Discutam azi cu niște prieteni care au probleme în a-și recupera salariile de la foștii angajatori, pe tot felul de motive, care mai de care mai caraghioase și mi-am adus aminte de primul meu loc de muncă, unde am pățit fix asta.

După terminarea liceului, m-am angajat la paznici, supranumiți bodyguarzi, la NPG, Național Protguard. La momentul respectiv, încă nu ajunseseră peste tot ca paznici și nu angajau toți rejectații societății, adică, la angajare, se dădea test, în principal de cafteală. În plus, antrenamente de arte marțiale de 3 ori pe săptămână, la sala companiei. Iată, prima oară când m-a ajutat că am făcut sport de contact în liceu.

În fine, după diverse peripeții și chestii mai mult sau mai puțin haioase, gen am fost angajați ca forță de luptă de un băiat cu bani, care băiat ne-a dus să îl scoatem din casă pe un partener de afaceri, care se baricadase înăuntru și avea ca pază pe cei de la CPI, adică firma de pază a fiului celui ce deținea NPG, sau când am stat de pază la El-Al, compania aeriană israeliană și mă uitam la ucigașii tăcuți care executau paza reală, toți de 2 metri și priviri fioroase, cu UZI-uri la subraț, am decis că e cazul să plec.

Băiat simplu, de la țară, am anunțat politicos că vreau să îmi dau demisia. Well, aia greșeală. Am început să fiu plimbat pe la sediu, să dau declarații că am predat materiale și echipamente, să dau declarații despre evenimente vechi de luni, ce știu despre dispariția a diverse materiale, lucruri care nu aveau nicio treabă cu mine, de ce echipamentul predat nu e nou, așa cum l-am primit. Ultima chestie a fost cu portofelul care ținea legitimația, o mizerie de plastic căruia i s-a rupt curelușa. Am fost trimis să fac rost de un alt portofel, altfel nu îmi iau salariul.

Am căutat vreo 2 săptămâni portofel de ăla, pentru că, pe vremea aceea trebuia să o iei la pas să îți cauți chestii, nu exista internetul. Și când m-am dus la sediu, după ce l-am predat, am fost invitat să părăsesc locația și să zic mersi că scap doar cu atât. Nu am înțeles niciodată cu ce am scăpat, dar am învățat o lecție prețioasă în viață, atunci când vorbim de joburi low level.

Niciodată să nu ai încredere în nimeni, mai ales dacă relația dintre voi e la nivel angajator-angajat. Întotdeauna dă-ți demisia după ce ai luat salariul și nu te baza niciodată pe faptul că îți vei mai lua banii restanți, angajatorul va face orice ca să te pedepsească pentru că l-ai părăsit și, cea mai la îndemână chestie sunt banii.

Și încă ceva. Dacă înainte mai exista desfacerea contractului de muncă cu litera i, care apărea pe cartea de muncă, adică indisciplină, acum nu mai există carte de muncă. Dacă pleci fără să respecți preavizul, pentru că angajatorul tău a fost un măgar, singurul lucru pe care îl pățești este o notificare primită acasă că ți s-a încheiat contractul. Atât.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.