kwidza-monologue

“Trebuia să mă duc la Cora, Auchan nu îmi place. Și-așa, nu știu cum se cheamă. E Oșan, e auhan, e ohăn? Vai, ce mare e magazinul ăsta și eu azi am tocurile de varice, ma strâng pantalonii ăștia de căcat, asta se întâmplă când îți cumperi lucruri ca să îi placă animalului de lângă tine. Of, crampele astea sper că prevestesc ciclu, nu o vizită la mizeria asta de wc de aici. Hai să cumpăr tampoane. Unde e raionul de tampoane? Uuuu, uite o bluziță interesantă, cred că aș putea să le mint pe fete la serviciu că e luată de la TinaR. Ok, când au pus ăștia detergenții aici? Cred că au schimbat rândurile, uite, electronice, castroane, tampoane, plastice. Parcă voiam să iau ceva din zona asta? Nu, nu cred, mi-aș fi amintit. Oh, ciocolata, vechiul meu inamic. Știu, vrei în mine, și eu te vreau, dar soarta ne este împotrivă, a ajuns Costel să mă despăturească, că altfel nu mai ajunge până la mine. Ce minciună e aia cu grasele care sunt strâmte, vai vai, e o manipulare a opiniei publice. Ei, hai, că o bucățică de ciocolată nu a omorât pe nimeni, nu? Gata, ai luat tot? Da, ok, spre casa de marcat. Băi, ce nesimțiți, uite ce cozi, frate, cine mai muncește în românia, de toată lumea e în mall la ora asta? Da cucoană, asta e tot, sigur, scanează, scanează, ești grasă ca mama Rusia, umblă încet cu mâinile, că te spargi, cred că ăștia le angajează aici în funcție de cât de bine le intră scaunul în cur, serios, de unde atât de mult cur și atât de puțin scaun? Oare ce salariu au fetele astea aici? Par bine plătite, dă-le naibii, dontcare. Vai, ce aș mânca niște pui picant cu maioneză de…Poftim, 200 de lei? Sigur, o secundă. Da, unde dracu e portofelul, nu putea și grasa asta să mă anunțe, acum stau și se uită toți acrii ăștia la mine, de parcă eu aș fi vinovată că nu găsesc nimic în porcăria asta de geantă. Ce urât se uită și grasul ăla cu hanorak, animalul, sunt sigură că se gândește cum m-ar viola, mai ales că stau cu spatele la el. Ia să mă întorc eu, DA CUCOANĂ, IMEDIAT. Hopaa, oare am și bon de masă? VAI, TAMPOANELE! Sigur, înjurați-mă, ce știți voi cât de greu e pentru o femeie să reziste într-o lume atât de dură. O să mă așteptați, mă duc imediat și mă întorc….uuu, uite o bluziță…”

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.