Pe lângă faptul că văd că am câțiva naziști printre comentatori, observ o chestie interesantă. Toată lumea îi blamează pe săraci, că fac copii pentru a primi ajutor de la stat. Nimeni nu blamează statul pentru nimic.

Nimeni nu blamează statul pentru că nu face educație preventivă cu ei. Că femeile inculte care fac țâșpe copii nu sunt învățate că există prezervativ sau coitus interruptus. Sau că țărăneții paternali nu învațăsă o scoată înainte de a termina, dacă nu au bani de prezervativ.

Nimeni nu blamează statul că permite intruziunea măgăriei anacronice numită biserică, anacronism ce în continuare predică interzicerea mijloacelor de contracepție, a avorturilor, a sexului oral sau anal și, în general, a orice nu aduce pe lume copii.

Nimeni nu blamează statul că oferă ajutoare sociale chiar dacă părinții copiilor sunt dovediți că își trimit copiii la cerșit, nu îi îngrijesc etc. Legea în rromânia stipulează că incadrarea în familie e primordială, chiar dacă acei copii sunt bătuți cu cazmaua zilnic. Aceeași lege le oferă puitorilor de copii ajutoare de stat la infinit, deși ar trebui decăzuți din drepturile parentale de multă vreme.

Nimeni nu blamează statul că nu oferă ajutor pentru încadrarea în muncă a mmamelor. Nu există creșe, grădinițele sunt insuficiente și sunt accesibile pe bază de bani, pile și relații. Doamnele educatoare sunt regine în țara lor, iar buchetele de flori și cadourile scumpe sunt la ordinea zilei, dacă vrei să îți păstrezi locul în grădiniță.

În schimb, rromânii noștri vajnici au găsit soluția. Dacă ești sărac sau țigan, nu ai voie să ai mulți copii, trebuie să fii sterilizat.

Cred că vi s-a atrofiat creierul…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

86 comentarii Adaugă comentariu

  1. “Nimeni nu blamează statul pentru nimic” … Statul nu există

  2. #6

    subestimezi rezistenta prostilor la a invata lucruri noi.
    ca sa nu mai zic ca avortul costa si prezervativul taie din placere. si ca ei trebuie sa faca copii, ca asa spune biserica. si ca biserica aduce voturi. nu te pui cu biserica ca pierzi votanti. si daca tai din ajutoare iar pierzi votanti. nimeni nu vrea asta… nu?

    • #7

      dude, educatia asta este o chestie cu termen peste generatii, nu de cativa ani. ar trebui sa fie o activitate continua si sustinuta. din pacate, noi avem abramburele

  3. #8

    Strici combinatiile nostre ale bogatilor. Lasa-i in pace. Pai daca saracii nu ar face multi copii, cine ar mai munci ca sclavii pentru noi?

    • #9

      Cam ai dreptate. Cine ar s-ar mai duce la muncile de jos? Bogatanii?

      Desi bogatii ii dispretuiesc totusi sarantocii sunt un rau necesar pentru societate. Sunt fraierii buni de munca la “masa bogatilor”. Asta le e soarta…

    • #10

      Da cine v-a spus voua ca saracii muncesc? In speta cei de care aminteste Arhi? Daca ar munci n-ar mai fi chiar saraci nu?

    • #11

      @geretus: Saracii pot fi impartiti 3 categorii: aia care stau cu mana intinsa la stat (sau la cersit pe strada), aia care fura/talharesc/umbla cu smecherii ieftine etc de foame si aia care lucreaza pe salarii de mizerie (pt. ca n-au alternative). La a treia categorie m-am referit.

      Salariile pentru meseriile de jos sunt execrabile. Ma mir cum se descurca oamenii aia cu asa putini bani. Sa mai aiba si copii, deja o dam in SF-uri. Daca stau bine sa ma gandesc, majoritatea romanilor sunt in starea asta de rahat.

      “Daca ar munci n-ar mai fi chiar saraci nu?”

      Nu e suficient sa muncesti ca sa ai, conteaza si unde muncesti. Poti sa muncesti mult si sa n-ai mai nimic.

  4. #12

    Poate ar trebui popularizat si faptul ca statul iti da dreptul la o folie de anticonceptionale sau la 12 prezervative (sau cate or fi) gratis pe luna.

    • #13

      Lasa ca am vazut si situatii in care tigancile stiau foarte bine ce si cum, dar refuzau anticonceptionalele pe motiv ca la uita, iar prezervativele le vindeau fraierilor prin piete. Asa ca halal program. Cata vreme sunt incurajate prin bani sa puie prunci in continuare, o vor face fara incetare. Halal natie. Pregatiti-va in maxim 30 ani ca majoritatea sa devina minoritate.

    • #14

      +1

    • #15

      Sa futi din partea statului ah ? :)))) Merge

  5. #16

    Toate aceste probleme se pot rezolva cu putina vointa.

    De exemplu, copiilor de genul, vor alocatie? Ok, prezenta la scoala. Sunt in localitati de unde se ajunge greu la scoala? De aceea s-au cumparat tone de microbuze.

    Ok, nu il dai la scoala? Adios alocatie.
    Nu-l lasi sa mearga la scoala? Adios copil (drept urmare adios alocatie).

    Asta e simplu pana la 18 ani, faza complet stupida este ca dupa 18 ani esti dat afara din orfelinat ca ultimul gunoi, noroc cu ong-uri de genul Caminul Felix care mai rezolva situatii, sunt convins ca mai sunt si altele.

    Dar si aici s-ar putea stimula. Burse la facultate pentru cei ce au invatat bine in liceu, apoi scutiri de impozit pentru cei ce ii angajeaza, si asa mai departe. Binenteles, pe parcurs puse 2-3 parghii ca sa mai trieze din profitori sau cei care incearca sa fenteze sistemul.

    Dar pentru asta trebuie muncit, gandit, si pana la urma, nu pentru asta sunt platiti cei ce stau in birouri in ministere.

    • #17

      Manu 144, despre ce dracu de alocatie vb tu ? Ai copii ? Cu banii primiti primiti pt copii, rahatul asta de stat poate sa puna conditii ?

    • #18

      Aşa cum e de mică, la ţară, uite că e plin de părinţi care trăiesc din alocaţia copiilor şi nu se stresează cu multe.

  6. #19

    Ar trebui sa se popu-larizeze (cred ca primul mesaj s-a dus in spam) si faptul ca Statul da gratuit o folie de anticonceptionale sau 10-12 prezervative (nu mai stiu exact cate) pe luna.

  7. #20

    Nu e vorba ca nu ai voie sa faci multi copii daca esti tigan sau sarac insa asa ar fi recomandat. Nu de alta dar sufera copilul de pe urma iresponsabilitatii celor care ii aduc pe lume. De ce sa faci copii in prostie numai pt ca poti daca nu ii poti oferi nimic pentru viitor?
    Ok, nimeni nu blameaza statul dar pana sa blamam statul trebuie sa fim noi responsabili de noi si da, mult mai usor blamez un individ care isi bate joc de viata copiilor pe care ii aduce pe lume decat sa blamez un sistem. Categoric statul nu ar trebui sa le mai dea ajutoare, per total ar fi o multime de lucrurui de schimbat si de pus la punct dar pana una alta si sterilizarea este o optiune.
    Sincer, sterilizarea nu mi se pare o optiune de blamat atunci cand vorbim de oameni care aduc fara constiinta copii pe lume, mult mai condamnabil mi se pare sa nasti pe banda rulanta pentru o alocatie.

  8. #21

    Oauuuuuuuu am voie sa o fac de 10 ori / luna….meserie.
    Sarumana statule!
    Femeieeeeeeeeeee ia vino aici!

  9. #22

    Nu pune tu “tigan” langa “om sarac”. Pariez ca in conceptia multor asa zisi nazisti de pe arhiblog “tiganul” este hulit tocmai pt ca foarte multi din etnia asta pozeaza cu avutii, averi dobandite pe ilegalitati. In Romania conceptul de “tigan” nu mai e de mult asociat cu cei rupti in cur si desculti de la ghenele de gunoi, ci cu clanurile, burtosii si valutistii din fata restaurantelor de lux. E o diferenta intre conceptia de tigan de odinioara si tigan modernizat.
    PS. Nu du bre lumea in eroare, “coitus interruptus” NU e metoda contraceptiva. True story bro! :))

    • #23

      acum e si dupa noroc

    • #24

      rR fi singura data cand te numesti “norocos” daca dai pe langa 🙂

    • #25

      Baxt, da cine face diferenta intre un tgan corect si un roman hot ? Tu, eu, altii ? Iti convine cand europenii te baga in aceeasi oala cu toti proxenetii si hotii romani ?
      STATUL roman poarta cea mai mare vina ! Nu vrea si nu stie sa faca diferenta ! Nu vrea sa aplice nici legile existente, dar sa mai adauge legi care sa ne ofere un trai mai bun, nici vorba, pt ca nu este in interesul lor !

  10. #26

    Pai statul face educație preventivă cu ei. Se numeste “cele 8 clase “, alea care inca sunt obligatorii si care pot avea ca efect secundar trezirea unui interes minim fata de lumea inconjuratoare si fata de propriul corp.

    Cel putin asa era “pah vremea mea” – acu nu mai stiu ce vremuri mai sunt…

    • #27

      Pai si atunci daca nu stii ce se discuta in cele 8 clase in ziua de azi, la ce facem referire, la viata de pe vremea lui Ceasca ? Aici nu discutam despre ce se intampla aacum, in prezent ?

    • #28

      Acum in prezent fac 20 de copchii femeile care au facut scoala in acelasi timp cu mine, nu cele care au intrat acum 2 ani in clasa 1 (desi nah, se mai intampla si la categoria aia)

  11. #29

    Oho, eu blamez lipsa de educatie facute de stat si idioteniile bagate in cap de biserica, dar vorbesti “cu pacat” (:D ) pentru ca in primul rand nu vad de ce femeia trebuie sa auda de prezervativ, de ce nu barbatul (eu de as fi barbat as sta cu el lipit tot timpu de teama sa nu imi toarne vreuna vreun plod, majoritatea insa considera ca “e mai placut fara”, ce urmeaza apoi nu se mai gandeste nimeni) si nu stiu cat iti dai seama ca din pacate multi NU VOR, REFUZA orice metoda de contraceptie. Mai e si cate unu care isi bate nevasta daca aude ca isi pune sterilet sau ia pastile. Partial are biserica vina, de acord, dar partial.
    De multe ori este vina parintilor ca nu-si educa copiii, a scolii dar si a mentalitatilor. Am stat pe forumuri de medicina incercand sa ajut din ce stiu, din placere. Nu vrei sa stii cati nu se protejeaza, se frig, apoi continua tot asa. Asta cum se mai cheama? Am renuntat, ca imi faceam nervi cu toate vacile cu 5 avorturi la activ pana la 23 de ani.

    Si nu, coitus interruptus NU este o metode contraceptiva pe care sa o foloseasca cineva in anul 2013.

  12. #30

    Nush daca s-a trimis primul meu mesaj, in fine, vroiam sa adaug ca totusi in ziua de azi e informatie pe toate gardurile, numai bunavointa sa ai. Si apoi, daca nu are bani de prezervative, un sterilet obisnuit e 20 de lei si dureaza 7-10 ani. Da, 20 lei.

    • #31

      Jalane, tu ai lasat initial impresia ca ai fi de acord cu sterilizarea obligatorie pentru cei incapabili sa isi creasca in mod corespunzator copiii. Ma si miram sa vad atata lipsa de toleranta din partea ta, care doreai acum cateva saptamani sa scrie Arhi un articol virulent impotriva rasismului 🙂

    • #32

      Neah, nu am treaba, poa sa fie si albastru verzui numai sa nu planga de foame sau de jind ca vrea si el o masinuta de 3 lei si tata nu are cu ce sa i-o ia. Aia ma freaca pe mine…oamenii care fac copii (si implicit sex) intr-un mod iresponsabil.

    • #33

      @Jalane, ce ai soro cu astia care facem sex in mod iresponsabil? Nu ne baga in aceeasi oala, te rog eu :)))

    • #34

      Baxt, aceeasi oala.

  13. #35

    Pozele de la blogroll sunt in ordinea rangului de pe “A-list”?

  14. #42

    Stii care-i problema? Trecand peste extremisme, noi suntem Statul. Da, stiu ca suna a cliseu, dar noi l-am adus pe Iliescu, noi l-am adus pe Constantinescu, apoi iar pe Iliescu, apoi pe Basescu si acum pe Ponta & Co.

    Senatorii, deputatii, ministrii: astia-s oameni “din popor”. Ahh, ca imediat ce pun labele pe bani uita instant de unde au plecat e o treaba. Faptul ca la un moment dat au fost la fel ca mine, ca tine si ca multi dintre comentatori, niste oameni de pe margine, e total altceva.

    Daca trecem peste conspiratii, peste legaturile cu fostul regim, gasim o masa imensa de oameni din conducere si administratia statala care, la fel ca multi altii, erau “nimeni” pana sa prinda ocazia de a face treaba murdara a altora. Asta e “Statul”: o adunatura de oameni din popor care a prins ocazia de a-si arata adevarata fata si care a fost votata direct sau accidental (stampilele alea puse aiurea pe listele de vot trebuiau sa doara candva).

    Cati n-au zis “daca ajung eu acolo, le arat eu”, ca un an mai tarziu sa ajunga si sa se schimbe complet?

    Statul suntem noi pentru ca, trecand peste exceptii, 70% din populatia Romaniei e formata din lensi, oportunisti si din oameni care habar n-au sa-si educe copiii si sa se autoeduce. Pe scurt, e formata din oameni care “vor sa schimbe” cat timp sunt pe margine. Pune-i la putere si vezi ce se intampla.

    Faptul ca tu sau altii de pe-aici n-ar proceda asa nu ma incalzeste. E nevoie de o doza masiva de mediocritate pentru a fi vreodata ales.

  15. #43

    Acuzi lumea de nazism, dar o parte din ideile din postul asta ar putea fi incadrate acolo fara probleme. Dar cu toate astea, sunt pareri valide si ar rezolva destule probleme.

    • #44

      Sustin cele spuse de ratonbox referitor la ideiile propuse de catre Arhi.
      Cel putin ideea de coitus interruptus este evident de sorginte mengeliana

  16. #45

    Ori sunt paranoic, ori iar mi-a disparut un comentariu 😛

  17. #47

    De ce pierde toata lumea timpul sa gaseasca vinovati pentru situatiile sociale? Situatia este extrem de simpla: exista oameni care respecta normele impuse de societate si oameni care nu o fac. Parca faptul ca fiecare persoana este unica si are propria-i contiinta ce ii dicteaza ce e bine si ce nu sta la baza umanitatii. Nu orice asa zisa problema isi are rezolvarea in educatie si in implicarea statului. Uneori trebuie sa intelegem ca pur si simplu unor oameni nu le pasa sa invete sau sa adopte regulile impuse de societate si trebuie sa intelegem ca instinctul de animal este prezent in fiecare dintre noi. Iar acest instinct se pisa pe orice educatie si ne face sa iesim din tipar, fie ca este sau nu bine.

    Cat despre rasism, acesta nu trebuie considerat o crima atata timp cat ramane strict la nivel de idei personale si constientizare. Rasismul este pur si simplu o perceptie diferita a unui individ asupra unei intregi rase, ce isi are baza in experientele personale sau experientele oamenilor ce au avut un rol important in viata lui si ii considera exemple. Putem uri o intreaga rasa de oameni si totusi sa nu o aratam. Senzatia de ura de rasa provine din instinctul de conservare pentru ca asociem o rasa de oameni cu ceva care ne ameninta propriile noastre valori morale sau chiar dreptul la viata. Cand aceste descriminari asupra unei rase capata deja amploare inseamna ca in memoria colectiva a omenirii exista prea multe cazuri in membrii rasei respective au reprezentat un real pericol si creierul nostru actioneaza ca atare punandu-ne in garda. Rezultatele sunt in toate cazurile dezastruoase de ambele parti dar, repet, sunt anumite chestii peste care nu poti sa treci pentru ca instinctul animalic de autoconservare isi face aparitia si trece peste educatie si normele sociale impuse. De asta chiar si cei care nu au nimic impotriva tiganilor (sau a oricarei alte rase), sunt totusi prevazatori atunci cand iau contact cu un individ din aceasta etnie. Daca ii trimiti pe cei de la ong-uri pro rromi intr-un sat de tigani isi vor face treaba, dar in acelasi timp instinctul ii obliga sa isi ia anumite masuri de precautie.

    Eu personal nu simt nevoia de a cataloga o persoana ca fiind buna si rea, inteligenta sau proasta, in functie de culoarea pielii, dar instinctul de autoconservare ma face sa intru in garda ori de cate ori intru in contact cu un tigan pe care nu-l cunosc. Astept sa imi dau seama ce fel de persoana este, iar apoi voi sti daca pot lasa garda jos sau nu. Teoretic este rasism, pentru ca acord mai multa atentie primului contact cu un tigan, lucru ce se intampla foarte rar cu o persoana care nu este dina cea etnie, dar practic eu nu ii voi arata niciodata ca langa el am fost putin stresat la inceput, lucru ce in ochii celor din jur ma absolva de imaginea de rasist.

  18. #48

    uite situatie: europa de UEst importa mana de lucru, romani,bulgari,moldoveni, africani, chinezi samd populatii care se inmultesc si inmultesc prostia…ei stau pe banii lor si pe munca sarantocilor/prostilor deci e dezavantajos sa ai populatie putina ,risti sa dispari ca natie la un moment dat. In volum se nasc si sclipiri fara volum nu ai suficienta sclipire si resurse… si evident enoriasi care sa cotizeze.

  19. #49

    la faza cu tiganii sunt perfect de’acord. In plm peste cativa ani toata romania va fi negra tuci si cu obiceiuri din astea : ph-online.ro/monden/item/24390-dan-bursuc-la-hypermarket-ca-pe-stadion-scuipa-plictisit-seminte-in-timp-ce-sotia-se-chinuia-sa-traga-cosul-ticsit-cu-cumparaturi
    Statul ar trebui sa se implice, sa educe , sa whatever…si sa castreze pe viu toate ciorile.

  20. #50

    Intamplare cat se poate de reala: o colega de practica( lucram amandoua in acelasi restaurant) ramane gravida. Tipa, romanca, 21 de ani, n-a vrut sa se duca singura la chiuretaj. M-a rugat sa merg cu ea. Ala cu care ramasese gravida, nici n-a vrut sa auda sa mearga cu ea la doctor. Si-a facut singura programare pe undeva pe langa matrenitatea Bucur. Oricum, nu era un cabinet privat ci o cladire separata de spital dar apartinand de acesta si avand drept unic scop desfasurarea chiuretajelor.
    Ajungem noi, ea se schimba si asteptam. In camera mai erau trei romance si sase tiganci.
    Iese doctorul dintr-o camera si se uita sa vada cate femei sunt. Da cu ochii de una mai la vreo 30 de ani si-i spune:,,-Iar ai venit fa? Nu ti-am zis dracului sa vi sa-ti pun sterilet? Al catalea chiuretaj e asta?” La care tipa raspunde razand-,,Al 14 don doctor. Decat sa-mi puneti dvs tampenie d’aia, mai bine vin aici sa ma chiuretati dvs ca e mai sigur”

    • #51

      Anamaria,
      ai grija ce spui aici pe blog ca s-ar putea sa actioneze din nou militia…:-))

    • #52

      La asta ma refer…si nu se intampla doar cu tiganci. Apoi cine urla malpraxis pe holurile spitalului dupa ce moare femeia de ruptura de uter pe masa??

    • #53

      Mulțumesc AnaMaria pentru nevoia necontrolată de a vomita toată mâncarea ce tocmai am mâncat-o !

  21. #54

    Printre aia care cred ca saracii nu au voie sa se inmulteasca sunt fix aia care provin din familii cu bunici cu 7 frati care campau la porumb. Dar na, apa calda si netul te face sa te simti ca Donald Trump intr-o generatie sau doua.

  22. #56

    In comparatie cu alte popoare, romanii nu sunt rasisti! Ultima dovada, Vocea Romaniei. Romanii au stabilit, prin votul lor, castigatorul ( o cetateana neagra cu origini congoleze ) si locul doi ( un ungur ). Stupid exemplul ? Nu cred. Emisiunea respectiva a strans peste 2 milioane de telespectatori la fiecare editie. Romani, cum sunt ei, la gramada, fara selectie. Cred ca votul lor este reprezentativ pentru Romania. Vreti sa vedeti ce e ala rasism ? Luati de aici :

    Ministrul francez de Interne, despre romi: “Franţa nu poate primi toată mizeria din Europa” . Si asta ,la cateva minute dupa ce acelasi ministru francez afirma ca Romania are probleme mari cu discriminarea rromilor si de-asta ne pleaca din tara. S-a inteles , da? Noi discriminam rromi, care sunt ” mizeria Europei ”
    www.gandul.info/international/ministrul-francez-de-interne-despre-romi-franta-nu-poate-primi-toata-mizeria-din-europa-10052018
    Eu zic sa ne mai dea francezii astia lectii de civilizatie si toleranta, ca se pricep. Iar noi avem mare nevoie de civilizatia lor, pentru ca suntem niste rasisti arierați.

    • #57

      Dani, romanii sunt rasisti !
      Nu au nimic cu negrii deoarece acestia sunt f putini in Romania.
      Nu au nimic cu evreii din aceleasi motive.
      Cu tiganii e alta poveste.
      Acestia sunt foarte multi.
      Romanii sunt rasisti si datorita faptului ca in majoritatea lor sunt saraci iar rasismul sau xenofobia au fost din totdeauna cele mai bune supape pentru frustarile sociale.

    • #58

      @jerome
      Or fi, dar nu am auzit de tabere de tigani incendiate de romani… Romanii dau din gura si trec mai departe. E mai important pt noi sa ne aratam indignati.

    • #59

      Sandu

      Am spus eu ca romanii sunt perfecti ?
      Dar poate invatam si noi de la bulgari..
      Apropo, in Bulgaria in max 25-30 de ani populatia majoritara vor fi tiganii.

    • #60

      @Jerome: nu vrei sa faci un calcul si pentru Romania? Cam in cati ani vor deveni astia majoritari si vor avea prietentia sa ne numim Rromania? :))

    • #61

      atitudinea romanilor fatza de tigani e de autoaparare. eu n`am nimic cu tiganii ca au alta culoare a pielii, ci ca luati ca un grup nu respecta normele societatii. nu platesc taxe, nu lucreaza, multi traiesc in afara legii, etc. de ce ai vrea sa stai langa asa oameni? normal ca ii eviti. ei urla ca vor sa nu fie discriminati dar nu fac nici un gest spre civilizatie. ar trebui sa ne intalnim la mijloc si pentru asta si comunitatea lor tebuie sa faca eforturi.
      daca totul ar fi asa mirific cu ei as iesi seara sa ma plimb in cartierul de tigani si nu in parc.

  23. #62

    Daaaaa statul ar trebui sa infiinteze un minister de supravegheat taranii care nu-si scot pula la timp si sa dea amenzi pentru ejaculare ilegala :)))))
    Parca si vad cum pleca inspectorii sexuali pe teren sa verifice pizdele la tiganci daca sunt pline cu sloboz si sa faca proces-verbal cu data, ora , locul si fapta :))

  24. #63

    Nu s-au urnit ei cand era de altele dar pentru ce debitez eu aici!

  25. #64

    La munca, nu la laba-ntinsa..

  26. #65

    Romanii blameaza statul, dar sunt unii care s-au saturat sa tot comenteze, degeaba, asa ca au preluat initiativa, chiar daca actiunile lor sunt controversate. Eu nu-mi permit sa-i critic pe astia ca de ce in loc de sterilizare nu premiaza contraceptia, sau educatia, pentru ca ei au facut ceva concret, in timp ce eu, ca multi altii, ma lamentez la tastatura. Ma gandesc ca in loc sa pierd vremea la tastatura, mai bine sa trimit niste donatii, ici-colo, la niste fundatii care fac ceva concret, mai ales pentru o idee, nu doar punctual pentru anumite persoane.

  27. #66

    La scoala se prezinta destule despre reproducere si cum sa eviti. Dar se duc la scoala? Invata ceva acolo? Si mai ales, prezervativele si alte metode sunt scumpe pentru unii.

    • #67

      Neah, nu am treaba, poa sa fie si albastru verzui numai sa nu planga de foame sau de jind ca vrea si el o masinuta de 3 lei si tata nu are cu ce sa i-o ia. Aia ma freaca pe mine…oamenii care fac copii (si implicit sex) intr-un mod iresponsabil..

    • #68

      S-a dus aiurea commentul dar tie iti zic ca 1. Steriletul e 20 lei la farma si 2. Copilu e o idee mai scump decat cauciucu’. Zic si io…

  28. #69

    Unii dintre noi, fara invatamant gratuit(asa prost si de kkt), ne uitam cum arde focu-n soba sau eram sclaviti pe feuda cuiva.
    Unii dintre noi, fara sistem medical gratuit(asa prost si de kkt), eram la 2 metri sub asfalt.
    Recunostinta e o chestie relativa. Scuipam in sus si asteptam sa ne cada in cap.
    Arhi, ce-ti mai place sa-i agiti…
    Unii chiar cred ca daca ejaculeaza pe cearceaf sau pe burta cumetrei o sa ridice statul la noi standarde.

  29. #71

    ce sa-ti dea statul mai mult cand oamenii au ales ca doua treimi din parlament sa fie ocupat de oameni care in conceptia lor a crea locuri de munca inseamna sa deblochezi posturile la stat. :))

  30. #72

    OFFTOPIC. A mai observat cineva ca Perfu seamana “izbitor” cu astia din poza?

  31. #73

    offtopic: de ce e poza lui zoso asa mare in blogroll, bunicuto?

  32. #76

    bun articol

  33. #77

    Daca vrei sa faci 10 copii, poti sa-i faci, dar sa nu vii sa te plangi ca esti sarman si ca-ti mor copiii de foame, cand te trezesti cu ei ca-s lihniti si plang. Si in SUA e la fel, unde sunt taranoi inculti, care au cate-o duzina de copii si probabil ca primesc ajutoare de la stat. Pe vremea lu’ Ceasca era treaba cu mama eroina si cu decreteii. Cred ca daca le-ar da statul prezervative, astia le-ar umple cu apa si s-ar juca cu ele, cum a facut copilul unui prieten de-al meu, cand a primit prezervative la orele de educatie sexuala, la care prietenul meu ii zice ca ar fi bine sa nu se mai joace cu ele, ca el nu-i da bani pentru altele. In Europa n-o sa-si mai permita statul sa le dea prea multe facilitati cetatenilor lor, si-n special in Romania. Cum sa mearga ceva bine, cand sunt vreo 5 milioane de oameni care lucreaza in Romania, dintre care vreun milion lucreaza la stat, si avem aproximativ la fel de multi pensionari cat avem oameni cu carte de munca. Nu mai sunt anii ’90 unde se vindea, aparent pe nimic, cate o fabrica romaneasca si primea si statul o bucata mica din “prada”.

    • #78

      Eu nu inteleg nici acum de ce sunt posturi tv (gen pro tv pe la Dansez etc) care promoveaza “cazuri” de familii cu 10 copii mucosi si desculti, cu vaca gravida in continuare si boul betiv. Eu inteleg ca cei mici nu au vina, insa nu cred ca e ok sa incurajeze asa ceva. Primesc bani si vad si altii ca se poate, “ia sa-i dam inainte si noi”, ca sa nu mai zic ca de multe ori copiii aia tot asa fac si ei la randul lor.
      Eu sunt tare impotriva ajutoarelor de la stat pentru oricine, orice oricat. Ar trebui limitate la maxim si strict pentru persoanele care chiar nu au de ales si nu pot lucra, nu pot face nimic, pentru pensionari si cam atat. Cat despre lasatul copilului, nu sunt de acord cu bunicii: habar nu au sa il educe, il rasfata ca naiba etc. Vrei copil? Iti faci socotelile dinainte daca ai cum si unde sa il duci/lasi cand incepi lucrul, nu il pui in carca nimanui.

  34. #79

    Statul nu isi face treaba, insa oamenii? Educatia se face de catre familie si de catre stat, suportul si ajutoare la fel. De ce trebuie sa ii spuna statul unei femei ca nu poate sa aiba grija de 5 copii in situatia ei si de ce nu o poate face o mama, matusa, sora, vecina, etc? De ce trebuie sa ii ofere statul un loc in cresa sau gradinita cand copilul ala ar putea sta cu bunicii care nu mai lucreaza si pierd timpul oricum? In Canada mamele stau un an acasa si apoi gradinita se plateste, de ce nu ii plangem si pe aia ca nu le da statu locuri in gradinite? In SUA stau 6 luni maxim acasa si se pare ca traiesc si ei.
    Sigur ca statul trebuie sa isi faca partea lui si in Romania este deficitar cam peste tot insa partea lui e cam jumate din tot, nu putem doar sa asteptam de la stat.
    Eu insa am auzit de foarte multe ori in viata “ce mah, ma inveti tu pe mine??”. Sunt convins ca romanii se lasa usor educati 🙂

  35. #80

    Pe principiul “Domnilor”: Domnilor, eugenia e total alt subiect. Sa revenim la Stat. Suntem sau nu “Statul” :D?

  36. #82

    neata buna,,stau si ma gandesc oare care ar fi fost situati daca noi cei trei milioane plecati in tarile europei,desi ma indoiesc a fi atatia,stateam acasa si jumatate ceream ajutor social?la noi statul e acelasi,nimic schimbat,doar ca multi fura pe fata nu c pe vremea maretului,cu frica sa nu o luam pe cocoasa

  37. #83

    fiecare alege varianta mai simpa … e ca-n politica, fiecare promite ca face, dar inca nu s-a gasit unu sa poate enumera 5 lucruri concrete pe care le-ar putea face in urmatorul an. Asa e si cu ideile astea, s-au gandit ei ca asta e solutia cea mai simpla. Mai trist e ca sunt incurajati cateodata…

  38. #84

    @arhi:
    Nu vreau sa consideri comentariul unul inflamator (sau mai infalamator decat e):
    1.
    www.zoso.ro/eutanasia/#comment-515058:
    “NIMENI nu poate avea dreptul discretionar de a-ti lua copilul, sub nici o forma. Pentru ca lasa loc de abuzuri maxime.”

    2.
    “Nimeni nu blamează statul că oferă ajutoare sociale chiar dacă părinții copiilor sunt dovediți că își trimit copiii la cerșit, nu îi îngrijesc etc. […] copiii sunt bătuți cu cazmaua zilnic. Aceeași lege le oferă puitorilor de copii ajutoare de stat la infinit, deși ar trebui decăzuți din drepturile parentale de multă vreme.”

    Citite separat, abmele par de un bun simt elementar. Impreuna…

    • #85

      impreuna…ce? la articolul lui zoso era vorba de posibilitatea unui functionar de a-ti lua copilul ca asa vrea el, iar eu ma impotriveam. la al 2 lea e vorba de decaderea din drepturile parentale, care se face printr-o decizie a unei instante. ce exclude o decizie judecatoreasca in ce spun eu?

  39. #86

    Gata, ai rezolvat problema: Statul este de vina pentru tot! Nu societatea in care traim nu, Statul! Statul ca nu ne baga si in gura, ca noi toti suntem prea prosti! Tot cocolosim tiganii sau taranii ca vai nu stiu, nu sunt informati, educati. Poate sunt eu exceptia cu bunici la tara care erau foarte informati si care erau niste oameni normali, nu niste batuti in cap. Nu sclipitor de inteligenti dar suficient cat sa nu toarne 10 copii pentru ca nu stiu sa se protejeze sau pentru ca asa zice biserica. Cum probabil au zis si cei de mai sus, tine foarte mult si de om si cum reactioneaza la informatiile care ii sunt transmise, fie ca sunt de la biserica, scoala, cunoscuti, etc. Nu zic ca statul este grozav si ca legile functioneaza, problema e ca daca ne comparam cu alte tari nu stam atat de prost. Toate tarile au probleme, doar ca unele sunt mai mici iar unele mai mari.