Copilul începe școala la 9, iar școala e la 4 minute distanță de mers, în ritmul copilului, adică mers 3 pași, făcut o piruetă, uuuu, uite un pescăruș, împiedicat puțin pentru că s-a uitat după pescăruș, reluat totul, de la început.

Trezirea cu mami:
Procesul începe la 7.30, cu mângâieri și șoapte Hai, iubirea mea, să ne trezim, hai, să mergem la școală, să ne distrăm, să alea alea. După vreo 15 minute, în sfârșit, copilul se trezește. Urmează mersul la baie, încă vreo 15 minute, spălat pe dinți, pe față și restul.
Ce vrea iubirea lui mami să pape? CLĂTITE! Hai să îți facă mama clătite. Și se fac clătite, evident. Pe care copilul le mănâncă încetișor, din furculița mamei, pentru că el este ffff obosit, de-abia s-a trezit din somn. Pe la 8.30, începe ritualul de pregătirea a părului, împletit codițe, coc sau ce mai are chef copilașul în respectiva dimineață. Care durează cam până la 8.55, când se iese din casă în fugă HAI CĂ IAR ÎNTÂRZIEM. De obicei îi primește portarul și dacă întârzie.

Trezirea cu tati:
La 8.30, cu mângâiere și șoaptă Hai, deșteptarea, că avem o grămadă de treabă, jos pijămăluțele, pune-ți șosețele și haine de școală. Vrei la baie? Nu? Perfect, lasă că mergi la școală. Ți-e foame? Daaaaa. Ce vrei de mâncare? Clătiteeeeee. Ți-am făcut un sanviș cu mortadella, îți place?
Se iese din casă la 8.45, la 8.50 deja copilul e predat organelor de învățământ și educație, la 9 tati deja e sub plăpumioară.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

41 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Lasa astea, povesteste-ne si cum se intampla in cazu’ bunicului!

    12
    • Aceste vorbe ne doare. 🙂
      Stați să vedeți cum este cu un găligan de 14 ani ca Andrei al meu. 🙂

      1
    • #4

      Iar hecării, nu merită băgați în seamă, e doar invidia pe succesul omului.

    • Nu știți nimic.
      0.23333333333 e alarma perfectă.
      A plecat coana Tanța mai devreme la lucru, eu am rămas cu ăsta mic, să-l trezesc, hrănesc, îmbrac, etc.
      Pe la 11 când a sunat ea, sforăiam și eu și ăla mic de n-aveam aer.
      Ca să înțelegeți mai bine, ea când a plecat a strigat la mine din ușă:
      – PUNE-ȚI ALARMA, SĂ NU ADORMI ȘI SĂ UIȚI DE EL…
      Ceea ce am și făcut, am întins mâna, cu ochii lipiți am băgat alarma și m-am culcat.
      Când m-am trezit am realizat că am tastat alarma pe un calculator Casio solar.

      1
    • #6

      7:30?

  2. deci tati vine acasa si isi reia odihna? 🙂
    Copiii mei (trei) incep orele la 8. Eu ma trezesc la 6.45, iar la 7.20 ii trezesc pe copii si ii pregatesc de plecare. Intre timp, sotia le face sandvisurile, iar la 7.50 sunt cu ei in fata portii scolii, dupa care trebuie sa ajung la serviciu la ora 8.
    Dar eu muncesc, maaaaa, auzi? :)))

    • #8

      Cand eram la scoala ma trezeam la alarma si incepand cu clasa a 2-a nu am vrut sa mai fiu dus la scoala, ma duceam singur.

      1
    • @Zarax pe mine doar in prima zi din clasa I m-au dus la scoala, ca sa-mi arate unde e. Si nici nu era aproape scoala, ca au vrut sa faca artist din mine si m-au dat la Liceul de arta care era la vreo 2km de casa.

      1
  3. #10

    Aaa, nu iti place mortadella? Nu vrei acum, dar ia sa vezi pe la ora 3 ce buna o sa fie!

    2
  4. #11

    dar sa vezi ce azil fain o sa ii aleaga mamei, spre deosebire de bun…tatic.
    Bine, eu rad la asta cu taticul…ca acus fac42,5 primaveri si golanul mare vreo 10 zile sa vina

    1
  5. #14

    Bossule
    Apropo de poza….. unii vin si cu prietenii sa vada odrasla in prima zi de scoala.
    wink wink

  6. #16

    e normal sa fie copilul obosit daca il scoli cu o ora mai devreme.

    • #17

      Apropo de chestia asta.
      Nicăieri nu ne zice arhi la ce oră pune copiii la culcare.
      Bănuiala mea e ca atât el cât și copiii se culca la ore foarte târzii, de aici și dificultatea de a te trezi de dimineață și de a începe ziua în forță.

      Dacă abia trezești un copil la ora 8,părerea mea proprie și personala e ca undeva se greșește grav cu ora de culcare.

    • #18

      arhi lasa copilul sa doarma o ora in plus, sotia il trezeste cu o ora mai devreme, deci e normal sa fie mai obosit cand e trezit mai devreme daca adoarme in fiecare seara cam la aceeasi ora.

    • #19

      Gresesti prost Alex… sau nah, ai preconceptiile tale. Eu imi culc ambii copii la 8,08:30. Unul e matinal si se trezeste altul ar trage 100 de plapumi peste cap, desi il trezesc la 07 fix. Pana la 07:30 are o jumatate de ora sa fie spalat, imbracat/incaltat si iesit pe afara. Si totusi intarziem. Desi are peste 10 ore dormite da?

    • #20

      Alex, e parerea ta, da, parerea mea de om care uraste visceral trezirea dimineata, este ca gresesti :). Pentru mine nu a contat niciodata ora la care m am culcat, a contat sa ma trezesc dupa 8, atat. Scoala a fost blestem, programul de la 8.30 iar este blestem, cea mai fericita am fost la schimbul 3.

    • #21

      gandeste-te, fata mosului, ca eu veneam, la liceu, din vitan. Programul parca era de la 7.30…

    • #22

      :))) da, arza l ar focu de orar, eu stateam la 5 blocuri de liceu si tot timpu ajungeam cu pijamaua pe sub sarafan. Bine, eu am zile cand nu ajung nici acum la program :)))))

    • #23

      ma trezeam la 5 fmmv, 4 ani de iad. nici in armata nu ma trezeam asa de dimineata

    • #24

      chiar ca fmmv, nu cred ca rezistam 4 ani, serios. ma transferam.

      ps: cred ca din toate cacaturile pe care nu le am inteles la ai mei, asta a fost unul din ele, de ce pana mea m au dat la scoala de la 6 ani si 2 luni, murea fierea n ei daca ma tineau pe batatura 1 an? sa ma dea la 7? pana mea, am dormit in clasa 1 cu capu pe banca cat nu am dormit acasa n pat.

  7. #25

    Cetine, pe bune acum, n am ciordit din magazine in viata mea, dar mi-a povestit un taximetrist ca el asa face, o branza o ia una nu :)))

    Tineti aproape ca maine sau poimaine va trimit libku catre vlogu meu, incep sa ma filmez, deocamdata cu telefonul

    1
  8. #28

    la 9 tati deja e sub plăpumioară

    Alți tătici au la 9:00 al doilea Arapaima în juvelnic.

    1
  9. La scoala de langa mine cred ca au plecat părinții mai devreme. Se aștepta și 10m ca să ajungă fix în fata scolii ca să lase odorul. Deși e plin de parcări goale în jurul scolii, dar e greu sa meargă 100m pe jos. Mi-a luat 10m sa ies de pe strada. Scoala + ploaie not love

    • #30

      Ai amestecat m cu m de nu se mai intelege nimic.

    • #31

      Azi ma uitam la un nene care venise cu masina sa lase copilul. A intrat pe trotuar pana in juma de metru de poarta scolii cu botul in poarta practic. A coborat tacticos, scos copilul, pus ghiozdan, pupat piata independentei, facut cu mana la copil, intrat inapoi in masina, facut 3 manevre ca sa intoarca masina pe trotuar in botul portii ca sa iasa in strada. Toate aceste manevre facute printre copii si parinti care faceau perinitza in jurul masinii lui sa se strecoare prin poarta aia in curtea scolii…E una ca sistemul educational e atat de fucked up incat nivelul educational nu e uniform si ne ducem copiii la scoli mai departe de casa, e alta ca scolile de stat, de cartier de la noi nu sunt facute cu gandul ca parintii isi duc copiii cu masina la scoala, nu exista infrastructura, dar e cu totul altceva sa fii atat de ghiolban incat pe langa toate astea sa nu realizezi ca nu esti singur in univers si ca te comporti ca o maimutza tembela. Unul din motivele pentru care nu isi lasa oamenii copiii sa mearga singuri aia 100 de metri este si faptul ca nici macar pe trotuar nu sunt in siguranta…suntem ca sarpele care isi mananca coada.

    • #32

      sau tampitii care lasa motorul pornit cu teava fix in dreptul portii. de fiecare data cand le atrag atentia, se uita la mine ca viteii la poarta noua. probabil ca intr-o zi o sa-mi iau vreo flegma si/sau spitz in cur.

    • #33

      Da, Oana, privirea aia nedumerita ma innebuneste…nu inteleg ce fac rau, sunt perfect surprinsi. Asta e cel mai trist ca e mai mult decat nesimtire e o totala cretinizare. De la bunici si parinti care se imbulzesc in poarta pentru ca altfel nu il vad pe copil cand iese DIN CAUZA CRETINILOR CA EI CARE SE IMBULZESC IN POARTA pana la astia care nu inteleg ce e in neregula cu bagat masina in mijlocul multimii de copii. Eu de cativa ani sunt la capatul de primire al privirilor astora socate, inca nu am primit suturi si scuipaturi doar o reputatie dubioasa in curtea scolii.

    • @Cristina. sunt deacord cu tine, nici eu nu mi-as lasa copilul sa mearga printre disperatii care isi lasa copiii. mi-a deschis o mamica portiera direct in fata, desi era ditamai poleiul pe jos.
      Dar cum ziceam si mai sus, dimineata pleaca lumea la munca, parcarile se golesc la ora cand se duc copiii la scoala. lasa masina si condu copilul 100 de metri pe jos. e greu. vrem o tara ca afara.

    • #35

      @zz, eu ii duc pe jos ca sunt norocoasa sa stau la 15 min de mers pe jos in mersul aluia mai mic de scoala/gradinita, ne mai ingheata fundurile, ne mai ploua dar mno, nu muriram pana acu. Ziceam doar ca asta observ in nebunia de pe stradutze, oameni care isi lasa copiii fix in fata scolii de frica altora ca ei care ii lasa in poarta, eventual intr-o zi o sa intre cu masina pana la banca.

  10. #36

    multi dintre acesti elevi nu vor fi pe picioarele lor niciodata.

  11. #37

    Copilul începe școala la 9,

    Ce e cu luxul asta, fi-miu la 7:45 tre’ sa fie in clasa. La 7 il trag jos din pat, noroc ca e scoala in coltul blocului.

  12. #38

    Am 2 copii. Unul la gradinita si altul la scoala in clasa 1. Ambii incep la ora 8. Hai ca la gradi mai poate ajunge si pe la 08:15 dar cu indulgenta. Pentru ca l-am transferat in toamna la o alta unitate de invatamant pe cel mare il duc eu si apoi ma indrept spre lucru. Eu sunt varianta a 2-a doar ca sunt mama… problema e ca indiferent ca il trezesc la 07 sau la 06:30 tot acelasi ritm incetinit are. E incredibil cum in fiecare dimineata ajung sa fiu tot grabita . Cel mic e matinal si se trezeste usor, nu trebuie sa fiu cu gura pe el si il duce sotul (e si mai aproape). I-am zis azi dimineata ca vreau sa schimbam macazul, il duc eu pe cel mic ca eu in curand fac cu capul cu cel mare .

  13. #39

    Am doi copii. Pot dormi 5 ore sau 11 ore pe noapte, daca e zi de gradinita/scoala se trezesc greu, daca stau acasa sunt in picioare de la ora 6.

    1
  14. #40

    Trecut prin toate etapele: “buna dimineata, iubire, incepe o noua aventura!”, “n-avem timp sa asteptam liftul, hai sa alergam pe scari”… Plus urarea norocoasa…
    In prezent am atins un nou nivel: la 7,30 ma trezeste “mama, te salut ca ma duc la scoala”…

    Am permisiunea de a-l saluta doar de departe daca e intre colegii lui…

  15. #41

    Cum se duce copilul corect la şcoală? Îi dai cinci lei pentru un covrig şi un şut în cur pe scările blocului. Io aşa ţin minte 🙂
    P.S. Tot io care mai acum 3 ore i-am trimis unicului plod prin transfer bancar 1500 de lei cu titlu de ajutor social lunar pentru că lucrează ca asistent medical la un spital de stat din Timişoara de vreo 6 luni. Facultate făcută 4 ani la UMFT fără taxe.