Se dă știrea asta.

O tânără de 16 ani a fost bătută în parcarea din faţa blocului de fostul concubin cu o bâtă. Fata a suferit răni la cap, membre şi pe corp, având nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale. Bărbatul a încălcat ordinul de protecţie, fiind reţinut. La data de 26 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică au continuat cercetările privind săvârşirea infracţiunilor de lovire şi încălcarea ordinului de protecţie, iar în urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 26 de ani, din comuna Bustuchin, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj

Ați memorat toate datele, da? Deci o minoră de 16 ani este bătută de FOSTUL CONCUBIN, în vârstă de 26 de ani. Nu vă sare nimic în ochi? Nu?

De asemenea, s-a mai stabilit faptul că bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Târgu Jiu, prin sentinţă civilă, la data de 5 noiembrie 2024, având în vedere că s-a apropiat la o distanţă mai mică de 30 metri de tânără.

Deci, încă o dată. În noiembrie 2024, când fata avea 15 ani, probabil, iar el 25 de ani, un tribunal a emis un ordin de protecție împotriva lui.
Băi, suntem într-o lume de nebuni, serios. Putem vorbi relaxați despre concubinul abuziv al unei fete de 16 ani. Concubin, adică au trăit împreună. De când sunt împreună? Cum poate un tribunal să emită o sentință de protecție, fără să realizeze faptul că un bărbat viola un copil, conform oricărei legi?

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur