Vă spun cu mâna pe inimă, nu am mai râs așa de bine la un articol de pe vremea când Vasile mai scria titluri la TNR și TNR nu ajunsese gunoiul care e acum.

Deci oameni buni, frați români, iubiților, vagi amici, românii nu sunt serioși, da? Se duc întâi la interviu, se vede entuziasmul pe ei, după care dispar!! Cât de neserios să fii??

În acest moment, vorbim de o stare de normalitate periculoasă pentru societate, la acest segment de vârste – și vorbim despre roluri de middle management, deci candidați care au o anumită experiență. Suntem martorii interacțiunii cu fațete distincte ale personalității candidaților, aflate într-o aparentă dizarmonie, ce par a nu comunica între ele. La începutul procesului, experimentăm fațeta entuziasmată a candidatului, motivat de oportunitățile de dezvoltare și de viitorul ofertant. În această fază, candidatul face eforturi de a seduce viitorul angajator, pentru a fi el cel ales. Această fațetă este abrupt înlocuită cu cea a crudei realități, în care candidatul înțelege costurile tranziției, riscurile la care se expune, prețul pe care trebuie să îl plătească pentru a accesa starea de bine imaginată anterior și atunci îngheață procesul și dispare” declară psiholog Alina Sîrbu, partner Arthur Hunt România și unul dintre cei mai experimentați consultanți HR de pe piața locală..

Hai să vă traduc eu în română ce a vrut să spună stimata doamnă consultantă de hasher, în pauzele de gândit la chestii precum Vine ziua colegului, să strângem bani să îi luăm ceva frumos.

În acest moment, oamenii care compun forța de muncă au început să își înțeleagă valoarea și să se aprecieze. Încă nu înțelegem că angajații vor un loc de muncă pentru că au obiceiul nesănătos de a dori să mănânce de trei ori pe zi, nu pentru fericirea de a face parte din familia noastră, așa că suntem nelămuriți de ce vin la interviu cu fața lor entuziastă și seducătoare. Și nu înțelegem deloc de ce, după ce aud oferta noastră de căcat, nu catadicsesc nici măcar să ne mai răspundă la telefon și ne fac să ne pierdem vremea în căutare de sclavi prost plătiți, care să facă munca a alți 3 oameni, declară o doamnă care face afiliere cu o agenție de job hunting.

Pentru mine, subiectul acesta este foarte sensibil, pentru că, spre deosebire de mulți dintre voi, care nu au apucat acele vremuri, eu am trăit atunci, am fost la interviuri unde patronul, un analfabet cu flegme în creier, începea discuția cu După cum vezi, mai am 50 ca tine afară și mai vin și mâine alții, ia zi, cu ce mă impresionezi?. Și mă bucur enorm când văd că, ÎN SFÂRȘIT, ajung și angajații să dicteze piața și vai, ce ne facem, ne batem joc de investitori, ce ne facem?

Și un shout-out ut pentru fetele din agenții, care stau și muncesc 60 de ore săptămânal plus weekenduri, pentru 1400 de lei. Plecați. Dacă plecați voi, ei nu mai au nimic. Voi sunteți cele ce le aduceți banii de SUVuri, vile și restul. Plecați.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.