Contul meu
Trăim într-o lume unde tinerii proaspăt căsătoriți sunt, efectiv, bullied de către familie și cercul de prieteni, să facă copii. Dar voi când faceți un copil, dar uite, noi avem deja 2 și suntem atât de fericiți de pleznim de fericire, dar nouă când ne faceți nepoți, că o să murim și nu o să îi mai vedem, dar, dar, dar. Și cercul nu se oprește, stați liniștiți, după prima naștere, nici nu se cicatrizează locul și se începe cu Dar un frățior când îi faceți? Doar nu o să îl lăsați să crească singur! Copiii trebuie să fie cel puțin doi! Dar o nepoțică/nepoțel nu o să am și eu? Și tot așa.
Nu vă mai lăsați presați în a face copii de gura lumii, indiferent cine ar fi acea gură. În primul rând, cu copilul ăla VOI rămâneți pe cap, o viață. Promisiunile de ajutor din partea rudelor sau prietenilor sunt doar promisiuni. De exemplu, la primul copil, în primii doi ani de viață, deși eu stăteam la Dristor și ea la Bobocica, mama a venit să o vadă pe fii-mea de fix 7 ori. În rest, a avut treabă, copilul plânge, cum să îl lași cu mine, nu mă ascultă etc. La al doilea nici nu s-a pus problema, deja al 3 lea nu îl cunoaște.
Deși vi se pare un miracol și când îi vedeți, în parc, în landouri, vi se par cele mai minunate ființe, ele sunt cele mai minunate ființe, când sunt ale altora. În rest, sunt niște ghemotoace de carne care urlă non stop, dacă nu dorm, dar uneori și atunci, se cacă de 18 ori pe zi, se pișă chiar mai des.
Nașterea, deși lumea vă minte că vai, îți cumperi cezariană și nu simți nimic, nu e deloc așa simplă. Cezariana vine cu o tăietură mare, care se vindecă greu. Vine cu o anestezie care te ține nemișcată 12 ore, altfel vei avea dureri de cap îngrozitoare, o perioadă nedefinită de timp. În timp ce celelalte mame, care au născut natural, își plimbă plozii în brațe, tu o să îți plimbi burta în brațe și te vei mișca vai de capul tău, ținându-te de ziduri.
Copiii urlă. Ca design. Pentru că nu știu altă metodă de comunicare, ei urlă. Foame? Urlă. S-a căcat pe el? Urlă. Îi e somn? Urlă. S-a plictisit? Sigur, urlă. Iar sunetele astea au o rezonanță specială în creierul părinților, în special al mamelor. Efectiv nu poți sta dacă începe să chițăie viitorul cockblocker, trebuie să faci ceva, să îl bălăngăni, să îl mângâi, ceva.
Copiii nu dorm noaptea. Sigur, sunt unii, absolut norocoși, cărora copiii le dorm lemn. Așa am fost eu, la primii 2. Al 3 lea a plâns, every fucking night, până la vârsta de 3 ani și 4 luni. Nici măcar nu știam că un copil poate plânge atâta. Și nici nu suporta să aibă pe altcineva lângă ea decât pe mă-sa. Degeaba mă trezeam eu să mă duc să o liniștesc, că urla și mai tare. Așa că vă imaginați cum e creierul nevesti-mii, după 3.5 ani de nesomn, gen dormit maxim 3-4 ore pe noapte și alea cu întreruperi.
Dar ca supliment la astea vin urletele alea bune care însoțesc colicile și creșterea primilor dinți. Când nu îi trece cu nimic, orice i-ai da. Nici pentru burtă, nici pentru dinți. Și urlă micul agitator până când i se inflamează plămânii, pentru că îl doare, rău și nu are cum să spună că îl doare. Și tot ce poți să faci este să aștepți să îi crească dinții.
Copiii se îmbolnăvesc. Mai ales dacă nu sunt alăptați măcar un 6 luni, încep să adune viruși și microbi de pe oriunde se duc. Bate vântul? Pac, 41 de grade febră. Pune-l în cearceafuri ude, fugi la spital, în 100% din cazuri noaptea, că lucrurile astea nu se petrec niciodată ziua, albește puțin pe holurile alea, văzând și alți copii, horcăind, albaștri și cu ochii duși în fundul capului, eventual stai, cu copilul în perfuzii, zile, chinuită pe un scaun sau într-un pat de copil (zic la gen feminin pentru că tații nu au voie să fie internați cu copilul în spital, așa cum m-am înjurat cu o vită de la Victor Babeș, este mama și copilul, nu tata și copilul, da??) Iar asta cu bolile și răcelile durează până iese din grădiniță, pentru că, acolo, își ling reciproc toate jucăriile, toate scamele de pe jos, clanțele de ușă și capacele de toaletă.
Anyway, mai am, dar deja m-am întins și mai am și treabă. Concluzia e că, sigur, dacă îți dorești copii și consideri că parentingul te împlinește, așa cum consider eu, bagă mare, mediu sau mic și fă-ți copii. Dar nu fă copii pentru că îți spun alții să faci și te convingi tu că așa ar fi bine. Pentru că o să îți detești viața și nici copilul ăla nu o să se simtă prea bine.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Știu eu ceva bloggeriță care și-a alăptat copiii până au mers la liceu. Oare de-aia, ca să nu plângă? ♂️
NOU
Da. Ca să nu plângă. Blogărița.
NOU
Și aș adăuga: niciodată, dar niciodată nu te apuca de făcut copil pentru repararea sau întărirea unei relații.
NOU
unii parinti insista fiindca tinerii din ziua de azi au cam inceput sa se casatoreasca pe la 30+ sa faca copii pe la 35+ si deja e cam tarziu, nu vrei sa ai 50 ani sa fugi dupa copii prin parc.
Este un timp propice pt toate, dar multi nu sunt in stare nici sa-si gaseasca o iubita/iubit/sot/sotie etc, dar sa decida sa faca un copil e mai greu, dar nu e atat de groaznic pe cat se plang multi.
Trebuie doar sa intelegi ca vreo 3-4 ani viata ta nu va mai fi doar iesit in oras si distractie, iti asumi asta bine, daca nu vei fi maxim neimplinit.
NOU
de ce e coae tarziu sa alergi la 50 de ani? daca nu iti bei ficatii si fumezi plamanii si faci un pic de sport, poti duce lejer.
NOU
Asta e lumea moderna, copii facuti mai tarziu.
Nu au ce sa faca parintii (potentialii bunici) impotriva realitatii.
NOU
Daca ajungi ca tanar adult sau adult mai in varsta sa faci copii pentru ” ca asa iti spune lumea” atunci cred ca iti meriti soarta , care o fi ea buna sau rea.
Riscul sa fie o explozie de bebelusi in viitorul apropiat este insa mic , pentru ca la ce vremuri traim plus cu ”ajutorul” culturii woke plus curentul feminist , tinerii nu prea se mai inghesuie sa faca copil sau copii asa ca eu cred ca nici nu le pasa ce inseamna cu adevarat un copil.
NOU
Copii ii faci atunci cand 1) esti convins ca ai partenerul potrivit cu care sa ii faci si te vezi imbatranind alaturi de partener si 2) atunci cand amandoi sunteti pregatiti sa aveti copii.
Evident, exista si “accidente” fericite (sau mai putin).
Constient, nu faci un copil pentru relatie, ca zic parintii, ca insista partenerul chiar daca tu nu vrei, daca nu poti sa-i oferi un minim de conditii (aici e discutabil acel minim) etc.
NOU
Daca stai sa analizezi daca esti ‘pregatit’ e posibil sa fie prea tarziu.
NOU
“atunci cand amandoi sunteti pregatiti sa aveti copii.”
Sincer, asta vine pe parcurs. Nu e ca un test grila facut dupa un curs de 3 ore de puericultura in care iti zice: ai facut 9 grile din 10. Baam, esti pregatit.
Si cred ca niciun parinte care are primul copil nu poate spune ca este pregatit 100%.
Faptul ca ai luat patut, baby monitor, haine, biberoane, carucior etc nu inseamna ca esti pregatit.
NOU
corect
NOU
@Okochea Pregatit nu esti niciodata. Intotdeauna se gasesc motive sa amani. Stiu cupluri unde ea vrea, el nu, sunt de 17 ani impreuna, nu mai sunt nici chiar tineri si cu toate astea, el tot gaseste motive sa nu faca copii. Ma refeream strict la starea sufleteasca. Pregatit emotional sa zicem asa.
@punKreas Noi la primul copil am avut doar un patut pliabil cumparat inainte sa se nasca si un sistem landou/scaun de masina/carucior. Am mers pe principiul ca o sa vedem pe parcurs ce avem nevoie si nu are rost sa luam chestii pe care nu le vom folosi.
NOU
el nu vrea sa faca si ea isi pierde timpul alaturi de el
NOU
N-ai copii, ai trait degeaba. Cel putin cu un copil e foarte usor, asta daca esti un om normal.
NOU
Da, chiar degeaba. E asa nasol sa ma duc in vacanta cand vreau, unde vreau, sa ma trezesc odihnit, sa-mi permit sa imi fac toate “filmele”, sa nu trebuiasca sa ma agit la fiecare stranut s.a.m.d. Iti zic, e cumplit! Plus ca nu o sa aiba cine sa-mi aduca cana cu apa, la batranete.
Foarte bine, ai facut copii, bucura-te de ei, dar nu te mai apuca tu sa judeci modul cum isi traiesc ceilalti viata, ca e loc pentru toti.
NOU
@Sarpele: faptul ca sunt si unii care nu fac copii cred ca lasa loc pentru toti
NOU
Pai nu vezi ca ii fte grija pe unii care au copii si isi permit sa emita judecati referitoare la deciziile personale ale celor care nu au?
Colegu’ de mai sus e reprezentantul perfect al celor care pun presiune sociala.
NOU
Okochea, daca tu iti gasesti sensul vietii exclusiv in copil, tu esti aia /ala care a trait degeaba. Si copilul tau o sa faca psihoterapie ani de zile, ca-i faci creierii terci.
NOU
Daca te simti bine, nu conteaza ca ai trait degeaba.
NOU
@Okochea Chiar voiam sa argumentez ca bulling-ul pro-copii e peste tot, chiar si aici. Multumita tie nu mai e cazul sa argumentez.
NOU
Ia de aici un downvote, Cocolochea!
NOU
Până la trei ani am dormit 3 nopți legat. Acu adorm (şi nu au trecut decât 15 ani de atunci) oricând şi oricum şi mă scol minim de cinci ori pe noapte.
Alex
NOU
Ai nevoie de terapie. nu este ok sa te trezești aiurea noaptea. seamănă a PTSD 🙂
NOU
Eu 38, sotul 41, fara copii, decizia noastra a amandurora. Ma trezesc intr-o zi cu un apel de la un numar necunoscut, o ruda indepartata pe care o vazusem de 2 ori in viata, tocmai vorbise la telefon cu parintii mei si s-a ingrijorat peste masura ca eu nu am copii pana la varsta asta. Ma sunase sa-mi recomande un ginecolog bun.
Acum cel mai des auzim: “da’ de ce n-ati facut un copil pana la varsta asta, pentru cine munciti?”
NOU
Recomanda-i-l ma-tii, sa te scoata de unde te bag eu – ar fi fost raspunsul diplomatic.
NOU
Astia au ramas in urma vremurilor. Nu au auzit stirile alea cu scaderea natalitatii? Asa ca de ce s-ar ingrijora? e un fenomen de masa ca lumea sa nu mai aiba copii. A, ca se ingrijoreaza pt demografia tarii sau pentru cineva foarte apropiat, altfel, asa, la nivel individual dar pt cineva pe care abia il cunosc, e ridicol.
Dar oamenii au in general apucaturi ridicole.
NOU
Trebuia sa-i zici ca munciti ca sa lasati avere pt copiii ei, sa vezi cum nu va mai recomanda ginecologi 😀
NOU
Ca sa fim corecti pana la capat, nu trebuie neglijate schimbarile hormonale ce le suporta femeile in timpul sarcinii/dupa nastere, plus mediul toxic si pus pe facut bani/profitat de naivitatea parintilor care ii va face pe oameni sa cumpere tot felul de produse/inutilitati.
Mai sunt si familii normale, unde nu se pune presiune, si unde bunicii nu comenteaza/ajuta daca li se cere ajutorul/dau sfaturi daca li se cere, in rest fiecare cu treaba lui.
NOU
Respect decizia fiecaruia de a nu avea copii. Dar sa fie o decizie asumata. Nu sa incepi dupa 60 de ani sa te plangi la mata, la vecina, la sora, la fratele, la colega de liceu(daca e in viata) ca ce frumos era, ca te’a amagit cineva, ca nu te viziteaza nimeni, si sa mori de invidie pe toti din jur ca sunt mai putin singuri ca tine cand ii viziteaza copiii si nepotii. Nu vreau sa ma opresti de 50 de ori pe zi sa stam de vorba pentru ca pe tine nu te cauta nimeni pentru ca tu nu ti’ai dorit copiii in tinerete. Nu. Sa mori linistit si relaxat acasa, asa cum ti’ai ales nederanjat pe nimeni cu pretentiile tale.
Vorbesc din proprie experienta cu astfel de oameni. Vai ce rea e lumea ca nu te viziteaza pe tine si nimeni nu te’a mai intrebat de sanatate de x ani. Lumea pur si simplu nu isi asuma deciziile luate in viata. Tot timpul e altcineva de vina. La 25-35-45 sunt de vina x, y si z ca te’au stresat sa faci copii, iar de la 60 incolo sunt devina altii care te’au amagit sa nu faci copii.
Daca atunci cand ai putut face copii ai ales sa nu faci e OK. Perfect! Dar fii corect si la batranete alege sa te abtii de la comentarii si sa iti asumi alegerile facute. Nu cer mult.
NOU
Daca vrei sa mentinem comparatia, atunci nici cei care au copii sa nu se planga la batranete ca nu ii viziteaza deloc, ca nu ii ajuta etc.
NOU
Si ca sa continui eu ceea ce ai spus , ca ai spus bine, daca tot te-ai trezit la 45-50-60 de ani ca nu ai facut copil mai ales ca femeie, sa nu iti versi frustrarile pe altii daca ai ales sa nu faci copil si ai ales in schimb sa te distrezi , sa calatoresti sa faci cursuri de dezvoltare personala , yoga sau sex in grup, e ok dar stai acolo linistita cu armata de pisici si caini. La barbatii care au ales sa nu faca copii este mai simplu , astia mai trag o tuica , se uita la fotbal..etc, nu creeaza probleme. Pe de alta parte ca sa fiu si avocatul celor la care m-am referit mai inainte , sunt o gramada de oameni care au copii care nu dau doi bani pe parintii lor si aici sunt multe cazuri in care acei copii a fost crescuti cu dragoste, deci lucrurile nu sunt deloc simple.
Ca femeie trebuie sa alegi ceva mai repede ce drum vrei in viata pentru ca ceasul ala biologic ticaie ( da, stiu, poti sa faci copil sanatos si la 50 de ani doar ca alea sunt exceptii si costa ) indiferent cata literatura feminista si woke iti bagi pe gat iar ca barbat chiar daca poti sa faci copil si dupa 45-50 de ani, devine mult mai dificil chiar daca este frumos, alti nervi si energie ai la 20 sau 30 de ani iar asta cu energia este valabila la ambele sexe.
NOU
guguștiucilor, ați auzit de adopție? nimeni nu zice să faci copii la țâșpe ani, dacă îți dorești cu atâta patos atunci există și varianta adopției, posibilă la aproape orice vârstă!
da’ nu sunteți voi netezi deajaba, că doar copilul e copil doar dacă’i produs din carnea și sângele tău, așa-i?
NOU
Daca te loveste maternitatea/paternitatea la 50 de ani adopti unul, sa faci macar un bine unui suflet parasit. Gasesti garla de copii 3+ care au nevoie de familie
NOU
serifilor, am 48 de ani si copil de 3 ani. nu mai bine intrebati cum e, decat sa va dati cu parerea prost si neavizat?
NOU
Da sunt de acord si cu reciproca asa cum au mentionat’o mai sus cativa si pentru cei cu copiii facuti dar care au uitat de ei. Nu i’am mentionat pentru ca ii consider exceptii, raritati. La toti vecinii vad lunar si la unii la jumate de luna copii si/sau nepotii venind in vizita. Colegii mei de servici cam din toate companiile in care am lucrat isi viziteaza parintii cam o data pe luna. Unii din ei chiar mai des.
Ideea e asa: in general lumea cu parinti si copii care nu e plecata la mii de kilometri distanta de parinti isi viziteaza parintii. Sigur exista cazurile clasice cu certuri si nu mai vorbim x ani de suparare, dar astea sunt foarte rare din ce am observat. Experienta mea de viata este bineinteles subiectiva, nu o impun la nimeni doar o expun asa cum o vad eu. Relatiile copii-parinti-bunici imi pare ca stau foarte bine.
Am si eu veri sau unchi pe care nu i’am vazut de ani de zile. Parinti insa nu. Copiii mei considera o pedeapsa daca nu ii duc macar o data pe saptamana la bunicii din partea sotiei. De regula, cei cu copii nu sunt nevizitati cu anii. Dar daca se intampla sunt de acord ca reciproca ceruta ramane valabila.
NOU
Absolut magnific răspunsul tău!!! Într-o vreme, când lucram pe șantier, am lucrat la un mare om de afaceri… Bani gârlă (omul avea 60+) și îl invită pe patronul meu la un mare meci de CL, el fiind patronul echipei pe-atunci. După meci, îmi zice cel ce mă plătea : “dureros ce mi-a zis omul, {am o mare durere, nu avem și noi un copil}”.
Așa că, asumarea trebuie să vină până la capăt.
NOU
Da, ca toata lumea nu-si schimba parerea. Ce-i daca e asumata la 30 de ani? Se mai schimba omul dupa alti 30.
NOU
Inainte aveam si eu prostul obicei de intreba asa mai amical daca aveti ganduri de copil, dar dupa ce am descoperit ca intrebarea asta, pe langa partea de bun simt, putea sa aiba un impact emotional puternic asupra lor din mai multe puncte de vedere (poate voiau, dar nu puteau fiziologic), m-am simtit foarte prost si am renuntat la acest obicei prost. De altfel, cand vad ca apropiatii vor avea copil sau abia l-au adus pe nume, ma limiez la felicitari, sanatate si iubire. Nu suport prostia aia cu “sa va traiasca”.
Altfel spus, un copil inseamna ca pentru o perioada de cel putin 3 ani, mama nu prea mai are ceva ce se numeste viata usoara. Si aici conteaza mult si sprijinul sotului.
In alta ordine de idei, fiecare face ce vrea si trebuie sa i se respecte alegerea. Nu trebuie desconsiderata nicio parte.
NOU
dupa textul asta si de laba mi-a trecut, ca cine stie cum sare.
NOU
Eu mor pe bunicii care plang ca nu isi vad nepotii si cand vin la noi sa petrecem cateva zile impreuna ne intreaba cand au bilet de intoarcere si la ce ora.
Eu ii numesc bunici de telefon pentru ca suna des cu video, le arata ce jucarii le-au mai luat, dor si dragoste de nu se poate dar la fata locului daca ii rog sa iasa afara cu copilul vine intrebarea : dar nu iesim toti ? Nu, pentru ca tot eu fug dupa el in parc. Sau nu, pentru ca vreau sa mai asez un pic in casa , sau ca vreau sa beau o cafea in liniste sau pur simplu , iesi sa petreci timp cu ei.
Vorbeam cu o bunica in parc zilele trecute care isi varsa oful pe fi-sa ca profita de ea , in sensul in care ea venise 2 saptamani in vizita si fi-sa cu sotul mai ieseau seara in oras si lasau copilul cu dansa. Si vezi Doamne ea se simtea lezata, distractie le trebuie lor? Si turuia, si turuia despre ei, o gramada de chestii intime.
Parerea mea e ca bunicii nu stiu sa fie bunici, nu stiu sa acorde cu adevarat ajutor, e tot despre ei si despre cum au crescut ei copii in alte vremuri.
Nu ma bazam pe ei nici inainte, stiam cum stam inainte de procreere, insa parca acum sunt si mai habotnici si mai miserupisti.
NOU
Pai mare parte din bunicii din ziua de azi sunt parintii anilor 80 care isi lasau copiii la parintii lor si ii luau gata mari pe la 5-6 ani. Ce naiba de experienta sa aiba cu astia mici cand multi i-au primit deja maricei si autonomi?
NOU
Ce-mi plac comentariile!
Șase copii… patru băieți, două fetițe.
Nu vreau să o fac pe-a mironosița, dar bucurie mai mare când îi văd cum cresc, când primesc laude:”ce copii am”, sau “mami, ce frumoasă ești!”-nu am avut și nici nu cred că voi avea. Acum depinde și de felul tău de a fi. Sunt unele care se nasc doar ptr a călători. Pe mine nu mă împlinește lucrul ăsta, cum nici shopping-ul extra.
Ca femeie, cred că mai devreme sau mai târziu apare dorința de a avea un copil,măcar unul. La tați…e discutabilă “discuția”.
Unii vor, dar nu se implică, alții nu vor, că nu vor responsabilitate. Cumnata mea după 17 ani de căsnicie, nu îi trebuie nici câine la casă, că:”să am bătaie de cap?”…
Nu spun că nu am momente când vreau să îmi beau cafeaua liniștită, sau când fac curățenie și îmi doresc să se păstreze până a doua zi, ceea ce nu prea se păstrează de fel. Nu știu dacă am o problemă. Când dresezi cai, câini, ei știu ce au de făcut și merg înainte… așa și eu, mă gândesc uneori. Practic, am rutina asta de 8 ani de zile(de când am primul copil), și eu să fiu vreo zi fără copii, cred că intru în depresie, nu știu!
Spunea soțul să lăsăm copiii și să mergem singuri în vacanță. Zic eu:”hai să mergem”, la care el:”să mă aduci înapoi la copii după o zi, au mâncat, dorm, vai”.
Mi-am dat seama că am o problemă! Heeeelp!
NOU
6 copii in 8 ani??
NOU
Complet de acord: faceti copii pentru ca va doriti amandoi. Nu ca unul vrea si altul mai putin si doar vrea sa fie mai mult donator de sperma ca apoi sa o dea bir cu fugitii. Nu faceti ca va zice mama, bunica, matusa etc. Ai mei au fost programati ca sa zic asa, stiam ca imi doresc si cand imi doresc sa am si asa a si fost dar a fost decizia mea si a noastra.Ma durea in paispe de altii. Valabil si la al doilea.
Ma bucur de articolul acesta ca totusi exemplifica cu adevarat ce inseamna sa ai bebelusi si apoi problemele de toddler mic. Pentru ca mai nimeni nu iti spune. Eu la toate prietenele mele am fost sincera si am zis de la A la Z daca mi s-a cerut parerea pentru ca nu am vrut sa fie surprinse maxim, sa si-o ia in freza dupa ce ies din spital :)). Desi sunt sigura ca n-am inglobat totul. Sper sa nu se sperie total cei care se gandesc sa aiba :))
Eu am fost una dintre norocoase la care ambii copii au dormit noaptea, colici n-am avut, boli grave si alergii nu, de urlat nu, de mancat bine si inafara de partile fiziologice care au fost destule (body patat etc pana la cap) a mers totul ok. La cezariene am fost ok fata de cum ma asteptasem sa fiu, inca la a doua mi-au dat drumul la nici 48 de ore dupa operatie pentru ca eram deja in picioare, facusem dus, ma plimbam, alaptam etc. Nu ma pot plange, mi-a placut perioada bebeluseasca ca mai mult dormeau. Acuma mi se pare ca am mai multe griji si de umblat dupa ei 😛 (6 si 8 ani). Mai vedem in adolescenta, presimt ca o sa imbatranesc 10 ani intr-unul.
NOU
Pai copii necesita bani, munca si timp.
Apoi daca lucrezi la corporatie nu mai poti baga 12 ore talpa, iar cand ajungi acasa trebuie sa stai pe facebook, youtube sa consumi reclame, sa faci shopping.
NOU
pentru echilibru, ar fi nevoie de un guest post scris de un pensionar fara urmasi care sa argumenteze avantajele facutului si crescutului de copii.
NOU
Oamenii sunt mai ciudați, încearcă să le impună altora concepțiile lor.
Sunt oameni care par foarte OK, pe care i-ai cunoscut o viață, dar care brusc se transformă în ceea ce eu numesc “talibani”, încearcă să-i oblige pe alții (din familie sau necunoscuți) să-și trăiască viața cum cred ei, “talibanii”.
Uneori devin mai mult decât deranjanți, dar trebuie tratați cu flit. Avea un fost coleg de birou o vorbă (era sibian): nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă.
Eu am trecut prin asta când m-a însurat (soția mea are anumite probleme de sănătate) și când m-am mutat din Deva în București.
Casiera de la vechiul meu job, o tanti destul de în vârstă, putea să-mi fie mamă, a ajuns chiar la insulte și la “o să te întorci în sicriu de acolo”. 🙂
Acum băiatul meu are 14 ani și termină clasa a VIII-a, are peste 1,80 m și 45 la pantofi, iar eu sunt bine.
Eu am 57 de ani, soția 55 și suntem fericiți alături de băiatul nostru de 14 ani și de un cățel. 🙂
Dacă nu puteam avea copii (doctorii î-au spus soției că nu va putea face un copil niciodată), aș fi înfiat unul și ar fi fost copilul nostru la fel de mult ca unul natural.
Am cunoscut oameni care au avut copii înfiați. I se umezeau ochii de bucurie domnului Robert, fostului meu coleg de job, atunci când își vedea fata, chiar dacă era înfiată. Ea îl iubea la fel de mult.
A fost o studentă eminentă, acum are o carieră de succes.
Aș putea să scriu ore în șir, dar nu are rost și nu aici este locul, în plus nu cred că intereseaza pe nimeni (și e și normal). Ar trebui să trăim și să lăsăm și pe alții să trăiască, poate viața ar fi fost mai plăcută pentru toți așa.
NOU
Ba da, bre nea Gelule, interesează. Că și noi ăstia care ne-am văzut de treaba noastră în ciuda tuturor măgarilor care voiau să ne spună cum să trăim, avem și noi nevoie să știm că mai sunt și alții ca noi.
Câteodată simți că prea multe în jurul tău sunt prost alcătuite și e bine să treacă cineva pe lângă tine și să mai zică: “șșș, vezi de treaba ta, fă-ți tu lucrul tău cum îți place ție și-ți va fi bine”.
NOU
Eu ii astept pe aia in comentarii care sa iti explice ca orice copil poate dormi noaptea, n-ai stiut tu cum sa faci, ca erai doar la al-3-lea. Cea mai mare minciuna e aia ca toti copiii pana la 4-5 luni sunt la fel, si daca nu dorm insemna ca nu ai citit tu cartile alea bune de parenting.
NOU
Complet de acord cu totul, si o mica completare: cockblocker devin din momentul in care in care incep sa existe, gen saptamana 4-5.
NOU
„eventual stai, cu copilul în perfuzii, zile, chinuită pe un scaun sau într-un pat de copil (zic la gen feminin pentru că tații nu au voie să fie internați cu copilul în spital, așa cum m-am înjurat cu o vită de la Victor Babeș, este mama și copilul, nu tata și copilul, da??)”
Ah, s-a îmbolnăvit nepotul mijlociu în timp ce sor-mea avea o copilă de 2 luni la piept. Cum eram singurul care avea posibilitatea să meargă cu copilul la spital, m-am prezentat frumos la camera de gardă, explicând problema.
S-au uitat asistentele lung una la alta când s-a ajuns la concluzia că cel mic trebuie internat și le-am spus că mama copilului nu poate participa la acest demers. Pregătisem deja arsenalul de înjurături, dar nu a fost nevoie să îl folosesc.
M-am ales pentru o săptămână cu o cameră doar a mea și a lui, în timp ce colegii de spital stăteau câte cel puțin 2 copii și două mame într-un salon.
A fost o experiență de neuitat…