Dintotdeauna m-am considerat un tip simpatic, plin de umor şi extrem de deschis la orice.
Observ totuşi că Seaqxx mă categoriseşte astfel:

Arhi este …. un misogin, înfumurat, vulgar şi îngust la minte

Recunosc spăşit că sunt misogin. În această viaţă respect doar 3 femei şi niciuna din ele nu eşti TU. Consider, şi pe bună dreptate dealtfel, că femeile sunt nişte fiinţe conduse de hormoni, capabile să gândească doar sub influenţa unui bărbat.

Vulgar iarăşi sunt. Pentru că am ajuns la o vârstă la care pot să mă exprim exact aşa cum vreau şi cum simt la adresa oricui. Şi culmea e că toţi ar vrea să facă la fel, dar se simt tot timpul încorsetaţi de diverse. Ei, eu nu mă simt, pot să te înjur în faţă dacă meriţi, fără nici cea mai mică jenă.

Dar înfumurat?? Chiar nu credeam că pot fi perceput aşa de cei din jurul meu.
Iar de îngust la minte, nu am cum să comentez.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

90 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    cred ca era vorba despre zoso, ala e de`o aroganta extrema , nejustificata, care foloseste cuvinte englezesti pentru a-si exprima sentimentele primitive. vorba americanului: poti scoate romanul din mahala dar nu si mahalaua din roman
    stiu ca sunteti amici, dar eu personal cred ca nu aveti absolut nimic in comun ca si structura , inteligenta sau viziune

  2. Ma io inteleg ca vrea sa iesiti la bere impreuna, sa va cunoasteti, si doar prietenii ei spun ca esti: “un misogin, înfumurat, vulgar şi îngust la minte”

  3. #3

    Infumuvulgarisoginule! :-)))

  4. N-am zis eu asta, ci cunoscuţii mei care strâmbă din nas când zic: “Uite ce spunea Arhi ….” Şi de obicei când te menţionez este pentru că vreau să dezvolt ceva de la o chestie pe care ai spus-o tu şi care mi-a plăcut sau cu care sunt de acord.

    Eu nu pot să te categorisesc nicicum pentru că nu te cunosc personal. Iar misogin poţi să fii cât vrei, nu e ceva negativ. La o adică şi eu mă declar misandră, deci n-am cum să scot ochii.

    Da, poate eu am scris despre părerile altora despre tine(pe care le combat,da? Nu la modul că i-aş bate pentru părerile lor, but still), dar părerea mea despre tine este că … nu îmi pot face o părere cât timp nu te cunosc personal. Te citesc zilnic, îmi place cum şi ce scrii. Atât.

  5. #6

    unde se fac inscrieri la partidul misoginilor vulgari?

  6. #7

    esti îngust la minte daca nu-ti dai seama ca esti înfumurat.ce îi asa greu. :mrgreen:

  7. #8

    Bai arhi tu nu ai citit tot continutul? Ai dat search pe google dupa ,,arhi,, sa vezi ce se mai vorbeste de tine? Daca ai citi atent persoana care a scris postul spune despre cunoscutii ei ca te considera vulgar , ingust la minte…bla bla bla. In continuarea spuselor cunoscutilor ea afirma ca nu te cunoaste deci nu poate sa isi de-a cu parerea. FAIL

  8. #10

    Deci nu iti iubesti suacra, nebunaticule..

  9. @seaqxx: am vazut ca vrei trotineta. Daca te plimba cu trotineta iti schimbi parerea?
    Un barbat care nu e misogin e lache, nu exista cale de mijloc.

  10. pula mea, daca te injur si io aiurea fara nici un motiv, asa numa sa ma aflu’n traba dai link catre mine? … da un semn, si sa vezi cum ma apuc sa pogor toti sfintii de pe calendar la tine’n ogrda!

    • #14

      @Dan Ciulea: eu cu seaqxx ne stim onlinez de cativa ani:)) mai ai si tu rabdare, sa mai treaca timpul.

  11. Da vreau trotinetaaaaaa!!!! De ce nu mă plimbi trotinetaaaaa???? Misoginule care eşti!! :))))))

  12. #16

    asta e misoginism ?

  13. #17

    domnu arhi, se poate sa scap de desenul asta mic cu care m-am pricopsit din oficiu la avatar?
    seamana cu ceva mic si maro, care tine in mana un dildo roz cu dublu cap, si caruia ii atarma de sub nas un prezervativ. 😥
    asta-mi mai lipsea, pe langa faptul ca eu sunt vulgar si uneori si cred ca si infumurat.

  14. fum din nimic….

  15. MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. (Livr.) 1. S. m., adj. (Bărbat) care urăște femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură față de femei.

    Prin definitie arhi nu poti fi misogin, eu n-am vazut semne de ura inexplicabila sau nefondata fata de femei pe aici. Nici eu nu pot fi misogin pentru ca desi consider ca femeile sunt clar inferioare eu le iubesc asa proaste si obositoare cum sunt ele.

  16. Ce pot sa spun inca o proasta cu blog ….

  17. @RetardedWilly: e vorba de misoginism light, nu se pune problema sa uram femeile din toate punctele de vedere, chiar sunt vital necesare pentru barbati, numai prostia lor o uram, in rest sunt ok, ne place de ele.

  18. pentru barbati: încă o prelungire inutilă a unui penis.

  19. Mulţi dintre cunoscuţii mei mă asigură că îmi pierd timpul citindu-l pentru că e un misogin, înfumurat, vulgar şi îngust la minte.”

    Deci Seaqxx(sex) nu te-a facut asa . :)) deci no.Stress.Interesant faptul ca a venit sa isi ia apararea :)) .

  20. Eh, ai niste dovezi de infumurare p-aci pe blog…

    (Hai oameni buni, e simplu – vulgaritatea si misoginismul vand. La fel si sexul)

  21. #26

    Poti sa si argumentezi baza misoginismul te rog?
    Fara clisee. Poate in anturajul tau e lipsa de femei de calitate, de nu gasesti femeile demne sa fie la acelasi nivel cu tine

  22. @Kati : Asta cu poate in anturaju tau e funny rau …. argumentul suprem … al multor tipe …… ia zi-le tu Arhi care e faza cu anturaju si cu cerculetele si cu nu ai cunoscut tu ….

    @seaqxx Are rost sa iti raspund …. zic doar atat ce e mai rau decat o proasta ? una care se crede desteapta da e proasta ….. (si am definit asa si maj blogeritelor … )……

    • La faza asta n-ai facut decat sa demonstrezi ca tu esti prost. Cauta pe Google “availability heuristic”, poate inveti o chestie sau doua.

  23. #29

    Gata,m-ati pornit! N-am vrut sa intervin dar cand am citit ineptiile retardatului de willy am ramas paf! Bai,baiete,daca femeile sunt proaste si obositoare atunci barbatii sunt niste porci,niste mincinosi si barfitori(da,da …barbatii le intrec muuult pe femei la barfa)carora nu le pasa cum arata,cum miros sau cum se imbraca.
    E bine sau corect? Evident ca nu!
    Am generalizat si asta nu e normal,sunt oameni intre oameni,tarani sau oraseni,femei sau barbati,blonde sau brunete.
    Nu credeam ca sunt atatia barbati care au asa o parere despre femei! Recunosc ca sunt destule care nu stiu sa vorbeasca sau sa scrie corect,care n-au citit in viata lor o carte,care nu urmaresc un documentar bun pe Discovery fiindca e “Regina” sau ce dracu o mai fi acum …am o colega la munca care nu stia ce e ala un sms 😯 wtf!!! dar mai exista si opusul lor ,femei care merita toata admiratia ,unele pentru gratia sau finetea lor altele pentru ca sunt descurcarete si ambitioase. Alte femei sunt mame si bune sotii si e de-ajuns pentru famiile lor.Depinde si ce astepti de la o femeie.Unora le plac alea mai prostute care castiga 5 mil dar e multumita ca are serviciu ,vine acasa,face mancare,curatenie apoi sex cu barbatul si el e f multumit.Altii vor sa aiba ce discuta cu ea,sa-si castige painea,sa aiba simtul umorului,sa fie si cocheta si modesta,sa fie deschisa la nou 😉 Exista si femei dintr-astea,poate nu le-ati gasit voi.Sau nu le-ati captat atentia. Si…tre sa recunoasteti ca sunt si barbati prosti de-a binelea,indoctrinati de parinti comunisti,pentru care femeia nu inseamna decat mancare si sex.”Femeia trebuie sa fie supusa barbatului!” Asta sa i-o spui lu’ mutu’ !Am un vecin, care,la o petrecere se chinuia sa desfaca sampania cu tirbusonul,care intorcea CD-ul pe partea cealalta si care voia sa divorteze dupa ce i-au furat mireasa la nunta!Mai am unul care bea ca porcul zi de zi si ii se pune pata pe nevasta-sa acasa.Mai am un coleg la munca care face bilute din muci si apoi le da pe halat chiar in fata mea.Altul miroase ca un hoit vara-iarna ,nu conteaza, si n-are niciun stres.Mai am exemple…dar…lasa..
    Pana la urma fiecare obtine in viata ce merita!

  24. #30

    Femeile alea perfecte pe care atata le adulati nu se uita la barbati ca voi! Pentru misogini sunt disponibile alea proaste si obositoare 😉

  25. apropo de misoginism…CLIP

    sper ca apreciati umorul 🙂

  26. @Amalia : Asa iti place sa te minti ?

    Nu exista acele femei perfecte sau na e pe sistemu Yeti toti zic ca lau vazut da nu exista nici o dovada ca si exista sau exista dar nu foarte concrete da na speram si noi ca intre atatea proaste/curve is si unele exemplare mai rasarite …. stii speranta moare ultima …

  27. #34

    Cata nebunie :))) pt nimic

  28. #35

    cf. phlogherilor bashtinashi ai iphone deci esti l4m3 ,restu’ nu mai conteaza;in plus ca posesor de nevasta personala esti descalificat ( nu ca nu ar exista si phlogheri insurato-maritati retarzi ,in fine)

  29. #36

    Pentru barbati :Dar eu nu ma mint.Nu-mi pasa! Sunt casatorita de 9 ani cu un barbat minunat si la randu-i crede acelasi lucru despre mine! Doar ca sunt feminista si urasc nedreptatea si misoginismul.Aveti atata nevoie de noi cum avem si noi de voi! E simplu!Hai sa terminam cu asta,este un subiect inepuizabil si n-are rost.Un singur lucru mai zic:nu mai generalizati! Ce vreti,alea bune si frumoase s-au luat de mici,au ramas tampele si oportunistele pe care nu le-a pstrat nimeni…. 😆

  30. #37

    @ Amalia,tu faci parte din a-II-a categorie?

  31. #38

    Esti singurul blogger de pe meleagurile mele natale ,pe care il citesc cu placere!DEfapt ma regasesc si eu in frustrarile si ideile tale!..in schimb pe Zoso ala pe care tu il omagiezi atat si ridici in slavi ,mi-e scarba!..si mai ales de pupi-n-curisti care-i comenteaza aberatiile!De fapt,ce mai….. daca Vanghelie e lider de opinie, de Gay-ul ala de Zoso ce sa ai zic!Ma bucur ca am plecat din Romania!
    Tu esti cel mai bun!

  32. uuu, The Clash of the bloggers…..desi sper ca nu-ti pui mintea cu individa

  33. #40

    Mayo,esti nesimtit! Nu stii sa citesti? Asta se invata in cls 1,baietas! Stii,laba pe care o faci in baie poate duce la orbire,ai grija !

  34. Amalia p. de unde stii ca mayo face laba in baie ?

    Deci mayo sa iei aminte sa nu mai faci laba in baie ca orbesti ..Poti sa o faci in camera ca cica e mai sigura!

  35. Se pare ca lumea nu s-a prins cat de mult iubeste Arhi femeile: mai ales daca au sanii mari si fundurile cat mai…rotunde.

  36. #44

    www.libertatea.ro/stire/creierul-femeilor-se-dezvolta-dupa-ce-acestea-nasc-308152.html

    la puit fetelor. Hai…care vrea sa o fac fata desteapta? :))

  37. Eu abia aştept să văd cum vor arăta statisticele mele google analytics după ce m-ai făcut să par the big bad wolf :))))
    Ave Arhi! :))) I bow before your greatness.

  38. #46

    @Amalia P: Deci pe la jumatatea comentariului tau m-am prapadit de ras :)))) F amuzant (din pacate!!). Misoginism, misogini, barbati care urasc femeile…hmm, astia nu sunt violatorii sau criminalii in serie..sau poate chiar homosexualii (desi ei sunt BFF cu fetele)? A, sau sunt cei care urasc femeile in afara de nevasta, mama, sora, etc?? a, pey atunci se schimba situatia. Deci, va etichetati degeaba pentru ceva ce nu sunteti.

  39. #47

    Eu urasc femeile care se cred centrul universului sau se cred superioare barbatului. Cand o sa acceptati ca sunteti inferioare barbatului si v-ati nascut cu un pas gresit in viata(adica vagin) atunci nici eu no sa mai urasc femeile! Cine e cea mai bogata persoana din lume? Ati ghicit un BARBAT si o femeie no sa fie cea mai bogata din lume NICIODATA pentru ca nu are destul creier pentru asta!

  40. Asa coiosii lu’ tata, iesiti la iveala din spatele monitorului. Dati cu flegma in femei ca sa va simtiti barbati.

  41. Nici n-am mai continuat sa citesc dupa ce am vazut ca respecti doar 3 femei, probabil: mama, sotia/iubita si soacra. Corect? 😀

  42. #51

    M-am saturat de subiecte d-astea pt baietasi satui de laba si de futut femei urate !!!
    PlayActive , la cei 22 de ani ai tai nici macar nu te poti numi barbat in toata puterea cuvantului, puisor !!! Pana cand o sa cunosti tu ce inseamna FEMEIA o sa mai treaca ceva apa pe Dunare .
    Iar pt cei ce se simt super masculi in spatele unui monitor da’ in real life le tremura nadragii pe ei daca se infoaie un tiganus la ei ….get a life !!!

  43. Arhi, imi pare rau ca ai astfel de pareri despre femei. Sincer cred ca daca n-ai avea prejudecata asta (“femeile sunt nişte fiinţe conduse de hormoni, capabile să gândească doar sub influenţa unui bărbat”), te-ai deschide unei intregi lumi de experiente noi. Avand o prejudecata tinzi sa vezi doar o parte lucrurilor (daca nu ma crezi, google “confirmation bias”). Sunt convinsa ca ai aceasta parere pentru ca ai intalnit prea multe parapante la viata ta. Sincer iti doresc ca in toata viata ta sa intalnesti mai mult de 3 femei pe care sa le respecti si cu care sa poti avea o conversatie si astfel sa renunti la aceasta prejudecata.

    Stiu ca imi bag gura degeaba, dar ma dezamageste foarte mult atitudinea asta la barbati. Toata povestea asta cu inferioritatea femeilor este doar o prejudecata, nimic mai mult. Nu contine niciun sambure de adevar. Enspe mii de studii stiintifice au aratat ca nu exista nicio diferenta majora la nivel intelectual intre femei si barbati, doar diferente MINORE intre abilitati specifice (barbatii au orientare spatiala mai buna, femeile au memorie mai buna etc.). In afara de asta, exista studii care arata ca prejudecatile si stereotipurile au impact major asupra performantei femeilor (si minoritatilor, dar ma rog, asta e alta poveste). Stiu ca nu ma credeti, dar asta este un fapt demonstrat stiintific.

    Uite, un exemplu concret (si exista enspee mii dupa cum ziceam):

    www.nytimes.com/2008/07/25/education/25math.html?_r=1

    Puneti mana pe orice carte de psihologie si va veti convinge ca misoginismul e o prostie.

  44. #53

    da, esti (si) infumurat. Asta n-ar fi asa deplasat daca ai avea si motive intemeiate pt atitudinea asta. Dar n-ai motiive.

    Eh, asta e, constatari.

    Blogul tau e enervant cateodata … atunci cand iti etalezi cel mai mult infumurarea. That’s all folks.

  45. Da, barbatii au mai mare capacitate intelectuala. Din pacate, nu toti o si folosesc cum trebuie.

  46. Inca una si ma duc:

    “A British researcher reports that the male ego is often larger than his actual IQ.”

    De aici: www.newsweek.com/2008/01/22/he-s-not-as-smart-as-he-thinks.html

  47. #56

    Dispretul meu pentru tine vine de la faptul ca atunci cand vine vorba de femei tu aplici ‘guilty until proven innocent’. Stereotipul barbatilor e ca sunt condusi de ce-au in chiloti si si-ar baga-o in orice gaura. Insa eu, spre deosebire de tine, nu gandesc asta cand intalnesc un barbat. Il dispretuiesc doar cand am motive. Tocmai de-aia iti eram cititoare fidela pana am vazut ce misogin esti si de atunci… mai vin din cand in cand ca esti interesant ocazional.
    In ziua de azi consider ca nu mai este loc pentru oameni ca tine si ma rog ca cei cu mentalitatea asta fata de femei si fata de orice altceva sa nu se reproduca prea mult. Poate ai sa intelegi ca gresesti si va fi prea tarziu. Daca nu, keep going. Ma izbeste stupiditatea ta cateodata, but sometimes you’re smart. Stii tu, unde e desteptaciune multa, prostie e si mai multa.

  48. de la comment-ul 35. incolo m-am relaxat, incepusem sa ma ingrijorez de-a binelea. 😀
    baieti si fete ! nu va mai aprindeti asa repede, suntem aici for-fun si nu pentru discutii filozofo-educationale sau trimiteri la site-uri docte.
    deci FUN, ce dreak …

  49. Cata furie fata de barbati pe aici, si cica noi suntem aia inchisi la minte. Eu zic sa va vedeti de bucatarie si sa ne lasati pe noi barbatii cu internetu nostru! Own the vagina, don’t become one!

  50. #59

    In clasamentul celor mai buni jucatori de sah din lume,top 100,exista o singura femeie.Q.E.D.

    • #60

      @CID: word! si acolo nu e vb de muschi

    • QED my ass. Daca eram profa ta de mate sau de logica, te picam la demonstratia asta. Pun pariu ca nu ti-a trecut niciodata prin cap influenta stereotipurilor in ceea ce priveste ocupatiile, hobby-urile etc. In mod istoric, barbatii si femeile au avut ocupatii diferite, ceea ce continua si in ziua de azi, desi nu mai exista bariere sociale. Asta nu inseamna ca femeile nu pot face anumite lucruri.

      De exemplu, inainte de WW2 nu lucra nicio femeie in fabrica. Dupa logica ta stramba, femeile nu sunt in stare sa faca asta pentru ca nu stiu mecanica, fizica etc. Si totusi WW2 a fost castigat pentru ca barbatii erau toti plecati la lupta, iar toate armele, tancurile etc. erau produse de… ai ghicit! Femei! Atunci s-a dovedit ca se poate si au inceput sa intre mai multe femei in forta de munca.

      Eu stiu ca logica si istoria sunt materii grele, faptul ca esti barbat si deci putin tamp nu e o scuze 😛

    • #62

      @Anda: si totusi ai evitat nu extrem de elegant demonstratia lui prin niste silogisme ieftine. omul a zis ca nu sunt femei in top la jocul mintii, tu ai inceput sa o dai cu fabricile de tancuri. probabil cu el ar merge, dar eu sunt prea batran pentru jocul asta

    • Hmm, sper ca fiind “batran” nu ti-a incetinit bibilica. Ceea ce am spus eu este o demonstratie concreta ca doar pentru ca femeile nu se arunca in masa spre o anumita meserie sau hobby nu inseamna ca nu sunt in stare. Doar pentru ca nu exista foarte multe sahiste in momentul asta nu inseamna ca femeile nu POT FI bune la sah. Inseamna doar ca “old habits die hard”, iar stereotipurile la fel. Asta spuneam prin exemplul dat mai sus. Nu cred ca a fost foarte greu de inteles.

      Uite, iti mai dau un exemplu, sper ca asta macar o sa-l intelegi. Am dat un link mai sus cum ca la examele de mate din US nu sunt diferente intre fete si baieti. Si totusi sunt mult mai multi baieti care se fac matematicieni / ingineri decat fete. Motivul? Istoricul si stereotipurile, nu capacitatea bibilicii. Un exemplu mai clar de atat nu exista.

      BTW, aici vorbesc din proprie experienta, fiind studenta la o politehnica din State. Am avut foarte multe cursuri in care eram singura fata. Singura! Asta inseamna ca restul fetelor sunt prea proaste sa faca politehnica? Nici vorba. Stiu ele matematica, insa pur si simplu se duc la stiinte sociale / umane pentru ca asta e stereotipul.

      Nu te supara, Arhi, dar se vede de la o posta cum esti influentat de propriile prejudecati. Esti o victima clasica a ceea ce in psihologie se numeste “confirmation bias”. Nu vezi decat la ceea ce te astepti sa vezi. Spun asta pentru ai ales sa ignori alte exemple pe care le-am dat (un articol din NYTimes si altul din Newsweek) si te-ai agatat orbeste de asta cu sahul, care este foarte discutabil din punct de vedere psihologic / sociologic (este un domeniu traditional al barbatilor etc.).

      Daca pui mana pe o carte sau cauti pe net studii stiintifice si citesti un pic despre treaba asta, o sa ajungi la concluzia ca parerile tale sunt neintemeiate.

    • @Anda- din pacate, nu stii sa argumentezi egalitatea ori superioritatea femeilor, ba chiar ii faci pe barbati sa gandeasca “Vezi ca nu pot?!?”. :-)))

      Anda: “QED my ass. Daca eram profa ta de mate sau de logica, te picam la demonstratia asta. Pun pariu ca nu ti-a trecut niciodata prin cap influenta stereotipurilor in ceea ce priveste ocupatiile, hobby-urile etc. In mod istoric, barbatii si femeile au avut ocupatii diferite, ceea ce continua si in ziua de azi, desi nu mai exista bariere sociale. Asta nu inseamna ca femeile nu pot face anumite lucruri.”

      Da tu un exemplu de domeniu unde excelenta nu-i dominata de nume barbatesti?!?
      Arta, fashion, bucatarie, etc ?!? Stii care-i singurul? industria porneturilor, partea de practica cu organul! 😉

      Daca te rezumai la primul post era OK.;)

      Si nu-ti da cu parerea despre chestii de istorie, parerea mea. Al doilea razboi mondial a fost pierdut de Axa in ’41, cand Hitler a rupt alianta cu Stalin si l-a atacat, iar japonezii au atacat americanii; obligasera cele doua mega-puteri sa treaca de partea Aliatilor; adaugasera dusmanilor o populatie cumulata de 400 de milioane, in timp ce populatia ce sprijinea axa nu ajungea la 100; treaba de matematica.;)
      …Iar CUM erau produse acele tancuri de catre femei, NU cred ca stii. Nici macar romanul, renumit pentru “las’ ca merge si asa” nu produce asa rebuturi. Dar pe front era OK, speranta de viata a unui tanc era de sub o luna, iar daca supravietuia, mecanicii BARBATI ii faceau un RK incat sa fie utilizabil pe termen lung.

      Reiau, ca idee, ai dreptate, pana la un punct.
      Lumea a fost dominata de barbati, cat a fost nevoie SI de muschi. Femeile vin tare din urma, dar au handicapul recuperarii a 40 de mii de ani de stat in pestera, “la cratita”, in timp ce masculul vana, deci acumula experiente. Aceasta diferentiere in activitati, de-a lungul a MII de generatii, si-a pus amprenta genetic pe cele doua sexe. Diferentele aste NU se pot recupera intr-o suta de ani de CVASIegalitarism. Dar, cu ceva efort in plus, educata de mica in domeniul in care vrea sa faca performanta, o femeie poate sa concureze cu barbatii. Parerea mea!;)

  51. Aiurea… Arhi face pe nebunul numai pe blog, in viata reala e un simpatic 🙂

  52. #66

    anda
    vorbesti de logica dar n-ai nici o tangenta. auzi, cica ww2 s-a cistigat pentru ca au facut femeile tancuri. pai si in germania toti barbatii erau la razboi si femeile faceau tancuri. de unde rezulta… ce rezulta de aici? ai ghicit: rezulta ca germanii au pierdut ww2 pentru ca femeile au facut tancuri.
    deci: felicitari! de una singura ai demonstrat de ce femeile nu joaca bine sah.

    • @PCH: Gresit. Germania a fost saracita de luptele pe enspe fronturi si de faptul ca toti aliatii ei erau in acelasi rahat. Puteau nemtii (femei, barbati, copii, batrani, ce vrei tu) sa stea in cap, ca tot nu castigau razboiul. Deci stai jos, ca n-ai inteles nimic din ce-am zis. Am scris un raspuns detaliat mai sus, daca vrei sa nu ramai prost, poate-l citesti.

      Anyway, asta e ultimul comentariu pe care-l scriu la acest articol. Daca din exemplele si linkurile pe care le-am dat n-ati inteles nimic, sunteti niste cauze pierdute pentru rasa umana.

      Hatin’ on women. So easy, even a caveman can do it.

    • #68

      anda
      daca din raspunsul meu ai inteles ca trebuie sa adaugi detalii despre adevaratele cauze pentru care germania a pierdut ww2, inseamna ca intr-adevar logica iti este complet straina, si mai mult, inaccesibila.

  53. #69

    acu’ vreo 18 ani, fiind student la informatica, am prins o remarca a unui asistent: “femeile nu au ce cauta la informatica”. dupa ce am cunoscut cateva colege, dupa ce m-am casatorit cu una din acele colege, i-am dat dreptate asistentului. femeile nu au gandire algoritmica.

  54. Iar acele femei care chiar au gândire algoritmică sunt handicapate social din această cauză, pentru că se aşteaptă ca în viaţa reala să se respecta numite şabloane şi algoritmi… Iar factorul uman cam strică tot.

  55. #71

    @Anda : cu parere de rau te anunt ca nu stii sa citesti. Omu nu a zis ca femeile nu joaca sah pentru ca sunt proaste ci ca nu exista decat una singura in top 100 . Poate ca joaca sah mii de femei , doar una este cat de cat buna in acest domeniu.
    Raportandu-ma la exemplul tau , femeile faceau tancuri dar nu le faceau cele mai bune din lume, cele mai bune erau facute tot de barbati care sunt mai priceputi . Comparati mere cu pere. Hai! la cratita ! ❓ 😀 😀 😀 😀

  56. #73

    Cine a fost cel mai INTELIGENT si cine este cel mai INTELIGENT om din lume?! UN BARBAT ATI GHICIT-cand o sa fie cel mai inteligent din lume o femeie atunci ma aplec in semn de plecaciune in fata voastra!

  57. #74

    @Isolda: ce inseamna pentru tine un BARBAT in toata puterea cuvantului?! Un barbat care fumeaza, bea isi bate nevasta si se uita toata ziua la meciuri?! Daca asta inseamna atunci recunosc ca nu sunt un barbat adevarat! Dar recunosc ca sunt mai matur decat multi barbati la 30 de ani pentru ca am trecut prin multe lucruri-unul dintre ele fiind faptul ca am crescut fara tata si tot ce trebuia sa ma invete un tata am invatat singur! Asa ca eu zic ca am crescut destul de bine! Iar de ce zic altii despre mine si despre principiile mele mi se IMPUTE!

  58. Am si eu o nelamurire, fara vreo legatura cu postarea asta(nu-mi merge google)…cum se scrie corect, Albert Einstein, sau Alberta Einstein?

    • Ironia e evidenta, dar uiti ceva amanunte (mi-e lene sa compun, asa ca ma citez):

      …cel mai cel dastept barbat, Ainstain, datoreaza inclusiv premiul Nobel sotiei, Mileva Marici (ati auzit de ea?; majoritatea nu!; a fost fizician si matematician, prima sotie a lui Einstein). Incepind de la primele lui articole, despre capilaritate si amestecul fluidelor, si pana la Teoria Generala a Relativitatii, atat experimentele cat si ecuatiile matematice au fost puse la punct impreuna de cei doi. Einstein, in 1905 spunea ” voi fi atat de fericit cand vom imparti impreuna Premiul Nobel!”. In 1921, Einstein castiga SINGUR premiul Nobel in fizica Milena lipsind in mod ciudat, dar foarte convenabil, din referintele bibliografice si personale din editia originala a articolului din 1905, in care Albert Einstein isi face publica teoria…:mrgreen:

  59. Einstein a părăsit-o pentru verişoara ei mai tânără, cu vreo 20 de ani mai tânără decât el. De asta nu au împărţit premiul Nobel. Se pare că într-adevăr femeile sunt mai proaste decât bărbaţii. Dacă era mai isteaţă poate ar fi văzut venind lovitura asta şi l-ar fi rezolvat ea pe el prima. Dar poate nu are treabă cu IQ-ul şi isteţimea, ci doar era ocupată şi cu casa şi copiii în afară de matematică şi fizică, lucruri de care pe el îl cam durea în fund…
    Şi pe atunci nu era aşa uşor să ţii o casă pentru că nu aveau gaz curent, centrale termice, maşini de spălat şi catering.
    Nu dau cu parul… doar presupun şi eu …

  60. @Tizul – De ce-mi strici toata distractia? :-)))

    • Sorry Dorian, fac pe desteptu’, e usor de cand cu Goagalu’! :mrgreen:

      @seaqxx- Ok, nu-ti place asta…
      Sa-ti dau alte exemple de manuitoare de cratita mai destepte ca noi 😉 :

      Lise Meitner, doctoranda a lui Boltzmann (in fizica si chimia substantelor radioactive si fizica nucleara), Boltzmann ala cu constanta ( nu judetu’ nostru de la mare!) si colega a lui Max Planck.
      colaboreaza ca gospodina-proasta cu O.Hahn pe fisiunea nucleara, pe care o avea la destiu ei mic. Dar Hahn publica lucrarile si inhata Premiul Nobel in ’45, cand, oricum, o austriaca n-ar fi primit biztosh premiul.

      Chien-Shiung Wu, presedinta a Societatii Americane de Fizica, aia cu radiatiile beta si conservarea vectoriala a energiei.
      Proasta de la cratita isi publica lucrarile, Lee si Yang iau Nobelul in ’57 fix pe baza lor, dar, boieri- ce pana mea, o iau pe vaca de la bucatarie coautoare la carti.

      Rosalind Franklin, doctorand in fizica-chimie la Cambridge, aia cu primele poze ale ADN-ului.
      Le face, le publica si moare ca vita de cancer, capatat in urma studiilor facute cu radioactive. Absolut avantajos pentru Watson, care ia Nobelul fix pentru ce publicase doctoranda in cratiti, cu un an inaintea lui.

      Pe astea (si altele) le gasesti in lista asta:

      ro.wikipedia.org/wiki/Listă_de_femei_savante
      Da-le dreacului de proaste, asa le-a trebuit daca n-au stat la bucatarie! :mrgreen:

  61. #80

    HAHA!

  62. Dovada ca barbatii sunt mai inteligenti decat femeile. :mrgreen:
    Ala e barbat, nu? Nu prea vad bine…

    Barbatiii sunt prosti doar cand au o femeie goala in fata ochilor. 😀

  63. #82

    @Morom3t3:alea nu sunt fumei?

  64. prima este. corpul ala care vine din urma nu stiu ce e. dar e prea subtire sa fie muiere. n-are cur.

  65. #84

    Ai facut bine că ai scos postul acesta din site. Aparusera prea multi baieţei care se cred superiori femeilor doar pt că au puţă.
    Totusi, pagina ţi-a fost indexată de goagăl, iar eu o s-o găsesc mereu.

    • #85

      @un gog: cred ca un comentariu mai tare ca al tau nu exista

    • ha ha ha, iti dai seama ca el cauta pe googe de fiecare data ca s-ajunga aici?! :))

    • #87

      @envi: da frate, nici nu imi vine sa cred, serios, tot am inca impresia ca a zis-o la misto