Înainte de orice, sper că toată lumea ştie că sunt totalmente de acord cu spânzurarea animalelor Ana Maria Strauss sau Carmen Păunescu, care au omorât oameni pe trecerea de pietoni, s-au şters la guriţă şi au plecat mai departe, în cel mai rău caz plătind amenduţe simbolice.

Ăsta e sistemul juridic rromânesc, e omor din culpă, este prima faptă, deci se dă pedeapsă cu suspendare. Da, e incorect, pentru familiile ale căror mame zac în cimitire. Da, e incorect pentru fata ucisă de Ana Maria Strauss. Dar asta e legea.

Şi atunci de ce a fost condamnat Ali Imran, englezul care l-a ucis pe Nemescu, la 6 ani de închisoare? Carmen Păunescu a ucis 3 persoane dintr-o maşină. Nici măcar nu a fost arestată vreodată. Ana Maria Strauss a ucis o fată pe trecerea de pietoni şi poliţia se uita la ea. Nu a păţit nimic.

Imran a făcut exact ce au făcut şi cele 2. De ce e condamnat la închisoare? Pentru că e vorba de o vedetă de film? Pentru că nu e cetăţean american, caz în care demult statul rromân i-ar fi plătit deplasarea acasă, despăgubiri pentru maşina lovită şi eventuale scuze naţionale că nu a putut să ucidă 4 persoane?

Repet, nu vreau să fiu înţeles greşit. Sunt de acord cu pedeapsa şi cred că trebuia mult mai mult, nu 6 ani, adică practic 4 ani, iar dacă se poartă bine, 3. Eu nu înţeleg care e sistemul legislativ pe care se bazează aceste decizii.
Atât.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.