Contul meu
Scris de A.G. Dobrin
Văzusem ieri o chestie cu ceva amintiri din copilărie, pe facebook, cu oameni care își aduceau aminte de diverse chestii plăcute, ce frumos era cu bunicii, ce frumos era cu mama și tata, vai, îmi dau lacrimile etc.
Eu am o nelămurire și de aia am și zis să scriu la gazetă.
O amintire de-a mea, din copilărie, când aveam vreo 4-5 ani, este când mama a avut ideea de a vedea cum îi stă moartă. Și eu să mă uit la ea. Așa că s-a întins în pat, și-a pus o lumânare între degete și a stat așa, înțepenită câteva minute, până am început să urlu, speriat, crezând că nu mai trăiește.
Când mă gândesc la asta, simt o groază teribilă în piept și o frică îngrozitoare, pe care nu mi-o pot explica, mi-e frică și să închid ochii, deși au trecut vreo 40 de ani de atunci.
Întrebarea era Oare de ce o fi făcut femeia aia așa ceva unui copil?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Sunt chestii specifice generatiilor de parinti scelerate, nimic nou sub soare. Am fost acum cateva saptamani la Ferma Animalelor in Pantelimon. O tipa de varsta mea, cu 2 copii mici (3-5 ani), le explica tacticos ca daca vrei sa scapi de un cadavru, il arunci la porci, ca nu mai ramane nimic din el. Pam-pam.
NOU
S-o fi uitat la Snatch si i-o fi placut…
NOU
www.youtube.com/watch?v=2xUynRdzzsM
NOU
Bunica a făcut asta în copilăria mea. Întinsă în sicriul pe care îl comandase și îl avea în una din camere.
NOU
fuk me!!!
NOU
Bunica sotiei i-a facut din acestea. Efectele au ramas si dupa multi ani. Raspuns: de prosti.
NOU
H+Marce=love
NOU
Wtf? Be bune, wtf?
NOU
Era o moda, pe vremea cand lumea strangea prosoape in dulapuri sa aiba ce imparti urmasii dupa moartea lor, cand se lua sicriu din timpul vietii, se imortaliza momentul in care decedatul era pe masa din casa cu lumanarea in mana, etc….si mai e important de mentionat ca psihologia/psihiatria erau rezervate doar cazurilor grave/celor pe care securitatea ii dorea nebuni.
NOU
Wow… se purtam ca si cum moartea ar fi ceva natural. Nesimtitii!
NOU
Daca mai este printre noi, iti recomand sa o intrebi.
NOU
Ar putea fi pornirea spre o discutie serioasa despre asta. Am vazut o emisiune in Olanda, la TV, faceau exercitii sa ii ajute pe oameni sa depaseasca momentele tragice. Veneau cu preotul, cu medicul/infirmierii, sicriu, etc. Se imbracau oamenii in doliu, copii mustaceau si ei pe langa. Mergea si persoana in varsta din familie pe langa medici. Explicau la toata lumea ce si cum, etape, ce se intampla, de ce. Ideea era sa medieze socul evenimentului inevitabil in urmatorii ani.
Pe vremuri oamenii erau mai expusi pentru ca erau martori la vecinii din sat si pastrau legatura mai mult cu rudele. Evenimente de orice fel erau de cateva ori pe an.
In vremurile de azi legaturile sociale sunt mai reduse si impactul psihologic e mult mai mare. Copii din ziua de azi nu mai vad nici animale moarte. Desigur, ca sa fie protejati. Dar un exercitiu, explicatii trebuie oferite.
NOU
Da, exact de aia se intinde ma-ta in sicriu si tu – copil – trebuie sa te uiti la ea cu lumanarea pe piept, ca sa fii pregatit cand o sa dea coltul pe bune. Astea sunt pur si simplu cazuri de prostie grava. Oricum o sa treci printr-un soc atunci cand iti mor parintii. De ce te-ar pregati faptul ca te uiti la ei in sicriu cand stii ca sunt vii, pentru evenimentul tragic al mortii lor cand stii clar ca nu o sa ii mai vezi niciodata?
NOU
pe de o parte avem cineva în vârstă, medici, infirmieri, popă, vecini martori, explicații, pe de altă parte avem o femeie ( tânără, dacă luăm în calcul copilul de 4-5 ani) care se preface moartă în fața copilului destul de mic, fără explicații, fără nimic.
situațiile sunt absolut identic de netraumatizante, sigur că da.
cum se pune semnul ăla pt sarcasm?
NOU
corect!
NOU
citat: “Ar putea fi pornirea spre o discutie serioasa despre asta..” Adica o discutie cu parintele din articol, cu psihologul. In alta ordine de idei – alta discutie serioasa e cum pot sa se pregateasca oamenii pentru evenimente grele?
@ady-p, nu inteleg despre ce vorbesti “situațiile sunt absolut identic..”. sper ca nu ai inteles ca cineva zice ca e identica situatia.
NOU
Mulți copii din ziua de azi sunt crescuți mimoze. Până la urma si un ou fertilizat daca-l spargi moare un viitor animăluț. Eu zic s nu mai spargă nimeni ouă, sa nu cumva să sufere copilașii.
NOU
Cool.
Tot din copilarie, aveam fro 5-6-7 ani, eram la tara, inceput de iarna, frig de te cacai pa tine…si-a murit Castron. Asta era cotoiu gospodariei. A mierlit-o de batranete fie-i tarana usoara. Bunica-mio l-a gasit lemn prin gradina, l-a apucat de coada si zvîîîr cu el peste gard in padure, ca asa se facea la tara. Io, om cu suflet bun, am asteptat sa plece mosu, l-am recuperat pa castron si l-am depozitat in casa, sub pat, invelit c-o carpa. Ca m-am gandit ca i-o fi frig saracu, singur acolo in buza padurii. Si-am uitat de el. In casa cald de mureai, ca duduiau sobele, peste vreo zi si ceva-doua a inceput castron sa-si faca simtita prezenta. Olfactiv. A iesit show. M-au pus sa iau cotoiu (care facuse si viermi intre timp) si sa-l ingrop in coltu gradinii. Vorba lu bunica-mea “daca tot ti-e asa drag ingroapa-l in gradina ca sa fie aproape si sa-i aprinzi si lumanari”. Pamantu inghetat, abia am sapat o groapa mica in care l-am vîrît pa castron cu tot cu viermii rezidenti.
NOU
Viermii aia ies din rame. De unde rame, sa iasa viermi, pe frigul ala in miezul iernii? Si oricum viermii nu apar dupa o zi, doua.
NOU
Maica-mea sufera de tulburare de personalitate histrionica. Mi-a aratat operatia de apendicita cu indemnul sa devin doctor. De cand ma stiu se arunca pe podea si se preface ca moare. Am aproape 40 de ani si inca isi dramatizeaza moartea. Devine jenant la un moment dat. Dar e maica-mea. Ce cacat pot sa fac? Habar nu am cum sa reactionez. Stiu ca joaca teatru, dar sunt constient ca va veni o zi in care nu o sa fie doar teatru. Cand o sa fie real. Cred ca ea nu constientizeaza raul care poate sa il provoace. In continuare nu am solutii.
NOU
Bebito, nasol maica, nasol prin ce treci. (Am citit nitel pe net ce insemna boala).
Sa presupun ca este exclus terapie?
NOU
@Bebito85: dacă maică-mea ar face d-astea aș întrerupe contactul cu ea și m-ar “vedea” doar la înmormântare.
NOU
@Bebito85
Deci nu cred…ca si maica-mea tot asa facea pana acum 4 ani si am 28 de ani. Cand se simtea putin rau, se facea ca moare.
De mic…de cand aveam 2-3 ani se prefacea ca moare cand eram doar eu cu ea in casa si taicamiu era plecat la munca…peste noapte.
Sau tot asa…imi zicea din senin “ia zi, cum imi sta moarta?!” …
Ideea e ca din ce imi amintesc initial plangeam ca nu isi revine…treptat am inteles ca asa e ea si n-am ce ii face.
Aparent dupa aproximativ 20-21 de ani…ia trecut, nu mai face.
De ce ai face asa ceva?!? Nu imi pot explica. Ma bucur ca nu m-au marcat totusi evenimentele din ce citesc pe aici si vad cum reactioneaza alte persoane dupa episoade similare.
O fi ceva cool sa faci pe mortu…?!?!
NOU
aveam cca 15 ani când mama a început să stea cam mult în pat și să-mi vorbească despre moarte, despre moșteniri, că vrea să-mi lase mie nu știu ce.
aveam 15 ani, nu 4-5, nu s-a jucat de-a moarta și tot a fost neplăcut.
noroc că am un tată cu capul la purtător. s-a prins că nu e chiar ok cu mama și a convins-o să meargă la medic.
am aflat mai târziu că mama făcuse atunci o depresie urâțică. s-a internat, a luat o vreme medicamente.
25+ ani mai târziu e bine-merci, nu zace, nu vorbește de moarte, nu d-astea, deși, statistic e mai aproape de ea decât atunci.
NOU
Daca traieste, te rog sa o intrebi de ce a facut asta! Vrem sa stim!
NOU
Pare ca o provocare de pe tiktok. Creepy, chiar daca toti vom ajunge la momentul ala.
NOU
E o suprestitie ceva cu vazutul mortului, se pare.
Cand a murit mama, fiul meu avea 5 ani. Noi am stat de vorba cu el, am incercat sa-i explicam, sa ii raspundem la intrebari, sa-l ajutam sa treaca prin asta cat mai usor. Nu ne-am pus problema niciun moment sa il excludem, sa-i ascundem sau sa “lasam pe cineva sa stea cu el cat suntem la inmormantare” cum ni s-a sugerat.
L-am luat la cimitir, a sta pe langa noi la toata “procedura”, a plans un pic, s-a jucat pe afara, chestii normale de copil.
La un moment dat, cand stateam pe la capela, ne-am trezit cu copilul plangand cu spume, in timp ce o matusa de-a sotiei (deci nici macar din familia apropiata, cred ca o vazuse pe mama mea de 2 ori in viata ei) practic tragea de el sa il bage in capela “sa o vezi pe bunica”. Sa ne intelegem, el fusese acolo tot timpul, o vazuse deja atat cat a simtit nevoia/putut sa reziste, am pus coroana de flori impreuna. Da nebuna avea ea cine stie ce idee despre cum ar trebui copilul sa pupe mana mortului sau ce stiu eu ce alta cretinatate.
NOU
As fi intins-o pe matusa in cosciug si as fi batut capacul cu ea inca vie in el. Ce cretina
NOU
Nici macar o secunda nu a stat sa se gandeasca la: “vai, traumatizez copilul”, hai sa terminam cu povestile astea. In perioada comunista am fost toti traumatizati, inclusiv parintii, da, e simplu sa o facem acum albie de porci, suntem 5 secunde mai destepti, am citit 5 carti de mindfulness si 6 de gabor mate. ce sa zic ….niste priceputeni. (asta nu inseamna ca o aplaud).
ps: eu de la 6 ani tropaiam pe la toti mortii, nu conta ai cui erau, eram sigura ca era rost de gogosi mari, galbene si pufoase. Cat se sedea la priveghi eu basculam gogosi pana ma durea stomacu, eram trista ca nu crapau destul de des.
NOU
Sigur, că trebuie să-l citești pe Gabor Mate ca să-ți dai seama cam ce efect traumatizant poate să aibă asupra unui copil să se uite la maică-sa moartă. Chiar dacă în glumă.
Ești ireala
NOU
Filipa, nu e chiar asa. Sunt lucruri diferite, una e sa ii ascunzi ca exista moarte, si alta e sa pui in scena moartea ta. Si eu am amintiri cu niste chicoteli cu verii pe la inmormantarea bunica-mii cand aveam vreo 8 ani, dar e cu totul altceva. Te asigur ca daca era mama ta nu tropaiai nicaieri. Nu are legatura cu mindfulness, pur si simplu sunt multe nuante si variante intre nu exista moarte sa nu traumatizez copilul si teatru imersiv cu mama pe masa moarta.
NOU
La 4-5 ani nici nu cred ca intelegeam ce face priponita cu lumanarea in brate, sincer.
NOU
Mno, din ce povesteste autorul, se pare ca totusi a inteles, sau i-a spus explicit care e intriga scenetei sau asa cum banuiesc, copiii inteleg mai multe decat avem noi impresia. Cam pe la varsta asta, 4-5 ani incep intrebarile despre moarte sa stii. Ala mare al meu pe la 5 ani a realizat ca are doar o bunica si mi-a facut faza aia din intersectie cand m-a intrebat in gura mare daca nu e cazul sa o ingropam pe mamaia ignorand faptul ca femeia murise totusi de 25 de ani. Iar acum am luat-o de la capat cu asta mic de 4 ani jumate care doar ce mi-a f..tut juma de noapte intrebandu-ma din senin, fara nici o discutie anterioara, inainte de a adormi daca doare atunci cand mori. So…
NOU
@cristina, e irelevant pana la urma ce credem noi, daca autorul postului mai are posibilitatea sa intrebe, si daca crede ca raspunsul nu il va bulversa si mai mult, sa intrebe.
@mortu, unde am zis eu ca nu a fost traumatizat copilul? aaa, ca am zis ca nu am eu treaba cu mortii, pai, asta e fix problema mea, nu crezi?
NOU
Errhmmm…erhhhmmm…nope, I got nothing. Pe pielea mea, si acum din experienta de parinte de doi copii din ce vad la ei, frica de moarte si in mod deosebit frica ca un parinte mai ales mama poate muri este una din cele mai mari traume, frici, cu care copilul trebuie sa se obisnuiasca, sa invete sa o accepte ca pe o posibilitate in viitor. De ce ai alege sa abordezi asa problema adancind teroarea e o chestiune care tine mai mult de patologie decat de explicatii rationale. Probabil un psiholog te-ar putea ajuta mai mult decat noi.
Una e traditionalul, uite mama aici sunt lucrurile de inmormantare sa stii in ce sa ma imbraci si cui sa dai care prosop, prin care ne-au trecut bunicii, pe unii ritualic, o data la cativa ani sa improspatam informatiile. Si aia era creepy as fuck dar cumva era o chestie functionala, avea un scop practic. Bine, ca in cazul meu, atunci cand faci asta de la 60 de ani si tu mori la 87 si toate alea sunt putrezite, scopul practic se cam duce dracu si nepoata-ta oricum are parte de o sesiune de shopping macabra, but still, intentiile erau sanatoase.
Cine stie in ce loc era mama ta psihic in momentul ala si de ce a ales sa te aduca cu ea acolo…imi pare tare rau.
NOU
Pana acum nu de mult copii mici nu erau vazuti ca fiind pasibili de traume psihice, unii ii vedeau un fel de pets pe langa casa. Faza cu copilul ce fumeaza si ameteste la o vizita de caragiale era la ordinea zilei si distra adultii la chefuri. Am citit la un moment dat un articol dintr-un magazin de prin 70 cum sa te “distrezi” cu copiii. Era si asta sa faci pe mortul si sa-i testezi reactia. Mai era una in care daca erau doi sau trei frati sa le spui seara la cina ca va trebui sa renunti la cativa din ei din cauza crizei economice. 😀 Nu erai decis la care urmand ca ei sa se comporte exemplar in urmatoarea perioada pt ca erau in competitie care ramane si care pleaca. 😀
NOU
Am simțit pe pielea mea și asta, că mă da la un cioban, pentru că nu mai poate avea grija de mine, and shit like that, foarte mișto distracția, ce sa zic, sunt un adult perfect funcțional, care aduce beneficii societății și care este mereu la un pas de un atac de panică, FMML
NOU
Nu- s ce sa zic, si ai mei au incercat cu simulari d-astea, ca ma trimit la internat si la scoala de corectie si nu stiu pe unde. Cand faceam cate o traznaie se prefaceau ca suna sa ma trimita in alta parte. Nu ma impresionau niciodata cu chestia asta. Probably I’m a psycho.
Da’ mno, n-am fost un copchil normal dupa standardele de azi, adica nu plangeam din orice.
NOU
Întrebare pentru autor: da’ în timp ce stătea acolo întinsă în pat, cu ochii închiși, fără să vadă nimic din ce se întâmplă în jurul ei, lumânarea aia pe care o avea între degete era aprinsă?
Că dacă lumânarea era aprinsă…tu n-aveai cumva la îndemână un tub de spray? Că i-ar fi trecut instantaneu cheful de a face roleplay-uri idioate pe tema “ia hai să vedem cum faci tu dacă moare mama, că azi am o dorință bolnavă de a mă simți apreciată”.
NOU
Bunica-mea frecvent se prefacea ca nu mai misca, inchidea ochii in pat si statea asa, tzapana. Imi facea figura asta sa vada cum reactionez. Eu ma obisnuisem cu jocul asta si cred ca mi-as fi dat seama daca dadea ortu’ popii, ca nu era cea mai buna actrita.
Mama la randul ei, alta poama si ea, in relatia cu nepotul ei, ma pune sa ma ascund, sa vedem: “plange ?”, sau …ia-i jucaria..” plange ?” Nu ii satisfac curiozitatile pentru ca nu ma pun la mintea ei.
Ce voiam sa spun e ca amandoua au acest apetit sa vada cum reactioneaza ceilalti la diverse scenarii din capul lor.
As zice ca e lipsa de empatie si ca nu s-au pus niciodata in papucii altora, vor doar reactii si nu pot gandi singure.
NOU
S-a simțit compleșită să nu se revolte/omoare comuniști & securiști, așa că s-a mulțumit să-ți creeze ție o groază pe viață.
Cam așa cum au procedat înfiorător de mulți părinți, în loc să moară de gât cu „autoritățile”, și-au găsit pacea să-și verse nervii pe generațiile care povestesc, pe Facebook sau altundeva, una și alta.
Pe principiul, cum identificu un om slab și înfiorător?
Răspuns: subminează pe cei de nivelul său sau sub acesta.
NOU
www.vice.com/ro/article/xwzj74/cum-a-vandut-nicolae-ceausescu-copiii-romani
Asa eram priviti in epoca ceausista, marfa de schimb, bun de consum. Ok, nu toti 99,99%, poate sunt pe aici si persoane cu parinti ok. Sa nu generalizez.
Ps: stiu ca cei din articol erau orfani, pt astia de nu eram orfani, exista: saptamanal, mersul la bunici, ala mare are grija de inca 2-3.
Insist, nu ii caut scuze mamei din articol, zic doar sa ne raportam corect la ani.
NOU
A vrut sa iti arate ca ce nu te ucide te face mai puternic, doar ca a folosit o metafora de kkt!
NOU
Brrr. Niciodată n am avut o relație ca n povești cu familia da’ dacă mi făceau de ăstea, îmi băgam puțulica și fugeam unde vedeam cu ochii. Cum kkt să faci de ăstea cu copilu’?
Man, zi ce vrei că maică ta te a crescut, ti a dat să mănânci s.a.m.d. da’ mă scuzi, femeia nu i normală nici după niște norme relaxate.
Și crede mă, nu că mă laud da’ am văzut chestii de groază în casă sau chiar la prieteni de atunci, la ei în casă.
Plm, pentru un geam spart, tatăl unui vecin l a adus pe ăla micu legat cu lanțuri și plin de urme de bici. Avea vreo 10 ani bitangu. La bloc, în secolul 20, evoluție și civilizație de Cluj.
Acuma, cretinul ăla care era mic are poză pe Facebook cu tac su și mă sa la cover. Respect și tradiție, fute m aș în ele.
Nu mă bag în domeniul educației și probabil aș trece cu vederea un părinte care i dă una după ceafă copilului când ăla se apucă de zbierat între rafturi că vrea Cola și vrea ACUM. Da’ una de asta cu morți și lumânări (la ce plm mai vrei și lumânare, maman?) e dubioasă rău.
Pentru chestii mai … (plm, normale?) gen alcool, am dat ignore. Pentru una de asta, trebuie direct salvare și balamuc.
NOU
Intreab-o?
NOU
Maică-mea a făcut asta de câteva ori, pur și simplu stătea nemișcată până nu mai puteam respira de la plâns. Apoi mă lua în brațe să mă liniștească, iar când întrebam de ce face asta, răspunsul era că vroia să vadă reacția mea și dacă o iubesc. Mă țin minte cam de pe vremea când aveam in jur de 3-4 ani, țin minte și grădinița, cum erau poziționate toate acolo, ce jucării aveam și ce prostioare făceam. Mă trezeam dimineața uneori singur, nu era nimeni acasă, plângeam și o strigăm pe mama până ajungea acasă de unde fusese, sleit de puteri mai luam și bătaie pe deasupra, că de ce strig, că nu poate și ea să aibă un copil normal. Cel ma groaznic eveniment de pe vremea aia, a fost moartea la străbunică-mea, priveghiul infinit, bocetele și urletele fiilor si fiicelor ei, și zeama împuțită care curgea din sicriu, în ultima parte a evenimentului. Copiii trebuie ținuți departe de evenimentele de genul ăsta, cel puțin până procesează alfel informația și trauma poate fi amortizată prin raționament.
NOU
Fuck. Mirel….fara cuvinte.
NOU
E șocant ce citesc pe aici. Dar tot ceea ce fac părinții cu noi, indiferent că suntem copii, adulți, adolescenți, nu e vina noastră. E problema lor. Stiu că e greu să te gândești la asta, tânăr fiind, dar o să îți dai seama la un moment dat că problema a fost la ei, nu la tine.
Îmi pare rău pentru toate situațiile astea, sunt oameni ce nu ar trebui să procreeze
NOU
Plm, mulți văd că au părinții duși rău cu pluta.
NOU
De prosti.
NOU
de ce litera e vine inaintea literei f? De ce nu vine dupa? Adica de ce nu vine – a, b, c, d, F, e…. Cine a stabilit ca tre sa vina – a b c d e f? Si de ce? De ce nu a b c d F e etc? cine a asezat loterele in aceasta ordine si de ce? Ariciul merge pe poteca, merele alearga acum pe drum, iar un frigider deschis sta langa acest copac. Nava a aterizat . Sau e o vaca?
NOU
Gnomii există.
NOU
Am si eu ceva legat de asta…o sa povestesc asa cum imi mai amintesc si eu…
Si mama facea din astea…cand aveam 2-3 ani si tata era plecat noaptea la munca la schimbul 3.
Initial plangeam, dupa m-am mai desteptat si o gadilam si radea sau ii puneam oglinda sub nas si vedeam ca e ok si o lasam acolo si ii ziceam “daca oglinda se abureste esti bine poti sa te trezesti” si radea si se amuza de istetimea mea…
Cert e ca uneori lesina initial sau se prefacea…nu recunostea pe nimeni si vorbea despre ea la persoana a 3a si se lovea / injura…dupa mai lesina iar si totul revenea la normal.
Am vazut scena asta de atatea ori incat uneori cand erau si alte persoane de fata care ramaneau socate…pe mine ma busa rasul si explicam cum vedeam scenele alea de la 3 ani …fiind doar noi doi de multe ori in casa.
Alte ori cand faceam “prostii si eram neascultator” ….va dati seama ce puteam sa fac iesit din comun la 3-4-5-6 ani…..pe langa faptul ca ma batea…ma musca de maini…de aveam semne 4-5 zile…ori …isi punea mainile pe un tocator si un cutit si ma ameninta ca isi taie degetele daca nu ma cumintesc.
Pana intr-o zi cand aveam cam 6 ani si am zis “Nu ai decat, tu o sa ai 3 degete mai putin la mana si ramai si fara fiu, ca plec de acasa si sa vezi ce iti face dupa si tata”.
In alt episod de pe la 4 ani ma batea pe strada….si o masina a oprit cu doi barbati straini si cel din dreapta a urlat la la ea, ca daca ma mai bate, se da jos la ea si o bate de o strica si cheama si politia ca nu merit asa bataiaie si cheama politia.
Stiu ca i-am povestit tatei cand a venit de la munca si a zis ca daca ma mai bate nu o sa iasa deloc frumos si sa ii dau raportul.
Tind sa cred ca ii parea rau dupa..ori ceva ii lumina mintea ori regretele
..nu stiu ce….caci a avut grija sa nu am lipsuri de niciun fel niciodata cat am fost copil sau cand am crescut…sa nu duc vre-o grija…ba chiar si anumite chestii pe care si ca adolescent le consideram EU a fi mofturi le primeam fara sa le cer.
De la cea mai tare bicicleta si pc bun de tot prin clasa a 6a..la cel mai smecher laptop in liceu pe langa un alt calculator….telefon de top in facultate cand deja faceam banii mei si puteam oricum sa imi iau eu si sa considere ca sunt prea mare sa imi mai ia ceva.
Chiar si in prezent cand sunt la casa mea cu familie, ne ofera tot ce-i posibil mai bun, mie, sotiei si fetitei…ne iubeste enorm iar cu cea mica se comporta exemplar.
Eu nu imi imaginez cum si de ce facea asa ceva cu mine sau cum a putut fi corectat asemenea comportament fara tratament de specialitate.