Pentru că Le Pen, de aia. Nu se poate să fii sănătos la cap și să votezi cu Vadimul francez. Serios, nu ai cum. Nu după ce ai văzut ce efecte a avut votul acesta retardat în america. Pur și simplu nu.

Este bine că, până la urmă, europenii au dat un vot de blam extremismului stupid și vituperanței distructive anti UE, establishment și alte rahaturi de astea care curg bine în gura analfabeților votanți cu speranțe de renaștere a gloriei anterioare, îndiferent de țara de origine. Să nu credeți că nu au și francezii tunelurile lor prin bucegi.

Anyway, s-a cam dat semnalul pentru viitorul europei sub semnul UE. Desigur, vor mai exista cretini cărora le curg băluțe din gură și vor semnaliza nevoia de a deveni iarăși ce am fost și mai mult decât atât, uitând că dacă ieșim din piața comună și toate companiile care au filiale aici vor pleca, o să trecem toți, ca acum 30 de ani, la vândut fiare vechi șmenarilor sud africani (ce-o mai face Frank Timiș?) și la simpla, dar plăcuta muncă a câmpului.

Dar important este că direcția a fost dată și se vede că, la modul general, se dorește continuitate. Desigur, asta nu înseamnă nimic pentru noi, ca români. Dragnea, Tăriceanu și restul trupei sunt ferm determinați să ne scoată din UE, singurul lucru care îi mai ține puțin în idealul de a fura totul.

Dar noi oricum nu contăm, în ecuația nimănui. Țară săracă, și nu din lipsa bogățiilor materiale, ci din cauza lipsei materialului uman de calitate.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

88 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    www.youtube.com/watch?v=rStL7niR7gs . Video-ul explica perfect de ce “Țară săracă, și nu din lipsa bogățiilor materiale” e cam universal valabil, incepand cu minutul 10:30.

  2. Eu nu am auzit sa fi declarat Tariceanu si Dragnea asa ceva, ca sa ne scoata din europa… oricum ar fi chiar daca ar vrea ei tot nu ar putea… avem un inflitrat european in fruntea statului asta… un neamtz… asta refuza orice lege, retrimitand maj la parlament si a declarat fank ca e in razboi cu psd. Acest president alogen si-a permis in tara asta sa divida doua tabere pe socialisti vs cum sa-i denumesc ong-sti si niste spalati pe fata( soareci de birou) …Ultima data cand am verficat pe timpul imfamului psd s-a facut intarea in nato si ue, pe timpul lu’ tapu cel de dreapta am pastrat directia : stay the course” promisuni si atat…
    In orice caz, asta e cand pierzi ww2 si esti ocupat cu acordul europenilor din v pe care acum i-am urcat pe un soclu mare si inalt si carora le facem temenele ca la un zeu potent ce sa mai ne mire… romanul.
    Ca si material uman, pai e bine ca suntem 22 de meleoane, prost e ca cei care pot sa munceasca incat economia sa duduie sunt in v dupa ban, ca adevarati mercenari… muncesc pentru aia din v, acei indivizi vestici care au tradat romanica lasand-o pe mana lu’ Stalin, ca de asa e in tenis.

    • O fi de la vremea asta ploioasa…

    • #5

      Și tu dacă ai rămas în tara ce ai făcut? Ai votat cu PSD ca să te răzbune pe cei plecați în v, pe trădătorii de neam și tara. De fapt pe familiile lor, ca or fi lăsat și ei aici un părinte, un copil căruia ii mai trimite bani să-i cheltuie în tara. 🙂

    • #6

      Quote:
      “Eu […] sunt […] prost[…] ”

      Am editat si am inlaturat umplutura din textul lui Tim, lasand esenta, intrucat restul cuvintelor nu aveau niciun sens si niciun rost.

    • nu sunt de acord cu bullyingul pe internet dar trebuie sa-ti spun: esti prost. tare!
      normal ca pentru bani dobi ca doar nu pentru seminte de dovleac. asa-i peste tot in lume de cand s-a renuntat la troc.

    • #8

      Aveam niste dileme legate de motivele reintroducerii minusurilor. Au disparut insa.

    • #9

      N-am inteles niciodata de ce le-o fi placand postacilor astora sa foloseasca tot felul de porecle stupide gen țapu, chioru’, binomul, etc. Cred ca din postarile lor idioate cel mai mult ma enerveaza amalgamul asta de denumiri stupide, pe care de cele mai multe ori nici nu stiu sa le asociez persoanelor reale. Restul cu vestul cel rau si rusia cea buna e doar cacat mancat cu gura plina.

    • #10

      pentru ca sunt la nivel de gradinita. mai mult nu ii duce mintea.

    • @boglous, nu sunt responsabil pentru ce crezi dumneata, nici pentr ufaptu lca te-ai nascut prost, ca si ceilalti hateri care nu vedeti padurea de frunzele primului copac in care v-ati infipt, de ce?
      1. ca nu ma intereseaza ca ai un iq mic si iti asumi ca eu sunt un postac,…
      2. porreclele sunt ca sa fie intelese de tot omul si e chiar fun sa le utilizezi
      3.Nu am zis ever ca rusia e buna ori rea asa si cu V…
      In orice caz, v-am zis dreapta e un curent politic mort sau care o sa moara in curand si fara de viitor. Socialismu’ luminat e singura cale… de ce ? E axioma si nu are rost sa o demonstrez… E la fel cum joaca dinamo cu steaua, dinamo si-o fura mereu, so…
      In concluzie, nu mai faceti supozitii si credeti fara sa cercetati…

    • #12

      Domnu’ Tim, nu stiu cand o sa realizezi ca esti total netalentat la manuit cuvinte. Asta ca sa nu mai spun si de opiinile tip asistat social domiciliat in judetul Teleorman…

    • @Baxt, eu am votat cu psd ca sunt singurii care sunt cat de cat inchegati si apti sa conduca o tara aflata in plina vrie si razboi intre paturile siciale adica in scindare si piere ca natie, doar nu o sa votez partide cu iesiri de drepata si simpatii naziste aka pnl (pdl) ori mai rau … nic dan.
      Atunci cand o natie traieste si munceste decat pentru bani, acea natie e una in genunchi si si-a pierdut inocenta si sufletul… e orice vrea sa faca banul si stapanul cel nou…

    • @Tony, mai bine asistat social decat cu figuri in cap… si oricum nu sunt si nu mi-am dorit sa fiu un maestru al vorbelor, take it or leave it , ok?
      Si da, se vede cat de inchegata e natia asta si cat de bogata e, in mod normal asistatii sociali ar trebui sa fie ultima voasta grija daca era Romania o natiune prospera.
      Desigur ca si germanii au inceput prin a fi nazisti, usor usor urand ba pe evrei, ba pe aia de li se pareau diferit, ba pe saraci, ba pe te miri ce… utopia lor mergand pana acolo ca cica e in planul divin ca ei sa conduca lumea… niste nemtalai cu ochi albastrii, neste vite incaltate naziste… niste oamnei comuni care si-au arogat calitati nebanuite si asmenea zeilor olimpicii… asa e si cu natiunea romana, baremi pentru germani a fost nevoie de doua razboie mondiale sa le curme faza c urasa superioara ariana , la noi in romania nici in al doispelea ceas nu va va trece… nu va ma ifaceti bine, faza cu insanotisirea populatiei si ura intre romani pe criterii de superioritate… intre clase si caste ori pivilegii, asta asa cum observ eu lucrurile ca un element alogen… ce sunt.

    • #15

      Eu sper doar ca esti trol si ca nivelul asta de idiotenie nu exista cu adevarat.

    • #16

      nu e troll, el e tim, asa gandeste el. si are drept de vot

    • #17

      Doua observatii:
      1. Nu mai suntem 22 de milioane, la ultimul recensamant acum cativa ani abia am trecut de 19 cu chiu cu vai.
      2. In ultima vremea, nu prea mai are treaba cu “Dinamo si-o fura mereu cand joaca cu Steaua”. Si o zice unul care nu e dinamovist…

    • In fine, dreapta asta romaneasca mai are ceva de indreptat, o mare furaciune facuta poporului asta care cica il iubeste si pe care cica il merita ea forever: sa spuna cum a furat viitorul natiunii in timpul presidentialelor din 2009 cand de fapt Geoana a fost ales presdinte si nu incalificabilul de sri-st Basescu…si cum de cativa ani buni asmute pe cei din servicii asupra stangii…

    • Da, eu sunt tim, posibil sa nu actionez atat in cuget si simtiri ca un roman get-beget tipic, eu fac parte dintr-o natiune tot cam la fel ca cea romaneasca ca nr… dar am fost nascut pe alte meleaguri departe foarte departe de unde sunt eu acum, si suntem ca si populatie cam 30 de milioane, o natiune extrem de compacata si de razboinica… extrem de avansata militar, si foarte bogata ca si natiune… atat pot sa va spun…
      Si cuvintele si iedeile trebuie sa fie slobode ca si sagetile slobozite din arcul unui razboinc de elita… indiferent de consecinte! De aici vine progresul si nu disimularea si ascunderea dupa cires!

    • #20

      @Tim: cu figuri in cap se numeste cind platesti taxe la stat si mai dam si de mincare la cei ca tine?

    • #21

      @Cetin ba e troll, e troll in adevaratul sens al cuvantului. ii curge saliva, ii curg mucii, vorbeste ca un oligofren si traieste in pestera. si mai e si idiot in sensul ca se foloseste de beneficiile aduse din vestul cel rau ca sa isi exprime prostia. nu sunt sigur ce culoare are si daca isi mananca vecinii.

    • #22

      ” am fost nascut pe alte meleaguri departe foarte departe de unde sunt eu acum” …”o natiune extrem de compacata si de razboinica… extrem de avansata militar, si foarte bogata ca si natiune…”
      “Si cuvintele si iedeile trebuie sa fie slobode ca si sagetile slobozite din arcul unui razboinc de elita…”

      Tulai, Doamne! Ai fi d-al lu’ Ilúvatar din Arda. Sau poate o rubedenie mai indepartata….

    • @Maud, sa stii ca tu si cu taxele tale ami tineti natiunea asta in picioare, o natiune normala si adevarata nu sta in taxle cetatenilor si o natiune e o natiune cand toate paturile sociale actiuneaza si sunt unit iin cuget si simtiri… si nu hater ica in ziua de azi fata de cei care in mod normal orice stat trebuie sa ii protejeze, ca asta e menirea unui stat si d’aia a si fost si d’aia e peren ca fiinta.
      Am mai dat eu exemplul cand acum nu demult, acei peste 80 % din populatia romaneasca era socotita inapoiata, troglodita si vai mama ei a fost pusa la treaba si le-a rupt fasul nemtilor in ww1…
      TOt asa si assitati sociali sunt in grija statului, sunt cetateni cu drepturi depline, alteceva trebuie indrepat in stat ura cu care contribuabilor priveste catre propiul semen… ura si invidia gen sa moara capra vecinului… in fine e o discutie mai ampla si manipulare in cazul asistatilor sociali a mers prea departe de a devenit catalizator in proteste insipide din p vict….

    • @Ender,
      :)) eu zic ca e invers, nu stii din ce natiune vin eu, dar sa iti dau un exemplu… noi fiind mult peste voi ca si natie, ani lumina inainte din punct de vedere militar si tehnologic am putea la o adica sa stingem soarele asta din sist vostru solar si sa ne catam de drum… tehnic vorbind… vorbeam de un exemplu al tehnologiei militare sau altceva… f neplacut 😀 ….Nu vreau sa dau detalii dar sa ma faci pe mine troglodit e non sens…
      Ar trebui sa te ridici in picioare cand vb cu mine 😀 … :)) . dar lasa , te scuz!

    • nu e tim originalul. Intretine insa flacara 🙂

    • #26

      Si uite-asa, incet incet, se contureaza si un diagnostic psihiatric.

    • #27

      cine-mi traduce si mie raspunsul lui Tim de mai sus? :D:D:D
      @Tim: www.youtube.com/watch?v=OJc9vTfkteI

    • @boglous, eu zic ca de un certifcat ornis, in fine :)) …
      Stii trebuie sa faci parte din servicii oris a fii un privilegiat al sortii ca sa ai acces la ce stiu eu, in rest sa auzim de bine… Nu mai zic , neam nimic…

    • #29

      Mai da-o-ncolo de treaba ba tim.
      Vrei sa ne ridicam in fata ta cand vb…
      Oi fi tu vreun pui de viking, dar nici chiar asa.
      Si cand scoti cuvinte deastea complicate pe gura, care e procesu prin care treci? Iei dictionaru si il deschizi la intamplare si primu cuvant care ti se pare mai inteligent il folosesti? Ptr ca sunt sigur ca jumate din cuvintele zise de tine nu le intelegi, vikingule.
      Si mai usor cu pianu pe scari. si nu uita sa-ti iei pastilele ca iar ai luat-o pe aratura

    • #30

      @Cetin: Eu ti-am spus sa ii dai cutia cu prezervative lui Tim…

    • #31

      Sa’tz dea ‘ Mnezeu sanatate, Domnu’ Sahf la blog, ca te-ai gandit si la noi, astia hateri si ai pus minusurile inapoi.

    • #32

      ” sa ma faci pe mine troglodit e non sens” Tim (2017) =))

    • #33

      idei de genul asta am vazut doar la un paki care incerca sa imi explice avantajele unui stat condus prin sharia.
      Tim tata vezi sa iti acoperi urechile sa nu faci otita, ca la vantul care iti bate in cap riscul e mare.
      eu ma intrebam la un moment dat oare ce dracu ai gresit de te-au dat afara din tara ta minunata si cu popor de razboinic si armata extraordinar de evoluata( pietre si arcuri?). acum insa mi-e clar. meriti sa fii uitat.

    • #34

      @Tim
      Ca sa vezi care-i diferenta intre majoritatea simpatizantilor PSD si astia mai deschisi la minte fa un test:
      intra pe un forum al unui simpatizant de-al vostru ( PSD ) cu un nickname care ti-e tie drag si baga niste comentarii de genul celor facute aici. Cred ca nu apuci sa citesti comentariile pt ca vei fi banat.

  3. #35

    Ipotetic vorbind daca iesim din UE nu va pleca nici o companie.Simplu pentru ca Romania este una din cele mai putin reglementate tari pentru multinationale.Fac profituri uriase cu costuri mici.

    • #36

      ipotetic vorbind, daca iesim din ue, nu mai sta nicio companie, pentru ca taxe vamale.

    • #37

      Clar nu pleaca, de-aia Basarabia sau Ucraina sunt pline de multinationale si au un standard giugiuc de viata.

    • #38

      Robert, fa o comparatie 2006 – 2016, sa zicem. Plus ca, ipotetic vorbind, la o iesire din UE s-ar putea sa apara niste convulsii sociale de-or parea mineriadele ceaiuri dansante, alt factor de descurajare al companiilor straine.

    • #39

      Pe lângă taxe vamale, mai e şi lipsa de influenţă şi siguranţă.

      Nimeni nu investeşte într-o ţară unde nu are siguranţa zilei de mâine.

    • #40

      daca iesim din ue nu o sa mai stea companiile mari pentru ca nu o sa mai fie forta de munca. o sa ramana aici doar bugetarii cu functii de conducere si comunistii dedicati. si tim.

    • Lasa ma: vin chinezii, indienii … nu-i bai. @Ender…

    • #42

      EI bine… reglementari sau nu… acum 3 ani era mai ieftin sa angajezi oameni pentru call center in Praga decat in Cluj sau Bucuresti. Mai ieftin referitor la cat era de platit la stat la acelasi salar.
      Si e destul de greu sa compari ce ofera Praga (angajatilor) fata de Cluj/Bucuresti. Mentionez doar 2 lucruri: transport in comun si spatii verzi.
      Daca iesim din UE si pe langa taxe + impozite, mai apare si birocratia + tipicii functionari publici romani… pur si simplu nu va merita bataia de cap suplimentara.

    • #43

      *doua
      Unde sunt alea 20 de secunde sau cate erau?

    • #44

      “Lasa ma: vin chinezii, indienii … nu-i bai”
      Chinezi mananca caini, serpi, maimute, lacuste si pisici, iti dai seama ce o sa patesti cand or sa isi dea seama ca esti extraterestru??!

  4. #45

    Ca saa exprim cat mai francofon, presimt ca Macron n-o sa faca mare branza si ca s-a castigat doar o batalie intermediara. Daca nici asta nu ii satisface, peste 5 ani francezii vor alage analul, satui de normal.

    • #46

      In prima faza remarc un detaliu: cea mai slaba prezenta la vot a lor e dubla fata de ce am avut noi la ultimul scrutin. Bine, diferenta parlamentare – prezidentiale, dar totusi….
      Si, sa fim un pic optimisti: in 5 ani poate se duce Marine dupa Vadim, poate se mentine polarizarea cretinilor in societatea franceza (au votat destul de multi si extrema stanga, nu doar cea dreapta in primul tur). Oricum, dupa mizeriile cu brexit si trump e o gura de oxigen, alaturi de ce a fost in Olanda. Insa, daca la nivel UE nu se va pune piciorul in prag in privinta terorismului islamic si al viitorului val de refugiati, ce va aparea cand turcii vor decide sa arate cine-i pasa, extremismul va continua sa castige teren. Cumva multi considera ca, atunci cand te doare maseaua e bine sa-ti dai un ciocan.In coaie.

    • #47

      Macron o sa futa multa lucruri, este o jigodie neo-liberala si are lectiile pregatite. Dar cand alternativa e baba aia nebuna, csf, ncsf.

      Offtopic. ING o arde aiurea tot mai des, cam de o ora e picat homebank.ro

    • #48

      de dimineata se misca ca ochiul mortului

  5. #49

    Sa vezi ce de kkt o sa fie acum faptul ca retardeii nostri au renuntat la aderarea la zona euro. Sa vezi ce mui o sa ia baietii cu gura plina din polonia, slovacia, ungaria, romania etc. O sa confirme si germania in toamna si trecem la U.S.E pe repede inainte.

  6. #50

    Amerikansky tocmai isi consolideaza pozitia in Romanistan investind vreo 40 mil $$ in baza de la kogalniceanu, si am o banuiala ca nu isi lasa ei investitiile pe mainile sultanului de Romania. Daca vreo unul din ei indrazneste sa se gandeasca macar la iesirea Romaniei din UE/NATO nu ii prevad vreun viitor prea stralucit.

    • #51

      corect!

    • #52

      Am uitat sa mai precizez ceva, aveti idee de ce inca mai facem parte din NATO desi avem o armata dotata cu tehnica demna de al doilea razboi mondial? Din cauza pozitiei geografice, a faptului ca sunem loiali occidentului si nu suportam rusii. Fata de Ungaria, Bulgaria si Serbia care incearca sa nu supere pe marele urs, noi suntem singurii care mai incercam sa ne opunem lor in zona asta, pe langa Polonia. Daca noi si Polonia am ceda, frumoasa Europa s-ar trezi instant cu influenta Rusiei la granita si nu e un lucru prea placut pentru ei si americani. Momentan politica in zona noastra e foarte instabila si fluctuanta, extremismul in Ungaria, dictatura din Turcia si incertitudinea din Bulgaria in materie aliante. Noi aproape ca nu contam cand se iau decizii majore, americanii ne includ si pe noi in calcule datorita faptului ca e destul de greu sa ne dam cu rusii ca popor, ca vocea lui ponta, dragnea si altii asemnea lui nu reprezinta opiniile si inclinatiile noastre. Noi inclusiv in comunist nu am fost asa apropiati de rusi cum au fost altii.

    • #53

      nu avem submarine si vase de lupta moderne, exceptand fregatele vietii. in rest, ai sa fii mirat, dar suntem binisor dotati

    • #54

      Sefu’ ma scuzatz, da’ cum adica “nu avem submarine”?!? Avem: UNUL!!! Uite aici: ro.wikipedia.org/wiki/Submarinul_Delfinul. Ca nu este si nu va mai fi niciodata functional(http://www.evz.ro/motivele-pentru-care-submarinul-delfinul-nu-va-mai-naviga-niciodata-in-imersiune.html), asta e alta poveste. Dar el este, rugineste acolo…

    • #55

      Oricat de patriot as fi sunt realist, suntem praf. Escadrila aia de f-16, care nici macar nu e completa, ca trebuie macar 16 pasari in ea ca sa fie cat de cat completa. Apoi bizoanele sunt usor sub-motorizate, cu blindaj cam subtirel fata de ce e acu la moda. In materie de AA, transportoare blindate etc ce sa mai zic? Problema e ca tehnica noastra e de generatia a3a, cu mici exceptii, pe cand, deja in lume se lucreaza si chiar testeaza generatia a5a. Avem mare noroc de americani ca ne mai dau un sut in cur, si mai cumparam cate ceva, da doamne inca o escadrila de f-16, corvetele, modernizarea fregatelor, patrioatele si blindatele alea ca tancuri poate o sa apuce nepotii mei.

  7. #56

    Ce drăguț (mignon) e Macron (Macron), mai ales când e supărățel și se zborșește. Am urmărit doar selecțiuni din ultima dezbatere, dar a fost frumos (beau). Acum să vedem cât de mult (beaucoup) o să dea cu mucii în fasole (haricots). À +

  8. Macron 1 😀

    • #58

      Era: Ma-ma-ma, Ma-ma-ma, Ma-ma-macron one.
      Pentru cunoscători. 🙂

    • #59

      Cine plm iti dadu minus?!

  9. Am prieteni care sunt in Franta si vor sa se intoarca in .ro.
    Le-am zis ca sunt cu capu’, da’ au zis ca e mai bine la noi, decat acolo – bine, nu am aprofundat, dar cica e mai bine aici, in fine.

    Francezii sunt cu multi ani inaintea romanilor si daca rezistam anii astia 3 si ceva, cati or mai fi si scapam si de dracnea si clica lui, mare lucru ar fi.

    Bine, nu spun ca francezii sunt “tha shiet”, au si ei bubele lor, dar pentru rezultatul votului… nu pot sa spun decat: RESPECT!

  10. #61

    nu iesim domle de nicaieri
    ne dau aia afara! :))

  11. #62

    Nu poți să o compari pe tâmpita aia de le pen cu Trump. Aia era proastă din convingere e când la Donald a fost mai multă panaramă în campanie pentru că asta cer americanii.
    Și lasă-mă să cred că ar fi fost cel puțin la fel de retardat votul în SUA și dacă ieșea hillary. Din muuuulte motive.

    • #63

      Si care sunt motivele pentru care lucrurile erau la fel?
      Sunt multe probleme pe care Hillary probabil le avea, dar in niciun caz nu putem pune semnul egal între cei doi.
      Au trecut 100 de zile de la instalarea lui Trump.
      Eu nu am găsit nicio dovada care arată ca Trump înțelege ceva din ce se întâmpla in jurul lui. Este pur si simplu un actor slab care credea ca președinția celei mai puternice tari din lume este ușoară. Char el a declarat ca este mai greu decât își imagina. WTF!

      Poți găsi ceva ce a făcut el pentru viitorul țării lui si este mai bun decât ce face Dragnea pentru viitorul propriei tari?

    • #64

      Insusi faptul ca spune in media ca e greu sa fie presedinte demonstreaza cat de prostanac e.

  12. #65

    Si simpla, dar placuta munca a campului tot ca la multinationala ar fi. Aproape jumatate din terenurile agricole sunt deja vandute strainezilor, deci …

    • #66

      Daca, in schimb, Culita Tarata ar fi avut jumate din terenurile agricole alta ar fi fost treaba. Eram mandri.

    • #67

      domnule 7 vorbesti niste prostii mai mari decat poti sa iti imaginezi. e amuzant cum tot apar personaje din astea care arunca vorbe dupa informatii preluate din surse de incredere dar neverificate. vorbeste lumea despre agricultura si isi imagineaza tot felul de aberatii fara sa aiba habar ce se intampla pe acolo.

    • #68

      sunt si eu curios de un exemplu cu strainul cel rau care a luat pamantul romanilor verzi si a facut rau si a fugit cu pamantul si banii tarii.

  13. Ăia cu băłuţe la gură oricum se ocupă cu fiare vechi şi plăcuta muncă a câmpului. Prezenţă multinaţionalelor doar îi irită, deşi le înţeleg foarte bine importanţa. Mulţi dintre votanţii PSD, PRU şi toţi simpatizanţii din online nu sunt deranjaţi de sărăcia lor cât de bunăstarea altora. Nemernicii ăia care freacă birourile corporaţiilor pentru 2 mii de euro lunar sunt termenul de comparaţie care îi face mici, inutili. Umilinţa îi arde mai tare decât sărăcia.
    Cum să nu votezi PSD-ul? Cum să nu ai fantasme comuniste cu o societate egală, unde prostia şi inutilitatea se relativizează, toată lumea rabdă la aceeaşi masă?

    • Gresit prietene, sa stii ca sistemul comunist nu a fost 100 % in picioare , era o utopie si de aceea in istroie a ramas ca si termen pentru utopie… in schimb socilismul e ceva palpabil si e viitorul cu toata propaganda voastra v din cap… si ura nedisimulata de care e capabil un ins banal si obisnuit fie el din multinationale , in fata statului si a legii suntem egali… so, relax. Poate ai sechele de pe timpul impuscatului, asa se explica …

    • 1. Nu suntem egali. Egalul tău există doar dimineaţa când te priveşti în oglindă. Şi nu ţi-o zic la modul depreciativ, doar îţi constat unicitatea.
      2. Unde ai impresia că funcţionează mai bine politicile de protecţie socială? În vestul Europei (ala care îţi provoacă urticarie) sau la Chinezi şi Ruşi?

    • #72

      Da, socialismul, ultimul fail al socialismului tocmai se intampla in Venezuela. Cate rateuri mai trebuie sa dea pana sa se prinda si ultimul prost ca NU MERGE? Cate victime mai trebuie sa faca?

    • Eu zic din ce stiu…
      La mine aks, de unde vin eu… socialismul bazat pe tehnolgie extrem de avansata si pe unele lucruri pe care nu le pot dezvalui , a dus spre dezvoltare uriasa… unde nimeni nu moare de foame si unde curge lapte si miere… la propiu…
      Sunt constient ca aici troneaza o arecare impletrire intre socialism si metoda vestica de reprezentare a puterii… dar asta e calea demna de urmat… socilaismul…

    • #74

      Scuze, nu ţi-am urmărit toate comentariile de-a lungul timpului, deci nu sunt la curent. De unde vii tu, Tim? Unde este “aks”?

    • #75

      La tine aks adica unde?

    • Sa zicem ca e o lume infinit mai buna… nu pot sa va spun! E secret!

    • #77

      Bai da’ ce intrebari puteti sa puneti… Cum adica unde e aks? Aks este fie pe o planeta invizibila de pe centura lui Orion fie in interiorul Pamantului la civilizatia Agartha al carei mandru vlastar este.

    • #78

      marturisesc sincer ca am scapat stirea cu civilizatia Agartha. come again?:)

    • #79

      Da, cred si eu ca cine a descoperit lumea aia cu socialism stiintific nu vrea sa ne zica, sa nu ne ducem acolo toti, sa aglomeram cu ideile noastre reactionare. Dar de ce plm a plecat el de acolo?

    • #80

      @Radu: pentru ca in lumea aia exista loc pentru un singur Kim, nu si pentru Tim…

    • #81

      In Reptilia, binenteles !

    • #82

      @Cetin: voila: sites.google.com/site/dimensiuniparalele/agartha-CIVILIZATIA-DIN-CENTRUL-PAMANTULUI-PAMANTUL-GOL-IN-INTERIOR.
      Sunt curios, cum explica sustinatorii teoriei “pamintului gol” existenta campului magnetic al pamintului in cazul asta?

    • Mda, dar asta… sunteti inca mici, necopti la minte. E greu sa vezi dincolo de ceia ce va ofera societatea ca informatie, rumegati si voi ce puteti informational, nu zic na nu e bine :)) dar asta e… atat puteti atata faceti, momentan!

  14. #84

    Observ din ce in ce mai multe mesaje anti-occident, anti-multinationale, si anti-straini in general pe blogul asta si pe celalalt. Sunt postaci, sau chiar functioneaza propaganda?

    • #85

      sunt cativa postaci clasici, in rest, functioneaza propaganda

  15. #86

    Niciunul dintre ei nu era stralucit si parerea mea de expert 100% avizat doctor in stiinte politice este ca si domnul president cu mommy issues, si micuta vadim ar fi futut Franta la fel de rau, doar ca o vor face in feluri diferite. Asta este un leftist mizer care se va pune capra in fata Bruxelles-ului, facand ca toate abuzurile si nenorocirile provocate de imigranti nu numai sa ramana acolo, dar poate sa si creasca in intensitate, pentru ca nimeni, sub guvernul asta, nu va mai spune ceva despre ei in franta, iar doamna Vadim ar fi futut tara economic, ar fi incercat probabil niste masuri financiare complet radicale care ar fi dat totul peste cap, ar fi dat non-francezii afara de la locurile de munca etc. iar francezii, cum foarte bine stim, sunt dependenti de greve, proteste, si de a fi nemultumiti, sindicalistii lor iesind in strada mai des decat ies romanii sa cumpere ceva de la Mega Image . Asa ca au cam supt-o oricum .

    • #87

      Și marine tot de stânga este, dar cu o politica naționalistă. Le Pen nu se apropie de D Trump.

  16. #88

    “Dar noi oricum nu contăm, în ecuația nimănui. Țară săracă, și nu din lipsa bogățiilor materiale, ci din cauza lipsei materialului uman de calitate.”

    Corect.