Contul meu
Fiecare din noi avem temeri, frici și prostioare inexplicabile altora în cap. Teamă de înălțimi, frica de întuneric, frica de rațe, frica de mulțimi sau de spații închise (știu pe cineva care se sufocă, la propriu, dacă îi pui mâna în fața gurii și nici nu poate să riposteze, gen să îți dea mâna la o parte, efectiv rămâne fără aer și aia e) Unele frici sunt mai mari, altele mai mici, altele sunt rizibile.
De exemplu, mie mi-e frică să nu rămân blocat în lift, împreună cu alți oameni. Pentru că sunt ABSOLUT CONVINS că, în momentul în care o să se întâmple, o să îmi vină obligatoriu o nevoie umană și firească, ori numărul 1, ori 2, fără discuție. Pentru că eu și sistemul meu digestiv suntem dintotdeauna în contratimp, niciodată nu funcționează dimineața, când e normal, ci doar atunci când îmi este cel mai nepotrivit moment posibil. De exemplu atunci când o aștepți pe fii-ta de la școală.
Sau în momente de rară intimitate.
Anyway, aveți frici de astea mediocre, care par de râsul curcilor, dar, de fapt, sunt foarte importante pentru voi?
NOU
Mie mi-e frica de serpi desi nu prea sunt in zona unde stau. Nu ma intereseaza ca sunt si neveninosi, nu pot sa ii vad in fata Am o relatie complicata cu serpii, ei traiesc linistiti in natura sau pe unde mai stau ei, iar eu nu vreau sa le stric feng shui-ul sa ma bag peste ei.
NOU
am si eu o teama sanatoasa de serpi. mi-e o scarba incredibila de broaste, mi se par cele mai scarboase chestii posibile.
NOU
Stai sa vezi cand mergi la pescuit si prinzi in carlig cate o salamandra in loc de peste..
NOU
Mie imi e frica de intuneric – evit spatiile neluminate iar la mine acasa las lumina pe hol mereu aprinsa.
Probabil mi se trage de la educatoarea Marcela care ne pedepsea la gradinita bagandu-ne intr-o anexa in care se depozitau chestii in care era intuneric – ne lasa acolo pana nu mai plangeam.
NOU
idem. ma inchidea mama in baie pe intuneric, ca pedeapsa mai blanda, gen sa nu ma bata. stiu ca stateam cu capul lipit de cimentul ala ca sa prind cu ochiul drept firul de lumina care venea pe sub usa
NOU
Mie mi-e frica de inaltime dar la modul ca mi-e frica de riscul crescut de a cadea.
Daca ma urc pe o poteca de munte pe marginea unei prapastii, neasigurat, ma p*s pe mine. Daca am balustrada sau lant de care sa ma tin, sunt ok.
Prin extensie si la avioane, mi-e frica de mor de aterizare si decolare pentru ca stiu ca statistic atunci e riscul cel mai mare sa o mierlesti.
Tot legat de risc, mi-e un pic teama cand conduce altcineva in afara de mine…
Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca mie mi-e frica de lipsa controlului in realitate.
NOU
e o teama foarte reala, una din chestiile naspa la ele e ca poti sa faci jump, efectiv organismul iti comanda sa sari.
NOU
Identic la “Daca ma urc pe o poteca de munte pe marginea unei prapastii, neasigurat, ma p*s pe mine. Daca am balustrada sau lant de care sa ma tin, sunt ok.”, valabil prin extensie la orice: scara, orice fel de urcare/inaltime, etaj superior etc. Daca e o balustrada solida, nu am treaba.
NOU
Să vă pun poza de când coboram pe jos de la primul etaj al Turnului Eiffel? Crisparea personificată, vericule! Singura dată când am făcut-o. Pentru cei ce nu știu, acolo e un grilaj metalic, nu ai cum să cazi nici să vrei să te sinucizi. Eu mă țineam cu amândouă mâinile de bara aia de acolo și înaintam tremurând cu 2 pași pe minut.
NOU
Cum adică “organismul îți comandă să sari”? Există așa ceva? ♀️
Nu cred ca am frica de înălțimi, mă fascinează să stau cât mai sus, să mă uit / să mă aplec peste balustrade etc, nu simt teama. dar totuși nu de puține ori am avut un gând de o mini fracțiune de secundă “cum s-ar simți să sar de aici?”. Nu e absolut nimic sinucigaș în gândul ăla, a fost fix o milisecunda de pură curiozitate care a fost repede lovită de rațiune :))))
Nu am știut ca poți fi păcălit de creier chiar sa și sari, de’acu stau departe de balustrade.
Ontopic: mi-e frica reala de gândaci in orice forma, viermi etc. fac bube la propriu și daca ma uit la poze cu ei.
Și mi-e frică și de întuneric – dar asta mi se trage de la poveștile de groază a lu bunica-meo care când eram mică se distra după 3 sticle de vin de butoi povestindu-ne copiilor pe uliță despre draci și fantome și apoi se uita bucuros la noi cum plecam spre case fugind repede din stâlp în stâlp de iluminat ca eram pisați pe noi de frică. Ce distracții mai aveau și bătrânii.
NOU
www.livescience.com/what-is-call-of-the-void
NOU
“Call of the void” se numeste
NOU
Asta cu ” call of the void” o înțeleg, cred că m-am intersectat cu ea uneori, de obicei pe vreo brână unde încăpea cam jumătate de bocanc, sau pe marginea unui acoperiș. Nu m-a deranjat foarte tare, până la urmă am decis din adolescență că dacă ajung să beneficiez de oferta unei boli nasoale în stadiu terminal, eu hotărăsc când și cum o întind de aici. Plus, când s-a întâmplat să mai sar cu parașuta (aia de încredere, să precizez pentru glumeți), am avut zero ezitări. Deci n-aș băga-o la frică.
În schimb îmi displac șerpii, în special cei veninoși. De când mă știu, mi se pare ceva un pic irațional, dar aia e.
NOU
Când eram mici, una din bunici ne zicea: să nu vă aplecați mamaie, peste balustradă/pervaz, căci imediat vine Dracul dedesubt și vă zice “vino încoace, vino încoace!”, iar voi vă aruncați în brațele lui! Asta să fie the call of the void?
Și eu am dezvoltat un fel de vertij, acum la bătrânețe. Simt cum îmi urcă coaiele în gât, și doar dacă mă uit la vreun nebun care filmează pe creste de munți. Eu, care când eram copil mă suiam noaptea în vârful unui plop doar ca să văd stelele mai de aproape, și eu,care stăteam sus pe bloc, pe marginea aia de tablă, cu picioarele bălăngănind în gol…
NOU
Mersi de link.
Credeam că sînt singurul diliu care simte chemarea aia de a sări în gol cînd e pe muchia unei diferențe mari de nivel.
Mi-e atît de teamă de o posibilă secundă de irațional atunci, pe care în secunda următoare aș regreta-o amarnic și degeaba, știind prea bine finalitatea, încît dau repede înapoi de pe muchia aia.
Nu înțeleg de unde vine impulsul ăla complet irațional, probabil e tocmai o reacție subconștientă de apărare a organismului, pt a te determina să te pui în siguranță.
Uneori am coșmaruri gen cădere într-un gol fără sfîrșit, întunecat, care mă fac să tresar din somn.
Măcar nu se vede apropiindu-se rapid pămîntul de care urmează să te izbești, ca în filmul Point break.
Scena aia mi-a tăiat orice chef de a încerca să sar cu parașuta.
În avion n-am avut nici o treabă, deși sînt perfect conștient unde sînt și că dacă se prăbușeste, mă adună cu aspiratorul.
Da, șerpii îmi provoacă oroare.
De cei neveninoși mi-e doar scîrbă, dar de cei veninoși, pură oroare.
Încît zic că prefer să mă sfîșie ursul, decît să mă muște vipera.
Măcar se termină mai repede (chiar dacă de la o mușcătură veninoasă poți scăpa, dacă ți se administrează în timp util ser antiveninos. Dar și dacă nu…)
De fapt, toată treaba se rezumă la gîndul ce senzații inimaginabil de groaznice ți-ar putea da propriul organism în anumite condiții. Și de niște mostre, probabil palide, am avut fiecare parte la dureri nasoale.
Trăiești de o viață în el și nu îl cunoști cu adevărat.
Iar ultimele senzații pe care ni le va da vor fi garantat nasoale, căci moartea e ultimul lucru care ni se întîmplă, și de bine nu moare nimeni.
Unii au noroc și scapă mai ușor, alții…
NOU
Huhh.. Interesant. Am crezut ca numai eu aveam senzatia asta. Aveam circa 10 ani si nu mai tin minte exact toate detaliile insa ce stiu e ca am ajuns langa un rau. Raul era mare, involburat si mare (cred ca era dupa ceva viitura, ploaie multa, etc). Era un hau enorm pana la apa, dar parea asa de nervoasa apa si de muuulta incat am ramas hipnotizata. Ma uitam la ea ca o tampita. Zici ca imi venea sa sar. Foarte ciudat sentimentul, nu l-am mai trait de atunci.. Dar n-am inteles de ce am fost asa de atrasa sa sar
NOU
Cred ca ti am mai spus eu mai demult de ce ai teama de lift, e vorba de karma, intr o viata anterioara ai fost ingropat de viu. Posibil intr o jungla din Amazon sau Peru zona aia
NOU
Mie imi e frica de artificii si de tot ce tine de petarde, bubuituri si in general zgomote mari.Cand eram mai mic prin scoala generala mi-a bubuit in mana o petarda-artificiu si chiar si acum dupa atatia ani mai am un mic semn.
NOU
La mine este mai complicat dar mie frica de “call of the void”. De exemplu cand ma uit in jos si vad haul parca chiar imi vine sa sar. As vrea sa simt adrenalina aia.
Pratic mie frica sa ma uit in jos nu de faptul ca m-as pisa pe mine de frica, ci ca mi-ar veni sa sar in mod inexplicabil.
NOU
Dracul: vino la mine, vino încoace, hai, sări! 🙂
NOU
Imi este frica sa ma uit in jos pe scari cand cobor. Daca sunt singura ma uit drept in fata si nu pe unde calc, daca sunt cu cineva cobor in spate lui/ei. Cel mai greu este la scarile rulante pentru ca acolo nu poti pasi pe ele fara sa te uiti unde pui primul pas.
NOU
N-oi avea eu IQ 200 și/sau să fiu nepotul lui Einstein, dar îmi este frică de proști. În special de proștii care se cred deștepți, că cei care-și cunosc limitele nu se bagă aiurea în pericol. Partea nasoală este că nu poți să-i eviți și nici să-i dibui pe toți dintr-o privire, ca să nu te pui în pericol (oriunde, la muncă sau pe stradă). Partea nasoală e că eu lucrez cu curentul și nu știi cînd un dobi aruncă pancarta de atenționare și cuplează heblul, ori apasă pe butonul care nu trebuie, că prin natura meseriei lucrez singur, nu într-o echipă. Sau îi spui să nu umble la niște reglaje și el de-al dracu își bagă degetele acolo.
Că așa, cu explozibil și arme ”m-am jucat”, am intrat prin locuri strîmte prin mina de cărbune sau tunelul de prin burta navelor, pe catarge sau macarale plutitoare m-am cățărat stînd pe cîteva scoabe la 68 metri înălțime și bălăngănindu-mă ușor,
NOU
asta este cel mai mare pericol real.
NOU
Doar ca asta nu-i o frica mediocra. E cat se poate de justificata si e, cred, cea mai mare problema a zilelor noastre!
Am zis ca nu mai comentez aici, de cand cu ultimul comentariu al comentatorului freigedank, pe care am asteptat zadarnic sa il stearga arhi. Asta e, sunteti multi oameni misto aici si nu vreau sa ma privez de ideile voastre pentru motive care nu “se merita”!
NOU
irinush mamica, nici macar nu stiu despre ce vorbesti. cum sa ma parasesti din cauza asta??
NOU
gata, am gasit. deleted
NOU
Să mă fac de rușine undeva in public in mod neintenționat, gen sa împrăștii tava pe jos in mijlocul Mc’ sau să mi se rupă pantaloni…
NOU
Păi dacă prin crăpătura pantalonului scăpa o mătărângă cam până la genunchi, nu văd care-i rușinea… La ăi de se holbează, poate.
Aveam în armată un băiat cu un pulete din ăla, calibrul trompă de pui de elefant. Săracul, era așa jenat că lumea se holba la el când făceam duș la comun, că ajunsese să nu mai vină la duș, sau făcea duș cu șortul pe el… La o vizită medicală, l-a ginit o asistentă mai purisancă, probabil cu kilometrajul demult dat peste cap, și i-a zis:
Mă mamă, ce ți-o trebui ție facultate, căci la ce ți-a dat Dumnezeu, tu n-ai mă nevoie de servici!
NOU
I feel you cu cacarela. Pot sa scriu o carte cu povestile mele. Am colon iritabil si cand ma pun la drum lung cu masina se stie ca nu mananc decat sticksuri. Tin minte o data m a luat stomacul pe calea victoriei, trafic aglomerat bara la bara. Am oprit masina la teatrul tanase in fata, am lasat o pe avarii si m am dus direct la cofetaria capsa. Nici buna ziua, nici unde e baia desi habar n aveam unde au baia. M am dus direct glont, nici mascatii nu ma opreau ……
NOU
Eu am frica de inaltime. Si ca un facut mai mereu patesc ceva de genul “ba tu stii ca iti e frica de inaltime?” Si zbam. Si in cazul meu nu functioneaza aia cu “fa si nu o sa iti mai fie frica”. M-am urcat pe stadionul alora de la Tottenham si am zis ca acolo raman!
Recent urcam un mini munte de la astia de aici si de jos chiar nu parea. Pe la jumatea crestei, mare atac de panica ce mi-am luat.
NOU
Mi-e frică de înălțime, să nu cad, stau mereu departe de orice faleză sau prăpastie. Cu cat înaintez în vârstă, cu atât mi-e mai frică. Încă nu paralizez de frică, am mereu o supapă de control în minte, dacă sunt acolo înseamnă ca e safe și au mai trecut și alții. Control freak.
Am oroare de șoareci și de șerpi, cu primii am conviețuit în 2 apartamente pariziene (din zone bune), nu scapi de ei orice ai face.
NOU
Imi e frica ca ma voi caca pe mine! De cand aveam 3 ani! Si acum, la 38 de ani, tot de asta imi e frica!
NOU
sa raman inchisa intr-o toaleta cu usa de sus pana jos, fara tavan fals.
si mi s-a intamplat de doua ori, in niste hoteluri (restaurantele respective aveau toaleta in hotel).
nema telefon, am batut in usa disperata. era o tanti de la curatenie care m-a auzit, ea nu vorbea engleza, am dedus ca vorbeste spaniola, i-am zis in spaniola ca sunt blocata si ca nu pot sa ies, si incerca sa imi explice cum sa deschid usa pe interior, ca din exterior doar se sparge usa. si eu ii ziceam sa o sparga, nu ma intereseaza, doar vreau sa ies.
in fine, 10 min mai tarziu si dupa ce toata viata mi-a trecut prin fata ochilor, am iesit de acolo, mai slaba cu 10kg, si nu datorita colonului.
NOU
Aia cu frica de bănci s-a dat?!
Mie îmi e frică să nu mă fac de râs când vorbesc în public, ceea ce nu prea-mi iese. Din alea de bășini sau să mă taie cevacând nu trebuie nici nu mă mai îngrijorez, oricum se întâmplă.
NOU
Ba, i feel you. Si mie mi-e frica ca ma ia cufureala pe drum oriunde as fi. Am ceva experiente nasoale in avion si pe poteca spre babele (unde nu e niciun fucking boschet). Nu, nu m-am cacat pe mine, dar eram la mustata
Imi facusem la un moment dat o harta in minte unde as gasi wc la metrou pentru fiecare statie.
NOU
Si nu, nu sunt ala de pe youtube care povestea ca s-a cacat pe el la metrou dupa ce a mancat necatarine si a baut cola rece :))
NOU
Mie mi-e frică de ace, dar într-un fel mai ciudat…
Poți să înfigi ace în mine să mă faci arici, nu mă doare la carici!
Dar să nu mă pună nimeni să privesc cum se face injecție – IV în mod special – nici mie și nici altcuiva, că leșin ca o cârpă.
De exemplu ultimul Mad Max, când îi trăgeau ăluia sânge din mers, avea ceva, ca o venă deschisă. Mi-a dat fiori în coaie!!!
NOU
Mie mi-e frica sa rămân blocata intr-o încăpere. Nu conteaza dimensiunea ei , dacă nu pot ieși, fac atac de panica. E un fel de claustrofobie, mai mediocra, vorba ta
NOU
Daca vorbim despre frici dubioase, imi e o frică inexplicabilă de geamanduri. Nu sa inot dupa ele, ci sa le ating.
Cel ma frica imi e de cutremur, de ideea ca incepe casa sa se miste si nu ai ce sa faci, efectiv nu te poti lupta cu el, constientizezi cum incepe sa iti cada in cap peretii
NOU
aia deja e teroare…:)
NOU
Frica de sărăcie. Am avut tot timpul 2-3 surse de venit și am o frică că dacă rămân într-una, să nu-mi ajungă banii pina la finalul lunii.
NOU
Am o fobie in sensul adevarat, si alta care nu stiu exact ce e, presupun ca tot un fel de fobie…
Prima e frica/scarba de insecte taratoare sau cu multe picioare – plosnite, gandaci, coropisnite, miriapozi – pui una pe mine si sar pe geam, urland.
A doua e o reactie imediata de respingere agresiva cand aud susoteli sau soapte in apropiere, imi vine sa il pocnesc pe respectivul/a, complet inexplicabil, sau ma ridic si parasesc incaperea foarte rapid, ca sa nu ii dau in cap.
NOU
Mie mi-e frica ca nu mi-e frica de nimic (si nu e gandire circulara sau bascalie). Am frici legate de bunastarea si sanatatea familiei si apropiatilor dar nu o trec la frica irationala – mai mult ingrijorare. Dar nu am treaba cu fobiile de nici un fel, inaltime noapte animale/insecte, situatii – oare sunt eu defect?
Si cand spun ca nu mi-e frica, nu o spun ca inconstient sau dement 🙂 cel putin asa sper.
NOU
Frica de dentist. Cand aud freza aia, ma trec fiori reci pe spate. N-am mai fost la dentist din liceu. Tot zic ca merg pentru detartraj, plombe, carii, etc. Dar inca nu mi-am adunat curajul. Si ma gandesc si la costuri. Fara 3-4 mii de euro nu scap. Mi-ar trebui si vreo 2 implanturi.
NOU
Toamna mi-e frica ca uit sa pun dopul la damigenele cu must, cobor si de 3, 4 ori pe seara în pivniță sa verific, e mare pacat sa ti-se acreasca vinul!
NOU
Îmi e frică de câini. Nu de orice câini, dacă sunt câini mici, sau dacă sunt câini dresați și care am o siguranță destul de mare că nu m-ar mușca, de ei nu prea îmi e frică.
Dar de câini vagabonzi mărișori, mai ales dacă sunt într-o haită, îmi e tare frică.
Nu am mașină.
Merg uneori pe jos prin zone cu materiale de construcții, fie cu câmp foarte deschis, unde nu pot să mă ascund, fie pe străzi fără posibilitate de a mă ascunde, și îmi e teamă.
Am fost mușcat de două ori până acum, nu s-a întâmplat ceva grav, dar nu m-am simțit nici confortabil.
Îmi mai e teamă și de înălțime, dar în general pot controla asta, adică chiar dacă îmi e teamă, merg mai departe.
Cu câinii îmi e frică, caut soluții ocolitoare, merg mai departe dacă e, drumul trebuie să îl fac, îmi asum să merg până la capăt, dar frica e acolo.
NOU
Câini și șerpi.
In rest, n-am nicio treabă cu înălțimile, iar întunericul și spațiile închise îmi plac.