A venit iunie, a început bacul, a început clasica hatereală la adresa copiilor. Care cum a trecut de o anumită vârstă, începe să arunce cu noroi în generațiile actuale, care sunt inculte, care nu știu nimic, totul din cauza internetului, jocurilor, facebookului. Pentru că nimeni nu mai pune mâna să citească o carte, să fie cult și minunat, așa cum suntem noi.
Primo, noi, per total, suntem o generație de căcat, ca să fiu concis. Generația dintre comunism și ce e acum, generația care nu a avut modele decât părinți educați de comunism, care urlau cu bale în gurile fără dinți Soarele răsare, Iliescu-apare. Părinți care ne-au futut viitorul în 1990, când i-au adus la putere pe foștii comuniști și care ne-au educat, per total, să respingem orice contravine vieții de dinainte, care înainte era mai bine.
Secundo, faptul că noi citeam și ne jucam pătrățele pe asfalt nu ne face automat mai buni. Noi NU AVEAM altceva de făcut, nu era o alegere să ieșim afară și să ne dăm cu cornete de hârtie în ochi. Internetul, computerele sunt un avans tehnologic uriaș, un câștig enorm pentru umanitate, aducându-ne, la nivel civilizațional, în 60 de ani, mai mult decât în ultima mie de ani. Nu uitați că nu suntem încă la 150 de ani distanță de momentul când transportul principal era cu caii. Acum 120 de ani au fost primele tentative de zbor planat și mult mai puțin de zbor autopropulsat. Iar acum stațiile spațiale sunt ceva normal iar discuțiile sunt despre zbor spre Marte. NIMIC din toate astea nu ar fi existat dacă nu existau computerele.
Și tertio, deși nu neapărat ultimul, problema reală suntem noi. Există internetul, există computerele, există acest uriaș bagaj de informație din care noi am ales să ne dăm pe facebook și să punem pisici pe instagram. Și nu doar că am ales asta pentru noi, dar voit ne-am educat și copiii să facă același lucru, inclusiv pentru disprețul malign pentru tot ce înseamnă internet și computere.
Da, nu copiii sunt vinovați pentru că sunt proști la bac. VOI sunteți vinovați, educatorii lor. Voi i-ați educat, nu statul, nu străinii, nimeni altcineva. Faptul că există generații întregi de analfabeți funcțional este exclusiv vina părinților și a educatorilor, nu vina copiilor.
Când ultimului român nu i se vor mai părea funny așa numitele perle de la bacalaureat, atunci se va schimba ceva și în țara asta. Când stirile proteve punct ro nu vor mai face spam cu rezultate bacalaureat judetul x și perle la bacalaureat citeste ca mori de râs, atunci vom putea să declarăm că procesul de vindecare a început.
Până atunci, consolați-vă că acei copii proști de care râdeți sunt, de fapt, oglinda voastră fidelă.
NOU
Un sistem educational de cacat. Tot, dar absolut ce e in tara asta, e vina sistemului si a populatiei care il sustine. Trebuiau sa se uite toti la stirile cu bolnavii de cancer care primeau un raspuns sec ca nu mai sunt bani de medicamente, iar pe de alta parte cuvioasa de bucuresti baga milioane in magaoaia de beton cu cruce pe ea. MURITI BA IN CHINURI CUM MOR SI OAMENII AIA! Iar cand mai radeti de perlele de la bac sa cautati explicatiile unei doamne senatoare care argumenta ca e un lucru normal ca scolile de la sat sa aibe toaletele in fundul curtii, ca asa au toti copiii acasa, ca si cum, daca le faci toalete decente, ii scoti din mediul lor natural.
NOU
Gând la gând, vreau să-ți spun că mă bucur nespus când scrii un articol cu care sunt de acord în totalitate. Și în mod normal nu sunt de-acord cu tot ce scrii, dar cred că este și normal, nu te citesc pentru că sunt de acord cu ce spui, ci doar pentru că sunt curios de modul în care gândești. Cam de-asta îl citesc și pe prietenul tău tâmplar. Nu că sunt mereu de acord cu el, ci pentru că de multe ori mă face să-mi pun niște întrebări.
În orice caz, pentru cei care râd de copii, ar trebui să-și dea seama că de fapt ar trebui să râdă de propria persoană și de indiferența pe care o afișează în restul anului până când apar perlele de la BAC și mai fac o sesiune de 5 minute de râs cu idei scremute de jurnaliști pe tastatură.
NOU
Din pacate, sunt putini cei care vor intelege si accepta ideea acestui articol.
NOU
Perfect de acord!
În plus, anul acesta, mai mult ca oricând, mi se pare că trebuie să fii retardat grav ca să râzi de perlele de la BAC. Și sunt decis să le comunic asta tuturor celor care mi le vor aduce la cunoștință prin diverse modalități.
Nu poți fi atât de tâmpit încât să-i faci pe elevii care dau BAC-ul analfabeți, ignoranți, proști, în condițiile în care adulții ăia inteligenți și responsabili au ales să-i conducă fix o adunătură de analfabeți, ignoranți și proști. Și marea majoritate sunt mulțumiți de alegerea făcută.
Să fiu în locul unui absolvent de liceu și să vină la mine un adult să-mi scoată ochii cu rezultatele și perlele de la BAC, cred că l-aș pocni peste ochi cu un snop de poze cu membri ai guvernului și parlamentului.
NOU
:)))))))))))))
NOU
Hai măi, ca prosti nu sint, au si imaginatie, vezi “rime intortocheate”, dar sint lenesi. Si cum “lamuritul” cu nuiaua e interzis de lege, ramine doar lovirea capului de pragul de sus, dar asta e uneori cam tirziu. Si da, faptul ca nu-ti trebuie carte ca sa furi, conform exemplului dat de “aleși”, e un motiv temeinic sa se puna pe tânjală… Problema e ca civilizatia nu vine peste noapte si nu multi inteleg asta. Dovada ca sint si elevi de 9 si 10, nu numai prosti. Deci…
NOU
Eu nu stiu de unde apar aceste perle. Tind sa cred ca sunt inventate 99%. Este imposibil ca la o ora dupa terminarea probei la romana sa apara perlele. Ele nici macar nu ies din centrul de examen si gata, apar perlele? Stau profesorii supraveghetori si-si noteaza perlele? Ceva e putred.
In mare parte sunt de acord cu tine. Sunt mai multe probleme. Atunci cand vezi ca nu este dorinta din partea elevului de a invata si nici din partea parintilor, care le iau partea odraslelor si ii lasa sa-si faca de cap, este aproape imposibil sa-l aduci pe “calea cea buna” pe copil.
Acum vreo luna venise cineva din Germania, unde este profesoara de germana. Ne explica sistemul, ca directorul stie tot, parintii sunt obligati sa vina la scoala cand e o problema, altfel risca amenda, exmatricularea elevului..
La noi nu este o relatie buna intre elevi (lasa ca ma trece) – parinti (termina copilul scoala cum poate) – profesori (unii – trece-l ca nu ne iese numarul de elevi la anul & altii – crezi ca-l faci mai destept daca ii pui 4 si nu 5?- director – impasibil. Aici e marea problema.
NOU
când am dat io bacul eram 29 în clasă şi a picat o singură colegă. şi aia cu ghinion, 4.75 la o probă.
la reuniunea de 20 de ani am constatat că, dacă s-ar măsura succesul în bani, ea a reuşit cel mai bine în viaţă :))
NOU
Desigur!… si eu tot curva sunt, dar nu stiu sa spun atat de frumos, ca voi.
NOU
am uitat să spun că e depaaarte de a fi atrăgătoare, deci “argumentul” tău pică, băi rachetă 🙂
NOU
Nu cred ca este nimeni de vina si nu putem sa consideram ca ar fi un rateu la bac.
Pur si simplu programa scolara este prea stufoasa pentru ce poti sa faci in mod real dupa ce termini liceul. Pentru ca este foarte multa materie de invatat este greu sa ai o medie mare si foarte multi copii nu au cum sa mai ramana motivati atunci cand vad ca in ciuda eforturilor iau note mici – bine, pe unii nici nu ii intereseaza, dar nu vorbim despre ei.
La asta contribuie si prapastia dintre copii de 13 – 18 ani si adultii de peste 35. Adica indiferent daca acei adulti nu au mai citit o carte de 20 de ani, nu citesc nici eticheta de la sticla de bere si nu pot calcula mental cat face 10 % din ceva au pretentia ca toti elevii sa stea toata ziua sa invete si sa stie totul la perfectie, ceea ce nu se poate.
Astfel, in ciuda parerilor celor care nu au copii in clase mai mari de a 6 a, la scoala se preda foarte mult, adica 6 ore pe zi, ceea ce presupune inca minim 2-3 ore acasa de invatat si facut exercitii, adica 8 – 9 ore pe zi, ceea ce este foarte mult si in mod evident majoritatea copiilor nu fac fata.
Ca idee, intrebati acei oameni care sunt suparati ca nu se mai invata ce poeti si scriitori romani buni cunosc- cred ca peste 90% o sa va spuna de Eminescu, Sadoveanu, Blaga, Arghezi pentru ca au invatat despre ei la scoala si dupa aceea nu au mai citit nimic.
Toti acestia au trait acum 60 – 70 de ani. Cred ca spune foarte mult despre noi ca popor faptul ca in atatia ani nu am reusit sa impunem in constiinta colectiva un alt poet sau scriitor – deci ce pretentii am putea avea de la elevii de liceu
NOU
a venit si vesnicul “programa este prea stufoasa”. e o laie. de cand eram eu in scoala au inceput usor-usor sa faca totul din ce in ce mai superficial si sa scoata din materie, sa usureze subiectele de examene si sa caute orice metode sa mai creasca media elevilor promovati, recunoscand practic interesul acordat de elevi pentru scoala si talentul iesit din comun al profesorilor.
NOU
@ Luna – programa chiar este stufoasa. 🙂
Ar trebui sa-ti pui urmatoarea intrebare: ti-a predat vreodata profesorul, intr-un an, toata materia? Nu cred. Mereu ramaneau cateva lectii nefacute. Din ce cauza?
NOU
Dă-o-n spanac de programă! Era mai stufoasă când erau în școală cei mai mulți dintre comentatorii de aici și nu cred că au picat prea mulți bac-ul. Și unii l-au dat în varianta 5 materii și 7 probe. Alții au dat și examen de treapta a ii-a.
N-am copii în școală, dar tata e prof de matematică și zice că față de perioada când eram eu în școală s-au scos o grămadă de chestii din programă.
NOU
@ Ady-P, trebuie sa ai in vedere aceste lucruri: pe vremea ta, aveai mai putine materii (foarte probabil) + numarul de ore pe saptamana la o materie (depinde, zic de romana, matematica, nu de desen) era mai mare.
NOU
ifcosmin, ramaneau lectii nefacute la materii de care nu le pasa nici profilor prea tare, dar nu la matematica, de exemplu.
NOU
Programa nu e “stufoasă”, e aiurea, neatrăgătoare, fără aplicabilitate practică. Generația actuală este mult mai aplecată spre partea practică, este generația lui “la ce-mi folosește să știu asta”, zisă la modul serios, nu la mișto. Fiindcă acum ei au ceva ce generațiile trecute nu aveau: internetul. Nu mai învăț cât a domnit Ștefan cel Mare, ce poți face cu logaritmii și limitele, ce a vrut să zică poetul în poezia X sau ce e harta sinoptică. Găsesc aceste informații online DACĂ voi avea vreodată nevoie de ele. În schimb, dacă îi convingi pe elevi că acele cunoștințe le vor fi de folos la mai mult decât niște examene inutile, dacă le arăți de ce și cum, la ce folosesc, ce abilități și aptitudini le dezvoltă, ce job-uri interesante și avantaje ar putea avea dacă ar aprofunda chestiile astea, îi câștigi și crești nivelul. Dar asta ar însemna să se renunțe încet – încet la eternele și inutilele licee teoretice, sau, măcar în ultimii doi ani, să se împartă elevii pe domenii de interes, cu materii și programe separate. La noi se așteaptă ca facultățile să facă asta. E prea târziu, copiii din ziua de azi au capacitatea de a-și alege mult mai repede drumul. Tot tehnologia contribuie și la asta. Iar dacă liceul nu-i ajută (părinții oricum nu au timp sau chef s-o facă), își pierd interesul.
NOU
Eh uite ca eu sunt una din elevii care au stat sa toceasca materia stufoasa si mi-a fost egal cu 0 in momentul inrolarii la facultate, din aia buna, unde nu se masoara programa in ore si succesul in note, iar ideea e cat mai simplu de inteles si cat mai multa aplicatie.
Mi-a ajutat enorm in viata ca aveam o profesoara de TIC care pana si la TIC nene, ne punea manualul in fata si ne intreba cum faci aia ? si tu ii ziceai definitia din manual. M-a ajutat enoooorm ca aveam eu 9 si 10 la economie si logica, facute toate cu cartea si caietul, definitii peste definitii si aplicatie 0. Aici ai de citit capitolul si sumarizat inaintea clasei, iti mai trimite si proful o foaie cu fiecare topic la care trebuie sa stii explicatia si cand te-ai prezentat la examen, explica tu pe grafic ce inseamna ABCD si de ce e AB consumer surplus si de ce ai tu in punctu X break-even point si calculeaza tu pe grafice profitul economic, da-ti seama ce parte din ciclul afacerilor e desenat si explica de ce asa si nu invers.
Examen la finante ? Uite ca nu avem chef sa va dam examen, aveti proiect de 3 saptamani in care faceti toate financial statementurile unei afaceri, aia care vrem noi. Apuca-te si fa in Excel sheet-uri tabele peste tabele, folosindu-te de functii, ca daca schimba domnul Barendzworel cifrele in Main Assumption, ti se schimba datele in fiecare Excel sheet. Si ca sa faci un proiect de genul asta, trebuie sa stai si sa cauti multe alte exemple si sa intelegi logic cum e legat un cash flow de un balance sheet si de un income statement. Nu ai balance sheet-ul echilibrat, assets si liabilities ? Ne pisam pe proiectul tau, o iei de la capat pana inveti.
Bun, ne mutam la logica unde iarasi, eu eleva eminenta. Cand am vazut materia asta la facultate nu am recunoscut absolut nimic. Din atatea definitii fara sens la logica si tabele facute in liceu, examenul a fost de la A la Z un caz in care trebuia sa analizezi de ce argumentele X si argumentele Y sunt nevalide sau sunt valide, etc. Eu nu am facut asa ceva in viata mea in liceu, lol.
Matematica ? Jumatate din test e grila. De ce ? Calculezi cum te taie capul, ai ajuns la raspunsul corect, ai luat punctajul. Chiar i-am explicat profului cum calculez eu cu regula de 3 simpla, aici nu prea se practica, i-am aratat pe mai multe exemple, l-a durut la basca. Obtii ce trebuie, ai luat punctajul, metoda familiara e cel mai usor de folosit pentru o persoana.
Dragi romani batuti in freza cu manualele comuniste, nu mai stati azar pe copii sa memoreze comentarii imbecile,definitii si sa citeasca ce vreti voi, romantism si clasicism daca lui ii plac cartile SF. Stati azar pe ei sa isi bage nasu in Microsoft, in jocuri cu statistica si probabilitati, lasati-i sa se uite la desene si jocuri in engleza si o sa faca o a doua limba straina, de preferat germanica cu un NATIV, stati azar pe capul lor sa fie creativi si sa va explice de ce cred ei ca lucrul pe care l-au scris e corect. Aici nu exista copil care a luat nota mica pentru ca e GRESIT, notarea este pentru efort, daca ai explicat de ce crezi tu ca e asa si nu invers, daca e fezabil ce scrii tu si probabil, nu vine nimeni cu baremul de corectare ” nu ai scris definitia asta, nu e bun”. Dimpotriva, o inventie noua sau un upgrade apar pentru ca unu are o alta idee decat aia care exista. Incetati sa mai ganditi asa, nene ” pai pe vremea mea materia era stufoasa si uite ce note aveam”, si ? Aveti salariu unei femei de serviciu cu 8 clase din vest si cu 30 de ani experienta in munca se pisa pe voi unu care a terminat liceul si are certificatul Microsoft.
NOU
Doamne fereste, ce diferenta de mentalitate si de varsta, sunt mandra de mine. Deci succesul educational la romani se masoara in ce note luau ei memorand definitii care nu stiu ce inseamna, cu cat mai multe definitii stiute, cu atat mai bine.
Bravo 🙂
NOU
Mai degrabă ce zice @Luna.
Aud la colege cum fac copiii lor proiecte la desen sau educație moral civică sau mai știu eu ce. Abia știam că există materiile alea în orar.
NOU
1. Da, radem de perle. De ce nu? Sunt amuzante. Asa e Veorica.
Dincolo de ele e alta problema, cu sistemul.
2. Roxy(ce reala) are dreptate si, mai pe scurt: copiii trebuie sa invete sa gandeasca inca din liceu.
Sau din scoala generala.
Apoi sa fie in stare sa spuna:
– eu vreau sa fac o scoala profesionala
– ca mecanica auto sau instalator fac mai multi bani ca un inginer pe santier
Partea proasta este ca la noi nu are nici cine sa ii invete (profesorii nu stiu sa gandeasca decat pe stilul vechi) si nici nu are cine sa stabileasca un plan de invatamant pe termen lung, iar apoi cine sa se tina de el.
Atata vreme cat politicul (adica pile si relatii) conduce, totul e praf in vant.
Si viitorul copiilor care raman aici = dust in the wind, too.
NOU
@RealRoxi
Ce inseamna azar ?
NOU
@CID Aia care este
NOU
Multe din perlele alea chiar sunt scrise de puști inteligenți. Ăsta e și motivul pentru care-s nostime. Probabil mulți dintre ei se vor descurca în viață.
NOU
Si parintii la fel au gandit despre noi ca suntem varza. Si parintii parintilor au gandit despre copiii lor ca sunt varza. E mereu aceeasi pb in cerc. Noi ne luam de copii ca stau mult pe PC ca nu mai iasa ca noi din casa si nu mai socializeaza de parca statul la birt sau spart seminte la coltul blocului ne facea extraordinari. Parintii s-au luat de noi ca multi dintre noi golaneam prea mult, ne futeam inainte de casatorie, am renuntat multi la scoli sau ne-am recalificat. Bunicii s-au luat de parintii nostrii ca nu mai acceptau casatorii aranjate, ca nu ii mai ascultau 100%. De fiecare data va fi o mica prapastie intre vechi si nou. Hai sa incercam sa rupem cercul, sa ne punem si in locul lor.
NOU
Tare e ca noi numim ”perle la bac” incercarea unor copii sa spuna ceva din capul lor, gandit de ei, dupa ce 12 ani au fost pusi sa memoreze delirul unor profesori de calitate indoielnica. In anul domnului 2018 noi calculam gradul de inteligenta in functie de puterea de memorare. Da, unii n-au invatat, altii au citit, dar n-au memorat, ce iese sunt niste idei tragi-comice care arata asa pentru ca asta produce sistemul- oameni in varsta de 18 ani, incapabili sa formuleze o idee logica si placuta auzului atunci cand sunt scosi de pe calapod. SI pentru asta rusinea trebuie sa fie a celor implicati- parinti si profesori, copilul ala e victima cu sechele. Perlele la bac sunt fix primele cuvinte ale copilului, alea stalcite la care se bucura mami si tati, doar ca acum nu mai e asa amuzant.
Si mai frumos e ca nici mai departe nu functioneaza altfel, ”salut, uite concursul asta de angajare, va dam 15 legi de invatat in 2 saptamani si dupa va punem sa ne ziceti ce ati memorat din ele. Cum? Spete?! Exercitii aplicate?! Nu exista dom’le asa ceva…”
NOU
”…si n-avem nici normele de aplicare publicate…”
NOU
A sunat anul 2016 si si-a cerut rantul inapoi.
NOU
a fost evaluarea nationala a vietii. cunosc cativa parinti cu copii care au luat sub 5. o usoara deprimare si o intrebare simpla a unei mame: ce pula mea fac eu acum cu copilul? pt ca nu e un al doilea examen.
iar raspunsul sistemului a venit prompt: toti cu note sub prag intra la liceu pe locurile neocupate. asa ca: niste copii fata de care sistemul de educatie a considerat ca il doare in cur, avand in vedere rezultatele, s-a gandit ca aia au iesit complet nepregatiti dupa 8 ani de scoala. asa ca hai sa ii bagam la liceu si sa aplicam acelasi sistem.
chestia asta se intampla in sudul tarii si oamenii astia au ca principala activitate agricultura pt ca industria e prea mainstream si e de cacat. in conditiile astea in care nu exista scoli profesionale care sa acopere lipsa aproape totala a calificatilor din zona asta, copiii cu pricina sunt victime sigure la terminarea noului ciclu scolar. niste viitori asistati si votanti de incredere.
NOU
Ba, si totusi… din toata “falnica” literatura romana, ei s-au gasit sa il dea tocmai pe Ion barbu si a sa capodopera drogata “Riga Crypto si Lapona Enigel “?
Imi aduc aminte perfect ca si eu am avut de comentat la bac o strofa tembela din aceasta poezie tembela!
Aparent astia aun fetish cu aceasta creatie.
Nu stiu ce a fumat Ion Barbu cand a scris-o, dar am mari dubii ca nu ar fi dat foc manuscrisului, daca ar fi aflat ce fac astia cu poezia lui.
NOU
Ruga Krypto si la mona enipel i-a iesit unuia anul asta
NOU
Cine i-a dat like lui Bog n-are fibră lirică.
NOU
big0ne, am citit analul asta:))))
NOU
Dacă in 79 când aveam cinci ani si ar fi existat xbox iar al bătrân ar fi cumpărat unu’,sigur alegeam să mă joc cartoane cu piatra sau bidonu de sampon umplut cu nisip,rațele si vânătoru’ pizdii
Si nemuritoru’:pe vremea mea…mai du-te-n plm cu vremea ta,cu tot.
NOU
Cand poetul cel mai de seama al neamului este un inadaptat social care se plimba de nebun prin paduri, vorbind singur, care ulterior a baut si a futut ce-a prins in arealul de raspandire, care si-a batut joc de joburile pe care le-a avut, care a fost dat afara de peste tot pentru ca era betiv cu gura mare…ce mai vrei ?
NOU
Se numește artist. Dacă ar fi fost un conformist nu ar fi ajuns poet național, nici măcar poet bun.
NOU
Mai toti marii artisti au avut vieti tumultuoase. Nu-i un caz singular, romanesc.
NOU
Am dat bacul în 1996, prima generație cu 4 materii și 7 probe.
Copiii și adolescenții fac ce văd acasă. Dacă mârletele de tac-su n-are o carte în casă, dar dă like-uri la greu individelor cu bot de rață pe FB, de unde să deprindă copilul plăcerea lecturii? Dacă îngrămădita de mă-sa are ochii beliți numai în Bahar. Viață furată și n-a citit nimic de la Sandra Brown încoace, de unde să învețe copilul?
Dar de la o vârstă apare și gândirea critică proprie. Dacă tânărul care are în smartphone mai multă capacitate decât le-a trebuit ălora în 1969 la aselenizare și o folosește să urle ”Coaeeee, sambaag, ce bunoacă e aia din XI C!!” și să trimită emoji-uri cu răhăței, atunci e și vina lui. Că sunt o mulțime de profesori care știu să ajungă la sufletul elevilor, să-și facă materia interesantă, să-i determine să afle mai multe. Dar uneori n-ai cu cine.
Și oi fi eu de modă veche, dar nu dau doi lei pe omul cu pretenții care scrie în CV-ul cu care ”aplică” (muri-o-ar în chinuri, striviți de DEX, sfertodocții care-și imaginează că știu engleză și asasinează simultan ambele limbi cu orori de genul ăsta”) că ”șia loat bacul și vroia să fie meneger”. Cum nu dau doi bani pe omul cu pretenții care nu are noțiuni elementare de gramatica limbii dumisale materne, pentru că asta nu sugerează decât lene și putoare maxime în școala generală și liceu.
Așa cum se cuvine să știi regula de trei simplă și cum să calculezi o arie, așa se cuvine să știi de ce mă-sa are cratimă. Și off-topic: aveam nevoie de forinți, la care cursul se calculează la echivalența 1 leu și ceva = 100 de forinți. Două funcționare de bancă diferite, în două ocazii diferite s-au câcâit minute în șir să facă operația matematică respectivă. Chestie de clasa a V-a.
NOU
Pana la sistemul care in mod clar este la pamant,cred ca principala vina o au parintii care nu isi controleaza/educa/indruma asa cum trebuie copii.
Urmeaza profesorii ce se impart in mai multe categorii :
– cei care nu au mai evoluat personal si profesional de zeci de ani, si nu mai pot interactiona la fel de bine ca inainte cu noile generatii.
-cei care nu isi fac datoria, asteptand micile recompense de la parintii vanatori de note mari si laude la adresa copiilor lor.
-cei care tot incearca dar sunt prea putini ca sa conteze procentual.
NOU
Sistemul de promovare si cel salarial este de vina. Nu am mai auzit de foarte mult timp vreun tanar care vrea sa se faca profesor. Ca sa devii profesor trebuie sa te umilesti la tot felul de examene dirijate de inspectori semi-interlopi promovati de partidul-putere. Daca ai trecut de faza asta urmeaza vreo 10 ani de foame pana iei 1-2 grade+ navete in vreun sat de tigani. In schimb se suplinitorii si nonvalorile promovate de partid zburda ca caprele in corcodus.
Ex.1. Sorumea a terminat geografia cu nota aproape 10. Dupe 3 luni de profesorat, cand a vazut ce puroi comunist si ce viermi se plimba plin el si-a luat zborul catre privat (nu in invatamant)
Ex. 2 Curva liceului – nu era analfabeta functional (e prea mult) – de fapt nu stia toate literele. A lipit afise pentru pesedeu pana li s-a facut alora mila de ea si au facut-o educatoare. Dupa cativa ani in care a invatat alfabetul+ facultate particulara,dupa ce a luat bacul a treia oara-cred ca tot pe pile a evoluat pe linie de partid iar acum este invatatoare…DOAMNA ce plm. …
NOU
cum asa, n-a fost deja numita directoare?!
NOU
cred ca cei care zic ca “eu pe vremea mea bateam mingea etc” chiar daca de plictiseala ca nu era internet se refera la faptul ca prindea copilul ceva vitamina d si mai important facea miscare si nu statea tolanit in pat toata ziua. sa dai vina pe avansul tehnologic e o prostie, avansul tehnologic nu reprezinta doar facebook cum multi needucati cred, vina e a parintilor ca nu-si educa copilul, daca il lasi la tableta/calculator dupa cateva ore sa-l trimiti si la plimbare, ori il inscrii la un sport ceva gen tennis. ca sa nu mai spun ca multi idioti isi lasa copilul la tableta cu luminozitatea la maxim
NOU
vă spun eu cine’s de vină: sistemu’ din rromânia și părinții
elevii trebuie să învețe toate câcaturile inutile în viață și părinții îi forțează să ia note mari și să facă pregătire la x materii
ar trebui un sistem simplu, cu informații puține dar bune pentru viață
NOU
În prezent, fac un master unde cei mai mulți dintre colegii mei sunt trecuți de 40 de ani și au funcții publice care mai de care mai înalte, de la consilieri, inspectori vamali până la directori de școli și profesori universitari. La început eram intimidată de ei, mai ales că unul dintre ei mi-a fost profesor în facultate, mă întrebam ce caut eu printre atâția oameni importanți, cel puțin pe plan local.
Însă pe parcursul acestui an, am fost uimită în nenumărate rânduri de neseriozitatea lor în ceea ce privește masteratul, aroganța, autosuficiența, atitudinea de „mie mi se cuvine tot”, „cum să nu intru în examen dacă nu am fost niciodată la cursuri”, „hai că o rezolvăm noi cumva”, disprețul față de noi, cei tineri, bâlbâiala și lipsa unui discurs coerent la fiecare prezentare orală, telefoanele pe sub bancă la examene, punerea a mii de întrebări stupide și incapacitatea de a pricepe niște chestii simple, dorința de a primi totul de-a gata și de a nu face niciun efort pentru nimic.
Respectul de la început s-a transformat ușor-ușor în scârbă. Tot sper ca măcar în pătrățica în care-și desfășoară activitatea să fie competenți, deși tare mă-ndoiesc.
NOU
Pentru ca ”ăia” au nevoie doar de o hirtie ca sa ramina pe posturi la stat, nu de materia predata la cursuri, angajarile fiind facute pe pile, nu pe merite.
NOU
probabil că e ca’n MAI: 60% taxă de protecție, și rămân și ei cu ceva
nu contează că’s varză, câtă vreme plătesc protecția
NOU
Mi e mi a zis un american ” o populatie prost educata …..este usor de condus si manevrat”…luati voi concluziile.
NOU
Haha, chiar ei vorbesc.
NOU
Pai chiar asta era miezul povestii…….nu vor sa aiba oameni bine educati si cu pistoale in mina …. ca ar incepe inca o revolutie
NOU
1. Parintii
2. Sistemul educational invechit, depasit si capusat de baieti isteti
NOU
Eu trebuia sa pic BAC-ul. Desi pasionat de socio-umane, am ajuns la un liceu de mate-info pentru ca asa au crezut ai mei ca e bine (cu istoria mori de foame). La liceul respectiv s-a intamplat ca profesorul titular de la matematica sa ne fie profesor vreo luna pana a devenit inspector (era anul 2000 si venea din nou PSD la putere). Am avut circa 6 profesori in patru ani si nici un interes pentru matematica. In 2004 BAC, materie obligatorie matematica. Trec lejer de orale, stiam tot la romana si engleza, trec de romana scris fara probleme si ajung la matematica. Panica totala. Trimit foaia inapoi aproape alba, convins ca l-am picat. Trec de fizica, apoi de istorie fara probleme. Vin rezultatele, eram in curte cu vreo doua ore inainte si aveam vreo doua nopti nedormite. Apare directoarea in curte si ne zice: “Stati linistit nimeni din tot liceul nu a picat. A avut grija domn inspector”. Ce vreau sa spun e ca nu cred in relevanta unor astfel de evaluari. In primul rand pentru ca exista, cel putin in vremea mea, o discrepanta intre ce se preda si ce se cerea ulterior. Apoi sictirul si dezinteresul profesorilor era maxim cateodata cuplat cu o vizibila incapacitate de a preda respectivele cunostinte si de cele mai multe ori si de un interes personal (nu te invat bine la clasa ca sa vii la meditatie).
Noroc cu Facebook-ul pentru ca am avut ocazia sa intru in contact cu unii din profesorii mei. Cand le atragi atentia ca generatia asta e cea care le-a trecut lor prin maini incep sa-ti spuna de salarii mici, de lipsa de dotari. Si e frumos sa le amintesti ca ei au votat PDSR si PSD. Ca s-au vandut pentru 2 lei si nu au vazut mai departe de lungul nasului. Ca abuzeaza de un sistem care o data ce devin titulari practic nu ii mai poate concedia. Ca nu au criterii de performanta clare. Un fost profesor, predand la unul din cele mai bune licee din oras imi tot spune cum el a scos zeci de olimpici. I-am spus ca asta nu e relevant. Sa iei elevi buni si sa ii faci si mai buni e demn de lauda, dar performanta e sa predai la un nivel liceu industrial si sa ii faci pe aia sa treaca BACul.
Frumos e ca aud din cand in cand si de oameni pasionati, care chiar isi dau interesul. Din pacate pentru Romania sunt prea putini, mult prea putini. Am aflat recent de domnul Valeriu Nicolae. Daca Romania se va schimba exact cu genul asta de oameni se va schimba. Cu cei care cred ca educatia trebuie pusa mai presus de orice.
NOU
Până nu se schimbă ceva în gândire totul va fi la fel. Dar ca acum şi ca în alte perioade a fost şi în trecut. Fiecare clasă sau şcoală îşi are propriile scursuri analfabete. Nu trebuie să generalizăm. Sunt şi copii care învață bine. În rest sunt de-acord cu opinia ta
NOU
Cam trist. Cam ai totala dreptate :))