Mi-a căzut sub ochi aberația fiului de securist numit Andrei Caramitru și efectiv m-am ridicat din pat ca să o postez, din motive de dezgust și nevoie de a spune chestii.

Câteodată aș vrea să fiu o zână măseluță, să pot zbura în urechea micului securist după tată, să văd ce îi zboară prin cap, cu adevărat. Pentru că mi se pare imposibil să fii atât de prost, ATÂT de prost, prost în cel mai pur mod posibil, după ce ai fost la școlile la care ai fost și ai activat la compania la care ai activat. Pentru că mi-e imposibil să cred că a reușit să treacă prin școală și să se angajeze unde a lucrat doar pentru faptul că Sunt fiul securistului Caramitru, vocea revoluției române. Serios, nu are cum, nu e posibil, ceva s-a întâmplat, o rotiță a sărit de la locul ei.

Și, la obiect:

1. Sunt proști de bubuie pentru că securiștii din FSN, colegii tatălui tău, au ales să îi țină în întuneric, să distrugă un sistem de învățământ, timp de 30 de ani, indiferent de partidul care a fost la putere, pentru că, se știe, securitatea e transpartinică. Oamenii știu să facă multe, doar că sistemul de învățământ nu îi pregătește pentru nimic, doar pentru a fi votanți docili pentru securiștii de teapa ta și a tatălui tău

2. Votează hoți și ticăloși pentru că nu știu altceva. De 30 de ani ani sunteți doar hoți și ticăloși acolo și ați preferat să îi țineți proști și fără educație, ca să îi puteți manipula, uitând că, în piramida lui Maslow, primele nevoie sunt făina, uleiul și găleata.

3. Sărăcia nu are legătura cu munca, ci cu locul unde trăiești, ocazii, oportunități. Dacă ar ține doar de cât muncești, textilistele exploatate de companiile pentru care ai lucrat, sau copiii care fac adidași ar fi niște bogați, nu ar câștiga 1200 de lei plus bonuri, dacă au noroc.
Dacă toți ar pleca la oraș, securistule, nu ar mai exista agricultură, adică cea care produce materia primă pentru produsul finit, căcatul pe care îl mănânci tu, zi de zi. Dacă toată lumea, s-ar muta la oraș, securistule, nu ar mai exista joburi pentru toată lumea și sărăcia doar ar schimba locul existențial.

4. Ești atât de prost, puiule de securist, încât nu înțelegi că mesajul tău nu prinde la nimeni care ar vota împotriva PSD, pentru că suntem, în general oameni inteligenți, culți, care au motive clare pentru o alegere politică. Ajunge, în schimb, la ceilalți, la proștii ăia săraci pe care îi înjuri tu, deși nu au avut niciodată vreo șansă și, desigur, îi abrutizează și mai mult împotriva ta, a voastră. Pentru că ghici ce, ei sunt proști, dar sunt mai mulți, a avut grijă tac-tu de asta, împreună cu prietenii lui. Și nimeni nu va vota vreodată vreun crăcănat de ăsta cu ifose, după ce îi înjură ca la ușa cortului, el fiind puiul lui tata.

Este incredibil cât de mult rău a putut să facă mistrețul ăsta, care, toată viața, a cunoscut doar puful de gâscă al banilor securității, partidelor care ar fi putut fi opoziția și alternativa la PSD.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Daca Ion Caramitru ii securist la fel ca Iliescu & co., inseamna ca si Ana Blandiana + Doina Cornea sunt.

  2. Mai are vreo treaba cu usr ? Sau vorbeste pe persoana fizica ? El crede ca schimba votul unui om ? Aia care voteaza psd il citesc pe el ?? Nu stiu cat de relevant e ce spune el…. pt mine e doar un suveran nascut viu!
    Oricum prostul ultimelor zile mi se pare iohanis care iese zilnic sa ne spuna sa votem pnl si ne spune despre psd ce stie toata lumea sau cel putin cine tine cont de parerea lui oricum nu voteaza psd. Mi e frica sa nu aiba efect invers. Zilnic zilnic iese si spune aceeasi poveste. Cand primeste o intrebare mai incomoda nu raspunde la ea. Astazi a primit o intrebare despre un roman inchis in china pt 80 de dolari si care are toate acordurile sa fie repatriat doar ca statul roman a uitat de el. Am cautat pe google sa vad daca povestea e reala si din ce am citit se pare ca e reala. O rusine de tara suntem…..

    • #3

      nu mai e de ceva vreme. omul e pe ulei rau de tot. ii uraste si pe aia din usr la fel de mult. de fapt, cred ca uraste cam pe toata lumea. legenda spune ca “face to face” pare foarte echilibrat dar cand ajunge pe fb scoate masca. un idiot prea mult bagat in seama

  3. Cineva, cumva, inexplicabil, le-a zis prostalailor de prin peneleu ca e bine si eficient sa marseze campaniile astea electorale 2019-2020 pe ideea ca numai prostii si lenesii voteaza PSD. De ce ar prinde o astfel de idee, nu-mi imaginez. Ca ce? A zis oamenii aia ca daca votez pSD sunt prost, ia hai sa votez PNL, sa arat ca sunt destept. Sau USR, sa arat ca sunt foarte cul. Idiots. IDIOTS ! Cand te duci la o curva si ii spui ca e curva, mai futi ceva? (pe intelesul lor). Asadar, cine ia bani pe ideile astea de campanie/imagine publica, felicitari. E teparul deceniului in Romania si m-as bucura sa ii strang mana. Pentru ca intre timp, cei care au gandit campania PSD bazata pe ”astia au bani si vor ca tu sa nu ai, dar te pazesc eu” prinde la lume in pula mea.

  4. #5

    Le-am comentat de n ori usr istilor, Caramitru, Nasui si altii ca ei, nu mai faceti campanie doar pentru corporatiști, aia stiu ce voteaza, când au chef sa voteze, în schimb, faceți campanii pentru oamenii ‘simpli’ , acolo e grosul electoral… Crezi ca am avut cu cine?

  5. #6

    Din pacate toata generatia asta ce s-a trezit cu un laptop in față si badge la gât gândeste precum acest personaj. Pentru ei nu conteaza decat noua formatiune politica iar cine nu sunt cu ei sunt dușmanii lor. Eu când spuneam ca intr-o anumita masura astia se aseamana cu legionarii, lumea mi-a sarit in cap că habar nu am ce vorbesc….

  6. Toți securiștii acum sunt ori politicieni ori mari oameni de afaceri care în anii 90 vindeau blugi contrafăcuți adusi din Turcia. Valabil și pt progeniturile de securiști.

  7. #8

    Buuun!

  8. #9

    Cea mai buna metoda de a convinge pesedistii sa nu mai voteze PSD: fa-i prosti. Merge la fix. /s

  9. #10

    Prezenta la vot o sa fie mica, ceea ce favorizează PSD, la tara unde practic nu exista pandemie fieful PSD o sa fie cel clasic. Nu înțeleg cum poate fi cotat usr la 20 %, daca scoate 12-15 e mult peste așteptări….O sa retrăim 1996 când PSD a putut fi băgat în opoziție dar cu 15 partide la guvernare, acum o sa fie mai puțin dar la fel de toxice..Sper să mă înșel..

  10. #11

    Completare la punctul 1: Of fi unii dintre ei prosti de bubuie, dar probabil niciunul dintre ei nu se ridica la nivelul de prostie, nesimtire, inadecvare, si lipsa de empatie si self awarness a lui musiu Caramitru. Cum mama naibii nu l-or ginit astia din USR ca e idiot sadea din prima, si cum mortii ma-sii s-au asociat public de personajul asta penibil? A mai vomat si mister Funeriu nu de mult o chestie jenanta, cum ca e vina elevilor si a parintilor ca scoala e de rahat in Romania, nici nu stiu care dintre astia doi merita premiul I cu coronita pt penibilul anului.

  11. #12

    Când apărea la televizor mi s-a părut mai potolit. Pe facebook nu cred că scrie vreodată treaz; probabil are puseuri când se îmbată sau se pastilează și își varsă frustrările pe net.

  12. #13

    eu i-am scris mai demult ca, pentru cineva care cerseste in asa mod atentia, scrie cu multe greseli gramaticale… si m-a blocat 🙂

  13. Pornind de la articolul tau, am publicat si eu o replica pentru Andrei Caramitru youtu.be/5-5KrPapuuU

  14. #15

    De anul trecut, cred, tot spun că Andrei Caramitru e un tâmpit. Nu m-ascultă nimeni.

  15. #16

    Mie mi s-a parut demult ca are atitudine de “neofascist” , poate cel mai de dreapta din partid . Imi aduce aminte de generalul Hux din Star Wars la discurs.
    www.youtube.com/watch?v=MPhHl2DpD4E

    Dar in situatii de alegeri extreme, gen daca ar fi el candidat la presedintia Romaniei vs vreun PSD-ist de tip Ponta/Ciolacu/Grindeanu/Negoita/Firea/Dragnea , pe Caramitru l-as vota cu ambele maini si cu picioarele pentru ca nu e atat de socialist si progresist ca Barna.
    E chiar anti-comunist convins si odata chiar voia sa interzica comunismul si sa-i bage la puscarie pe comunisti, sa guste putin din stilul de viata ceausist.

    Oleaca are dreptate.
    Putorile care traiesc pe la sate nici nu depun un efort sa miste ceva, sa munceasca, sa emigreze, sa faca ceva sa-si imbunatateasca vietile.
    Inclusiv sa se apuce de cultivat ceva si sa-l vanda in piata ….nu sufar pietarii, dar macar aia muncesc frate.
    De ce sa te multumesti cu o viata stand la sat, la curte intr-o casa darapanata , traind din ajutor social oferit de PSD, mancand parizer cu paine, mici cu mustar si seminte si bere la birt pe datorie la o saptamana?
    Mi se pare o viata de cacat sa stai la mila PSD.
    Vorba aia, mai bine fugi cu ce ai pe tine spre Germania la cules sparanghel sau in Spania la cules capsuni. Chit ca stai in chirie la comun cu inca sase, castigi mai bine, ai munca mult mai usoara, colegi si sefi mai de treaba decat in Romanistan , ai si bani sa-ti iei BMW, iti ajunge si sa-ti iei o gagica siliconata, sa-ti construiesti o vila in Romania, mai vezi alte tari, alte orase, alte culturi, alte monumente.

  16. Numa cand aud de PSD imi vine sa scuip monitorul!!!