Și pentru că am adus aminte de educație, da, Bolojan are perfectă dreptate. Sistemul de învățământ este sub orice critică.

Mesajul meu pentru profesori este următorul: statul român, în foarte multe domenii, nu mai poate continua abordările pe care le-a avut şi, de exemplu, în educaţie, în aceşti ani, printr-un pachet de măsuri am scăzut normele didactice ale profesorilor, am scăzut numărul de copii în clasă şi am crescut şi salariile, poate nu la nivelul la care ar fi trebuit. Nu am văzut, din păcate, o îmbunătăţire globală a sistemului de învăţământ şi vedem, în afară de greşelile decidenţilor politici, că în foarte multe locuri, între nota la clasă pe care un elev o primeşte, foarte bună, de altfel, şi nota la examenul de capacitate sau Bacalaureat este o diferenţă foarte mare şi înseamnă că este şi o problemă care ţine de responsabilitatea multor profesori.

Sigur, toți au gata pregătite niște scuze bune, marfă de tot, sistemul e de vină, nu ei, ei doar s-au adaptat sistemului. Doar că sistemul e format tot din ei. Școala românească nu este decât o vânare continuă de posturi călduțe, unde nu faci nimic, o presiune continuă pe copii pentru meditații, îndesat cât mai multe materii în programă, ca să mănânce gura tuturor o pâinică semialbă.

Din păcate, învățământul românesc nu mai este populat de oameni care au vocație pentru așa ceva, ci de cei care nu au reușit să se angajeze în altă parte. Cei ce nu pot să facă, devin profesori.

Ca ultimă idee, gândiți-vă că CĂCATUL ăla de proiect numit românia educată, prin care MIZERIA aia de om numită Klaus Johannis a bătut cuiul în sicriul învățământului românesc, ÎNCĂ E PE SITUL PREȘEDINȚIEI! ȘI PE CEL AL MINISTERULUI!

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur