Se dă un prieten care are un prieten. Asta e fraza clasic de început la orice povestire.

Deci eu am un prieten, care e angajat la un tip. Acum ceva timp, respectivul prieten mă roagă să îi fac site firmei tipului, că aşa şi pe dincolo, că e mişto şi alte dume de genul.

Ce să zic, hai să îi fac site, te şşi hostez gratis. Normal, pentru un prieten laşi dracului bani şi altele şi îl ajuţi. Că de aia ţie prieten, nu?

Bun, am făcut situl. Acum cine îl updatează? Păi, nimeni, că nimeni nu se pricepe. Aşa că, se bagă Arhi şi îl updatează, tot gratuit, desigur, că o face pentru prietenul lui, nu? Timpul trece, situl e updatat constant, în continuare gratis.

Firma câştigă un contract important de pe urma sitului. Eu aflu de asta totalmente intâmplător, desigur neprimind nici măcar o strângere de mână. Dar na, mă bucur, că la urma urmei, e situl meu, făcut şi muncit de mine.

Mă sună prietenul acum câteva zile, că situl are nevoie de nişte modificări la toate fotografiile de pe site. Asta e muncă frate, nu glumă, că sunt multe poze pe situl ăla. Eu, ce zic, da, ţi-l modific, dar pentru că o să pierd câteva ore bune cu asta, te costă un milion.

Astăzi mă sună prietenul şi îmi spune că tipul nu are bani şi că să îi dau parola la site, că găseşte el pe cineva care să i-l facă mai ieftin.

Am decis că fac exact ce iese majoritar în comentariile postului.

Deci, e nesimţit el sau eu trebuie să îi dau parola?