Crăciun cu o suedeză

Scris de Nea Ilie de la sculărie

Uichendul trecut m-a apucat un dor de țară de-ăla amestecat cu mamă, locuri natale, prieteni care știu de ce și pofte de sărbători. Ăștia care-ați gustat din hiena străinătății știți că cel mai greu pe-afară îți este de Crăciun. Dar, lungește doamne boala pân’ s-o coace poama… că abia e Octombrie, nu știu ce am. Am mai sunat pe la părinți, pe nașul, pe un coleg, tot nu mi-a trecut. Însă cel mai mult mi s-a făcut de un șoric de porc de-ăla pârlit cu paie în curte. Și cum stăteam eu așa pregătit să mă culc neînchinat că mă bătuse doamna la table de mi-a luat și cardul de benzină, hop, apare Mișu.

Mișu e un băiat neînsurat și cu ghinion și la mașini care stă la vreo 20-30 de kilometri de noi. N-are pe nimeni pe-aici, ne-am întâlnit o dată la un târg cu licitații și ne-am împrietenit. Și intră așa spășit și zice duios:

– Să trăiești unchiule (nu suntem rude, dar așa-mi zice el), săru’ mâna doamnă (către nevastă-mea victorioasă la puluri). Uite de ce am venit, că eu vin la voi ca la mama și la tata…

Tocmai când se pregătea a mea să-i spună că n-are cum să-l mai alăpteze își luă inima în dinți și zise.
– Nu-mi mai merge mașina așa de bine, o fi de la pompa de benzină, și-am cunoscut și eu o fată și vrem să ne ducem la munte, nu-mi dați și mie o mașină? — și scoate telefonul și-mi arată o bunăciune de blondă cu față de funcționară adventistă cu ochelari, plesnind pe alocuri din nasturi de-am uitat și de datorii.

– E suedeză, unchiule, dar e fată cuminte, lucrează la noi, la monitorizare flotă. Vrem să ne ducem aici sus, în Pocono, la ski.

Bă ce jargoane are și Mișu, zic în gândul meu, la noi, la Constanța se zicea că te duci să dai la vâsle, ăsta a scos-o cu ski-ul.
Mă uit cu coada ochiului spre a mea și ea spre mine, încuviințăm amândoi din ochi (că așa se iau la noi deciziile, împreună, să nu mai creadă Aniela că sunt cățel sub șlapii de cununie) și ne mângâiem unul pe celălalt prelungind uitătura cu încă o secundă. Instant mi se aliniază piticul din creier cu porcul și zic…

– Asta e! Fii atent Mihae, te duci la munte cu suedeza ta și la întoarcere îți dau o adresă, treci pe la o fermă chiar în buza muntelui și iei un godac la vreo 30 – 40 de kile, suficient pentru pofta mea și familia noastră medie. Da-l iei viu, sun eu la manager să ți-l dea în cușcă de-aia mare, ți-l pune direct în papuc, tu doar conduci și-l rezolv eu aici în spate la hambar. Îi întind lui Mihai cheile de la Dodge-ul ăla mare și când să le ia trag de ele puțin cu sensul “ai grijă, e mașină nouă ”.

Nu știu ce fel de “ai grijă” a înțeles el că mi-a zis:
– Nu bre unchiule, stai liniștit, că mi-am luat prezervative.

Peste două zile, când trebuia să vină, am stat mai mult la birou că am avut niște minuni de rezolvat în echipa executivă, dar toată ziua m-am gândit numai la pomana porcului. Simțeam mirosul în nări de paie pârlite. Aveam și balotul pregătit. Vin acasă deja pe întunecate, când ajung, Dodge-ul în parcare, troaca goală. Zic… L-o fi dus Mihai în spate la hambar, mă duc să-mi îmbrățișez copiii și nevasta și mă apuc de chilărit, asta dacă nu l-o fi împușcat tâmpitul ăsta înainte.

Intru în casă, Mișu stătea pe fotoliul ăla mic din sufragerie cu o față de sfânt din icoane. Phoaaa, zic, să vezi că a făcut ăsta febră de la ski și nu i-a mai făcut nimic la suedeză.
– Care-i treaba, tinere bavarez, ce ești așa de supărat? Zic.

El, arătând spre vest dezamăgit…
– Eh, suedeza!
– Ce-i, băi Mișule, n-a vrut să stea sau ți-a băgat-o pe-aia cu migrenele cât clădirea Pentagonului?
– Nu bre, și-aici zâmbește puțin amintindu-și probabil ce mișto a fost la ski, nu de aia e vorba…
– Dar ce s-a întâmplat, ai pierdut baloanele și ea n-avea pilulele la ea, că nu-i bai, îl înfiem noi dacă ea nu-l vrea… ce mai contează, pe lângă țigănușii ăstia ai mei o corcitură blondie de Ștocolm cu accent dă Petroșani.
– Nu bre, unchiule, porcul.
– Aoleo, porcul! Ce-ați făcut? Ați uitat? Nu-i bai mă duc eu joi spre Camel Back și trec și-l iau.
– Nu, nu, nu… zice el tot mai amărât, că l-am luat… Dar nu l-am mai adus aici.
– Da ce-ați făcut, băi nene, sper că nu ați recitat versuri de Dorin Tudoran și-ați luat-o prin porumb după porci, că vă arestează ăștia pe-aici…
– Nu unchiule, l-a luat ea.
– A, păi zi mă așa, nu te-a vrut pă tine a vrut porcul.

Ăsta tot o ținea cu nu, nu și nu așa că l-am lăsat să povestească.
– Am fost la munte, am skiat și la întoarcere am trecut pe la fermă, cum ai zis matale. Și am luat un godăcel bunișor numai că l-a văzut suedeza și m-a întrebat ce fac cu el. Și io i-am zis că jumări. Și s-a supărat asta și m-a făcut în tot felul, că cum să omorâm noi un animal așa frumos. Și-a zis că nici nu mai vorbește cu mine dacă nu i-l dau ei, că și-așa n-are nici câine nici pisică.
Mă așezasem deja pe canapea așa că n-am căzut decât imaginar. Bă, deci suedeza și-a tras animal de companie cu copita despicată, dar ce face cu bălegarul?!

– Bre unchiule, zice Mihai tot amărât, eu mă duc și-ți iau altul, n-am vrut s-o supăr că eu am gânduri mari cu ea… (aici se luminează puțin la față). N-am cerut-o de nevastă că e încă într-o relație cu o colegă de cameră, dar mă duc eu și-ți iau altul, plătesc eu, nu-ți face griji.

Îmi venea s-o cotesc pe vocea aia a mea de bomfaier de 1,5 dar am văzut-o pe-a mea cum pufnea în râs. Azi am fost la suedeză să-i ducem balotul de paie și să ne asigurăm că nu l-a mâncat ea.

Ne-a servit cu ștrudele cu lobodă și pateu de fasole cu friptură de spanac și-am învățat cum se zice în suedeză la Crăciun Fericit: God Jul.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.