Scris de D.C.
Sunt un tip de vârstă mijlocie, nu sunt sărac, nu sunt nici bogat, am copii, soție, case, mașini, în teorie, un tip relativ realizat, care nu mai are așteptări mari de la viață, pentru că și-a cam atins limitele. Nu poți să excelezi pentru totdeauna, ai nevoie să mai și primești roadele a ce ai făcut de-a lungul timpului.
Totuși, nu puține sunt momentele în care stau, stau cu capul în palme și plâng. Plâng, stând singur în casă. Plâng ca prostul, minute întregi.
Nu am niciun prieten adevărat. Niciunul. Cei din copilărie nu au rezistat trecerii timpului. Cei din tinerețe au plecat fiecare în treaba lui. Și oricum, nu au fost niciodată prietenii extrem de strânse. Iar cei făcuți în anii maturității nu sunt decât niște relații cu care ne batem pe spate, satisfăcuți, la bere, cu ce prieteni suntem noi, dar știm toți că nu e prietenie, ci o circumstanță de moment, legată în principal de muncă și influență.
Și nu, nu plâng lipsa prietenilor per se. Ci faptul că nu am niciodată în fața cui să îmi deschid sufletul. Nu pot să spun nimănui că îmi e frică de ziua de mâine, că mi-e frică de boli, că mi-e frică de moarte, că mă tem că nu sunt un părinte suficient pentru copiii mei și că vor crește și nu își vor fi realizat adevăratul potențial niciodată, din cauza mea. Și mi-e frică de viitorul ce o să vină și că puștii mei mă vor privi în ochi, în tăcere și mă vor disprețui.
Nu am cui să spun asta, pentru că toți cei din jurul meu se așteaptă de la mine să fiu puternic, să preiau problemele tuturor și să le rezolv, toți să poată veni la mine în căutarea unui sprijin și a unei vorbe bune și a unei rezolvări. Nimeni nu se întreabă dacă eu mă sprijin de ceva, dacă mai am echilibru, dacă mai pot să duc problemele lor laolaltă cu problemele mele, dacă mai rezist la încă o zi. Nimeni. Dacă le-aș spune lucrurile astea, m-ar desconsidera și m-ar considera slab. Toți. Poate nu copiii, dar copiii sunt mici, nu înțeleg.
Și stau ca prostul și plâng, din când în când, așa cum fac acum. Și mă simt singur. Înconjurat de oameni și singur. Singur.
Singur.
NOU
prefer Der einsame Hirte cantata de Gheorghe Zamfir
NOU
Prietenul ala, zic eu in opinia mea de prost, ar trebui sa fie nevasta. Naiv, nu? Insa si psihologul poate asculta durerile din articol.
NOU
Chiar e adevărat ca psihologul te poate repara? Sau iti iau benii degeaba? Huo, da-va dreq, decât întreb 😉
NOU
Dar de popa nu spui nimic !?!?
NOU
Evident ca psihoterapia e raspunsul. Bine ca isi constientizeaza problemele
NOU
Lucianus – depinde de psiholog…
Se spune ca daca in 6 luni nu ti-ai rezolvat mare lucru din probleme ori e cazul sa te duci la psihiatru ori schimbi psihologul…
Am vazut cazuri in care diverse persoane ( in principal femei) se duceau la acelasi psiholog ani de zile… Si-si chemau si sotii si partenerii – ca na, aveau probleme in relatii. Si se plangeau toti la psiholog… si d-nu psiholog plimba vorba de la unii la altii – si uite asa treceau anii, banii de consultatii curgeau etc. Ma gandeam la un moment dat sa ma fac psiholog.
NOU
Am zis ca psihologul poate asculta, nu ca poate repara. Posibil sa nu fie nimic altceva de reparat decat nevoia de descarcare a unor ganduri, ingrijorari. Si da, as zice si de popa, daca e cazul, pentru ca depinde de optiunea fiecaruia.
NOU
Dragnea, tu esti?
NOU
Ai nevoie de o sotie noua. Sau macar de un upgrade la relatia cu sotia.
NOU
Si eu sunt de aceeași părere. Nu prea e ok că nu te poți deschide în fața ei și că nu consideri că te-ar putea sprijini.
În plus, ar trebui să încerci să te asiguri că așteptările pe care crezi că le au ceilalți de la tine (să fii puternic, să rezolvi problemele, să alini), precum și părerile pe care crezi că și le-ar face văzându-te slab, sunt într-adevăr așa cum le consideri, sau le amplifici în mintea ta.
NOU
De acord. Nevasta ar trebui sa fie cel mai bun prieten si sfatuitor.
NOU
Nu ma pricep foarte bine, si situatia mea nu a semanat cu a ta, dar pe mine m-au ajutat foarte mult sedintele de psihoterapie in momentele mele cele mai low. Faptul ca ai avut totusi curaj sa ti expui situatia denota ca ai deschidere spre a discuta despre problemele tale, si intrebarile la care ti ai raspunde singur in timpul terapiei s ar putea sa ti aduca niste momente de tip “aha!” care sa te ajute cumva sa ti se imbunatateasca starea. Sentimentul ca ti ai dat seama de anumite chestii singur, doar cu putin ajutor din partea terapeutului, care e antrenat sa iti induca directia corecta, e indeajuns de multumitor incat sa ajungi la un moment dat sa ti (re)creezi legaturile cu prietenii (sau sotia) doar pentru ca de data asta esti mai sigur pe tine si stii ca poti sa faci lucrul asta. Repet, nu am trecut printr o situatie similara cu a ta, inca, si tocmai din cauza asta ce am scris poate parea vag, dar concluzia este ca eu cred ca terapia te ar ajuta. Multumesc pentru atentie si kudos lui Cetin ca a acceptat sa ti publice randurile. Depression is a bitch!
NOU
Am uitat sa zic. Daca cumva iti faci probleme de ce zice lumea de faptul ca mergi in terapie, fuck em. E viata ta, iar scopul final e sa o duci tu bine. Ca daca o duci bine, poti sa ai grija de ceilalti ai tai, iar oamenii care tin cu adevarat la tine or sa te sustina. Restul, cel mai probabil nu te merita. Si inca o chestie, daca ai luat decizia sa mergi la un psiholog, acorda-i cateva sedinte pana sa iti faci o idee daca te intelegi sau nu cu el, ca e posibil sa fii surprins placut pe parcursul intalnirilor, chiar daca la inceput iti lasa un sentiment de “meh”
NOU
Dă-i cu lama pe lung.
NOU
Eu cred ca primul pas e sa spui cuiva, sa vorbești despre asta (cam cum ai facut acum). Pasul 2 e sa te uiti in oglinda si sa intelegi ca nu poti salva lumea, asta legat de sprijin pentru altii. Pasul 3 ar fi sa intelegi ca trăiești si tu, nu doar pt copii, iar ei te vor judeca oricum, scopul e sa fii un suport bun pt ei.
Cat priveste prietenii la bere si de circumstanță sau l6upsa celor din copilarie, etc.. asta e, ar trebui sa iti asumi ca oe undeva e si vina ta. Relatiile se intretin, uneori doar de o parte a paharului, nu de ambele parti. Asadar, uneori…si prietenii de circumstanta is buni, chiar daca te vei intreba: Oare ce va zice lumea?
NOU
Adresează repede problema sa nu te apuci de alte minuni care implica substanțe. Masca asta a succesului, soț și tata perfect vs. intrebarile care te macină nu pot duce la ceva bun.
No joke. Nu vrei sa razi o sticla de vodca pe zi.
NOU
Am un amic căruia acum nici două luni i-a murit fratele.Erau la peste si frate-su a plecat cu batul pe umăr si s-a electrocutat.A încercat frate-su să îl resusciteze ,fără succes.Omul este cadru medical si a făcut resuscitare ca la carte.Nu a vrut inima să pornească.Salvarea a ajuns magistral dupa 40 de minute.
Omul a trecut prin episoade de vină,reprize de plâns in miez de noapte.Când a realizat că nici sprijinul familiei si nici compasiunea prietenilor nu îi aduc echilibrul,a apelat la terapie.
Am vorbit acum.două zile cu el si chiar am văzut o diferență.
NOU
Pentru majoritatea oamenilor, terapia este solutia – deci mergi la psihoterapeut (nu la psiholog, care este absolvent de facultate, fara master / formare in vreo scoala terapeutica si care doar te consiliaza psihologic. E o diferenta mare).
Multe scoli terapeutice pot fi eficiente. Terapia cognitiv comportamentala (CBT) este inca cea mai populara datorita rezultatelor rapide pe care le ofera.
Psihanaliza clasica este considerata de multi ca fiind mai “profunda” pentru ca te are capacitatea de a sapa si de a te restructura efectiv. Este mai scumpa pentru ca presupune 3-4 intalniri saptamanale si rezultatele desi pot fi spectaculoase, dureaza intregul proces chiar si multi ani in unele situatii.
Nu multi ani pana atingi primele rezultate care te fac sa te simti tare bine-n pielea ta, ci multi ani pana ajungi la acele rezultate pe care le percepi ca fiind “totale”.
Intre aceste doua sunt multe alte variante, unele exotice.
In ultimii ani, au aparut multe studii care vorbesc de eficienta asemanatoare pentru multe curente de psihoterapie. In general, cognitiv comportamentala era cea care se baza pe sustinere stiintifica solida.
O alta varianta este sa combini exercitiile fizice, mancatul sanatos si filozofia stoica. Filozofia stoica este sursa de inspiratie a CBT.
Recomandarea mea este sa faci psihoterapie. Cognitiv comportamentala cu Valentina Neacsu, psihanaliza cu profesorul Zamfirescu sau, daca preferi o femeie (conteza in acest tip de terapie uneori) , Simona Reghintovschi.
NOU
Nu recomandă nimeni post și rugăciune?
NOU
Dude, daca vrei, da-mi un semn si vorbim. Are bossu mailu meu.
NOU
Omul are o problema si o gramada de “oameni” sar cu glumite de -2 bani.
Nu ati putea sa va abtineti?
NOU
Astea nu le consider probleme. Probleme sunt când te duci la medic, și îți pune mana pe umăr, se apropie de tine, incepe să ți se întunece privirea și îți spune să îți faci bagajele că în 3 luni ești gata.
Cât despre autor, ce cauta? Ai nevasta, copii, stai cu ei. Sincer, ce așteptări ai de la viață? De unde știi că toți trag de tine?
NOU
#sufletemoarte
NOU
Care glumițe de 2 bani?! Eu văd foarte multe recomandări de psihoterapie, discutarea problemei cu soția, etc. Mie nu mi se par glumițe.
NOU
Vinzi ceva?
NOU
Vizitează o pușcărie, un spital de oncologie, un orfelinat, sigur iti revii.
NOU
Cu toață bunăvoința, nu am înțeles nimic. Dacă n-ar fi zis în text că are casă și neveste aș fi crezut că e scris de o femeie, chiar nu se înțelege nimic din text.
NOU
da, iti trebuie putina empatie sa intelegi.
NOU
EMPATÍE (< fr.) s. f. Intuiție simpatetică, identificare afectivă, transpunere. În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia.
Și dicționarul pare scris de o femeie.
NOU
“pentru că toți cei din jurul meu se așteaptă de la mine să fiu puternic”
Ce-ar fi sa le dezamagesti asteptarile ? Ce-ar fi daca le-ai arata asa cum esti tu de fapt?
Ce-ar fi daca ai arata ca nu esti asa “puternic” ? (oricum asta cu puternic mi se pare o prostie)
NOU
Bai… Ca sa fac si eu o gluma (foarte) proasta….
Sigur nu e scris de Dragnea? www.youtube.com/watch?v=9iLstUR1nBM
NOU
nu ca as rade, dar a fost foarte buna asta. in alta ordine de idei, doamna, ati primit mailul de la mine?
NOU
Ce mail?
NOU
ti-am trimis un mail, pe mailul asta, cu care te semnezi, ala de incepe cu Irina
NOU
Si ce doamna???
NOU
Dude! Ai lovit zidul doar! O sa treaca… o sa vina din nou si iar o sa treaca… o sa vezi! Trebuie doar sa gasesti usa de fiecare data! O sa o gasesti… ca esti jmecher si nu ai trait degeaba pe pamantul asta! Plangi urla da un pumn in perete si ia-o de la capat! Trust me i’m en engineer 🙂
NOU
Răspunsurile m-au făcut să mă aplec a doua oară asupra textului.
Nu am văzut nicăieri, în nici o virgulă, vreo cerere de ajutor, sfat sau altă cerere.
Simțea omul nevoia să spună cuiva și atât.
Avalanșa aceasta de sfaturi (perfect inutile) taie orice speranță că, vom fi vreodată capabili să răspundem normal la tot ce ne inconjoară și la tot ce intră în interacțiune cu noi.
Nici o șansă.
Am zis.
NOU
Daca tot trebuia sa spuna cuiva, macar ca sa nu para si nebun (c-ar vorbi singur), oamenii au venit cu ceva sfaturi foarte practice, precum cel al lui #Boss.
Sau unii se satura si de prea mult bine…
NOU
Si care ar fi fost raspunsul normal la textul acesta? Ai fi putut sa ne spui si noua, dar tu ai rectionat doar la comentarii.
Daca omul simtea nevoia sa spuna si atat ar fi putut sa isi faca propriul blog/jurnal. Faptul ca a ales sa fie publicat aici, locul 2- categoria bloguri, spune altceva.
Ai zis, prost!
NOU
In esenta ei, o postare anonima pe un site de cultura cu multi comentatori, in care spui problema care te macina e un strigat de ajutor. Ddaca nu percepi asta, ai o problema. Ce credeai, omul nu cere ajutor, doar voia sa se laude?
NOU
Foarte buna observatia!
Poate a vrut sa vada ca si altii au astfel de “probleme”, astfel incat sa-si spuna “uite…si altii trec prin situatii asemanatoare, nu am luat-o eu pe aratura…e doar o perioada bla bla bla”.
Doar ca noi romanii, atunci cand nu radem de raul altuia, ne place sa dam sfaturi, nesolicitate, bineinteles.
NOU
Sincer, dacă aș fi căsătorită aș vedea asta ca pe un parteneriat. Când pic eu mă sprijină el, când pică el îl sprijin eu. Nu m-aș aștepta ca soțul să fie stâlpul de oțel care ține tot, rezolvitorul a toate problemele sau mai știu eu ce.
Și chiar și atunci când am probleme nu m-aș aștepta să le rezolve el, ci eventual să mă ajute sau să mă susțină să le rezolv singură. Plm, sunt problemele mele!
Și dacă sunt problemele familiei să le rezolvăm împreună. Că d-aia e familie și nu suntem fiecare cu a mă-sii.
Domnilor, dacă aveți probleme d-astea, credeți că toată lumea se așteaptă ca voi să fiți ăia puternici și să rezolvați tot, fie v-ați ales partenera greșită, fie vă bateți singuri cuie în pantofi, închipuindu-vă că ceilalți cer de la voi mai mult decât cer în mod real.
NOU
ești fată și scrii PLM?
wtf
NOU
Sunt femeie și scriu ce am eu chef. Acum, repede, până nu mă trimite cpf la cratiță. 🙂
NOU
După cum a specificat chiar un paragraf mai jos, într-o familie nu e fiecare cu a mă-sii, deci ce e a lui e și a ei. Are sens.
NOU
Corect. Eu si al meu, mereu ne spunem tot ce avem pe suflet. Si cumva, asta ajuta.
Chiar de curand avea niste probleme la munca, mi-a explicat situatia. Evident, ca eu am vazut-o din alta perspectiva si l-am sfatuit cum am putut. Si cumva, a gasit si el rezolvarea.
Am citit textul si fix la asta ma gandeam: da’ sotia? unde e in ecuatie?
Apoi m-a intrigat putin faptul ca a zis ca nu vrea sa para slab in fata celorlalti. DE CE ti-ar pasa cum te vad ceilalti? Tu ce parere ai, cand ii vezi pe altii slabi? Lor nu le pasa ca sunt vazuti asa. Tie de ce ti-ar pasa?
PS: si eu sunt femeie si imi bag si imi scot pula zilnic, de cate ori am chef. Mi-a dat-o barbati-miu cu imprumut.
NOU
rău au mai ajuns muierile în ziua de azi, dacă cred că au pulă
la psihiatrie cu voi!
NOU
@ D.C. – Vei gasi in linkul de mai jos Brosura/Manual de utilizare/Manualul de service pentru cei ca tine/noi.
play.google.com/store/books/author?id=Jonice+Webb
NOU
soluția e simplă și la îndemână
varianta 1 psihologu
dacă nu ajută mergem la
varianta 2 psihiatru cu internare la psihiatrie maxim o lună, după care pastile și injecții
ar trebui să’i treacă starea asta după vizitele la psiholog și sau psihiatru și psihiatrie
NOU
#socola
NOU
Daca e de prin Ardeal/Crisana, are noroc: e acolo un psiholog celebru. O sti, n-o sti meserie, da’ face o ciorba de fasole cu salam de cica-ti bati copiii, ii urci in pod si le iei scara.
NOU
Văzând comentariile care recomandau un psiholog am zis că nu tastez ci aștept să văd care-i primul tip care se crede spiritual și face legătura cu mine la modul ”Bhă-hă-hăăăă, știu eu pe…”.
Felicitări.
Onoarea îți aparține.
Într-o notă mai la subiect da – autorul ar trebui să meargă la cineva în orașul lui. Consilierea psihologică și eventuala terapie ajută mult în cazuri din acestea. Până și simplul fapt că discuți despre problemă cu un străin aduce o oarecare îmbunătățire și urmă de speranță.
NOU
Da’ io credeam ca matale tii nitel la tavaleala, asa, chit c-ai de-a face cu Dorei intr-ale glumelor, c-altfel nu m-aruncam :))
Pe bune acu’, nu m-as da neam in laturi (cu accent pe prima silaba) de la ciorba matale, bien au contraire (si cu ceapa rosie, of course)
NOU
Răzvan, ce mai face micul hackerman? Cum a dres treabă cu e-mailurile?
NOU
@nea_zapada:
Am să te iau încet ca să mă asigur că pricepi pe îndelete:
Pasul 1: un om își expune sufletul pe-aici și e clar că suferă;
Pasul 2: apari tu și faci glume în comentarii – vorba ta – ”ca Doreii”; pentru că – evident – lupta ta cu salamul meu e mai importantă decât ce-a expus autorul articolului;
Pasul 3: eu îți explic reținut și extrem de scurt niște chestii după care trec la subiect de jenă să nu creadă omul că-mi port bătăliile personale pe marginea suferinței lui;
Pasul 4; apari tot tu, hăhăind din nou, cu evidentul ”da’ eu credeam că ești voinic”; pentru că exact atât poți și nivelul ăla nu-l depășești: să continui să monopolizezi discuția de pe marginea problemei autorului cu supa mea ardelenească de dragul de a-mi demonstra tu mie – un anonim obscur – cine-i șeful în comentarii, aici.
Jur – oamenii ca tine mă fac să-mi doresc să am destul aer în plămâni cât să le pot găuri cutia craniană cu o flegmă fix în ochi.
Mișto om ești.
@”Eu”: ți se aplică și ție de la pasul 4 încolo, inclusiv. Măcar așa – de jenă – purtați-vă războiul cu mine în alt thread.
Merci.
Nu înțeleg de ce nu vă triază Cetin încă, mai ales pe marginea textului ăstuia. Omul care a scris textul probabil stă și citește comentarii și vede cum 30% din oameni râd de chestii care n-au de-a face cu el sau problema lui. Că nah – așa e românul: empatic.
Încă o dată: mă plec umil.
NOU
Hmmm. Actually – you know what? Văd că – chit că Cetin a pus reguli și chestii cu înregistrare – lucrurile au rămas la fel. Din păcate.
Articolele sunt interesante. Păcat însă că citindu-le sunt tentat să citesc și comentariile sperând să găsesc opinii de oameni întregi. Și dau peste… voi. Așa că după ce termin de tastat chestia asta blochez site-ul în router. Ca să nu mai fiu tentat să explic chestii ca cea de mai sus și tras în lupta asta a fiecăruia de a-și măsura e-peen-ul cu mine din spatele unui pseudonim călduț și ”safe”, iar asta într-un topic sensibil ca ăsta de mai sus.
Cetin – e nothing personal.
Restul: hai – liber la umorul ăla de Dorei despre care vorbea nea_cutare mai sus. Cu curaj.
*lights up a smoke*
NOU
Eu chiar vorbeam serios, sunt curios cum tratează justitia cazuri de genul, daca a existat o plângere din partea celor care țineau e-mail-urile. Mai ales că el e recidivist. Am avut și eu o treabă de asta mica cu un hackerman, mai indirect așa. La el s-ar lăsat cu închisoare cu suspendare. 🙂 Am văzut comentariul tău aici și mi-am amintit de discuția de la zoso. De atacat nu am de ce. Chiar te admir, și ești singurul căruia îi citesc comentariile interminabil de lungi. :))
Referitor la autor, faptul că a postat aici și lumea l-am luat la mișto ar trebui sa ii de-a de gândit. Când ai o problema, prima dată te adresezi familiei sau celor apropiati. Doar ei sunt în măsură să te înțeleagă și să te ajute. Faptul că te expui pe internet, chiar și anonim, nu te ajuta și îți înrăutățește situația. E om în toată firea, ar trebui să aibă discernământ și să nu aplece urechea la comentariile de pe un blog. Omul are nevoie de ajutor, într-adevăr, dar nu poate fi ajutat de niste anonimi. E ok sa te descarci anonim, dar când fapta a trecut și nu mai poți fi afectat emoțional de ea. Vis-a-vis de treabă asta, îmi povestea un doctor cum lipsa unei educații, a făcut din romani niste buimaci. Nu stim cum sa reacționăm in diferite situații și cui sa ne adresam. In fine, ii spun autorului, când se mai simte supărat, sa se duca la sotie și să îi spună. Asta nu o sa îl facă inferior și o să ii scadă din masculinitate. Iar dacă ai prea multe probleme, ia-ți copiii de mana, scoate-i in parc, mergeți la un tenis, biliard, stati la un suc.
NOU
singura.problema e ca omul nu a cerut ajutor, sfat, parere, nimic. si-a spus oful si a disparut. pe vremuri, te duceai si urlai la un copac lucrurile astea, ca sa nu ate auda nimeni. azi se face pe internet. Coloja, ai nevoie de psiholog:))
NOU
@Coloja:
Ia sa inchei si eu, daca tot am starnit furtuni neasteptate:
Pot accepta faptul ca ceea ce am facut (ca vorbim numai despre azi sau mai asa, in general) nu e chiar cel mai on topic comentariu cu putinta.
Dar de-aici pana la reactia ta mai mult decat disproportionata, eu stiu ce sa zic?
Ma gandesc doar ca de la inaltimea studiilor si intelectului matale, ai putea incerca un pic si notiunea de toleranta. Prea multa inchistare si increncenare, ma gandesc.
Un erudit si-un elevat (si psiholog de surcroît) ar putea incerca si un pic de detasare si recul (chiar recomandabile in cazul cuiva care lucreaza cu mintea altcuiva).
Imi imaginez ca esti cumva la curent cu faptul ca nu toti oamenii sunt egali, in ciuda political correctness-ului clamat peste tot. Nu toti ne nastem geniali ca matale. Din pacate, existam si noi, astia cu IQ subunitar si fara studii(stricto sensu).
Commentul, asa offtopic cum era el, era pe tarlaua Seniorului, nu pe coloja.genius.terra.
Daca pentru moment el nu e asa radical si considera ca si noi, astia care nu debordam de geniu, putem zgaria peretii casei sale, asta e, vad ca inca isi asuma riscul.
Nu cred ca e nevoie sa vii tu si sa versi un (alt) comentariu kilometric, doar ca sa-l pui la punct pe neica-nimeni de pe internet, clamand si pentru a enshpea oara faptul ca nu toata lumea da peste rascoale cu exhibatul numelui pe interneti.
Ingrijorator totusi ca un psiholog sa faca dovada de atata incrancenare si intoleranta catre un idiot. Cred c-as merita o stea galbena pe piept sau asa ceva, ca prea sunt prost. Sa ma iau de ciorba matale si sa nu fiu obligat sa ingurgitez o doza dubla de Zykon B, ce blasfemie!
Noroc ca n-am nimic in teasta, c-altfel mi-as fi pus intrebari si poate, doamne feri, as fi avut nevoie de psiholog. Crede-ma ca nu m-as fi inghesuit sa-mi iau programare la matale.
ps: putem fi de acord ca flegma aia de mi-ar gauri craniul n-ar avea vreo eficienta deosebita avand in vedere ca nu va intalni pe-acolo vreo sinapsa, vreo celula gliala, teci de mielina si alte alea. Puteai gasi ceva cu stomacu’, esential la Dorei.
ps2: Maithun, mare om!
NOU
Adevarul e ca in cultura moderna un barbat ce plange e vazut naspa desi toti avem la un moment dat caderi nervoase. Nu esti singur, poti sa vb cu nevasta si ii povestesti ce te doare, te descarci. O faci mai treptat sa nu se sperie si nu ar trebui sa fie nasolie. Daca sunt prea dese caderile nervoase o sa te duca in depresie deci ceva tot trebuie sa faci.
NOU
Dacă nu ai prieteni adevărați e fiindcă nu te-ai implicat suficient în direcția asta. Prieteniile bune se întrețin, sunt reciproce, nu se țin cu un apel ocazional pe telefon/sms/ mesaj online. Terapeutul e răspunsul.
NOU
Cred ca aici e cheia problemei: “ai nevoie să mai și primești roadele a ce ai făcut de-a lungul timpului”.
Cand te-ai oprit din crestere/dezvoltare, atunci incepi sa scazi defapt nu sa te mentii.
Cred ca ai nevoie in continuare de tinte de atins si de urmat. Nu trebuie sa fie bunuri materiale pentru ca din ce zici ai tot ce ai nevoie. Continua sa cauti altceva: experiente, locuri, oameni. Oameni sunt mai multi decat aia din cercul tau cu care discutati banalitati si va bateti pe spate. Calatoreste, mergi si da-te cu parapanata, cu parasuta, invata sa conduci un avion, fa sport, intra in forma si participa la un triatlon.
Daca iti faci griji pentru famile fa o asigurare de viata cu prima pentru toti de care iti pasa. In afara de stabilitate si educatie buna nu ai si nu e nevoie sa le oferi.
Fa o schimbare majora, schimba contextul cu totul, jobul, domeniul sau afacerea. Schimba tara, cunoaste oameni. Pe mine asta ma tine motivat.
Gandeste-te la tine in primul rand si ce te-ar face pe tine fericit. Toti ceilalti pe locul doi. Ai fi surprins sa constati pe urma ca lumea merge si fara tine.
NOU
un sfat frumos si din suflet
cat despre multe din celelate comments, Romania e unde e si pt ca suntem campioni la facut misto.
NOU
Ma bucur doar cat de multi oameni recomanda terapie si nu dau neaparat sfaturi/nu ii desconsidera experienta/nu-i zic ca o sa-i treaca la un moment dat. E semn ca s-au mai schim bat mentalitatile un pic. Sau e publicul de aici mai special.
NOU
mămăligă vârtoasă este răspunsul pe care îl cauţi