Trebuie să mă duc să repar o cafetieră și am niște emoții de nu pot să vă zic…
Stați așa că vă povestesc.

Unul din cele mai penibile momente ale mele ca tată, am ieșit cu ciutanii în parc.
Pentru cine nu știe, am 3 băieți năzdrăvani și foarte energici care aleargă tot timpul, jujițu, mujițu, aoleu mi-a spart buza, cine-a aruncat cu telecomanda, chestii de-astea.
În fine, ieșim în parc.
Cartier nou, parc nou, gagici noi… Toată lumea juca tenis, eu am uitat paletele acasă.
– Tati, ce facem noi aicea?
– Admirăm peisajul… ce să facem, ia uite ce frumos se joacă domnișoara aia…
În fine, ne-am fâțâit un pic prin parc, la plecare, ăla mic – cu dulceața aia în glas specifică pisicilor care cer de mâncare – zice:
– Tathiiiiiii…? Înnnnn… ghe… țatăăăăă?
Normal, cum să nu, n-am refuzat niciodată ceva de lins, mai ales pe căldurile astea.
Mergem la înghețată.

La tonetă, o domniță în toamna vieții dar veselă și cu reală plăcere de a vinde înghețată.
Se vedea pe fața ei cum radiază de fiecare dată când întindea cornetul iar clienții o luau așa cu grijă ca pe un glob magic din care va să vină fericirea.
Dialog scurt:
– Câte doriți?
– Patru.
Apoi doamna lua cornetul, îl băga sub maneta magică și fix când se umplea îl învârtea cu grație și ieșea așa un moț răsucit și colorat în două culori. Apoi îl întindea și-i sorbea clientului tot extazul.
Băi, deci doamna asta vindea fericire și era și ea fericită, vă zic.

În clipa în care mi-a spus cât costă, am transpirat instant.
N-aveam portofelul la mine.
– Tati, le zic ciutanilor, n-am cum să cumpăr înghețata…
– Nici de-aia albă? Că e mai ieftină?!
– Tati, n-am niciun ban, am uitat portofelul acasă.

Eu tăceam, doamna tăcea…
– Lasă tati, zice ăla mic, că bem apă de la țâșnitoare.
Mă simțeam ca prostul satului…
La care doamna:
– Haideți că mai treceți dumneavoastră pe-aici și mă scoateți la o cafea.
Ce să mai zici… După ce că…
Tot ea:
– Că mi s-a stricat cafetiera și aș bea o cafea…

Moment în care, ca orice român priceput la de toate, zic:
– Păi poate pot să mă uit eu la cafetieră.
– Vă pricepeți?
– Da… bâigui eu bucuros că am și eu ce să dau la schimb.

În fine, am luat înghețata și-a rămas să vin mai pe seară să plătesc și să văd ce are cafetiera.
Acuma, cum să vă explic, eu m-am calificat în cafetiere de pe când lucram în presă.

Cu ceva ani în urmă, am lucrat la un mare ziar din capitală ca “editor digital”.
Calculatorist, baze de date, coduri, chestii de-astea.
Proaspăt angajat, mă sună directorul general.
Nu redactorul, nu secretara, direct directorul.
– Sulică, să vii puțin până la mine. Și să-ți iei și sculele la tine.

N-apuc să-mi exprim nedumerirea legată de scule, că-mi și închide.
Ce scule, prietene? Se referă la CD-uri? La tot laptopul? Altfel de scule?
Mă ridic și mă duc.
Aveam o șurubelniță în sertar, o iau cu mine.
Când ajung, directorul chiar pleca și-mi face semn să intru în birou:
– Vezi că nu merge suportul de cafea.
Și pleacă.

WTF?!
Suportul de cafea?!
Ce suport de cafea?!
Eu sunt programator, ce treabă am eu cu cafeaua?…
O fi vreun suport cu software, hai să întru să văd.
Când intru, pe o măsuță lăcuită în mahon, trona o cafetieră ce n-am văzut în viața mea.
O adevărată bijuterie, cu niște litere arabe aurite pe ea, foarte mișto, mi-era și frică s-o ating.
Caut cablul, o bag în priză, apăs pe butonul de power, se aprinde… Merge!
– Claudia, îi zic secretarei, n-ai niște cafea? Să fac o probă la cafetieră…
Îmi dă Claudia cafea, pun o linguriță în filtru, pun ceașca sub ea, începe să picure…
Băi, deci merge.
Gust din ea, bună rău…
Gata pandelică, sunt și depanator de cafetiere.
Merge!

Vine directorul.
– Ce-ai făcut sulică? Ai reparat aia?
– DA!
Și-i arăt.
Cafetieră, cafeluță, pic-pic-pic, dau cu mâinile așa să inspir aroma…
Îl văd că se schimbă la față și ia culoarea măsuței de mahon.
– Bă, tâmpitule! Ce-ai făcut?
– ?!
– Păi aia e… Pfaoleu ce-a făcut ăsta… Păi aia e cafetieră de la Șeicul Al Qasimi, n-am folosit-o niciodată, e de aur… Eu ți-am zis suportul de cafea…

Și se așează la calculator, apasă tacticos pe butonul de la CD Player de unde trebuia să iasă CD-ul și într-adevăr nu ieșea.
– Ăsta, bă, ăsta e suport de cafea! Face Claudia cafea și-o pun aicea în suport… Și nu merge!

Așa că acuma am emoții, mă duc la doamna vânzătoare de înghețată și mi-am luat și-o șurubelniță cu mine.

 

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eu m-am împotmolit într-o frază, unde ai văzut tu mâțe care cer dulce mâncare, al meu, la cerut mâncare e pe model “banii sau viața!” cu pistol la șold și cuțit în dinți. 🙂

    10

    • Ce ai tu e Sandokan, nu motan.
      Am și eu unul de-ăla, îl iau cu mine în misiuni. L-am primit în Belgia de la o pisică tembelă, mi l-a lăsat la ușă. Ca să nu-mi ceară pensie alimentară l-am luat și acuma merge cu mine peste tot. Dar e diliu, nu mă-nțeleg cu el. Am mai povestit, s-a făcut haz pe Google Search history al meu:
      – ce-i dai la un motan energic să mănânce
      – ce-i dai la un motan agresiv să mănânce
      – cum te aperi de-un motan agresiv
      – care e numărul de la poliție

    • #3

      Pisica, ii dai pisica

      2

    • #4

      Dacă îi dau tot ce vrea el (pisică nu, că e castrat) ecel mai dulce pisoi.

      0

  2. #5

    In IT toti stim povestea cu suportu’ de cafea, da’ nu m’as mira sa se fi intamplat in mai multe locuri deodata, ca cercu’ ala pentru discuri de 8, cam imbia la pus cana de cafea pe el.

    Alta istorie e aia de la (se zice) post-sales support: “mai aveti ambalajul original? Da? Puneti computerul inapoi in ambalaj cu grija si returnati-l vanzatorului. Daca sunteti intrebat motivul returnarii, spuneti va rog ca sunteti prea prost pentru a detine un computer!”

    Stiu, stiu, sunt amuzant ca o gaura de glont in cap… I’ll show myself the door!

    14

    • #6

      Parca on Exod 4:20 e prima referinta la “masuta de cafea”. Oricum, cituanii nici nu stiu ce e ala cd-ron

      1

    • #7

      Eu am luat o cană de pe “suportul de cafea” şi-am lasat-o să cadă pe podea. După care m-am întors şi-am părăsit biroul. Dar cea mai tare treabă a fost depanarea unei probleme de reţea. Proaspăt întors din concediu. Sună telefonul, răspunde şeful, închide şi-mi spune: “Vezi că L. nu are reţea, mergi şi rezolvă. Dacă mă duc eu o strîng de găt.” Cei doi colegi mai tineri zîmbeau. Nu am zis nimic. Am luat testerul, cleştele de sertizat, mufe şi am plecat. Intru în birou şi mă uit la monitor – lipsă reţea. Ocolesc biroul şi mă uit la priza de reţea – cablul lipsă. Ups. Înjur în gînd şi mă pregătesc să mă duc după un patchcord, cînd zăresc pe unitate mouse-ul şi patchcord-ul, aşezate frumos. Am întrebat-o dacă ştie cine a făcut asta. A ridicat din umeri. Am continuat jocul ăsta în fiecare dimineaţă timp de 2 săptămîni pînă a obligat directorul instituţiei familia să o interneze într-o unitate de profil. Suferise o cădere nervoasă.

      0

  3. Cunosc glasul si tatiiii… “zi din prima ce vrei”, a furat schema de la ma-sa

    2

  4. #9

    ‘te-n zbang, Nea Ilie! da’ daca nu vii data viitoare cu continuarea povestii cu cafetiere si lins, te reneg, sa stii!

    19

  5. #10

    Bine ai revenit:D

    1

  6. #11

    Nea Ilie, la varsta matale mai bine ia cu tine o surubelnita de aia pe baterii ca sa nu te faci de ras in fata doamnei!

    18

    • #12

      ai grija sa nu fie de aia scurta si indoita, ca la bosch

    • #13

      Nea Ilie, te iau un pic si pe engleza ca inteleg ca sunteti acum cu domiciliu pe USA ale Americii, do you want to screw that lady goodie’s or not?

      0

  7. #14

    Nea Ilie, LMA 🙂

    2

  8. Nea Ilie, succes! La mulți ani!
    Vreau și eu să știu cum a fost continuarea la povestea cu linsul înghețatei.

    3

  9. Pentru @nea_zăpadă, nea @Gelu Santinelu și cine mai e interesat, un UPDATE ca să nu mă bateți la cap.
    Am fost la doamna cu cafetiera, dar nu singur, că mi-am dat seama de limitările mele și am chemat un meșter. Făcut research pe OLX, găsit meșterul, m-am întâlnit cu omul la tramvai, plătit jumate înainte că așa a fost înțelegerea, dar n-avea nicio geantă la el, nicio trusă de scule, nimic, era așa cu mâinile în buzunar. E, zic, poate le are pe dinăuntru, hai să mergem.
    Ajungem la doamna acasă, intrăm în bucătărie. De cum am intrat, meșterul și-a intrat în rol.
    – Bucătăria asta…
    Zice doamna:
    – Ce-i cu ea, nu vă place?
    – Ba da, dar ar merge un perete pe mijloc.
    – Ce să fac cu un perete pe mijloc?
    – O debara.
    – Păi am debara.
    – Păi mai faceți una.
    În fine, hai să ne dumerim cu cafetiera.
    Și scoate meșterul din buzunar o sârmă.
    Zic, aoleu păcatele mele, o fi naibii doctorul lu’ tanti Gabi, poate i-am încurcat.
    – Meștere, da’, zic, nu ai alte scule?
    – Ce scule?
    – Păi șurubelniță am eu, dar știu eu, ceva aparat de măsură, ciocan, daltă, menghină, nu știu, doar o sârmă?
    – Domnule, se vede că nu vă pricepeți – și mă dă tacticos la o parte – eu fac de-astea de 50 de ani. Are țurloaiele înfundate.
    – Ce are?
    – Țurloaiele înfundate, domnule, n-auzi, ești surd ca mine?
    De data asta mă dă la o parte mai energic.
    Băi și numai ce bagă sârma aia pe nu-știu-ce gaură și gata, începe cafetiera să picure.
    Așa că vă zic, dacă n-aveți bani de înghețată, căutați un meșter cu sârma pe OLX.

  10. #21

    Wooww ,volltreffer azi,ziua 3 de carantina= google search – ”bloguri romanesti” & bang bang – funny story, se potriveste , si eu vindeam inghetata si da eram fericita… inca vand, Cafetiere defecte inca n-am ,dar de as avea si ”taticul” isi aduce asistentul la prima ”examinare” l-as taxa dubluuuuuuu!!!
    Saraca doamnaaaa!

    1

  11. #22

    “Cartier nou, parc nou”
    Pai, si blonduta de la scara C?

    1

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam





This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.