Cred că prima oară când am văzut un vitraliu în mod direct a fost într-o biserică catolică din Cluj, dar nu îmi mai aduc aminte care. Desigur, un motiv biblic, artă naivă și impresionantă. După aceea am mai văzut în filme, evident (dacă sunteți curioși, căutați stained glass) și iată, în weekend, la o expoziție din oraș, vitraliile făcute de Maruan.

Știu că par mișto în poze, dar, în realitate, sunt impresionante. Prin arta din spatele lor, prin cantitatea imensă de muncă, muncă făcută cu un material extrem de fragil, prin viziunea avută de artist înainte ca acel tabou (cum l-a denumit din prima fiică-mea) să existe altfel decât ca un proiect în mintea sa.

Sunt puțini artiști vitralieri, iar munca depusă este acea muncă de chinez bătrând, migăloasă și chinuitoare, cu bătături reale și sânge. Maruan este unul din ei și mă bucur să mă aflu printre prietenii ei.
Am păstrat biletele de la expoziție, peste ani o să mă laud cu ele.