Dumnezeul vloggerilor

Dacă-mi îngăduiți, aș extruda răzleț câteva amintiri & gânduri despre căcat și India. În primul rând, nu este un căcat oarecare. E greu de pronunțat – टट्टी (ṭaṭṭi), cu trei consoante cacuminale (hă hă). Apud Nirad Chaudhuri (care e f. mișto, căutați-l), nu e bolovănos, ci fluid și frumos curgător, fiind pus în tagma licorilor, alături de apă, soma, din astea. Vas’zică nici măcar nu e căcat-căcat, mai degrabă hidromel colorectal. //Am luat odată Kisan Express (trenul țăranilor) spre Punjab și în căcăstoare era o plăcuță cu textul „Do not soil the toilet seat in European style”. Tot în context feroviar, când luai acceleratul Agra-Delhi cu noaptea în cap și te prindea răsăritul eliadesc fix pe lângă podurile de la intrarea in capitală, vedeai lungi șiruri de cururi înrouate și sticle de apă. De departe verzi albind…//La cămin n-aveam voie să aruncăm hârtie igienică în latrina turcească, că se înfunda canalizarea de pe vremea Raj-ului. Găseai în schimb un țuțuroi fix la înălțimea curului pe vine și o bărdacă de plastic. Luni de zile nu m-am șters la cur, făceam și economie, că era scumpă și rară hârtia. // Etichetă: te speli la cur doar cu stânga, că cu dreapta mănânci. Mi-a fost greu, că eu sunt stângaci. //Când te speli la cur parcă ai o relație mai isihastă cu propriul corp. Plus că, na, azi intră un deget, mâine un pumn. Per aspera ad astra.// Prima dată când am descins în Delhi m-a izbit în aeroport o miroznă dulceagă de baclava cu garam masala. Ah, mi-am zis, Orientul, orhidee, turmeric, agarbatti și mokṣa. Era de fapt căcat. //Aș mai avea multe de zis, dar mi-am făcut o cafea super duce mai devreme și simt un murmur merditor în vintre.

Maithun, mereu natural și dezinvolt, nu se screme