Aseară, într-una din insomniile mele, cugetam că sunt atâția oameni pe lângă care trecem în viața asta, oameni care ne-au fost dragi și pe care îi uităm doar dintr-un moft sau din lipsă de interes. Mă gândeam la asta încercând să îmi aduc aminte numele lui Mihai, un tip cu care am lucrat în Flanco, pe vremuri, un tip la care țineam enorm și de care îmi plăcea extrem de mult și pe care îl consideram cel mai bun prieten al meu.

Din păcate, m-am mutat la Constanța, timpul, distanța, totul a făcut să nu mai țin în niciun fel legătura cu el. Și aseară mi se făcuse dor de el, deși au trecut vreo 15 ani de când am vorbit ultima oară. Și am realizat că nici nu mai știu ce nume de familie are, în afară de Mihai. Nu am cum să îl caut, nu știu cum să dau de el, nu știu dacă mai trăiește.

Rămâi așa, cu un gust amar și o nostalgie. Ținem minte în viață toate marcajele cretine, toți inamicii, toate gunoaiele. Dar pe oamenii buni, care își lasă amprenta asupra ta la un moment dat, îi uiți într-o clipită.

Mno, Mihai, dacă citești, să știi că mi-i dor de tine, mke?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.