Scris de A.G. Dobrin

Văzusem ieri o chestie cu ceva amintiri din copilărie, pe facebook, cu oameni care își aduceau aminte de diverse chestii plăcute, ce frumos era cu bunicii, ce frumos era cu mama și tata, vai, îmi dau lacrimile etc.

Eu am o nelămurire și de aia am și zis să scriu la gazetă.
O amintire de-a mea, din copilărie, când aveam vreo 4-5 ani, este când mama a avut ideea de a vedea cum îi stă moartă. Și eu să mă uit la ea. Așa că s-a întins în pat, și-a pus o lumânare între degete și a stat așa, înțepenită câteva minute, până am început să urlu, speriat, crezând că nu mai trăiește.

Când mă gândesc la asta, simt o groază teribilă în piept și o frică îngrozitoare, pe care nu mi-o pot explica, mi-e frică și să închid ochii, deși au trecut vreo 40 de ani de atunci.

Întrebarea era Oare de ce o fi făcut femeia aia așa ceva unui copil?

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur