Contul meu
Râdeam zilele trecute cum zicea fii-miu, că abia așteaptă să ajungă adult. Am încercat să îi explic că a fi adult înseamnă să mimezi că ești o persoană responsabilă și, ca bărbat, trebuie să ai grijă de toată lumea care gravitează în jurul tău, că forever mers la job și muncit zi lumină doar ca să ai bani pentru a merge la job, rate, femei, copii, totul pe capul tău. Nu știu dacă a înțeles, sper că măcar o să se gândească la asta și o să își aprecieze dolce farnientele pe ipad.
Și mi-am adus și eu aminte că îmi doream să ajung adult. Bine, motivul, pentru mine, era să scap de acasă, de bătăi, de abuzuri, de abrutizarea zilnică, de urlete și scandaluri, de dormit ca sardelele, de rușinea de a-ți vedea vecinii a doua zi după ce părinții au făcut circ cu urlete și bătăi pe scară, chestii de astea.
Mă întreba fiica cea mică dacă mi-ar mai plăcea să fiu copil. Nu ca mine, tati, așa mic, dar mare, așa, ca frații mei.
Și mă gândeam, oare mi-ar plăcea? Pentru că, pe lângă daily home fucking routine, mai aveam și viața mea, în colțișoare separate.
Aveam păr. Și ce păr. Cât am fost în liceu nu mi l-am lăsat lung, l-am lăsat pe la 20 și ceva. Imi uscam parul la aragaz, că de unde feohn pe vremea aia. Ma dadeam cu gel si imi faceam un inelus in mijlocul fruntii, ca superman. Nu mi se părea caraghios, deși, acum, dacă aș face asta, probabil aș muri de jenă înainte de a accede în stradă, darămite într-o clasă cu 40 de copii. Pe la sfârșitul liceului, amm mers la școală la trunchiul gol, in vesta de costum si blugi pyramid. Din păcate, poza făcută în ziua aia e la o domnișoară, atunci, acum are 52 de ani, dacă mai țin eu bine minte, care habar nu am dacă mai trăiește și aleargă după nepoți. Acum vreo 20 de ani avea 2 fete deja mari. Mamă, anul ăsta s-au făcut 32 de ani de când am terminat liceul. Trebuie să trec într-o zi pe acolo, să văd dacă mai există, dacă s-a schimbat, dacă mai e secretara aia mizerabilă care mi-a dat diploma de bac printată pe o coală A4.
Aveam o gagică din Brăila care, în vacanța de vară, s-a înecat în Dunăre. Eu clasa a 11, ea a 9 a. Soarta mi-a adus altă gagică din Brăila, cu care m-am și însurat, aia e. O țin departe de Dunăre. Mi se pare ciudat că, deși țin minte toate tâmpeniile non necesare de pe lume, am uitat cum o chema. Pe prima gagică din Brăila, adică.
Îmi dau seama că amintirile mele, din acea vreme, rare și searbede, nu sunt decât de la școală și acasă. Nu țin minte nimic dintre. Ocupat fiind cu crescutul copiilor, ce kkt de amintiri să ai? Sigur, ajută și ADHD, ajută și protecția creierului la abuz, mulțumesc FSM că a inventat uitarea, altfel nu mai eram om.
Testele și evaluările pentru ADHD: Ghid complet pentru oricine vrea să afle sigur
pe Divergent.ro →Eram fericiți? Eram pe dracu. Eu, personal, nu. Și nu prea cunosc oameni care să fi fost fericiți, în copilărie. Mulțumiți, unii? Poate că da. Dar fericiți? Eram o generație de copii cu chipuri triste, care rezemau garduri de beton, privind în gol, la viitorul inexistent din viața lor. Mulți au rămas prinși în capcana aceea. Alții au emigrat, unul din colegii mei de liceu e prin Alberta, Canada, are o agenție imobiliară. Era grăsuț de mic, acum e cât un microbuz mai mic. Pare fericit.
Mi se par funny quizzurile alea tip Ce ai alege, să te întorci în copilărie dar cu mintea de acum sau 1 milion de dolari. Fuck that, dă-mi milionul, nu vreau să o iau de la capăt. O să fiu extrem de dezolat dacă, după ce mor, aflu că există reîncarnare sau reutilizare a energiei pe care o numim noi suflet.
Există oameni care să fi trecut de 40 de ani și să se simtă adulți? Gen, da, simt că asta e vârsta mea, sunt înțelept, știu ce fac, am totul aranjat și decis? Sau toți suntem la fel? Niște adolescenți care mimează că sunt maturi?
NOU
Ar trebui o noua rubrica, cum are zoso “Stirile zilei”, aici “Dark thoughts of the day”.
NOU
M-as intoarce in timp in secunda doi, doar ca sa minez vreo mie de bitcoinuri intr-o saptamana, in 2010. Sau sa le cumpar.
In rest, legat de copilarie, eram atat de “fericit” cat puteam sintetiza la vremea respectiva ideea de “fericire”.
Dramele existau si atunci, dar din moment ce nu m-a luat dracu si am mai multe amintiri frumoase decat urate, cred ca a fost totusi ok.
Consider ca, in general, oamenii fericiti sunt cei care au fost suficient de caposi si de miserupisti incat sa ia decizii nebazate pe gura lumii sau a familiei.
Restul, cu prejudecati, cu frici, cu presiune, au trait liniar, si vor trai liniar pana se vor stinge, doar o alta viata ratata si netraita la potentialul ei maxim.
NOU
Așa am zis și eu, du-ma in 2009-2010 sa iau bitcoin sa fac treabă! Și mi-am amintit că și atunci am vrut sa iau, nu aveam bani, nu mi-a dat nimeni bani, credit nu puteam lua… Daca mă trimiteți in trecut, sa nu uitați să-mi spuneți să-mi iau banii din viitoar la mine!!! Că altfel tot sărac și prost voi fi…
La norocul meu, probabil m-aș duce sa fur niste bani, m-ar baga la bulau și rămân și fără bitcoini! Ajung iar în zilele noastre, mai rău decât sunt acum!
Dă-mi milionul ăla azi, îmi bag ceva in ei de bitcoini
NOU
In 2010 erai copil?
NOU
Proaspăt absolvent sărac, abia în 2011 m-am angajat
NOU
Nu tu, Dragos
NOU
bun exercitiu, desi suna tentant pt bitcoini, actiuni, pariuri sportive etc, mi-ar fi prea dor de familie sa-i astept vreo 30 ani sa-i vad din nou + daca schimbi un kkt in trecut, poate viata o ia pe alta cale si nu o sa-i mai vad…Asa ca da-mi milionul acum si ma descurc cumva 🙂
NOU
Asta cu intorsul in copilarie merge doar daca nu ai copii si nici nu tii foarte mult la actuala partenera. Ca oricce schimbare ai face, cu siguranta nu vei mai avea aceiasi copii si sunt mari sanse sa nu ai nici aceeasi sotie.
NOU
Wtf. Nu m am gândit niciodată la faza cu bitcoin sau pariuri. M am gândit doar la faptul că aș proceda altfel cu anumite persoane din viața mea. Și nu așa schimba prea multe penrru ca doresc să ajung tot cu aceeași nevasta și aceiași copii. Singurele probleme acum sunt ratele la casă și apartament (e dat în chirie dar totuși).
NOU
Odată întors în trecut, niciodată nu ai putea ajunge în prezentul de unde ai plecat cu aceiaşi copii. Fiecare act sexual, fiecare spermatozoid, ovul, moment al ejaculării, este unic în timp şi spaţiu, drept urmare fiecare copil va fi unic. Asemenător sau foarte asemănător cu ceilalţi, dar unic.
NOU
“Sau toți suntem la fel? Niște adolescenți care mimează că sunt maturi?”
Avand in vedere ca eu astept sa incheie copilul de jucat la sonic sa pot sa dau drumul la assassins creed, you tell me!
NOU
eram foarte iresponsabil pana pe la 20. ma mir ca am reusit sa termin un liceu, noroc ca fiind la liceu de arta ni se permiteau multe.
M-au ajutat ai mei sa ma maturizez cand au zis ca daca m-am angajat e timpul sa plec de acasa si sa ma intretin singur in facultate ca ei l-au intretinut deja pe frate-meu.
Daca e sa compar copilaria mea cu a lu frate-meu, a mea a fost un pic mai buna.
El era efeciv terorizat de taica-meu, a fost amenintat de catva ori inclusiv cu cutitu in mana.
Mie nush de ce, dar nu mi-a facut d-astea, desi si eu traiam asa intr-o frica continua, ca nu stiam cand i se pune pata. Tin minte ca am luat bataie ca nu l-am trezit sa plece la schimbul 2. Eu l-am trezit, dar a zis ca ma bate daca nu il las sa doarma. Si l-am lasat si am luat bataie ca l-am lasat. Asta asa ca exemplu random.
La frate-meu e drept ca a fost mai complicat ca era si gay, dar nu putea iesi din dulap ca pe cand avea vreo 12-13 ani l-a vazut taica-meu ca se aranja in oglinda, s-a dus si a luat un cutit din bucatarie si i-a zis ca daca e bulangiu sa zica acum sa il omoare pe loc. A iesit frate-meu din dulap abia la un an dupa ce a murit tata.
Daca as avea de ales intre intoarcere in timp si 1 milion as lua milionul si as petrece cat mai mult timp cu fi-miu. Adica mi-as lua 1-2 ani pauza de la munca, acum cat e mic si ii place sa stea cu mine.
NOU
Ohh, pastreaza milionul, m-as intoarce acum. Da, am fost fericiti, pentru ca, desi toti eram rupti in cur, ne adunam in fiecare zi. Toata lumea socializa cu toata lumea, ca nu aveai altceva ce sa faci. Copiii erau ciurda in fata blocurilor, adultii se adunau cu vecinii, rudele, etc. Aveam un milion de prieteni si nicio grija. Azi am ajuns sa ma sune sora-mea marti sa ma intrebe ce facem sambata ca trece prin zona si ar intra la o cafea.
NOU
Permite-mi sa te contrazic. Nu aveai un milion de prieteni, aveai un milion de alti copii care imparteau aceleasi lipsuri si, prin joaca, uitau de ele.
Din milionul acela, cu cati mai tii legatura frecvent?
NOU
Nu ma contrazici deloc, ziceam ca asa ni se parea viata atunci, endless party, fara griji, prieteni peste tot, family, vecini, rude. Nu asta se intreaba in articol, oare eram mai fericiti si nu stiam?
Cu cati mai tin legatura? 1 (unu). Exista un singur om pe care il pot numi prieten, dupa atatia ani si uitandu-ma in jurul meu, zic ca e super ok asa si trebuie sa fiu fericit ca am macar unu.
NOU
@Tony, partea asta cu planificat iesiri peste 1-2 saptamani ma omoara si pe mine.
Acum vreo 3 luni, aveam chef sa ies la o bere si ii dau mesaj unui prieten sa il intreb daca are chef sa iasa dupa munca. Era intr-o zi de luni sau marti.
Imi raspunde ca ar iesi la o bere, dar crede ca cel mai bine stabilim ceva pentru sambata sau duminica.
Daca avea copii m-as fi gandit ca vrea sa petreaca timp cu ei, dar nu este cazul.
NOU
@Andrei G: unii prefera sa iasa in weekend. Dupa munca nu prea au chef de iesit.
Si eu ies mai degraba in timpul saptamanii, weekendurile sunt cam ocupate
NOU
Am 38 ani, peste o luna si jumatate fac 39. Si pana acum cateva luni mi se parea ca sunt singurul adult din jurul meu care doar decide chestii “la ghici”. Apoi am discutat cu terapeuta mai multe, am mai ascultat diversi terapeuti si am ajuns la concluzia ca TOTI adultii sunt blocati undeva 10-14 ani ca varsta, doar ca (unii) mai experimentati in viata. Apoi vezi in trafic foiala prostilor, incordarea, domnisoarele de 35+ care se uita dupa idiotii cu bmw, vezi la job diversi tampiti si realizezi ca da, toti suntem niste pre-teens cu frustrari, putin mai multa experienta si majoritatea cu bani mai multi. De fapt nimeni nu prea stie ce face, doar ca unii o mascheaza mai bine ca altii. Asa ca de fiecare data cand am sindromul impostorului ma uit la cel din jurul meu cu acel filtru si ma ajuta enorm…
NOU
39 ani. Mim
NOU
”Sau toți suntem la fel? Niște adolescenți care mimează că sunt maturi?”
Sper ca glumesti, toti suntem la fel, absolut la fel.
NOU
Să te întorci în copilărie cu mintea de acum nu pare o alegere bună. Lipsa de cunoștințe sau de conștientizare poate aduce liniște sufletească și fericire. Când o persoană nu este conștientă de problemele, riscurile sau complexitatea unei situații, poate trăi mai relaxat, fără anxietate sau stres. Uneori cunoașterea aduce responsabilitate și neliniște, în timp ce ignoranța oferă o formă de protecție emoțională.
Te-ai putea îmbogăți, dar nu în sensul simplu al unui copil care știe unde să găsească aur. Ar fi o combinație între acces la oportunități și capacitatea de a le valorifica mult mai devreme.
Alegerea de a rămâne ignorant ca adult poate părea tentantă mai ales când cunoașterea aduce anxietate, responsabilitate sau dezamăgire.
Eu aleg să fiu un adult ignorant, aleg să nu mă expun la informații care nu mă ajută sau mă afectează negativ. Nu urmăresc știri toxice sau scandaluri inutile, nu mă implic în conflicte care nu mă privesc, nu consum informație fără valoare practică. Nu confund liniștea cu lipsa de cunoaștere, liniștea vine din control, nu din necunoaștere.
NOU
Rețin concluzia, încep să înțeleg punctul ăsta de vedere și să ignor “zgomotul” inutil. Dar e o muncă constantă cu mine însămi, nu e o stare naturală – aia în care am fost disciplinată să fiu în alertă tot timpul.
NOU
Era mai bine pe timpul lui Ceausescu!
NOU
Asta e primul articol care mi place.
NOU
Fac si io o poezie pentru admiratoarea mea indragostita de mine, Irinoush, o dedicatie speciala. La valoare. i auzi cum vine. Din capu meu ba bulangiilor nu cu AI cu draci. I auzi. la secunda, ce mi vibe in cap. La prima mana, necosmetizat nenimic. I auzi!
Oh Irinoush,
Ce dulce esti!
parca ai aparut din povesti!
si ce frumos curge aceasta apa
cand noi doi stam pe acest mal dacic
ca sa nu inecam ca tiganu la mal.
iata vine o albina
iar eu scot pusca la albina
ca sa te apar de albina
fugi Irinoush, fugi!
dar vezi ca ti ai uitat sacosa…
Tre sa avem la noi o sacosa
in ziua de azi
Pentru orice eventualitate!
NOU
Cred că știu ce face Irinuca cu sacoșa. Totuși cred că merge mai bine cu poșeta.
Mein liebe Freigy, cred că te mănâncă ca pe Zambilica.
NOU
In sacoșă cară pufuleți pe malul dacic sub cerul poetic!
NOU
@Laur: sacorsa i-o pune Irinuca lui Freige pe fata :))
NOU
Îi dă cu sacoșa în cap, că dacă Nebunel nu-i cuminte, și se ia de lume pe stradă, îi dau femeile cu poșeta în cap că na, la așa romantism, așa iubire. Eu rămân același “The biggest Freigy’s fan!”, dar pompilică, schimbă tactica că asta nu funcționează!
NOU
Matur si responsabil aici!
Saptamana trecuta m-a trimis nevasta la cumparaturi. Cu lista. Legume oo lactate paine niste carlige de rufe un mop plm diverse. Supermarket la 5 min. M-am intors dupa aproape 2 ore cu 3 chifle si 12 masinute hotwheels. Bagase marfa noo la pepco n-aveam cum sa ratez asa ceva. Apropo bulangii aia le-au facut 10 lei bucata. Am scîrmat in cutia aia cu masinute ca porcu pa ogor. Mai aparusera 2 puleti mici sa se uite….mars ma d-aici. Cu astea 12 cred ca am vreo mie in total. Da’ am luat si chifle.
Cea mai mare placere e sa le insir pa toate si sa le admir, periodic. Masinutele nu chiflele.
Cand eram mic erau aur curat masinutele astea, hotwheels si matchbox. N-am avut decat vreo cateva p-atunci pa vremea lu nea nicu. Si acu mai am un porsche 911 turbo din 77 full metalic made in macau cunoscatorii stie. Il am de cand eram de 9-10 ani. Am ramas cu sechele ca n-am avut masinute d-alea in copilarie. Si nici bicicleta. Cand au aparut si la noi am inceput sa cumpar. Masinute doar. Plm. Bicicleta nu ma mai atrage acu.
NOU
la pepco e masinute contrafake!
nu se compara cu cele de pe timpul lui ceausescu.
NOU
Și eu aveam o matchbox mov. L mâna a doua ca era deja cu vopseaua dusă. Cred ca mai e și acum pe undeva acasă.
Recent mi-am cumpărat o teleghidată. Toată copilăria am visat să am una, văzusem în niște reviste undeva.
NOU
Exact, CÂRLIGE DE RUFE! Așa i-am zis de mic, jumătatea tot încearcă să mă facă să le zic CLEȘTI, ceea ce e mai aproape de adevăr, dar parcă ar fi ca și cum aș renunța la “adidași” pentru “pantofi sport”.
NOU
nici macar nu m am gandit vreodata sa.le zic clești. nici macar nu stiu oe cineva care sa le zica clesti:)()
NOU
Carlige de rufe. D-alea din lemn. Faceam garaj si sosea din ele pe covorul din sufragerie.
Acum fi-mea are in camera mocheta direct cu strada si parcari :))
NOU
CEE ? Nu le cheama clame/cleme? Mor incet de fiecare data knd minunata mea jumatate le spune oricum altceva.
NOU
cleme de rufe? are we savages now?
NOU
M-aș întoarce în trecut doar pentru că mi-am dat seama târziu cat de prost am fost când eram mic!! Alea mă plăceau și eu n-am făcut pasul
O perioada lunga de timp am crezut că sunt neatrăgător și peste multi ani mi-am dat seama că eram doar prost și nu vedeam semnele. Că sa vă faceți o idee, eram virgin și acum daca nu făceau ele primul pas
NOU
Ne dai câteodată niște ghionturi metafizice de numa’ numa’.
Am fost un copil trist, din lipsă de iubire profundă, nu aia mimată în public – așteptam să mă bage și pe mine cineva în seamă, doar ca nu. Bașca mă bătea frati-miu de plăcerea lui, ai mei nu ma luau in serios. Iar psihic am fost veriga slaba a familiei, nu mă descurcam, nu știam să dau șpagă (copil de 13-14 ani, da?) Am fost complet neadaptată la perioada aia, dar și la familia mea de atunci. Azi îmi construiesc propria familie (în afară de prietenii care îmi sunt familie) și învăț ca fericirea e o stare de liniște și de optimism către viitor. M-aș întoarce înapoi la 25 de ani, cât să fac alegeri mai rapide, dar în niciun caz în copilărie.
Aștept primul copil, mă simt ca la bac, complet dezorganizată și fără planuri pt după. Cu o carcasă de adult la purtător. Și ușor euforică.
NOU
Eram fericiti ca eram copii, nu iti trebuiau multe. Bine, acum daca ne uitam inapoi sigur ca compari cu viata ce o au copiii, ce posibilitati exista si da, era de cacat prin comparatie.
Sa-ti dau un exemplu: daca te uiti la un documentar din America de Sud sau Africa si vezi cum traiesc triburi in corturi zici fereasca sfantul. Dar cand muta cameramanul cadru de la niste colibe jalnice pe copii o sa vezi o ciurda in paula goala alergand dupa o minge din carpe cu gura pana la urechi. toti sunt fericiti desi nu e sigur ca maine au de mancare sau nu fac malarie saptamana viitoare si mor in chinuri intr-o luna.
—
Lumea era abrutizata pe vremea lui Ceasca. Noi ne vaitam acum de mediul corporatist ca te pune HR-ul sa aduni bani pt ziua lui Gigel sau ca ne cara in weekend in Team Builbing sa mancam si bem, vai ce nasol.
Sa vedeti cum era in intreprinderi prin 80, cum era sa ai un sef cu patru clase prost de impunge, cum isi bateau joc muncitorii de ingineri, ce accidente de munca erau, ce batai si umilinte erau.
—
Batai in familie erau multe. Ca asta au vazut acasa inainte. La tara nu statea barbatul mult la discutie cu femeia, certurile dincolo de un punct se lasau cu palme sau si mai rau. UIita orizontala s-a transformat in 20 de ani in ultima verticala la bloc, normal ca bataile au continuat. Daca sunai la politie si auzeau ca se bat in casa nici nu veneau.
NOU
Deea inca nu a aparut?
Sa ne zica cum o dezbracau, o legau de calorifer si o bateau cu furtunul de la Alba Lux 7?
Ma scuzati, m-am excitat si am putina treaba acum…
NOU
Ce mai este bă un milion de dolari în ziua de azi? Poate un milion pe an, doar de spart aiurea… În primul rând, trebuie să te ducă capul, nu contează care, ca să nu o iei complet razna, fiindcă acel dolce farniente de la 15 ani, în patru labe (dimineață, prânz, cină și culcare) nu mai ține la vârste adulte.
M-aș întoarce oricând în copilărie și mai ales în adolescență, chiar și fără mintea de acum, dă-l în morții lui de milion!
***
Am un update despre fiul vecinilor mei decedați, fiul alcoolic, căci cel drogangiu e mai eluziv.
Deci, au vândut casa, au împărțit banii, și cei doi loseri au trebuit să se care, în morții lor, de la 1 August. Aflu acum de la o vecină care mai ține legătura cu sora lor, că alcoolistul a parcat într-un motel – $600 pe săptămână – și nu poate să închirieze nici cu banii jos măcar un coteț, fiindcă nu are credit history și mai ales nu are un job curent, el nefiind vreodată capabil să se fi ținut de un job mai mult de 2 săptămâni. Vorbim aici de dolce farniente până pe la 50 de ani…
Eu zic că nu poate închiria fiindcă se duce beat la întâlnirea cu proprietarii.
NOU
Eram fericiti si eram si campioni! In 1984 pe vremea marelui Nicolae Ceaușescu, ne intorceam de la olimpiada de la Los Angeles pe locul 2 mondial, cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur. si acuma ne bucuram la un bronz sinun argint scremut a lu fatalaul asta de Popovici. am ajuns suntem praf la sport.
NOU
Chiar nu înțeleg de ce aceste adevăruri revelatoare și revalatoare atrag dezaprobare roșie, nu dragoste verde. Bine, cumva normal, majoritatea trăiește în beznă și într-un fals rigorism, deci cumva normal să avem mai multe roșii decât verzi. Chiar ș-așa… atât de puține verzi?! Cu un geniu ne-a binecuvântat Ăl de sus și-l ignorăm, ba chiar îl contrazicem. Vorba aia, cu Dumnezîu și traista. Nu îți bagă, mă, ție cel cu mânuță roșie, nu îți bagă!
NOU
cu variatiunea: “eram saraci, dar fericiti”
NOU
Și o poză mare cu un cal din morcovi.
NOU
Da, da’ şi calu’, şi morcovu’ sunt cam simboluri falice. Cu aşa ceva nu i-am fi fwtut pe toți? A se nota ca nici macar n-am luat in calcul tunelurice dacice sau apa din gradinița maicii domnului.
NOU
Nu am avut o copilarie rea insa prefer viata de acum. Imi e mai bine. Orice am face, nu suntem niciodata multumiti.
NOU
Cred ca am fost fericit in copilarie, in ciuda mamei absente o zi din doua (garzi la spital de provincie) si a tatalui care nu stia ce sa faca cu mine. Cel mai important mi se pare ca am invatat sa ma plictisesc si sa ma suport pe mine insumi (mai ales cand eram expediat la tara o luna intreaga, fara altceva decat atatea carti cat voiam sa duc). Apoi ca aveam cu cine sa ma joc afara si ca puteam sa ma plimb prin cartier cu bicla si 10 ore daca aveam chef. Acum, cu tot Internetul, mi se pare ca oamenii sunt mai singuri, dar nu stiu sa se plictiseasca. Sa se uite pe geam sau pe tavan, si sa isi poate scoate gandurile din cap cand au chef.
@Arhi, mi se pare ca sunt interzis la comentarii, nici nu mai stiu de ce. Ce stiu e ca e la indemana sa pui etichete dupa franturi de text. Ce voiam sa zic: daca ti-ai sters conturile sociale – foarte bine, dar cred ca ai eliminat si multi comentatori decenti de-a lungul timpului, doar pentru ca ti s-au parut prea prosti sau in dezacord cu tine la o singura postare. Aia e, daca n-apare o sa stiu sa nu ma mai bag in seama. Cele bune.
NOU
Asta le spuneam copiilor mei, care acum sunt majori, ca sunt un copil care trebuie sa creasca sa ingrijeasca si sa educe 2 copii. Pe atunci aveam 40+…
NOU
Un fost amic, fără copii, își oferea tot felul de extravaganțe, gen Disney Cruise, alea. Pentru copilul din mine – așa se justifica, deși nimeni nu-l întreba de ce.
Copilul însă a copilărit urât. A izgonit-o de biata maică-sa din casă, una din puținele femei care i-au suflat aer călduț în cur, toată viața lui “copilăroasă”. Bătrâna a murit de la un AVC, 2 ani mai tărziu, dar eu cred că a murit mai degrabă de inimă rea.
NOU
M-as întoarce în secunda 2, dacă asta ar însemna să petrec timp cu cei care astăzi nu mai sunt printre noi.
As da orice pe lumea asta sa ma mai întrebe cineva un “Ce faci tata, ești bine ?”
Asta e, îmi spun speranțe ca acolo sus, după sateliții lui Musk, o fi vreun Dzeu care să dea cu subsemnatul’.
NOU
hai men, dupa ce ca eram eu la pamant, ai venit tu sa ma trimiți la subsol…
NOU
Tata, 82: viața asta nu-i cum visăm, e scurtă și amărîtă, dar NU le băgăm pe toate-n seamă și mergem înainte.
Eu: înainte, unde, și de ce, mai ales că știm finalul.
El: Nu contează, enjoy the ride!
Un fel de:
O luptă-i viața; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Eu, cam sătul de viață, el: încă pe-atîta să mai trăiesc și e ok 🙂
NOU
Au trecut 41 de ani de când am terminat liceul. 🙂
NOU
ehei tataie
NOU
Tataie? Sunt un tinerel, fiul meu are doar 17 ani. 🙂
NOU
Prin 2016 (parca) cineva a vrut să îmi dea 2 bitcoini pe 1500 de lei ca să meargă la o nuntă. Io am zis să-și bage în cur bitcoinii și ca ii împrumut 1500 de lei, dar să mi-i dea înapoi într-o lună.
Cred ca ăla e singurul moment în care m-aș întoarce în timp și mi-aș da două palme :)))
NOU
nu pot citi povesti de astea fara sa ma enervez:))
NOU
Vise taică vise. I-ai fi vândut când ajungea 10.000 bucata și tot sărac erai.
NOU
Am avut o copilărie super, mai ales pentru acele vremuri, dar, mai ales comparând cu ce am citit pe aici. Dar nu prea m-aș întoarce, poate doar în unele momente, să repar ce am stricat.
Îmi e bine cum sunt azi, n-am griji, viață bună, pot să-mi satisfac destule tâmpenii, nu dau socoteală nimănui pentru ce fac, cam spui tu, mimez responsabilitatea și cam atât.
NOU
www.youtube.com/watch?v=9DA6ZP96OdI
Sunteti produsul inevitabil al propriilor voastre tragedii…
NOU
E tragic totce-mi amintesc
Si e si mai tragic ca, vad abia acum, am transmis mai departe, oricat m-am straduiit sa nu…
NOU
vinovatia pe care o simteam ca ma masturbam ..cam prea devreme..si ritualurile naive de curatire…
NOU
Ieri am facut 50.
De un an am zis ca nu mai iau nici o decizie importanta, fuck life.
Nevasta zice ca sa fac ce-mi place, sa nu mai fiu un trist. Ok, ma joc Witcher 3 – sper sa-l termin in viata asta.
NOU
la multi ani. bine ai venit la varsta intelepciunii:))))
NOU
Eu nu eram fericita. Doar mica, fraiera, naiva si cu capacitatea creierului de a bloca momentele grele. Nu am trait abuzuri atat de urate, dar le-am trait si eu. Pedepse, palme, interzis TV, parola schimbata la calculator sa nu pot accesa cand am eu chef, atunci cand eram pedepsita. Nu aveam voie la sleepovers fiindca lui taica miu nu ii placea singura mea prietena. Nu aveam voie la telenovele fiindca erau tampenii. Nu am mai avut abuz fizic cand am fost la liceu, dar am ramas cu celelalte. Am fost introvertita intotdeauna, lipsita de prieteni, si acum am sechele cauzate de ai mei . Nu m-am putut duce la ce am dorit la facultate fiindca nu eu am platit si am acceptat ce mi s-a zis. Nici macar la vizionarea primei mele locuinte de nu am scapat de ai mei care au venit cu mine. Am impus limite ulterior si m-am indepartat o perioada, ca sa se inteleaga ca sunt adult si ma descurc. Nu as alege sa imi retraiesc copilaria niciodata, nici macar perioada de pana la 30 de ani, daca as avea optiunea asta. Mi-am dorit sa fiu adult, dar e greu, intr-adevar. Dar sunt multumita. Am 36 acum, si imi place autonomia mea si faptul ca nimeni nu ma mai pistoneaza si intra cu bocancii in viata mea. Si sunt casatorita, dar am noroc ca nu am ales pe cineva ca taica miu, probabil inconstient. Sunt copii din ziua de azi ce o duc mai bine. Daca as putea avea copilaria cum au multi din generatia de acum, as vrea sa o traiesc.
NOU
Eu, unul, nu am familie, nu am copii. Fără să clipesc aş alege să mă întorc în copilărie, fiindcă ştiu că milionul ăla íl voi face ×100 prin investiţii pe bursă. De asemenea, în afară de perspectiva materială, mi-aş face mie şi părinţilor mei viaţa mult mai bună, mult mai reuşită.
NOU
“ca bărbat, trebuie să ai grijă de toată lumea care gravitează în jurul tău, că forever mers la job și muncit zi lumină doar ca să ai bani pentru a merge la job, rate, femei, copii, totul pe capul tău. ” – super adevărat.
Sunt femeie, iar acum câțiva ani am făcut o schimbare destul de drastică de cariera.
Adică de la manager de vânzări m-am dus spre o zona tehnica, mult mai prost plătită inițial.
Lucram in sales, câștigam de x ori salariul mediu, teoretic all good.
Atât că mă plictiseam de-mi venea să-mi iau gatu. Așa că am zis “ok, fac altceva”. Și m-am apucat eu sa învăț, bla bla. In paralel cu jobul.
Intenția era să aștept închiderea de an, sa iau bonusul (care îmi dubla salariul anual) și să-i pup din mers pe cetățenii respectivi.
Întâmplarea face că se restructura organizația de vânzări și băieții au venit cu bonus 6 luni compensație, pe lângă ce mai aveam eu -adica bonus garantat și alelalte clauze – confidențialitate, nedefaimare etc. Se adunau bani pe vreo 3 ani doar din astea
Big boșii au fost mega mega surprinși că am semnat tot cu un zâmbet larg, fara să comentez.
Au spus că ceilalți colegi în aceeași situație (toți bărbați) au plâns. Gen cu lacrimi.
Le-am explicat că nu sunt bărbat, n-am copii, rate și nevasta și că imi permit sa fac ce vrea hwuha mea.
Nu pot sa exprim in cuvinte cat de fain a fost layofful ăla. Best thing ever.