Am observat că sacoșele de hypermarketuri au devenit, ca și pielea de sagri, o alegorie a vieții noastre de zi cu zi. Tot mai mică și mai scumpă. Serios, ați remarcat că sacoșele acelea de 3,5 lei din magazine devin din ce în ce mai mici? Desigur, costă la fel sau mai mult, dar încep să intre în ele 2 sticle de lapte și 2 pâini și cam aia e.

Îmi aduc aminte cu drag de momentul când guvernul tăriceanu, parcă, a băgat eco taxa pentru pungile care NU sunt ecologice și biodegradabile, iar magazinele au dus eco taxa pe cele mai înalte culmi ale civilizației. Pentru că acum pungile, TOATE, SUNT ecologice și biodegradabile, dar tot contra cost sunt.

Și nu mă plâng că nu se mai dau gratis, parcă am observat un covor mai mic de pungi pe câmpiile din jurul orașelor, de când există legea. Dar mă enervează că ăștia, în loc să scumpească sacoșele mari, cresc profitul pe baza cantității de material introduse.

Zgârciților.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.