Sau cel puţin primii săi 37 kilometri, cei care sunt făcuţi din plăcile acelea de beton. Pur şi simplu la fiecare îmbinare de placă este o groapă, mai mică sau mai mare. Clipul e filmat pe partea de întoarcere de la Constanţa, dar pe dus, pe banda 1, sunt nişte gropi care te pot ucide lejer, dacă le iei cu viteză. Desigur, ucişi, dar cu taxa de 11 lei plătită, inclusiv ocol prin Cernavodă.

Ca sfat, pentru cei ce s-au plictisit de mersul de melc de la ieşirea de pe autostradă, în loc să intraţi pe drumul clasic, faceţi stânga imediat după curba de ieşire de pe banda autostrăzii şi, peste 40 km ajungeţi în comuna Ion Corvin, unde faceţi stânga şi după alţi 30 km, sunteţi la Constanţa. Drumul e gol, peisajul magnific şi ajungeţi în siguranţă şi cu siguranţă mult mai repede.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

62 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Mai are puţin şi ajunge ca o stradă medie din Bucureşti. Na, ei au făcut-o, doar nu vor sta acum să o şi îngrijească :)) Să te ţii plombe pe ea în maximum 2 ani =))

  2. cat 0 fi costat kilometrul?

  3. Cred ca e Elodia ingropata pe acolo, gura mamii lor 😐

  4. Pe bucata asta ii dau 180, tin strans ambele maini pe volan si strang din dinti si din buci ajuta-ma Doamne sa nu imi sara vreun dobitoc in fatza

    • Din intamplare, autostrada asta nu e proiectata pentru 180 km/h. Asa ca nu ai de ce sa te plangi :).

  5. #6

    De la drumurile astea ti-o fi luat-o razna consumul la masina.

  6. pai, de unde crezi ca au aparut matusile darnice si vilele de milioane de euro construite cu salarii de 1000?

  7. Imi place melodia care se asculta in masina. Vibe, ProFm Dance gen.

  8. Nu aș spune chiar “autostradă”. Dacă autostrăzile ar avea stele, chestia asta de la București până la Constanța ar avea 2 margarete.

  9. #10

    @arhi

    Da-i in judecata? Nu stiu cum ii zice in romana dar poate puteti sa faceti “class action” in numele automobilistilor bani dupa care sa fie infiintat un fel de ONG. Astfel instantele ar trebui sa va dea multi bani dezpagubire.

  10. pai si pt aia 11 lei ce drumuri vrei?

    • bag mana in foc ca si daca ar fi 25 lei taxa, drumul tot asa jalnic s`ar prezenta.

    • #13

      Maddy, tu ar trebui sa iei lejer premiul I la comentarii stupide pe bloguri. Mai ai timp si de altceva in afara de comentat inutil pe toate blogurile?

    • nu m-am prins care e problema. E oarecum logic ce spune ea… Cu sau fără taxă de autostradă tot în halul în care se merge acum se va merge.

    • #15

      Stii ca noi platim oricum pe an impozite la masini, accize la carburant, taxe de prima inmatriculare si alte 1001 kkturi de taxe si impozite…
      In afara, intr-adevar autostrada e mai scumpa ( in tarile in care se plateste)dar nu cred ca au cele 1001 taxe ca ale nostre….
      Una peste alta, oricum platim de ne indoaie… macar sa fi vazut ceva de banii astia…

    • rovinieta cat costa? 🙂

    • #17

      Claudiu » nu folosesc

  11. #18

    Pe langa gropile astea, cred ca toti care am rulat pe magnifica A2 am sesizat zgomotul infernal de rulare datorita texturii “asfaltului”. Pur si simplu te capiaza, daca nu dai muzica mai tare.
    Si app de muzica, ce aveai “in boxe”?

    • #19

      E beton sau asfalt pe suprafata de rulare? Betonul e mai zgomotos decit asfaltul.

  12. #20

    Prin Ion Corvin parca se asfalta de zor anul trecut, drumul a trecut cu bine prin iarna, deci. Bucatica aia cum faci stanga la Cernavoda, cobori dealurile si o iei pe malul Dunarii e absolut superba. Daca ai noroc si de o zi racoroasa, zau ca se merita sa faci popas macar un ceas si sa te balacesti cu picioarele in apa, asa un pic.

  13. #21

    journey continues – mark brown feat. sarah cracknell

  14. Ti-ai rezolvat problema consumului sau te-ai resemnat doar la mersul pe autostrada?

  15. #23

    Ai abtibild de gabor pe parbriz ..?

  16. #24

    Mie imi da pe Google Maps ca de la Ion Corvin pana la Constanta sunt 92 km. Poti sa dai mai multe detalii, te rog?

  17. Offtopic: rboyblog.blogspot.com/2011/05/mircea-badea-vinde-ceasuri.html
    Modalități de rotunjire a bugetului.

  18. eu nu le-am simtit 🙂 sau am mers prea tare de nu le-am simtit ?serios acum:))

  19. #27

    Io cred ca ai o suspensie naspa sau ai amortizoarele plecate pe lumea ailalta.

    Eu am suspensie sport cu o cursa extrem de mica la amortizor si nu imi zdrangane masina in halul ala.

  20. @rumbu – eu cred ca tu nu ai prins ideea…
    ideea e ca nu e normal sa ai drumuri proaste sa-ti futi acea suspensie sport cu o cursa extrem de mica la amortizor pe care o ai tu…
    Normal e sa ai autostrazi ca in palma pe care sa te plimbi si cu masina fara suspensii, daca vrei, pentru ca de aia platesti taxa de drum si rovinieta.
    De aia suntem noi descultii-europei

  21. #29

    Mai mereai si cu 140!

  22. mai exista si varianta calarasi-ostrov-constanta. dar doar daca nu te grabesti si ai chef de vizitat : adamclisi, pestera Sf Andrei, manastirea Dervent… . cat despre asfaltul autostrazii doar de … naspa

  23. #31

    Pentru ca te duce pe A2, de aia iti arata 92 km

  24. Sticker IPA iti mai lipsea…

  25. #33

    Sa nu exageram acum… ” 40 km ajungeţi în comuna Ion Corvin, unde faceţi stânga şi după alţi 30 km, sunteţi la Constanţa”.
    Cernavoda – Ion Corvin – Constanta = 120 km.
    Cernavoda – Medgidia – Constanta = 62 km.
    Iar pe Cernavoda – Ion Corvin cine merge mai mult de 60 km/h (ca medie) are de la mine premiul “Titi Aur”.

  26. #34

    110% de acord cu peisajul magnific!!!! Exact pe acolo am fost si eu sambata aceasta.

  27. Imi place stickerul cu IPA! :))

  28. Nu inteleg de ce va tot plangeti de asa-zisul ocol prin Cernavoda. Frate, sunt 2 km in plus! Atat!

    Si prin Ion Corvin faci mult mai mult, dar se merita daca nu te grabesti 🙂

    • #37

      Sagi » faci mai mult, dar nu vezi tiruri, nu stai la cozi, nu nimic. te plimbi pe malul dunarii.

  29. arhi, te invit în Moldova. să dea Domnul să nu dai prin craterele made in RM până ajungi la Chișinău, dar nu cred că vei reuși. o să-ți pară rău că ai ratat una sau două în întreagă călătorie 🙂

  30. #39

    taxa e pentru pod…autostrada e facuta cu bani de la doamna ieuropa si din buget, deci nu se poate pune taxa(cel putin nu pe tronsonul Buc-Cernavoda) never!

    • #40

      mike » berceanu a zis ca va taxa cu 5 euro suta

    • autostrada nu a fost facută pe vremea lui Ceaușescu? Sau ceva de genu? De unde bani din fonduri UE pe ea? Habar nu am… doar te întreb.

    • #42

      Aia a fost A1 – Bucuresti – Pitesti.

      Stai linistit, aia e si mai plina de gropi.

    • “Construirea autostrăzii A2 între București și Constanța A INCEPUT în era comunistă în timpul regimului condus de președintele Nicolae Ceaușescu. Primul tronson Fetești – Cernavodă de aproximativ 18 km a fost dat în folosință în 1987.”

  31. #44

    Am si eu o curiozitate:Cum de s-au desprins placile acelea…ca doar n-au fost lipite cu scuipat…o placa sau doua desprinse nu ar fi cine stie ce, dar chiar toate?:(

  32. Știam și eu de situația autostrăzii,însă nu am fost mirat nici atunci când am văzut-o pentru prima dată.Arhi,ai uitat că trăiești în România? 😛

  33. asa e de cel putin 2 ani..

  34. de cand se numeste autostrada un drum cu doua benzi si cu grilaj despartitor?

    • “Autostrăzile au două căi de circulație unidirecționale, separate printr-o zonă mediană, fiecare cu cel puțin două benzi de circulație, fără încrucișări de nivel cu alte căi de circulație și accesibile numai în anumite puncte special amenajate.”

  35. prima data cand am ajuns pe acea portiune facuta din placi de beton am crezut ca am facut pana

  36. #51

    Fisurile alea au aparut pentru ca constructorul nu si-a facut treaba bine. Teoretic, si practic inainte de turnarea unui strat de asfalt peste dale de beton se pune un strat de geogrila pentru a impiedica propagarea fisurillor in asfalt. Fara aceasta geogrila nu se poate impiedica aparitia fisurilor, indiferent de cine executa constructia drumului…poate sa fie si D-zeu ….
    Acum nush cine exact a fost de vina: proiectantul sau executantul, cu toate ca, tinand cont ca 1 mp de geogrila e aproximativ 1 euro….tind sa cred ca executantul a vrut sa faca castige niste bani in plus.

    • #52

      andrei » dalele sunt sparte in unele locuri

  37. #53

    arhi poate pui o poza din googlemaps/wikimapia desenata de tine , in care sa vad si eu unde tre sa fac stanga aia ca nu imi dau seama

    multumesc

    • #54

      smk » i.imgur.com/B03nT.png e foarte simplu. atunci cand parasesti autostrada, iesi de pe ea printr-o curba la dreapta, care te duce intr-un sens giratoriu. in sensul ala giratoriu, in loc sa o iei spre drumul normal de cernavoda, tu faci stanga, iti arata semnul, cochirleni x km, ceva de genul.

  38. #55

    Eu nu ii inteleg pe astia care comenteaza ca platesc impozit pe masina-sa conduci o masina e un privilegiu nu un drept-de aia platiti impozit ca sa va puteti plimba voi-daca nu vreti sa platiti impozit vinde-ti masina si-ai rezolvat problema!

    • #56

      PlayActive » dude, dreptul la proprietate e garantat de constitutie. a detine ceva e un drept. a folosi acest drept pe drumurile publice, construite din banii mei, e tot un drept.

  39. #57

    Taxa de 11 lei o platesti pt podul de peste Dunare nu pt autostrada 🙂

  40. Pai Buc – Pitesti nui plina de gropi ? … tre sa fie ambele in tandem ..

    Ca deh asa se face treaba in rromania …

  41. #59

    Am facut si eu drumul de care vorbesti, spre Constanta la 5 dim pe timp de vara…. (Ca vaut le detour!!”

  42. #60

    Si cum e calitatea asfaltului pe unde ne recomanzi tu sa mergem ?