Este un filmuleț pe net pe care eu și Luna vrem să îl copiem de mult timp și să îl adaptăm la noi, cu niște părinți care dansează fericiți când își trimit copiii de acasă și rămân singuri, măcar cât sunt la școală. Bine, suntem leneși, mai ales când se întâmplă asta, așa că e posibil să nu o facem niciodată.

Ideea e că am trimis copiii la bunici și am scăpat de ei măcar vreo 2 săptămâni de acum încolo. Bine, puritanii să nu se îngrijoreze, suferim de dor și toate alea politically correct, dar, între timp, suntem într-un party continuu.

Între petreceri, am fost ieri la Family Expo, la, desigur, Romexpo. Am auzit noi că e cu chestii mișto și interesante pentru copii și/sau mămici. Adevărul e că erau câte 10 burtici pe metrul pătrat, iar dintre ele, doar vreo 2 erau de bere, restul erau de bebeluși.

Acum, realitatea e că, după ce ne-am uitat la căruțuri, hăinuțe, costumașe de bebe de 200 de lei bucata, costumașul, nu bebe, tot la standul de la PlayStation am tras, pentru că așa suntem noi și de aia avem 5 controllere la PS4 de acasă, pentru că ne place să ne jucăm pe el.

Am vrut să ne dăm și noi cu chestiile alea de VR, că nu știu cât de mult merită să le luăm “copiilor”. N-a fost să fie, era ocupat de niște fetițe. Asta e. Dar am văzut că a ieșit Crash Team Nitro Fueled, se juca un băiețel acolo, am mormăit puțin, că nu ne lasă copiii să ne jucăm și am plecat. Dar acasă l-am cumpărat rapid.

Nu știu cât de mult vă spune vouă filmulețul ăsta, e făcut pe șestache, să nu se prindă doamna, dar eu vreau să vă arăt, cu el, că și dacă sunteți maturi puteți să vă jucați. Și dacă nu sunt copiii lângă voi puteți să vă jucați. Nu e nicio rușine, cu joaca am crescut, cu joaca ne-am educat. Faptul că suntem maturi nu înseamnă decât că acum ne ascundem mai bine sentimentele în fața celorlalți.

Nu trebuie să vă fie teamă să luați un controller în brațe și să vă jucați cu soțul sau soția. Da, poate educația din românia e deficitară și ne învață că e rușine și că joaca e doar pentru copii. Dar eu, când mă joc chestii cu nevastă-mea pe PS4, mă simt foarte bine, foarte destins, ne completăm reciproc foarte bine și râdem extrem de mult.

Dacă nici asta nu e idealul într-o căsnicie, atunci nu știu care ar putea fi. Sfatul medicului: jucați-vă, jucați-vă mult. Niciodată nu știi ce aduce ziua de mâine. Decât să regreți că nu ai făcut-o, mai bine să te bucuri că s-a întâmplat și ai amintirea.

În rest, poate vreți niște poze de la Family Expo. Puteți merge și voi, cred că e și azi, până la 18, parcă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Kirby pe nintendo wii cu sotia. Comedie de fiecare data. Sau unravel pe ps4

    • #2

      am ajuns la un nivel unpassable pe unravel. cel putin la 2

  2. #3

    Cum poți să ai astfel de valori? Nu știai că în familia tradițională, după muncă, femeia muncește pentru nevoile familiei, iar bărbatul o asista și o critică, la nevoie aplică și corecții, deoarece el este șeful casei, iar nevasta bună știe unde îi este locul? Se distruge țara cu aceste valori occidentale progresiste!

    • Daca toti oamenii ar pune parul pe femei cum ai pus tu punctul pe “i” am fi departe!

  3. #5

    si eu am cumparat unravel 2 ca sa pot juca cu fetita (5 ani jumate) m-am speriat cat de repede s-a prins cum e cu saritul in zig zag and stuff. Dar am abadonat o vreme ca se tot frustra ca moare 🙂

  4. #6

    M-am jucat aseara Talisman, cu al meu, pana la 4 dimineata.
    La noi Jocul, rasul, glumitul… sunt de baza in casa.
    Si e important ca avem multe in comun si ne plac cam aceleasi activitati. In afara de serile cand merge la fotbal, in rest, timpul liber il petrecem impreuna.
    Zic ca e important, pentru ca avem prieteni, cupluri, unde el si ea au placeri diferite. Si in timp, se simte. De exemplu, daca ne strangem la un board game, dupa 2 ore, inevitabil incep telefoanele “da’ hai, nu vii acasa? da’ haii, ca m-am plictisit”. Ceea ce, in cazul nostru, nu se intampla, avand in vedere ca ne place amandurora. Stam cat vrem, nu ne suna nimeni sa mergem acasa :)).

    La toamna o sa ne luam si noi un PS4. Acum nu ne cumparam, ca avem majoritatea weekendurilor pline. Iarna suntem ca ursii, hibernam in draci, ne uita dumnezeu in casa. De-aia, vara incercam sa stam cat mai mult pe afara, cand avem liber. Daca nu e cu drumetie pe munte, ba mergem pe la mare, ba plecam in vacanta, ba mergem la tara sa mai facem un gratar, ba la tenis, ba la vreun festival, etc.

    PS: Nu sunteti singurii care chiuie de bucurie ca au plecat copiii la bunici. Toti prietenii nostri i-au facut tarani, pe copii :))). Ii vedeam cum au intinerit cate 10 ani ” ahhhhh!! sunt copiii la tara 3 saptamaniii!! ne destrabalam la maxiiiiiim!!!” :))))).

  5. #7

    E perfect normal sa vrei “sa scapi” din cand in cand de copii. Cine o arde aiurea cu “parinti denaturati & co.) ori se prefac, ori nu mai au nicio bucurie de la viata, ori sunt atat de tristi si dezbinati si nu mai stiu sa fie unul cu celalalt incat lipsa copiilor ar fi ca o palma peste fata. La noi provocarea e putin inversa si incercam sa “ne descurcam” si cu copiii printre noi. Si-atunci cand “scapam”, chiar e sarbatoare 🙂

  6. #8

    Eu aștept cu interes să crească și să își facă blog. Atunci să vezi povești interesante despre tati și obiceiurile sale.

  7. #9

    1:20 – 1:23 e dubios rau
    ca sa nu mai zic ca ti-ai lasat ditai labontu pe luna dup-aia :)))
    #gentleman