Mă gândeam, pe lângă penibilul situației, ce gândire are doamna asta din orașul unde se împarte un neuron de către tot cartierul.
Vă dați seama că ea, în mintea ei seacă, se gândește că ăia săraci și care nu au ce mânca, au un loc al lor, unde stau toți sub cerul liber și așteaptă să fie vizitați de către curci albe unineuronale? Își imaginează că își plimbă copilul de mânuță printre amărâți care întind o farfurie de tablă către mânuțele ei hulpave Ajutați-mă, doamnă, nu am mai pus gura pe boia de ieri și îmi mor copilașii de foame.

Pe de altă parte, sper că i-a sugerat cineva vestitul Pata Rât, iar acum cineva i-a demonstrat deja cum e iubirea surpriză în Vaslui.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur