Mezinul familiei Ametcea se joacă pe chestii electronice de pe la 1 an jumătate. Se joacă adică la modul inteligent, știind ce face, că așa, butona, ca și sor-sa, telefonul lui tacsu de pe la 9 luni. Sora lui a abandonat cu de la sine putere jocurile, pe la vreo 3 ani, dar el e tare pe poziție, în continuare. (în paranteză fie spus, l-am lăsat, la început, să își facă orice poftă pentru că, atunci când avea câteva luni, o doctoriță minunată ne-a spus că are epilepsie dravet și, o perioadă, fiecare trezit dimineața echivala pentru mine cu încă o zi în care mor câte puțin. Am fost atât de fericiți când am aflat că, de fapt, încă un medic român și-a confirmat valoarea și copilul nu are nimic, încât i-am permis cam orice, până și-a luat ușor lumea în cap și am coborât milităria din pod)

Pentru mine, genul acesta de experiență a fost triggerul care m-a făcut să realizez că nimic nu este mai important pe lume decât familia mea, copiii mei. Și am încercat, majoritar reușind, să fac în așa fel încât să fiu prezent la toate evenimentele din viața lor. Am stat acasă, cu ei și i-am văzut cum cresc, cum se sperie de grădiniță și, după doar 3 ani, ambele educatoare se bucură că au scăpat de ei, cum ajung la școală, cum au primul prieten (mai nasol când a fost vorba de Aisha, dar na, posesorii de fete veți remarca singuri, la rândul vostru.)

Iar partea de final de an, pentru noi este tot timpul despre quality time tată-copii. Și, deși nu sunt vreun gamer (încă nu am reuțit să încep să joc Witcher, de exemplu, pentru că mă plictisește să mă plimb cu calul ăla nenorocit aiurea, fără sens), aleg să stăm împreună, când sunt prin casă și să ne jucăm pe PlayStation 4, eu cu Aisha versus gamerul Andrei. Pentru că fiul se declară, cu mândrie, gamer. Inclusiv la școală este gamer și e un profesionist în Minecraft, by the way.

Jucăm, eroic, chestii de astea ce se pot juca în mai mulți și la care pot câștiga și eu. Street Fighter 5 si Beach Buggy Racing sunt preferate pentru că, desigur, la bătaie apeși toate tastele încontinuu, poate îți iese, iar la racing fiului nu prea îi place, așa că mai pot și eu, din când în când, să îl bat. Dar să știți, e îngrozitor de greu să bați un copil la jocuri. Reflexele lor sunt inimaginabile pentru un adult, se mișcă incredibil de rapid. Eu îl certam pe Andrei când ieșea dintr-un joc, aveam impresia că apasă aiurea pe taste, ca să scape de joc, dar el, sărmanul, pur și simplu, se mișca cu viteza lui și m-am lămurit despre asta după foarte multă vreme, când mi-a dat prin cap să îi cer să iasă din joc și să intre în altă parte. Pînă să procesez eu, mental, ce avea el de făcut, el deja era acolo, demult.

(în paranteză fie spus, ce jocuri funny, care se pot juca în mai mulți, mai aveți? Am descoperit Unraveled, care e foarte mișto, am găsit și Cars 3 și Kart Racers cu SpongeBob, dar parcă ne-am mai juca chestii, mai ales că acum, de sărbători, sunt promoții mișto în magazin)

Ce am scris mai sus nu se vor neapărat vreo pledoarie pentru ceva. Doar un sfat. Timpul fiecăruia este limitat și singurul lucru important pe lume sunt ai tăi. Iar copiii vor, ȘI TREBUIE să se joace. Jucați-vă cu ei. Petreceți-vă timpul cu ei în jocuri. Competiția dintre copil și părinte este cea mai importantă iar evoluția sa mentală este genetic construită pentru a-și depăși părintele. Și chiar dacă credeți că sunteți bătrâni și nu vă mai place jocul, bătrânețea e doar o stare de spirit. Poți avea 44 de ani și să te simți tot copil, să știți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

58 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nu stiu cat de util vei considera sfatul meu dar iti recomand lego sau orice dezvolta abilitatile creative. Taiati, lipiti, faceti machete. Construiti sau distrugeti ceva. Eu nu am facut astea cu taica-meu dar am avut un bunic tamplar si un invatator pasionat de traforaj si pirogravura si acum dupa zeci de ani am ajuns sa traiesc din ce castig cu ajutorul deprinderilor capatate de la ei.

    • #2

      cu ce il ajuta pe fi-miu chestii de tamplarie? el e cu laptopul, jocuri, chestii de astea. iar viitorul spre asta se indreapta. cred ca e timpul sa evoluam dincolo de faza cu “eu asa am facut si a fost bine”. vremurile se schimba si noi trebuie sa tinem pasul. in plus, detesta lego.

    • #3

      Nu cred ca se referea la tamplarie :)) ci mai degraba la chestii facute cu mana adica lucruri practice si nu doar cu creierul adica jucat jocuri.Ideea este ca trebuie sa la combini dar cred ca tu stii cel mai bine de ce au nevoie copiii tai.

    • #4

      da, fiecare are ideile sale despre educatia copiilor.

    • Asa cum e bine ca tinerii sa stie ca mancarea nu creste semipreparata si gata ambalata pe raft la supermarket ,tot asa consider ca trebuie sa poata coase un nasture bate un cui, strange un surub, face un nod astfel incat dacă se termina civilizatia s a u doar se ia curentul sa nu fie total handicapati.
      Astfel de deprinderi se dobandesc cel mai usor prin joc. Iar daca activitatile astea sunt facute in familie creaza amintiri nepretuite

    • #6

      ai perfecta dreptate. dar el nu este un noob in astea, ne jucam si cu chestii de gen, ma ajuta la facut prostioare.

    • #7

      La fel și gamingul dezvoltă capacitatea de coordonare, jocul în echipă, te antrenează să abordezi probleme în feluri în care alții nu s-ar gandi nici măcar să încerce. Doug Polk juca competitiv la 15 warcraft 3, te las să vezi spre ce s-a îndreptat. E greu să joci competitiv la nivel înalt, totuși fără antrenament și ore pierdute nu ai șanse.

    • #8

      Daca vrei ceva de facut cu mana (huo! nu va ganditi la prostii!!) , construit de robotei ar fi interesant, si din joaca in joaca treci la un bec cu senzor, la o incuietoare inteligenta, mai avanseaza si incepe sa scrie si ceva cod, si asa faci inginer din ala mic 😛

    • #9

      Nu mai bine dati voi o tura prin beci daca vreti tamplarie?

    • #10

      @Andrei ai descoperit blogul lui tati?

    • #11

      @Ion, crezi ca nu exista un filmulet pe youtube despre cum cosi un nasture sau cum bati un cui ?

      Te invata internetu cum sa cosi, calci, sa faci cozonaci, mulgi vaca … tot. Hai sa ne adaptam la nou, iar daca celor mai batrani le vine mai greu celor mici le pica manusa.

      Al meu (6 ani fara) e atras de Hello Neighbor.

  2. #12

    Lara Croft Temple of Osiris si Guardian Of Light. Nu e single d-ala de rupe un RTX 2080ti. GOL era pe PS3, daca imi aduc aminte, eu l-am jucat pe PC. E multiplayer co-op, si e superb, ca trebuie sa faci puzzle missions in 2 si nu poti fara partener. Necesita coordonare de echipa, nu neaparat multa dexteritate, si e foarte mind entertaining. Te tine in priza, unul lanseaza o sageata cu sfoara, celalalt se catara pe ea, unul tine deschisa o usa din stanca, cat sa intre celalalt, chestii de genul. E necesara implicare si e foarte interesant. Da un gameplay pe youtube, sa vezi despre ce e vorba.

    • #13

      multiplayer as in online sau mp as in 2 controllere? ca eu nu vreau sa joc online, ci pe split screen, cum e la curse, sau colaborativ, ca la celelalte

    • #14

      No online, boss. Doar canapea si experienta face to face. Creste nivelul de dificultate (judecata, nu dexteritate) pe masura ce avansezi. E ca un triplu A Lara Croft, dar de familie, ca un board game e senzatia. Am jucat toate jocurile mari din ultimii 15 ani, dar nu am avut senzatie ca asta. Un feeling de Mario Kart acasa, dar fara competitie intre participanti, doar sa bati jocul

  3. #15

    Nu stiu ce mai e de actualitate pentru PS4, dar, acum ceva ani, Rayman Raving Rabbits facea ravagii dpdv al jocurilor ce pot fi jucate in familie. E cu multa prosteala si probabil nu prea potrivit pentru varsta copiilor tai, dar ajunca un ochi peste el (sau succesorul lui, daca exista)

    • #16

      a terminat toate jocurile de rayman de pe piata, a terminat si Rabbits. si asta demult, vreo 2 ani.

    • #17

      Rayman rullz. Inca ne luptam la cateva nivele

  4. #18

    Cand eram mai mic, ma jucam cu parintii si rudele “Buzz Jungle Party”, dar era pe PS 2 sau 3. Nu stiu daca mai este si pe PS4. Era ceva quiz multiplayer cu pana la 4 jucatori cu diferite probe de agilitate.
    Cand ne apucam de jucat era dezastru.. se faceau campionate, jucam pana noaptea tarziu si totul se termina cand apareau ofticatii :))

  5. #19

    Salut,

    Iti recomand www.co-optimus.com/games.php pentru a gasi cat mai multe jocuri interesante care se pot juca in co-op. Aici am gasit multe jocuri faine pe care puteam sa le joc in couch co-op (PS4) si split screen (in cazul consolelor mai vechi).

    Numai bine,
    Stefan

  6. Worms battlegrounds vad ca e pe PS4. E clasicul Worms Armageddon adus cu grafica mai in prezent

  7. #23

    Plants VS Zombie, Overcooked 2 ( o sa te “evervezi” teribil ) Cars 3 ( unde trebuie sa pierzi deliberat ). I am mai luat Ben 10. Si…inevitabil Fortnite. Dar, spre rusinea mea, l am lasat o vreme sa joace GTA. Pana am descoperit eu ce minunatii se intampla pe acolo…

  8. #24

    Recomand un switch cu Mario kart și smash brothers pentru multiplayer, nu știu care ar fi alternativele pentru PS, dar îmi imaginez că trebuie să fie

  9. #25

    Fiindcă ai mei sunt încă mici (7 și 4) nu prea am ce jocuri să-ți recomand, dar, în schimb, o să mă inspir eu din celelalte comentarii.
    Momentan eu mănânc bătaie de la ei amândoi la Fifa 2018 (pe cel mic îl mai las să câștige, dar pe cel mare nu mai reușesc să-l bat) și mai au tot felul de jocuri Lego (Star Wars, LOTR, Harry Potter) și Disney, unde eu nu prea mă bag că “îi încurc” (citez). Se joacă amândoi destul de bine, dar mai au și momente când iese cu bătaie fiindcă nu se înțeleg la personaje sau niveluri, și atunci consola ia o binemeritată pauză de câteva zile.
    Cel mai mult mă distrează fețele unor adulți de vârsta mea, cu copii de vârsta alor mei, care se uită șocați la mine când aud că ai mei au voie pe consolă, că fiecare are tableta lui personalizată și protejată conform vârstei, și că am început să îi introduc și în tainele PC-ului. Iar ei joacă doar Twister sau fac traforaj cu ai lor, fiindcă “tehnologia e nocivă pentru copii”.
    Oamenii ăștia și-or da seama că-și frustrează inutil copiii, că-i țin înapoiați și încuiați într-o lume unde tehnologia reprezintă viitorul?

  10. #26

    “nimic nu este mai important pe lume decât familia mea, copiii mei”
    I feel you bro…!

  11. #27

    Noi nu jucam genul asta de jocuri. Desenam printese, facem puzzle, ne jucam cu prieteni imaginari.
    De cele mai multe ori eu sunt Ana, imi pun o rochie imaginara si mergem la bal.
    E ok, imi pune si coronita roz!

  12. #28

    Cel mare,9 ani încearcă de un an să mă bată la cs si dota 2.Am si eu mândria mea si cam șterg cu el pe jos.La cs s-a apropiat grav.
    Pentru cei îngrijorați,că gamer,acum o lună a fost declarat cel mai bun handbalist 2008-’09 din zece grupe de copii.Nouă ani si 152 centimetri inaltime.O să depășească cred aia 195 ai mei.

    • #29

      cum adica te joci shootere cu copilul? vrei sa ajunga criminal?

    • #30

      IN-CON-STI-ENT

    • #31

      9 ani și e deja mai înalt (un pic) decât mine. :)))))))))))))

    • #32

      la 9 ani, cam la orice sport cel mai inalt = cel mai bun

    • #33

      Ca sa fiu descalificat si dispretuit, jucăm si Royal Revolt 2 pe telefon.Suntem în aceeași alianță.Mă trage de urechi să intru zilnic.Gătim împreuna,taie corect legumele,stie să aprindă un foc.Este ok.
      Iti dai seama după vreo câțiva ani de handbal cum o să arunce el cu pietre în lume?O să fie mândria oricărei familii ortodoxe.

  13. #34

    Iti recomand Trackmania ( are hot seat, split screen dar puteti si conduce aceeasi masina cu 2 controllere ambii jucatori trebuie sa-si coordoneze virajele, franele etc. ) , Overcooked 1 si 2, OnRUSH.

  14. #36

    Keep Talking and Nobody Explodes

    Iti trebuie VR si e fun
    Unul are VR-ul pe cap si vede o bomba si ceilalti au acces pe TV la diferite instructiuni de dezamorsare bombe. Totul contra timp.

  15. #37

    Seria Little big planet. Este foarte misto, o sa va placa 🙂

  16. #38

    Sincer te admir pentru puterea de a te imparti intre copii si UK. Si ai mare dreptate, familia este cea mai importanta. Oriunde ati fi, sa fiti impreuna.

  17. #39

    Daca mai spui ceva de witcher nu te mai citesc sa mor io :(((. best game evaaah!!!. cei mai buni 50 euro dati vreodata pe joc

    • #40

      Tru dat…sunt la al treilea playtrough:)

    • #41

      pai…c se joaca, care e scopul? am incercat de vreo 4 ori, am zis ca devine mai bun dar plimbi coaiele calului ala de nebun, fara niciun sens

  18. #42

    Pentru PS4 si jucat in 3 iti recomand seria Trine si Lovers in a dangerous spacetime (nu judeca dupa nume)

  19. #43

    mai are cativa ani de gaming, dupa urmeaza porning. sunt curios la ce varsta o sa i gasesti la history “https://www.pornhub.com”

  20. #45

    just dance 2019 – suporta pana la 4 jucatori simultan. distractia e garantata. plus e ca faceti miscare non stop. jocul e simplu: te asezi in fata tv-ului si dansezi imitand miscarile avatarului de pe ecran. Cine face cele mai multe puncte, castiga.

    ps e demo pe ps4 (doar o melodie, dar iti poti da seama daca vrei sa il cumperi sau nu)

  21. #47

    Atomic Bomberman (sau SuperBomberman R pt ps4)? Pentru jucat in 3-4, de pe canapea 😀

  22. Nu ca vreau sa ma dau mare, dar am 10% winrate in Fornite :)).
    Noi ne jucam pe pc + controller in fiecare zi maxim 40 – 50 minute inainte de nani, in general jocuri 2d sau 2.5d Co-op.

    Recomandam cu incredere:

    – BattleBlock Theater
    – The Cave
    – Trine 1 si 2
    – Castle Crashers
    – Tricky Towers
    – Atomic bomberman ( inca este bestial dupa ce il faceti sa mearga )

  23. #49

    am ps4 cu jailbreak tocmai pentru a juca impreuna cu familionul couch-coop-games.

    Recomand, in ordine aleatoare

    Tricky Towers (asta-l joc cel mai des)
    Overcooked
    Nex Machina
    Beyond: Two souls (doar in 2, meh)
    Broforce
    Tiny Brains (mortal!)
    Rocket League
    Alienation/Helldivers (is cam la fel)
    Rayman (frumos colorat)
    Trine (oricare din ele)

    • #50

      am jucat beyond, dar la ultimul update, pur si simplu mi-a sters salvarile. iar de la capat nu il mai iau nici mort

    • am uitat sa mentionez cel mai hilar joc coop: Gang Beasts !

  24. #52

    Hello Neighbor

  25. #53

    adevarat.. nu varsta conteaza.. eu am devenit tata la 39..sunt paranoia familiei,, sora mea la 30 deja are copiii mari.. acum da incep si eu sa ma joc cu fiul.. desi e mic.. camera e plina de tot felul de jucarii… disperarea nevestii ca am insirat calea ferata in toata camera
    tse1.mm.bing.net/th?id=OGC.f9355b4ed3b5b5ec79d2c633470f8890&pid=Api&rurl=https%3a%2f%2fmedia.giphy.com%2fmedia%2fCKOh1Chw6Mwi4%2fgiphy.gif&ehk=ieRq9Fjp6woWMJNbCVuxJA

    • #54

      Eu am devenit la 43, iar acum la 48 in fiecare zi/seara cind e zapada ne gasiti in Carol parc, ne dam cu saniile la concurenta pe derdelus de rasuna capitala! :))
      In rest, bicicleta, trotineta, psp si wii 🙂

    • #55

      si eu la 37

  26. #56

    Portal 2, are split screen.
    Little big planet 1 sau 2 sau ce iteratie o mai fi acum cred ca are multiplayer
    Sonic 2, daca il gasesti pe psn.

    • #57

      este soniq, le-a jucat pe toate. noi nu putem juca cu el, e prea rapid si nu are sens

  27. #58

    Este un site care se cheama Co-Optimus (google it). Gasesti acolo recomandari si reviewuri pentru jocuri co-op pe orice platforma.