cu siguranță. Evident, nu începeam niciodată de luni, trebuia să primesc un motivator extern, gen nevastă-mea, ciripindu-mi duios Alo, grase, te mai duci și tu la sala aia sau am dat 700 de euro ca să fim siguri că sunt bine oamenii ăia de la Worldclass.

Anyway, pe timpul pandemiei, evident, nu a mai fost vorba de sală, pe la final am fost, dar, sincer să fiu, sunt un om slab, efectiv nu pot face chestii cu masca pe față, cred că am o foobie sau ceva. Prin urmare, de doi ani, am decis că nu mă mai duc nicăieri, când o să am voința de a ieși din casă măcar să fac o plimbare de câțiva kilometri, poate atunci.

Întrebarea e, există oameni care rezistă și fără sală? Cum puteți trăi fără? Cum mai puteți alerga măcar 100 de metri?