Există un vot de blam aruncat părinților care caută școli mai bune pentru copiii lor, cum își permit și de ce nu respectă legea și nu își dau copiii la școala la care este arondată locuința lor, ne ducem bibelourile cu mașinile și aglomerăm bulevardele, pe vremea noastră aveam cheia de gât etcaetera.

Să vin cu un exemplu personal.
Mi-am dat copiii la grădinița din Orașul Pantelimon, und elocuiesc. Super grădiniță, se vede că s-au băgat bani în ea, am avut copiii și la grădinițe de figuri și pot spune cu mâna pe inimă că e una din cele mai bine dotate grădinițe văzute de mine, catering foarte bun, totul bine. Educatoarea copiilor mei era o vacă cu cabină, mereu transpirată și alergătoare după șpăguță, dar asta e altceva, ăsta a fost norocul, erau și niște super doamne pe acolo.

După care, când fiica cea mare a făcut vârsta de mers în clasa zero, am dus-o tot la școala din Pantelimon, pentru că era mai simplu, era aproape și eu sunt de părere că școlile de fițe sunt de fițe doar pentru că sunt părinții proști, nivelul educațional ține de profesori, profesorii români sunt majoritar incapabili și incompetenți și ține de inteligența copilului să fie bun sau bun.

Well, la școala din Pantelimon, după o perioadă, vine copilul acasă plângând, tati, sunt doi țigani la mine în clasă care au vrut să mă țină la perete și urlau Stai fă, să îți punem mâna la pizdă! Repet, copii de 6 ani, ceva de genul. Și ce a zis doamna, nu i-ai spus?? Ba da, a zis să trec și eu cu vederea, că sunt copii.

A rămas să meargă mama a doua zi să vorbească, la ieșirea de la ore, dar i-am zis că dacă mai pune vreunul mâna pe ea, să îl lovească cu pumnul în nas, cât de tare poate. Fiica făcând karate de la 4 ani și un pic, știe să lovească destul de bine. Acum, când are 1.70 la 12 ani, știe și mai bine. Dar divaghez.

A doua zi, cine ne suna de la școală? Vita de învățătoare, care era ultragiată până la sânge, dar vai, cum se poate, fata dumneavoastră e violentă, a lovit un copil de îi curge sânge din nas, nu se poate așa ceva! Desigur, țiganii o luaseră de la capăt, iar copilul s-a apărat, evident.

Anyway, nu contează cum s-a terminat, ideea e că am mutat-o la altă școală, iar acum sunt amândoi la o școală de fițe, școală care mi-a demonstrat că aveam dreptate când spuneam că e vorba doar de părinți stupizi, nivelul este identic peste tot, profesionalismul la fel. Doar că, acum, copilul meu e în siguranță și nu o aleargă țiganii prin clasă, sub oblăduirea cadrului didactic, să îi pună mâna între picioare.

Dacă nu s-a înțeles, există și motive serioase pentru care ne mutăm copiii la alte școli, nu doar pentru că sunt de fițe, nu doar pentru că nu ne-am gândit când ne-am mutat Dar vai, unde o să ne dăm copilul la școală. Chiar ne-am gândit și aveam totul planificat, dar în românia ai șanse să îți fie copilul violat în școală, sub ochii blânzi ai învățătoarei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.