La Auchan Titan, de fiecare dată când ajung și, întâmplător, trebuie să merg la baie, la pisoar există o femeie de serviciu care, suav, dă cu mopul printre picioarele bărbaților care urinează.

Știu că primul lucru care vă vine în minte e o glumă, dar nu este. Într-o lume în care ne răhățim pe noi cu tot felul de cerințe absurde, care frizează ridicolul, ca să impunem și să respectăm omul de lângă noi, conducerea Auchan Titan obligă femeile de la curățenie să facă curat în timp ce bărbații urinează. Este grosolan și inacceptabil. Mie, ca bărbat și mi-ar fi jenă să fiu pus să șterg printre picioarele unui om care își face nevoile, darămite unei femei.

E o stare de fapt complet inacceptabilă și chiar nu înțeleg de ce nicio organizație, niciun ONG de acesta care papă bani din granturi de la stat nu se sesizează și nu declanșează o reacție de conștientizare.

Bine, nu vreau să vă spun cât de mizerabile sunt toaletele de la Auchan Titan. Probabil personalul TESA are toalete separate, altfel ar observa că, din 5 cabine, 4 nu au încuietoare și trebuie să îți faci nevoile ținându-te de ușă, ca să nu fii obligat să privești galeș, cu ochii holbați, un alt nerăbdător. Sau ar observa mirosul incredibil de greu care te lovește la intrarea în baie.

Trecând peste asta, aștept și eu o reacție oficială de la Auchan. Pentru că e mizerabil și degradant ce se întâmplă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

56 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu am chef acum sa-ți explic cum se negociază contractele de curațenie din mall-uri, în ce condiții restrictive și cu ce bani.Dar aia e fericită că are timp să șteargă pișatul celor 50 de țărani de dinaintea ta.Că dacă nu pleacă repede înapoi în Ferentari.O doare nici la pizda că tu lupți ptr. chestia asta.

    • #2

      nu e nevoie sa explici nimic. la mall-urile pe baza de hypermarketuri frantuzesti (auchan, carrefour) budele sunt jegoase. put de la intrare, la orice ora. la nemti (kaufland) e curatenie la orice ora. (pacat ca nu mai merg la kaufland din alte motive, i-am bagat la boicot din cauza magazinului propriu-zis.)

    • #3

      corect, acum realizez ca si la cora e la fel de jegos. ce chestie…

    • Concetatenii lu’ matale au distrus si toaletele de la AFI, si parca aia nu sunt francezi.

    • #5

      sunt evrei, tot aia:)))

    • #6

      In general francezii sunt mai artisiti ca sa zic asa iar curatenia sau alte chestii lumesti nu ii preocupa.

    • #7

      e posibil ca femeile pe care le descrii sa nu fie suficient de educate in a-si cere drepturi de baza, dar cred ca le-ar pasa foarte mult daca dintr-odata s-ar imbunatati conditiile de munca si ar primi si sporurile cuvenite tipului de munca, ca si la alte categorii profesionale care se ocupa cu ce aruncam noi.
      dar la orice discutie inca e obligo si ala care zice ca-i degeaba orice.

    • #8

      Vous dites?

    • Mai deunazi citeam o carte de Rodica-Ojog Brasoveanu in care scria ca francezii fac cele mai fine sapunuri, dar le folosesc strainii…Asta explica totul.

    • #10

      Felicitari! Ai nevasta? Dar mama? Indiferend unde locuieste, este tot femeie!!! Dar tu ce vocabular ai!!! Tu unde locuiesti?? In ce mahala? Bravo domnului pentru initiativa! Va respect si va sustin! Nu barba te face barbat!!!

  2. #11

    Zic si eu doar atat: usile alea au fost instalate la origine cu incuietori, pisoarele sunt facute sa iti faci nevoile in ele (nu pe langa ele) etc. Asta imi aduce aminte de niste prieteni care aveau un bar in Pitesti acum ceva ani. Satui fiind de comportamentul de animale al clientilor, au schimbat pisoarele cu un jgheab de metal. Nu glumesc. Nimeni nu mai facea pe langa, nimeni nu a mai spart pisoarele total random, ba bine ca a si dormit unul odata acolo din cate am auzit.

    Totusi, nimic nu scuza faptul ca Auchan Titan nu respecta regulile sanitare. Sau ca Auchan Titan supune femei la munci degradante.

    • #12

      Barul inca e, dar au pus iarasi pisoare. Aveam eu o poza cu ala dorming in jgheab, dar n-o gasesc.

  3. Același lucru se întâmplă și în City Park Constanța.

    Am asistat la o discuție într-un wc din malul menționat mai sus, în care un nene a întrebat-o pe o doamnă curățenie, de ce nu sunt puși niște bărbați la treaba asta. Doamna a răspuns sincer: bărbați consideră că e sub demnitatea lor să curețe wc-uri. Iar ele au niște grafice pe care trebuie să le respecte și de aceea fac curățenie fără să țină cont de cine e acolo.

    • #14

      Exact.

    • Si daca au un grafic orar de curatenie de ce e mizerie???
      Si io m-am pisat in buda la Schiphol in Amsterdam privind cu coada ochiului la o frumoasa mulatra care dezinfecta pisoarele din stinga mea. N-am fost jenat nici eu si nici ceilalti 2-3 tipi grabiti sa-si goleasca vezica inainte de a urca in avion.

    • #16

      probabil frumoasa mulatra abia astepta sa ajunga la serviciu, avea si ea o pasiune, puli de tranzit.

    • #17

      @mircea – da, poate respectiva e jenata, dar trece peste, ca n-are de ales, dar n-ar trebui sa fie nevoita sa treaca peste 🙂

    • #18

      Ati fi uitimiti sa aflati ca cam acelasi lucru se intampla si in Germania? Am oprit la o benzinarie de pe autostrada, si, la baie, o femeie curata de zor printre pisoare. Ghiciti ce! Femeia era romanca 🙂

      1
  4. #19

    O sa primești maxim un comentariu de la cineva din ceea ce se cheamă PR în cadrul companiei deși în retailul autohton asta e fix pix. Ii doare pe ăștia mari fix la basca de părerea clientului nemulțumit- întotdeauna se vor găsi minim alți 10 care sa calce pragul seduși fiind de reducerile senzaționale.
    Dacă articolul nu va fi extrem de citit, nici măcar alea de relațiile cu publicul nu își vor mai bate capul sa îți ofere un punct de vedere.
    Nu știu cum se procedează acum la Auchan dar în mărețul lanț de hypermarketuri în care am lucrat acum ceva ani, inițial a fost o firma externa care primea niște bani dar femeile alea erau plătite la minimul posibil pentru orice ființă umana.
    După aia conducerea a înființat un serviciu care plătea fix la fel de mizerabil niște nefericite și rămânea în plus orice ban care s-ar fi dus în contractul anterior către conducerea firmei de curățenie. Dar astea sunt doar detalii în mizeria ce se cheamă retail.

    0
  5. #21

    La fel si in aeroport, in otopeni.

    • #22

      As seen on Otopeni: ma duc la buda si vad ditamai gloata urland la 2 femei de serviciu care i-au rugat sa astepte 5 minute cat fac curatenie. Aia nu si nu ca ei vor sa-si faca nevoile. Femeile astea le zic: dom’ne dar va rog sa va duceti la celelalte ca este una chiar aici langa… Taranu’ roman vroia fix in aia.

      M-am dus la cealalta unde, fara sa exagerez, nu era nimeni. NIMENI. Cat am facut un pipi si m-am spalat & uscat pe maini au mai venit 2: uns ins distins si un pustulica. Nu era niciunul in gloata de mai devreme.

  6. #23

    In alta ordine de idei, toaletele femeilor sunt de 10 ori mai mizerabile ca ale barbatilor. In fosta firma femeile de serviciu se plangeau cum trebuie sa stearga capacul de wc, ca se urcau cu picioarele pe capac ca vitele, ca lasau absorbante pe jos, dare de sange si rahat pe colacul de wc (probabil asa faceau si acasa). Aveam o fosta colega care se caca direct in cosul de gunoi, femeile de serviciu ii descopereau rahatii in pungile de gunoi. Saormistele infundau wc-urile de multe ori. Toate corporatiste si cu basini in cap. Femeile sunt mult mai mizerabile ca barbatii.

    1
    • Pentru comentariul ăsta ți-aș da 1 milion de like-uri :))))

    • #25

      General valabil în curațenie, dacă sunt doamne ofensate pot demonstra în fiecare zi spusele mele, începînd de la 4.30 dimineața.

    • #26

      Sa te caci la cosul de gunoi – asta da “realizare”. Pe langa faptul ca trebuie sa ai ceva acuratete ca sa nu provoci vreo catastrofa cromatica prin jur, mai adauga si pericolul de a fi prins(a) cu chilotii in vine deasupra cosului de gunoi… adica, ce scuza ai putea gasi intr-o astfel de situatie? 🙂

    • #27

      Bo$$ fa tu o ghidusie si dai fetei sincere 1000 de likes si de la mine!!!

  7. #28

    In baile alea se nasc deputatii PSD, de aia miroase asa

    1
  8. #29

    Eu am fost la Oseni sunt oameni de treaba

    0
  9. Oricand poti sa alegi sa nu te mai duci acolo. Poate ca 10 cititori vor face la fel ca tine si poate din grupul lor de prieteni inca 2 nu vor mai merge. Parca 1 client nemultumit se plange catre 20 de oameni in timp de unul multumit recomanda produsul doar catre 5 oameni.
    Asa am ajuns sa merg doar la kaufland (care in ultimul timp a crescut destul de mult) si la mega image (fiindca e aproape si non-stop).

  10. #33

    Si daca ar fi invers? Daca un nene ar sta sa stearga cu mopul intr-o baie de femei? Si ar mai si baga mopul pe sub usa cand cineva sta pe tron? I love double standards.
    Civilizat ar fi ca baia sa se inchida pt 15 min la un anumit interval, s-a curatat si gata. Dar cum ai spus, chiar nimeni nu s-a sesizat din clienti, sa zica, doamna, ma simt incomod, faceti asta mai tarziu. Sau, suntem tpti boieri si femeile de serviciu isi merita soarta, sa stearga umile podelele sub privirile noastre.

    • #34

      eu m-am sesizat. nu au ce sa faca, le trimite sefa lor, pentru ca au un orar obligatoriu.
      probabil daca s-ar intampla asta la femei, tipul ar fi deja la puscarie, cu oua clocite in cap.

    • #35

      #blacklivesmatter

    • #36

      Well…da.
      Mi-e si mila de ele. Ca au un job macar, nu stau pe alocatie de la stat, dar sa fii fortata sa lucrezi pe langa prohaburi deschise e chiar umilitor.

  11. #37

    Eu am vazut prin unele locuri pe aici ca scrie “haznalele astea sunt curatate de barbati si femei” si nu cred ca blegii astia nu s-ar fi sesizat. Poate nu e chiar o conditie degradanta, e degradant ca 90% nu nimeresc wc-ul.

    • #38

      ia gandeste-te ca maica-ta ar sterge cu mopul printre puli, vezi, te mai gandesti daca e degradanta?

    • Degradant e ca o vezi asa treaba. Poate daca mama stergea printre puli…nu aveam mentalitatea ca e degradant.

    • #40

      Si poate se mai nimereste un nene crestin exibitionist, care si-o flutura “accidental”prin fata femeii. Ai dreptate, nu e degradant. Mai ales ca ai putea intra in veceu, iar acolo e matusa ta de-a ta, si zici: saru-mana, tanti Elena, stai sa ma pis la 50 de cm de fata ta si sa mai vorbim un pic. Ei, ce mai faci?

    • cum ziceam, aici si arhi a facut o nefacuta. Aduci discutia la un “ce-ar fi daca”. Pai, momentan nu exista acest “daca” deci de ce ar trebui sa discutam chestii care nu sunt.

      oricum, postu seamana cu “germanii sunt rasisti” pentru ca la bude aici fac curat numa negrii.

  12. #42

    de ce le-o fi atat de greu sa se gandeasca sa inchida 10 minute cat spala? si la Divertiland, aceeasi situatie, eu am comentat ca la vestiar/toaleta barbati usa de la baie nu se inchide, ca nu functionau niste becuri, ca o chiuveta era sparta, iar ea mi-a spus ca la femei i-a venit sa vomite de ce era pe jos, si oricum, in timpul asta o doamna in varsta plimba degeaba un mop printre noi. never again.

  13. #43

    cred ca remus cernea ar trebui sa se autosesizeze. daca nu a facut-o deja. 🙂

  14. #44

    Uite asa se sta la coada in Auchan Coresi la ora 20:26 in cursul saptamanii, sunt cel putin 10 persoane la fiecare coada, doar ~1 din 5 din case deschise: i.imgur.com/hScP5sy.jpg

    Rusine, bai, altceva n-am de facut decat sa stau la coada in magazinul vostru. Stau la 500m, o sa mai calc acolo la pastele cailor!

    • #45

      Doamne nu suport să văd coadă la casa in timp ce altele sunt închise. Si in supermarket si in fast food, îmi vine să ii strâng de gât. DE CE ?

  15. #46

    Eu cred ca este o chestiune de alegere sa incui sau nu usa cand faci curat in buda. Ma referi sa restrictionezi accesul din 2 in 2 ore pentru 10 minute ca sa faci curatenie. Tre sa te duca putin si capul.

    • #47

      Iti dai seama, nu, ca aceasta decizie nu poate fi luata de femeile de serviciu?!

  16. #48

    Pentru că-mi fac nevoile destul de des prin alte locuri decât acasă, am pățit asta și in: Plaza, Hornbach militari, Carrefour orhideea, afi Cotroceni.
    Singurul loc unde a încuiat 5 minute cât a făcut curat a fost în kaufland Valea Oltului.
    In alte locuri (Cora Lujerului de exemplu), femeile care trebuiau sa curețe printre plui erau stânjenite și așteptau sa se elibereze ca să între. Își mai făceau de lucru pe la chiuvete cât mai scotea vreunul ceva din el… Și, cand prindeau liber, dădeau repede cu mopul și plecau de rușine sa nu le prindă vreunu acolo. Poate și d-asta miroase mai rău ca wc-ul din gara de nord.
    Apropo de wc-ul din gara de nord, m-am dus sa ma cac la o urgență și, cum stăteam eu chinuit pe un wc d-ala turcesc, bang!, un mop pe sub ușă… Mi-au sărit niște stropi fix pe sfincter.

  17. In Afi am vazut si personal masculin facand curatenie in toaletele de la femei. Nu s-a isterizat nimeni din public.
    Tot in Afi, fetele de la curatenie mancau linistite o pizza in baia de langa parcare.

  18. #50

    Diziclin e firma de curatenie eu nu vreau sa va spun cat de mult sufera de ei sefii daca cei de la curatenie iar personalul e fara bun simt am patit-o de multe ori intra personalul peste oameni faea sa bata la usa si cand le-am spus mi-au vorbit ca la usa cortului nu mai zic cacerau fecale pe pereti iar carpa cu care se spala in wc se sterg si didpensarele de hartie (halal igiena)

  19. #53

    Același lucru se întâmplă și la Auchan Drumul Taberei.

  20. #54

    haha, la auchan titan merg foarte des si am vazut de multe ori femeia care curata toaletele
    stai sa vezi cand merge doar un pisoar din cele 6 -7 insirate pe perete, 2 cabine sunt cu usile blocate si se face coada la p..pi iar femeia curata pe jos.. unii ies cu “dansa” in vant, altii se descheie la pantaloni, altii se incheie .. si mopul circula printre picioare 🙂

    sa zici daca primesti raspuns
    la auchan pare o “gaura neagra” in materie de comunicare, ei doar primesc (sau asa credem noi :)) dar raspuns nu pare sa existe vreodata

  21. #55

    On comment:
    Românii, abele sexe, sunt un popr aparte.
    În primul rând vrem să fie curat. OK.
    În al doilea rând să ni se facă. OK şi aici.
    În al treilea rând – dar nu în ultimă instanţă – “Dăle-n puii mei. Să cureţe, Ce dacă m-am p…t/ c…t/ suit cu bocancii pe colac şi am murdărit totul. Iar ăla de vine după e “fraer” Ce “jmeker sunt”!

    Pentru a avea curăţenmie, asta trebuie şi păstrată. Am citit propunerea – “să se facă curat la 1 oră cu închiderea de 10 minute aferentă”. Nu-i o soluţie. În cele primele 5-10 minute din ciclul celor 50 între etapele de curăţenie, totul este identic cda şi când nu s-ar fi făcut nimic.

    Totul pleacă de la civilizaţie şi respectul pentru celălalt. Dar când zicerea de bază e “după mine potopul” respectiv “să moare şi capra vecinului” csf? ncsf!!

    Cât despre civilizaţie… Ce să ceri de la nişte troglodiţi cu WC în fundul curţii sau cu “coşuri de gunoi în locul bideurlor” pentru care suferă o mare parte din cei ce au avut tangenţa, măcar odată cu civilizaţia de altă culoare decât cea neaoşă locală?

    Mai “ridic la fileu” una… Vin vremuri şi mai “căcăcioase”… Deci, lasciate ogni speranzza, voi che entrate! Sau puneţi “mâna” pe cei ce nu se civilizează, şi să-i “ajutăm”, să le impunem gradul de civilizaţie, noi aştialalţii mai purii în “contactele” cu nivelul de responsabilitate din lumea “de afară” la care tânjim să achiesăm.

    Mă duc să verific un ceai cu multă lămâie. Mi-e greaţă deja. Am scris prea mult în refrinţă.

  22. #56

    exact la fel e la cora din cluj