Unii dintre comentatorii de aici chiar au talent la scris. Blogomentator, de exemplu. El ar vrea sa iși facă un blog, dar nu știe dacă e bun pentru așa ceva. Așa că îi public eu primul articol, iar voi vă dați cu părerea.

Articol scris de Pertzi aka Blogomentator

Fericirea nu este altceva decat un cuvant, o expresie a limitarilor umane. Cand esti copil ai atat de multe limitari in actiune incat totul pare realizabil. E asteptarea aceea tampita: cand ma fac mare o sa fac aia si aia.

Astepti cu nerabdare sa poti face tot ce iti doresti. Si apoi tragica realitate, o data ce lumea ti se deschide in fata iti dai seama ca nimic nu este realizabil. Iti dai seama ca imbatranesti chiar si atunci cand toti iti spun ca esti tanar si poti face orice. De fapt tu vrei totul, si cu fiecare realizare apar alte dorinte. Si nu mai exista cale de intoarcere.

Cauti salvarea in hobby-uri, in munca, in prieteni, in iubire. Ca pe niste scopuri ce trebuie bifate. Si totusi nu sunt scopurile tale, sunt scopurile lumii din jurul tau. Asa ti se spune ca trebuie sa fii.

Apoi intr-un final te ascunzi in religie, speri la o alta viata vesnica, la un timp etern numai al tau, la o lume unde iti poti implini toate visele. Vei renunta la ratiune si nu vei lasa pe nimeni sa iti conteste convingerea. Nu vei lasa pe nimeni sa iti spuna ca nu poti fi fericit.

Si timpul trece. Si visele se naruiesc. Si fericirea dispare. Si nu se mai intoarce.
Si tu vei rade uitandu-te la un nebun care se joaca ca un copil pe strada, si il vei compatimi. Eu te compatimesc pe tine, si ma compatimesc si pe mine, pentru ca noi suntem nebunii care ne-am inteles limitarile, noi purtam povara. Noi nu vom mai fi fericiti niciodata. Dar vom incerca… pana vom muri… si vom fi iar fericiti…

Oare?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.