Contul meu
Când eram mai tânăr puști, eram un băiat destul de sărăcuț. Asta era situația, atâta se putea, aveam de întreținut familie, renumerația era mică, după buget, nu primeam bani de la nimeni, eram eu cu mine însămi, self made sărăkie. Nu de puține ori mă trezeam holbându-mă în vitrinele unui restaurant mic și cochet, de la intersecția Văcărescu cu Ștefan, cum mâncau oamenii la prânz, meniuri de 12 lei. Și îmi calculam salariul și mă gândeam Mamă, câți bani trebuie să facă oamenii ăștia, dacă își permit să mănânce în fiecare zi așa, tălică, ce sărăcie.
Și-am adus aminte cum mergeam odată prin față pe la Intercontinental, era o ditamai reclama, ceva cu Brunch la înălțime, parcă, ceva pe terasă, doar 119 lei, o chestie de genul. Și eram așa, gânditor, băi, doar șmecherii au bani să își permită așa ceva, auzi, mănânci dimineața și după aia mai vii și la 11, să bagi un brunch, la banii ăia! Și mi-am promis ca, atunci când mă fac mare și am bani, o să merg să mănânc brunch la Inter ca și cum ar fi ceva normal.
Și așa am aflat că promisiunile pe care ți le faci când ești mic și amărât nu valorează doi bani, dacă ai reușit să treci de nivelul acela de sărăkie.
Au trecut anii ca un puf. Am bani suficienți ca să iau brunchul la inter zilnic, dacă îmi doresc asta. Nu știu niciodată cât costă ce comand dintr-un meniu. Nu am fost vreodată la brunch la Inter și nu mă interesează să merg, sunt aproape sigur că nu voi călca vreodată pe acolo. Singurul lucru pe care mi l-aș dori ar fi să am din nou tinerețea aia de când îmi doream un brunch, mâncând un colț de pâine, păi nebun să fii să dai 1 leu pe un covrig, când pot lua cu 60 de bani o pâine!
Doar că asta e o dorință ce nu se poate împlini. Dacă sunteți tineri, sănătoși, voioși, dacă nu vă treziți surprinși că Uh, dar oare de ce nu mă doare nimic, ah, ok, gata, e acolo, nu vă doriți bani. Bani au și cybbanii, Nuțu Cămătaru, Poponeț și alții. Trăiți, savurați-vă tinerețea și capacitatea de a fi fericiți ronțăind un colț de pâine. Vă garantez că banii nu vă vor face mai fericiți, dacă nu aveți deja sămânța fericirii în voi.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Cât adevăr. Mă emoționă postarea asta.
Cunosc atât de bine sentimentul de a nu avea, însă povestea e puțin inversată in sensul că aveam bani încât să nu fiu nevoit să mă uit cat costa și la un moment dat am mai avut bani care să îmi permită să mănânc doar pâine cu un fel de sos de roșii de ăla ieftin (care mă facea sa mă întreb dacă are vreo urma de roșie prin el).
Perioada aia neagră a trecut. Și banii fuseseră pierduți, cu tot ce aveam de valoare prin casa, in disperarea de a-mi salva tatăl de cancer. Nu a fost să fie…
Vremuri și vremuri.
NOU
Lacrimile Fecioarei (Momini Salzi) – 0.2 gr – Seminte Rosii soi..12 lei
Semințele fericirii.. astea trebuie sa fie.
E ca si cum ai cauta gust la roșii.. dai un ban da’ știi ca poți fi fericit..
Dar eu nu mai știu ce gust aveau roșiile în tinerețe. Probabil mai bun..
Fericirea, hedonismul, depresia, lgbt-ul, fițe mileniale..
NOU
Nu vreau nici o samanta in mine, multumesc.
NOU
Eram student, la unele cursuri trebuia sa merg in partea opusa a orasului, eram sarac si 50 de bani pe bilet mi se parea mult, era cat o paine, asa ca mergeam pe jos, la intoarcere o colega insista sa luam microbuzul, ma urc dar nu cumpar bilet insa soferul ne-a numarat si ne ameninta ca ne verifica biletul in urmatoarea statie, oamenii in bus se intrebau cine e atat de sarac incat sa nu plateasca 50 de bani. Am scos moneda si i-am intins-o colegei sa o dea mai departe la sofer, a facut o figura …
NOU
Aveam un prof de mate Ivaschescu si acesta cu fiecare ocazie ne spunea ca noi suntem bogati pentru ca suntem tineri , iar noi ii bagam cate o injuratura in gand pentru ca eram mai parliti . Am inteles prea tarziu ce mesaj ne-a transmis.
NOU
Buna ziua,de multe ori am crezut ca o data ce prinzi un pic de *cheag* iti doresti ca vremurile tineretii sa ramana pe loc dar nu se poate,iti doresti de multe ori un loc la masa bogatilor dar mereu a fost ocupat de altii cu big cojones si atunci langosul cu branza cumparat la 3 lei si sticla de apa plata sunt surogatul care te fac sa visezi ca poate intr-o zi vei fi acolo si tu……dar nu-i asa ca poate ,poate…..
NOU
“Nu știu niciodată cât costă ce comand dintr-un meniu.” – asa verifici ca esti bogat. Clubul lui Tiriac tocmai s-a marit. Felicitari. 🙂
NOU
dada, fix. ca numai la red lobster mananc, nu la sabatini pe basarabia
NOU
Ah ce teapa i-as fi dat eu lui Tiriac daca il prindeam la mine in restaurant, ii ceream pe o felie de paine cu unt 5 milioane de euro sa ii iasa basinile din cap!
NOU
In 2001, la primul job, “castigam” 3 milioane si nu exista posibilitatea de ciubuc.
Eram student, de multe ori stateam in camera de camin, in pat, si pur si simplu dormeam cat mai mult ca sa uit de foame, mancam covrigi cu sana grupa mare si faceam cartofi prajiti pe caramida de BCA din mijlocul camerei.
Eram fericit ? Plm :))) da, erau multe momente cand credeam ca sunt fericit.
Dar nu eram. Eram doar sarac si prost.
NOU
Remuneratia*
NOU
o sa incerc sa nu te fac de ras si sa te las sa te gandesti un pic mai mult
NOU
As vrea sa ma faci pe mine proasta si sa imi explici, pt ca nu am gasit pe nicaieri ca renumeratie fiind cuvant in limba romana. Multumesc
NOU
pai, uite, ramona, esti proasta. daca nu ai fi proasta, ai sti ca asta e un citat din O scrisoare pierduta, dar iata cum analfabetismul cronic loveste peste tot. dupa ce ca esti proasta, esti si aroganta, cu zero baze pentru asta. si mai rau cand te gandesti ca astea sunt lecturi obligatorii in liceu. welcome to my tedtalk.
NOU
Si totusi “pe vremea mea” parca se citea mai mult, deci era mai bine:).
NOU
nu, sa stii ca au multe lecturi obligatorii si copiii de azi, doar ca nu mai sunt din Slabici si Degeabareanu. Cred ca e mai bine, scrisul a avansat, nu mai trebuie sa ne raportam la Balzac, asa cum nu ne mai raportam la Dimitrie Cantemir si letopisete. Avansam si asta e bine.
NOU
Suge-o, Ramona 🙂
NOU
alo, sa fim mai calmi, pls. eu doar am scris ce a vrut ea sa auda, nu inseamna nimic.
NOU
Eu doar am recomandat o carte, sa mai citeasca si ea ceva bun, n-am dat cu paru…
NOU
nu mai fiti, ba, scarbe, ca va bate d-zeu:)))
NOU
Lecturi, nelecturi, obligatorii, facultative, eu pur si simplu nu-mi dau seama cum a putut trece o viata intreaga fara s-o auda p-asta din Caragiale. Scoala, televizor, teatru, strada, munca, amici, chiar niciodata? Cineva care intra pe un blog serios, nu vorbim de intervievatii lu’ Razvan Anghelescu. Nu-mi pot imagina, n-ai cum!
NOU
i really dont know. poate am imbatranit noi, eu am pus-o ca chestie de pufnit in ras si iata, de fapt e problema de semantica, morfologie si sintaxa la admiterea la drept
NOU
Nu am fost ironica, chiar nu imi mai aminteam aceasta faza din carte. Am citit-o la lecturi obligatorii, dar au trecut vreo 25 de ani de atunci si memoria nu ma mai ajuta. Daca puneai ghilimele cuvantului, ma prindeam ca e ceva de undeva si nu mai ceream mui gratuite pe internet. Dar multumesc ca m-ai lamurit.
NOU
cu placere
NOU
“remunerație” e forma corectă prezentă în DEX. “Renumerație” e folosit de Caragiale fie ca o figură de stil, pentru a accentua incultura personajului, fie era exprimarea uzuală la vremea aia.
NOU
“dar au trecut vreo 25 de ani de atunci” – pfff, mai e si batrana. *
NOU
Aici Doar eu si Ramona au dreptate…
Daca puneai ” <> sic! , etc. intelegeam ca a fost o licenta poetica si nu o folosire incorecta a termenului.
NOU
ba du-te-n plm de lider al analfabetilor, auzi tu, cum nu am pus eu sic. sictir.
NOU
2012-2013 perioada de criza sau postcriza, ma plimbam cu juniorul de mana prin oras. Trecem prin fata unei covrigarii si imi cere un covrig. M-am uitat la leul ala din cei trei din portofel, foarte lung inainte sa-l dau. Cine stie cat mai trebuie sa astept/muncesc pana ma reintelnesc cu unul. Si in perioada respectiva ma “bateam ca leul” pe elance cu toti indienii sa prind si eu cate un contract de 45 USD. Am facut un efort si m-am supraspecializat si am inceput sa pot oferi servicii competente si mai complexe si pentru piata din Ro. Dar dupa ce a trecut greul respectiv mi-am promis “never again cu chilotii in vine” 50% chestii safe, 50% aventuri tehnice/financiare etc; ceva trebuie sa plateasca facturile totusi.
NOU
Cred ca asta e motivul pentru care mananc cate 1 kg de fructe pe zi 🙂
Ma uutam cu jind la ele…
NOU
amin