Mă gândeam la chestia aia cu schimbarea legislației de protejare a copiilor.
Câți oameni abuzați sunt în românia, măi copii.
Toți oamenii aceia care Și eu am fost bătut și uite ce bine am ajuns…sunt niște victime. Sunt foști copii abuzați constant, bătuți constant de către părinți și rude, supuși unor torturi care par, astăzi, inimaginabile (mie mi-e frică de întuneric, pedeapsa favorită a maică-mii, de când aveam vreo 4 ani, în afară de diverse metode de bătaie, era să mă închidă în baie, pe întuneric. Îmi amintesc doar teroarea simțită și cu stăteam cu tâmpla lipită de piatra băii, ca să văd linia subțire de lumină care venea pe sub ușă)
Și eu, ca și ei, am crezut, până la un moment dat, că meritam să fiu bătut. Și veți întâlni asta la TOȚI cei ce au fost bătuți și sunt vocali în legătură cu dreptul părinților de a-și ciomăgi copiii. “făceam numai prostii, nici măcar nu am luat atâta bătaie cât meritam” este un lamento care revine în vocea fiecărui fost copil abuzat, acum devenit părinte abuzator, la rându-i.
După care am avut și eu copii. Chiar 3. Și au crescut toți 3, au trecut prin toate fazele prin care am trecut eu și am luat bătaie prin fiecare. Și urmărindu-i pe ei, am realizat cât de mult îi iubesc. Cât de ușor sunt de iubit proprii tăi copii. Cât de multă dragoste îți crește în suflet, pentru ei, în locul unde credeai că e doar deșert și nu va mai crește nimic niciodată.
Și atunci mi-am dat seama că nu eram eu de vină. Nu am fost eu de vină niciodată. NIMIC, absolut nimic din ceea ce face un copil, din ceea ce categorisesc românii drept prostii, nu necesită și nu merită bătaie. Nimic din ce se întâmplă, în mod normal, în viață, nu merită să faci abuzul acesta hidos, să le iei, cu mâna ta, încrederea din ochii lor și să o înlocuiești cu teroare.
Dacă ați fost bătuți, dacă ați fost abuzați, fizic și verbal, nu a fost vina voastră. Analizați-vă puțin, prin ochii copiilor voștri. Mergeți la un psiholog și discutați-vă problema. Rupeți lanțul acesta vicios care se perpetuează generație după generație.
Nu mai creșteți animale cărora le e frică atunci când aud că se învârte cheia în broască. Creșteți copii care se bucură ca de moș Crăciun când intrați pe ușă. Creșteți copii cărora nu le e jenă să spună Te iubesc.
În familia mea NIMENI, NICIODATĂ nu mi-a spus Te iubesc. Nu știu, poate și-or fi spus între ei sau poate le-au zis celorlalți frați ai mie. Dar mie, NIMENI, NICIODATĂ nu mi-a zis Te iubesc. Nici nu știam să zic asta, până când nu s-a născut primul copil nici măcar nu am putut să zic cuiva așa ceva, mi-era jenă absolută, mi se părea de un caraghioslâc desăvârșit.
Învățați-vă copiii ca primul lucru care le vine în cap, când vă văd, să fie Te iubesc. Nu Doamne-ajută, poate nu iau bătaie.
Damn ninja cutting onions!
Zi de zi de lauzi pe tarlaua asta cum rupi hiarele-n două la sala, cum faci brandu gros, cum te strang tricoaiele… Filmul ala arata ca ești un papusel 🙂
Legat de furtunul masinii de spălat, oare există unul si pentru aia de se numeau parinti? Se aplică același furtun? Merita sa le explici cum sta treaba, la bătrânețe?
Aveam un coleg in facultate care mi-a spus “Daca ar avea idee ce simt eu pentru ei le-ar fi frica sa stea in acelasi oras cu mine”.
Cat despre partea cu explicatul, parerea mea e ca e degeaba. Ori s-au mai trezit la realitate intre timp si au cautat ei sa repare ce au facut (mai rar, dar am intalnit), ori o sa-ti spuna sa fii fericit ca au avut grija de tine si s-au interesat sa cresti cum trebuie si mai te si enervezi aiurea.
“datorita mie ai ajuns asa”. nu, dimpotriva, din contra.
Tu nu stii ca copilul se pupa doar noapte când doarme? N-ai pic de respect pentru tradiții! Ce urmează, sa pui la spălat Duminica? De aia nu ne ajuta Dumnezeu!
Bucură-te până se face domnișorică!
Și eu tot trei am.
Cu băiatul(23) merg la concerte, la bere, la sală.
Fata cea mare(17), deși înainte era tare lipicioasă, de când este la liceu a redus manifestările de afecțiune în public.
Dar cea mică( aproape 8), e ca un timbru, nu o poți dezlipi.
Eu sunt linistit, am crescut-o bine, de pe la varsta de 10 ani fiica-mea mi-a zis ca azilul ma paste. Cum se poate sa n-aibe si ea o frica de ce-o sa zica lumea? “Da’ cum poti sa nu te gandesti la ei?” “Ce suflet hain ai maica!”