Mă gândeam la chestia aia cu schimbarea legislației de protejare a copiilor.
Câți oameni abuzați sunt în românia, măi copii.
Toți oamenii aceia care Și eu am fost bătut și uite ce bine am ajuns…sunt niște victime. Sunt foști copii abuzați constant, bătuți constant de către părinți și rude, supuși unor torturi care par, astăzi, inimaginabile (mie mi-e frică de întuneric, pedeapsa favorită a maică-mii, de când aveam vreo 4 ani, în afară de diverse metode de bătaie, era să mă închidă în baie, pe întuneric. Îmi amintesc doar teroarea simțită și cu stăteam cu tâmpla lipită de piatra băii, ca să văd linia subțire de lumină care venea pe sub ușă)
Și eu, ca și ei, am crezut, până la un moment dat, că meritam să fiu bătut. Și veți întâlni asta la TOȚI cei ce au fost bătuți și sunt vocali în legătură cu dreptul părinților de a-și ciomăgi copiii. “făceam numai prostii, nici măcar nu am luat atâta bătaie cât meritam” este un lamento care revine în vocea fiecărui fost copil abuzat, acum devenit părinte abuzator, la rându-i.
După care am avut și eu copii. Chiar 3. Și au crescut toți 3, au trecut prin toate fazele prin care am trecut eu și am luat bătaie prin fiecare. Și urmărindu-i pe ei, am realizat cât de mult îi iubesc. Cât de ușor sunt de iubit proprii tăi copii. Cât de multă dragoste îți crește în suflet, pentru ei, în locul unde credeai că e doar deșert și nu va mai crește nimic niciodată.
Și atunci mi-am dat seama că nu eram eu de vină. Nu am fost eu de vină niciodată. NIMIC, absolut nimic din ceea ce face un copil, din ceea ce categorisesc românii drept prostii, nu necesită și nu merită bătaie. Nimic din ce se întâmplă, în mod normal, în viață, nu merită să faci abuzul acesta hidos, să le iei, cu mâna ta, încrederea din ochii lor și să o înlocuiești cu teroare.
Dacă ați fost bătuți, dacă ați fost abuzați, fizic și verbal, nu a fost vina voastră. Analizați-vă puțin, prin ochii copiilor voștri. Mergeți la un psiholog și discutați-vă problema. Rupeți lanțul acesta vicios care se perpetuează generație după generație.
Nu mai creșteți animale cărora le e frică atunci când aud că se învârte cheia în broască. Creșteți copii care se bucură ca de moș Crăciun când intrați pe ușă. Creșteți copii cărora nu le e jenă să spună Te iubesc.
În familia mea NIMENI, NICIODATĂ nu mi-a spus Te iubesc. Nu știu, poate și-or fi spus între ei sau poate le-au zis celorlalți frați ai mie. Dar mie, NIMENI, NICIODATĂ nu mi-a zis Te iubesc. Nici nu știam să zic asta, până când nu s-a născut primul copil nici măcar nu am putut să zic cuiva așa ceva, mi-era jenă absolută, mi se părea de un caraghioslâc desăvârșit.
Învățați-vă copiii ca primul lucru care le vine în cap, când vă văd, să fie Te iubesc. Nu Doamne-ajută, poate nu iau bătaie.
Ce a mai cautat lumea pe Google
- ashampoo office 9
- tiolin duo prospect
- alpecin liquid
- air7 pulmo max
- balta la salcami
- alphaxyn farmacia tei
- 62500 lei in euro
- bahmuteanu adriana
- azn spf 30
- aka fugemasse
Damn ninja cutting onions!
Zi de zi de lauzi pe tarlaua asta cum rupi hiarele-n două la sala, cum faci brandu gros, cum te strang tricoaiele… Filmul ala arata ca ești un papusel 🙂
Legat de furtunul masinii de spălat, oare există unul si pentru aia de se numeau parinti? Se aplică același furtun? Merita sa le explici cum sta treaba, la bătrânețe?
Aveam un coleg in facultate care mi-a spus “Daca ar avea idee ce simt eu pentru ei le-ar fi frica sa stea in acelasi oras cu mine”.
Cat despre partea cu explicatul, parerea mea e ca e degeaba. Ori s-au mai trezit la realitate intre timp si au cautat ei sa repare ce au facut (mai rar, dar am intalnit), ori o sa-ti spuna sa fii fericit ca au avut grija de tine si s-au interesat sa cresti cum trebuie si mai te si enervezi aiurea.
“datorita mie ai ajuns asa”. nu, dimpotriva, din contra.
Tu nu stii ca copilul se pupa doar noapte când doarme? N-ai pic de respect pentru tradiții! Ce urmează, sa pui la spălat Duminica? De aia nu ne ajuta Dumnezeu!
Bucură-te până se face domnișorică!
Și eu tot trei am.
Cu băiatul(23) merg la concerte, la bere, la sală.
Fata cea mare(17), deși înainte era tare lipicioasă, de când este la liceu a redus manifestările de afecțiune în public.
Dar cea mică( aproape 8), e ca un timbru, nu o poți dezlipi.
s-a facut deja, e veche de 15 ani jumate filmarea, aici avea 1 an. se pare ca inca ma iubeste la fel:))
Eu batut n-am fost. La mine au fost alte belele ca ai mei ai fost complet absenti din viata mea. Pana la scoala eram expediat la tara unde muream de plictiseala, dupa ce am inceput scoala ma gospodaream singur. Ma duceam singurel, ma intorceam singurel, mancam singurel, imi faceam temele, ma uitam pe pereti ca n-aveam nici macar cablu, iar alea trei carti avute in casa le citisem si rascitisem.
Cand veneau ai mei acasa seara (uneori si pe la 9-10) eram mancat, spalat, cu temele facute. Copilul perfect. Nu m-a intrebat nimeni niciodata daca ma descurc. Nici eu nu stiam ca ce fac eu nu-i ok. Ma rog, nu despre asta voiam sa discut, da ma tot apasa.
Il aveam pe unu in bloc, Claudiu. Ta-su ceva functie inalta prin armata. Asta facea numa belele, se batea, fura, spargea geamuri, fura catei de la babe in parc, scuipa lumea pe strada, arunca cu apa de la balcon in cap la oameni. Orice tampenie se putea face pe la final de 1999 asta o facea. Cand ajungea ta-su acasa seara il batea de se auzea in tot blocul. A doua zi Claudiu o lua de la 0.
L-am intrebat o data de ce nu se potoleste. Mi-a zis ca o mai face, dar ta-su oricum il bate. Si daca sta toata ziua in casa, face curat si o ciorba, tot gaseste ta-su motiv sa-l bata. Asa ca na, daca tot si-o ia, macar sa profite.
Eu sunt linistit, am crescut-o bine, de pe la varsta de 10 ani fiica-mea mi-a zis ca azilul ma paste. Cum se poate sa n-aibe si ea o frica de ce-o sa zica lumea? “Da’ cum poti sa nu te gandesti la ei?” “Ce suflet hain ai maica!”
Si nu i-ai spus ” Casa de copii nu e acasa”?
Si ca o sa-ti donezi averea bisericii???
@Popescu nope, doar i-am zis ca am o singura rugaminte, la inmormantarea mea sa nu o prind ca poarta negru. Raspunsul ei a fost: “Sa nu mori, ca te omor!”
Mi-am amintit de faza asta din film:
youtube.com/watch?v=ZQht2yOX9Js&is=WrTwBmV2ntUDzZmG
Cum era vorba aia, daca nu dai like nu ai inima sau gen 😉
Nu am fost batut. Si intr-un mod ciudat, nu imi amintesc ca cineva sa fi fost batut din bula mea de amici. Si credeti-ma, eram ciurda de copchiii pe atunci dupa blocuri, nu 1-2. Naiba stie, pedepsele de-alea grave erau altele. Fluierai sub geam si locul prietenului aparea mama “azi nu merge nicaieri, e pedepsit”. Sau “nu pot sa plec pana nu imi termin temele”. Plecam de sub geam si o ora discutam cu restul, bai e groasa rau, ce o facut asta mai, a omorat pe cineva? Pai mergem la fotbal, e gol locul unde se bat covoarele, n-a parcat nimeni, avem si minge, cum adica azi nu?? A doua zi nici nu intrebam ce a patit, mortii cu mortii, aia e, bine ca ai scapat. Dar sa auzim batai, sa vina careva cu urme, plans, povesti, barfe, etc. niciodata. Vorbeam mai incoace cu doi amici, bai voi erati batuti si ascundeati? Taci ma, esti prost? Ii stii pe ai mei de o viata, o vezi tu pe mama sa fi ridicat mana asupra mea vreodata? Ce sa mai zici…
Pedepsele mele erau groaznice. Mama nu ma imbratisa daca faceam ceva prostie, cred ca pe atunci as fi preferat sa imi rupa capul, sa trecem repede peste moment si aia e, dar no huggies? Pfoaj…Iar tata…Ce o sa zica tata cand afla? Ce o sa zica tata…Intram in sufragerie, tata se uita la mine si zicea “nu m-am asteptat la asta din partea ta” si inchidea usa dupa el in dormitor. Atat, iar eu ramaneam praf.
In fine, ninjas, mda, cred ca de asta ma tulbura grav cand vad copii batuti, pur si simplu nu inteleg si nu se potriveste cu lumea mea.
Sau esti foarte tanar, maxim 30 de ani, sau nu ai crescut in Romania, sau esti al naibii de norocos.
Sunt sigur ca au mai fost si parinti cu capul pe umeri printre cei ai actualei generatii 40-60 de ani, dar la fel de sigur sunt ca au fost foarte putini (ma refer la cei din Gradina Maicii Domnului, nu la alte meleaguri).
Asa ca unul, hai doi copii intr-o gasca sa nu fi luat bataie de la parinti, e posibil sa fi fost. Nu foarte probabil, dar e posibil. Dar toata gasca? WTF bro?
Eu sunt în generația 40-60 și rezonez cu ce zice Tony. Pe de altă parte, n-as bǎga mâna în foc cǎ, dacă m-aș întoarce în trecut și aș fi mai atentă la fiecare dintre zecile de copii din grupurile în care m-am jucat, nu doar la cei mai apropiați, amintirile a-ar putea să fie altele.
Tony si prietenii lui au fost grupul de control :))
cred ca, totusi, e f tanar. Imi amintesc cu il batea ma-sa pe un tip de la bloc, in fata blocului, numai cu pumnii in fata ii dadea si nimeni nu zicea nimic, stateau si radeau toti.
Eu cred cǎ Tony are peste 40 de ani și cǎ da, e foarte tânăr! :)) Să-l aşteptǎm sǎ revină și să confirme. Oare să-i fluierăm sub geam?
46ani
copilas:))
Am zis “cred”, dar eram sigură. Trebuia să punem pariuri! :))
🙂
In clasa fiului meu, el e singurul băiat care nu e bătut acasă. Motivele snopelii sunt:
-note necorespunzătoare
-conflicte cu frații mai mici
-distrus bunuri acasă sau la școală
– lipsa de respect fața de părinți, bunici
– sustragerea de bunuri din casa.
Cel puțin doi dintre ei estimez că în curând se vor bate de la egal la egal cu părinții.
ei, dar una parinteasca, asa, ii mai dai, sper, sa iti stie de frica
Poate am mai povestit, dar nu sunt sigur.
Clasa 4a, tovarășa învățătoare ne-a spus că nu avem lecții, era spre sfârșitul școlii, oricum nu prea mai conta.
Am chiuit de fericire! Un alt coleg a început și el.
Nouă ne-a dat lecții, restul clasei nu.
Câteva ore mai încolo vine o colegă la mine să ne jucăm.
Maică-mea o întreabă cum de și-a terminat lecțiile așa repede (că eu abia terminasem și eu le făceam repede).
Îi spune fata povestea.
Și ce face maică-mea… vrea să-mi tragă o bătaie! Am luat doar vreo două înainte să pot fugi!
Mi-a luat niște ani să înțeleg!
Dar am înțeles!
PLM!
Învățătoarea nu a luat nici un scuipat! Maică-mea așteaptă să o sun…
Țin minte ca în blocul de din cartierul de în care am crescut (reprezentativ pentru România anilor 80) era un tată despre care se spunea admirativ de vecini ca “îi știu băieții ăia doi ai lui de frică, se ascund sub masă când ajunge acasă”. Era subinginer ceva, acum îmi dau seama ca nu era chiar normal sa fie zilnic roșu la față și să meargă mai împleticit în sus pe scări zi de zi, dar atunci nu înregistram. Fratele mic cu care eram coleg de clasă venea ocazional tumefiat și uneori nu venea la școală.
În fin, l-am văzut acum vreo 10 ani după multă multă vreme știrb și cu mâinile tremurânde și a început să plângă ca uite băieții lui le-a făcut și societate și ei tot au plecat, în Australia parcă, și nu mai știe nimic de ei de nu știu câtă vreme.
Vecinii nu știu ce părere mai aveau.
Se practica si bataia cu public, de exemplu la scoala. Aveam un coleg care nu-si facea temele mai deloc si avea de suferit ca primea note mici din cauza asta. Prin clasa a 6-a cred. Omul nu era deloc prost , doar ura ideea de teme acasa. A venit ma-sa odata sa vorbeasca cu diriginta de notele lui. S-a lansat ma-sa intr-un discurs moralizator la adresa lui in fata intregii clase de mi-era mie rusine de rusinea ei. Dupa ce l-a batjocorit public in fata colegilor , dupa ce l-a umilit, apogeul a fost cand i-a fututun toc de bataie acolo in mojlocul nostru. Diriginta in loc sa intervina sau sa cheme directorul ne-a transmis sa ne fie invatatura de minte . Oras de provincie, sfarsit de anii 90.
Am fost bătut, dar probabil pentru nici 10% din câte nenorociri făceam, zilnic. Mai ales până pe la 12-13 ani, eram la nivelul la care îmi plănuiam ziua luând în calcul câtă bătaie urma să iau, pentru ce urma să fac.
Nu pot zice însă că am luat bătaie până m-au lăsat lat, sau să-mi fi dat înjoseală. E drept că și eu i-am amenințat că le dau foc în casă când dorm, iar când tata m-a provocat cu “ia să te vedem cât de tare ești”, am luat chibriturile, si le-am aprins sub robinetul sau furtunul de la butelie. (Atât se putea la 5 ani.)
Lui tata îi interzisese mama să dea în noi, asta nu înseamnă că n-am luat eu vreo palmă sau urecheală de la el.
Mama se ocupa cu cafteala.
Am mai luat destulă bătaie, pe lângă motivele clasice, gen bătut alți copii, premeditat și spart geamurile vecinilor cu praștia, sau înjurat oameni în vârstă, pentru:
– prins cu minciuna
– lecțiile nefăcute sau nepregătit pt a doua zi la școală
– jucat sau stat în hainele de școală în afara “orelor de program”
– înjurat părinții, bunicii, sora
– bătut cu sora, care era mai mică
Nu m-au bătut/pedepsit fizic absolut niciodată pentru:
– note
– fumat, deși m-au prins cu țigarea în bot de pe la 9-10 ani
– venit beat acasă – de pe la 13-14 ani
– scăzut nota la purtare
– lovit părinții – aici sunt discuții mai ample și separate; unele motivele pentru care mamei i-am luxat mâna din cot, căci mă credeam mare judoka, și altele pentru arcada pe care i-am spart-o lui taică-meu, când și-a căutat-o cu mine, pe la 15 ani.
Nu sunt mândru de isprăvile astea, și mi le asum complet. N-am avut copii, dar dacă aș fi avut, în mod cert aș fi știut cum să nu ajungem la așa ceva.
Nu zic că au fost niște părinți model, totuși pentru vremurile alea, au reușit cât de cât să mă ajute să nu ajung atât de rău pe cât mă străduiam eu să ajung, fiind soi cam rău și gravitând în anturaje destul de nașpa.
Povestesc toate treburile astea, fiindcă nu cred că subiectul ăsta cu copiii educați prin bătaie e chiar atât de black and white, ci mai degrabă sunt nuanțe suprapuse.
Revin cu niște chestii, apropo de ce simt eu, față de părinții mei.
Mama, de vreo 13 ani a acceptat să vină și să trăiască sub acoperișul meu. Mamei cred că i-aș reproșa multe, în primul rând cum de nu l-a lăsat pe tata mai înainte, ca să fi avut și noi un pic de liniște, dar nu are rost…
M-am bucurat de fiecare zi de când e aici, lângă mine. De curând a trecut de 80, n-am făcut vreo paranghelie, deși știu că poate nu mai este prea mult timp de acum, cum știu că îmi vor lipsi enorm serile când gătesc doar eu, sau doar ea, drumurile împreună, ciondănelile, glumele – unele extrem de deochiate, dar deh cu doctorii merg și de-astea. The shits and giggles, cum s-ar zice!
Tata, crește flori pe piept de prin 2003. (De fapt, habar nu avem, nici eu și nici soră-mea, pe unde i-or fi odihnind oasele, căci familia lui ne-a interzis cu desăvârșire și să-i punem o amărâtă de placă funerară la căpătâi. Între timp, au mai băgat vreo 2 morți în “garsoniera” aia, probabil că pe el le-a prins GC-ul.)
I-aș reproșa și lui multe, dar nu pot să nu mă gândesc că, într-o altă simulare, am fi putut fi best buddies. N-am idee dacă i-ar fi plăcut prin Canada, poate nici eu nu ajungeam pe aici, în altă versiune a mea. Oricum, i-ar fi fost un pic mai bine decât cum a ales el să-i fie…
Au dat si interviu. Bine au facut ca le-au luat copiii.
youtu.be/AKbEbK5FDrg?si=VlXT4H2o1umZm1si