Nu am vrut să scriu în timpul iureșului, ca să nu se trezească vreunul că e sfat financiar.
Ce se întâmplă acum pe piața crypto este foarte simplu. Niște balene cu multe mii de BTC au profitat de ieșirea lui Musk și au început să vândă short la greu, știind că fraierii de pe crypto nu sunt investitori, ci doar ciupitori, așa că vor vinde și ei repede, sperând să cumpere ieftin.

Lucru care, de altfel, s-a și întâmplat, toată lumea a vândut la greu, acum toți stau ca fraierii și se gândesc. Oare să buy the dip? Să mai aștept? Dar oare mai câștig vreo 3 dolari? Ah, dileme, dileme.

Eu am profitat că a ajuns ADA la 1 dolar și am luat cât m-au ținut cardurile. Acum așteptăm. În 2-3 ani, cred că va merita.

Rândurile de mai sus nu reprezintă sfat financiar în nicio accepțiune.

53 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ducă-se pe pustii, tot aștept să îmi cumpăr și eu o placă video. Că mă ia groaza când văd plăci video cu preț mai mare decât acum 5 ani când au fost lansate.

    38

  2. #10

    Popcorn pregatit. Astept sa vad ce au de spus expertii.

    9

  3. #11

    De unde ai luat ADA?

    1

  4. #13

    Cel mai nașpa e că a scăpătat Dani. Începusem să sper că putem avea un viitor împreună, în Mykonos.

    Maithun, caută rentier fără obligații

    15

    • #14

      Încerc Sardinia vara asta: vin, brânză, oi izolate pe plaje pustii și apă mai limpede decât aerul.

      8

    • #15

      U had me at „oi”

      1

  5. #16

    deja si gagicile americance de pe instagram incep sa se dea specialiste in cripto-monede

    17

    • #17

      evident, daca peste tot e buy the dip…:))

  6. #18

    De fapt a fost fix invers. Micii investitori (speculanti) s-au speriat de stirea cu China care a interzis ieri orice trading cu crypto si astia au facut dump la greu.
    Balenele in general au cumparat, cine a avut coaie.

    Culmea e ca China interzisese deja din 2019 activitatile cu crypto, ieri doar s-au mai rastit o data la piata. DAR ai naibii chinezi n-au interzis sa detii crypto. Stiau si ei ca daca o baga pe asta chiar se duce in zero.

    16

    • #19

      de fapt, btc cade de o saptamana, nu a fosr deloc fix invers

    • #20

      Micii investitori/speculanti n-au cum sa miste astfel de volume. Ieri s-au inregistrat cele mai mari volume de tranzactionare de la crash-ul din martie 2020 incoace.

      3

    • #21

      “DAR ai naibii chinezi n-au interzis sa detii crypto.”

      Realizezi ca intr-un stat comunist cum e china, unde guvernu STIE TOT despre ce faci, stirea asta e practic interzicerea de a detine crypto. Poate doar membrii de sus ai partidului sa mai aiba voie.

      Cum mai schimbi tu crypto in bani sau sa cumperi produse. Cum justifici partidului mult iubit de unde ai banii?

      5

    • #22

      Bineinteles ca au cum sa miste astfel de volume.

      65% din hasrate-ul pe BTC e in China, probabil majoritatea detinut de baietii din esaloanele superioare de partid

      Am scris mai multe in alt mesaj, da s-a pierdut pe drum, cine stie de ce, lol. Mi-e lene sa reiau, ca oricum nu trece.

      3

  7. #23

    Mi-am bagat si eu nasul cand a cazut. Nu am nimerit chiar pe minim dar nu s-a mai dus mult in jos si oricum nu am bagat o suma dupa care sa plang.
    Off-topic: Care e treaba cu “nu e sfat financiar” ? E clar ca nu esti de meserie, nu activezi in domeniu si nu ai zis nimanui “bai, cumparati arhiCoin, ca e bun!”. Si cine are dreptul sa zica “Asta e sfat financiar!”. Si pana la urma, ce e asa grav in a da un sfat financiar?

    5

    • #24

      ArhiCoin confirmed?

      7

    • #25

      e o gluma, de fapt. in US nu ai voie sa dai sfaturi financiare si atunci toate sfaturile financiare publice sunt urmate, imediat, de anuntul Acesta nu e un sfat financiar:))

    • #26

      “Nu e sfat financiar”, “nu e sfat legal” chiar si la alea medicale ar trebui in US. Cat timp nu lucrezi specializat pe profesia aia sau nu esti angajat pentru serviciul ala (broker, avocat, financial adviser, medic). In US toata lumea poate da in judecata pe toata lumea din orice. E un fel de protectie pentru ca poti fi dat in judecata si poate iesi foarte nasol daca se ia unul dupa tine si ori te-ai inselat ori a mai facut el ceva pe langa si s-a intamplat un mare rahat si va da vina pe tine ca asa l-ai sfatuit.

      5

  8. #27

    My 2 cents…BTC cred o sa mai baleieze intre 45k si 30k o perioada, dupa aia sa vedem incotro o ia….cred ca sare de 70k in decurs de un an. Dar daca, dimpotriva, scade sub 30, o cumpar si eu.

    2

    • #28

      cat timp nu am bani macar de vreo 10-15 btc, cresterile astea sunt mici.

    • #29

      Daca te gandesti in %, nu prea sunt mici…Daca crezi cu adv. ca sunt mici, poti sa te bagi cu leverage, dar e mult mai riscant… – ceea ce personal nu recomand.

      2

    • #30

      n-are sens, mai degraba ii bagi in alte unitati care au potential si potential speculativ de macar 10x.
      deja la bitcoin potentialul de 10x s-a cam dus, si cate economii ai sa le risti si sa merite mai putin de 10x?! nici macar nu iesi nicaieri daca nu bagi un 5-10k.. daca te bagi cu leverage te poti pisa direct pe ei bani =))

      4

    • #31

      Poti sa dai niste exemple de 10x?

      1

  9. #32

    @Arhi scuze pt off-topic, stiu ca ai avut la un moment dat apartamentul spart.
    Un lucru similar am patit eu ieri, cand mi s-a spart boxa si mi s-a furat bicicleta.
    Poti sa-mi spui, te rog, ce masuri de protectie ai luat ulterior?
    Te intreb ca idee, daca poti sa raspunzi. M-ar ajuta un pic sa vad si alte opinii.

    2

    • #33

      Cea mai buna protecție este camera de filmat cu senzor de mișcare, senzor care sa ți activeze o lampa noaptea.

      1

  10. #34

    Am auzit ca e bine sa cumperi Tether cand ajunge la un dolar. /s

    10

  11. #36

    In timp ce unii, multi, erau complet panicati, eu mi-am frecat manutele si am incarcat BTC@32k si ETH@2k. Sa fie primit.

    6

  12. #37

    Cand o sa reglementeze SUA si UE magaria asta, o sa iasa cu multe lacrimi printre cei care s-au crezut “investitori” si au aruncat cu sume imense in chestia asta… mai jos am lasat o stire unde mai trage ceva semnale de alarma unul din sefii Bancii Centrale Europene (ca idee, si Yellen de la Fed din SUA, si Lagarde de la BCE au avertizat in lunile precedente pe tema asta). Cuvintele cheie din stirea de mai jos sunt: bula mai mare ca bulbii de lalele, fundamente foarte slabe si faptul ca va urma o perioada mai volatila – in traducere, vom reglementa chestia asta in curand si o sa iasa cu sange, deci pazea. Mai departe, de vazut daca reglementarea va omori sau nu viabilitatea criptomonedelor in forma lor actuala, eu as tinde sa cred ca da… la urma urmei, sunt o conventie adoptata de o minoritate care nici moneda nu poate fi (nici un agent comercial serios nu s-ar juca sa aiba fluctuatii de asa maniera in bilant) si nici store of value (din nou, ceva care face -20% intr-o clipita numai store of value nu este).

    Cand statele-si vor lansa propriile criptomonede, mai discutam…

    uk.investing.com/news/cryptocurrency-news/ecb-says-surge-in-bitcoin-eclipses-tulip-mania-and-the-south-sea-bubble-2377166

    9

  13. #38

    Intreb si eu ca bula. Exceptand ca unii accepta plata in bitcoin, poti sa cumperi ceva efectiv cu celelalte crypto monede? Adica yeee… ai 100 de arhicoins… ce pot sa cumpar cu ele?

    8

    • #39

      coins alea sunt doar bucati dintr-o companie IT care face, sau nu, ceva util societatii. ADA e o companie de gen, VET e alta.

    • #40

      Ce face ADA util societatii? In afara de a fi o alta moneda? Am incercat sa citesc.. dar mi-a dat creierul ecran albastru…

      7

    • #41

      de fapt e un tip de ‘stock’ dar in afara marketului de care ni se spune la tv. da, astea care chiar fac ceva au toate sansele sa pastreze valoare, dogecoin spre exemplu e doar un kkt speculativ

      0

    • #42

      Dacă mâine Elon scrie ADA pe Twitter, o sa devina și asta un căcat speculativ. Cam la asta se rezuma valoarea, inovația, moneda viitorului etc.

      11

    • #43

      efectiv tu habar nu ai ce e ADA, dar emiti judecati de valoare.

    • #44

      Dap.. nu stiu. Am incercat sa intreb, dar nu s-a obosit nimeni sa imi raspunda.

      7

  14. Eu, regret ca in 2013 nu mi-am laut o cutie din aia de minat. Stiu pe cineva, care a tinut jucaria in priza si si-a scos investitia de mai multe ori.

    2

    • #46

      manule, cu cat dadeai pe kktul ala de cutie iti luai bitcoiu si il tineai, sincer inainte de 2013 a fost era in care era relativ profitabil sa iti cumperi asa ceva, bine, poate si in sau putin dupa 2013 dar doar daca faceai rost de energie gratis eventual si de bitminer gratis

      1

  15. #47

    Mi-am mai luat niște XRP cu ocazia asta, dar m-am mișcat greu și i-am prins că deja crescuseră la aproape 1 euro. xrp-ii ăștia au potențial să mai facă un 6-7x pentru că nu s-au pompat la fel ca restul din cauza procesului din State.
    In perioada asta mi s-a parut mai sigura investitia in crypto decat in bursa. Am si la bursa companii care oscileaza cu 70% in doua luni, doar ca nu pot reactiona, sunt rață șezută. Bursa se închide la 11 pm (ora noastra), pe urmă vine Virgin Galactic sa ne anunțe că nu mai zboară, sau Novavax că nu mai fac vaccin. Până dimineata s-au dus în cap, iar eu, plebea, nu pot vinde până nu se redeschide bursa, la 4:30 pm.
    La bursă, noi suntem iobagi pe ogorul belferilor, nu avem drepturi egale. Mi se pare mult mai just ce se întâmplă cu crypto.

    8

    • #48

      tu trolezi sau n-ai idee ca xrp nu va exploda niciodata? =))

      0

    • #49

      A, “niciodata”, m-am calmat, merci!
      In urma cu 2 luni, cand era de 4 ori mai ieftin, aveai aceeasi convingere?
      Acum ii dau sanse 50-50 sa repete impatrirea ori sa se duca in cap. Daca stii vreun secret prin care ajungi la “sigur” sau “niciodata” legat de crypto, zi-ne sa ne imbogatim si noi 🙂

      12

  16. #50

    Cat a fost pandemie hardcore multa lume a ramas cu banii ce in mod normal mergeau in vacante, cluburi, restaurante si cocaina dintre bucile fetitelor. Multi bani au fost investiti in crypto. Acum ca restrictiile se ridica si pofta de viata revine ce credeti ca se intampla ? Exact. Nu cumparati, asta e sfatul meu.

    20

  17. #51

    2-3 ani? Nene, ciclul macro e inca intact. Uita-te la RHODL, Mayer Multiple Bands, MVRV si Cycle repeat. Nu stiu cum de va bagati voi in crypto fara putine cunostinte despre on-chain metrics.

    2

  18. #53

    Eu cumparasem ADA de prin 2017. Am luat si la 0.008 centi si la 0.01 si la 0.2. Am vandut ca prostul la 0.5 crezand ca aia a fost. Cand a ajuns la 1.70 imi dadeam cu tesla in oooo si inca imi dau. Aia e, am fost destept sa cumpar cand a trebuit dar apoi am fost prost ca am vandut cand nu trebuia. Acum nu mai am bani ca mi-am achitat o parte din datoria la banca. Mai aveam 50 de dolari prin Binance, am luat SHIBA de toti, poate cine stie,peste cativa ani…..

    0