Cei ce mă cunosc știu că sunt un tip foarte bun la suflet, foarte de treabă, îți dau cămașa de pe mine la propriu și nu trebuie să fii neapărat femeie, dar am niște chestii cu care mă pierzi, dacă le faci.

Nu îmi place să fiu mințit. Nicium, niciodată. Pur și simplu așa funcționez eu. Dacă aflu că m-ai mințit cu ceva, nu mai am încredere în tine niciodată. Cine minte o dată, va minți și a doua oară. Doamne ferește să mă minți ca să obții ceva de la mine, atunci legăturile se rup pe loc, fără discuții sau explicații.

Mor când văd că nu ești punctual. Nu accept lipsa de punctualitate nici de la femei, nici de la bărbați. Dacă avem întâlnire la 3 și tu vii la 3 și 10 ca un ghiocel, ne salutăm și ne vedem de treabă, dacă nu e relație de business, cu siguranță a doua oară nu ne vom mai întâlni vreodată. Asociez asta cu lipsa de respect și, cât timp primești de la mine tot respectul necesar, faptul că mă consideri ceas cu cuc mă determină să uit de tine.

Dar ce mă scoate din sărite cel mai mult sunt oamenii care nu au cuvânt. Oamenii care promit chestii doar ca să se afle în trebă. Cei care spun da, facem și când e să facem devin agresivi Da ho, că o să facem, ai răbdare. Și nu o mai facem, că s-a enervat. Oamenii care zic că vin să vă întâlniți și de la care afli, după câteva zile, că nu au mai avut timp, nu au putut ajunge și nici să dea telefon să anunțe nu au avut cum. Oamenii care te încurcă știind că o să te încurce, dar nu au nicio remușcare în asta, ei și-au obținut satisfacția de moment.

Ei, pe oamenii ăia îi detest cu pasiune și îi exclud din viața mea fără niciun regret.