Citesc, cam de vreo 2 săptămâni, pe diferite bloguri, care mai de care mai anonime, posturi care toate duc la o singură concluzie.
Bloggerii aşa zis celebri, odată cu vara nu mai scriu nimic, deci sunt slabi, proşti, cu nimic mai valoroşi decât ceilalţi, cei care nu sunt citiţi decât de familie şi prieteni, dar au blog “targetat”.

Nu vreau să se înţeleagă greşit, asta nu e o reacţie la vreun post la adresa mea. Dimpotrivă, observ că nimeni nu se ia de mine. Din fericire, sau din păcate.
Vreau doar să comentez puţin.

Dragilor, şi A-List bloggerii au vară. Şi ei se duc la plajă. Şi ei se duc în concedii. Şi ei se cacă şi se pişă, ca noi toţi ceilalţi. Într-un cuvânt (sic!), sunt oameni normali, ca noi toţi. De ce v-aţi aştepta ca, odată cu vara, bloggerii să nu meargă în concediu, sau să aibă chef mai puţin de scris? Doar pentru că voi credeţi că sunt zei? Nu, nu sunt, sunt oameni. Atât.

Despre calitatea scrisului. Citeam undeva dimineaţă, parcă, că de fapt bloggerii aştia mari nu scriu nimic în plus faţă de cei mici, nu vin cu nici o informaţie nouă, iar lumea îi citeşte din inerţie.

Cât de greşit… Un blog este un jurnal personal, cu evenimentele şi trăirile din viaţa fiecăruia. De ce ar fi deosebite evenimentele din viaţa mea faţă de cele din viaţa altuia? Toţi trăim, ne iubim femeile, râdem la veselie, plângem la necaz. Toţi suntem oameni. Nimeni nu vrea să fie blog de ştiri, ci doar să îşi scrie punctul de vedere. Altfel ne-am crea agenţie de presă.

Ştiţi ce face diferenţa? Felul în care scriem. Faptul că eu pot descrie şi o înmormântare într-un stil haios, îi face pe oameni să vină la mine şi a doua oară.
Faptul că eu pun pasiune în ce scriu, faptul că întotdeauna aleg albul şi negrul, nu variantele gri, faptul că ţin la convingerile mele, toate astea îi fac pe oameni să intre şi la cel ce trăieşte în ţara unde nici apocalipsa nu vine.

De ce nu vin oamenii şi la voi?
Pentru că sunteţi acri, pentru că sunteţi frustraţi, pentru că sunteţi plini de ură, pentru că aţi uitat cum e să trăieşti, pentru că întotdeauna aveţi grija caprei vecinului, pentru că strugurii sunt acri, pentru că femeia altuia e întotdeauna mai frumoasă.
Pentru asta şi pentru multe altele.

Când veţi trăi bucuria fiecărei clipe, când nu vă va mai freca grija de ce face celălalt, ci doar de ce faceţi voi, atunci veţi vedea că lucrurile se vor schimba.

Până atunci, nu pot să mă uit la voi decât cu inima grea.
Pentru că mi-e milă.

Later edit: Am observat ca s-a înţeles că m-aş fi referit la aşa zişii bloggeri mici, în titlu. Departe de mine ideea asta. Dimpotrivă, era exact citatul dintr-un blog, legat de bloggerii “mari”, cum că ar fi “de rahat’.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.