Da, recunosc, am devenit pitipong. Am fost astăzi a 2 a oară la Ikea, cu scopul clar de a lua masa. Ca de obicei, bun si ieftin, cu 14 lei masa, prea bine.

La Ikea trebuie sa iti duci tu tava cu resturi la gunoi. De fapt nu la gunoi, ci la niste rafturi pe role, urmand sa fie luate ulterior de angajati.

Un gest de bun simt dealtfel, avand in vedere preturile modice la care mananci. Pentru ca pretul ala este asa de mic si pentru ca nu exista oameni care sa iti curete tie mesele.

Lângă mine, o pitzipoancă cu piţzipongul ei, mâncau cartofi prăjiţi cu cârnaţi. Peste cartofi au turnat un munte de maioneză şi ketchup şi dă-i. Minte sănătoasă în corp piţipos.

Mănâncă ei satisfăcuţi, fac vreo 3 refilluri de pepsi, el râgâie satisfăcut, ea chicoteşte delicat "vai tu, nu fi porc" şi se ridică de la masă.

Piţipongul dă să pună mâna pe tavă să o ducă la gunoi. La care păsărica îi dă peste mână, ofuscată şi îi şuieră:

– De ce vrei să mă faci de râs? Ce-s eu, vreo ţărancă de aia, să curăţ mese? Ăştia de ce muncesc aici?

Şi au plecat, plini de demnitate.

Cât am mâncat eu, lângă mormanul lor de gunoaie, se mai strânseseră alte mormane.

Încă unii care nu voiau să se facă de râs strângându-şi mizeriile.