Salut Cetin,

Lurk-uiesc pe aici de ani buni, chiar dacă sunt mai tăcut și nu îmi place să mă bag în seamă la fiecare postare. Sper că nu te deranjează că te contactez direct pentru ajutor.

Am aflat zilele astea despre tragedia unui fost coleg de școală. Știu că sunt o grămadă de cazuri asemănătoare și probabil multe ajung și la tine. Dar am și văzut de multe ori cum s-au întâmplat lucruri minunate în comunitatea ta. Îți las mai jos postarea tatălui, de pe Facebook:

Ea este Măriuca noastră. Maria bucuria. Fetița cu părul de aur, dornică să se facă “doctoliță ajutătoale de copilași”. În vârstă de doar 2 ani și 10 luni, Maria luptă împotriva cancerului. Diagnosticul ei este neuroblastom stadiul IV, cu metastaze abdominale și în zona gâtului. Planul de tratament pentru această boală este unul de lungă durată, agresiv și costisitor, constând în chimioterapie, intervenție chirurgicală, transplant de celule stem, radioterapie și imunoterapie. Cele mai bune șanse le are la clinica Goustave Roussy din Franța, specializată în tratarea neuroblastomului, dar ale cărei costuri sunt de aproximativ 500.000 euro. Suntem acceptați la clinică, dar încă nu putem merge, din motive financiare. Căutăm soluții de finanțare, însă procesul este greoi și incert, iar timpul nu este de partea noastră. Am început chimioterapia la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca pentru că situația ei nu suporta amânare nici măcar o zi. Maria răspunde bine la tratament, starea ei este în general bună, iar tumora începe să se micșoreze. Scopul nostru este să ajungem la Goustave Roussy în timp util pentru transplantul de celule stem, operație și restul tratamentului, adică în aproximativ o lună.

Ajută-ne, donează cât poți, fii parte, cât de mică, din lupta asta mare.

Maria și întreaga familie îți mulțumesc.

Doamne ajută!

1. Banca Transilvania

RO85BTRLRONCRT00N2923702 (RON)

RO97BTRLEURCRT00N2923701 (EUR)

RO40BTRLUSDCRT00N2923701 (USD)

SWIFT: BTRLRO22

titular: Dragoș Mihai Băcanu

2. ING Bank

RO34INGB0000999911597813 (RON)

RO07INGB0000999911597814 (EUR)

RO77INGB0000999911597815 (USD)

SWIFT: INGBROBU

BIC: INGB

titular: Dragoș Mihai Băcanu

3. BT Pay

0754 682 196

4. PAYPAL

paypal.me/togetherforMaria

5. Revolut

+40754682196

user name: @dragoswp57

www.facebook.com/groups/186908430045536/?ref=share

Poate că a lovit mai aproape de casă pentru că am și eu o fetiță de vârstă apropiată, nu știu. Dar sper că pot să ajut mai mult decât cu donația modestă.

Mulțumesc și îmi cer scuze dacă am deranjat,

Adrian M.

10 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    M-a dărâmat frumusețea asta de copilă. Multa putere și sănătate!

    4

  2. #2

    Multa sănătate Mariei și părinților, și sper ca totul să decurgă cum trebuie pentru ca Maria să se facă bine.

    5

  3. #3

    Am un prieten care a patit acelasi lucru – copil bolnav de cancer. Cand au aflat ca nu pot face nimic in Romania, prietenul meu si-a luat serviciu in Franta, locuinta cu chirie si apoi si-a adus si sotia si copilul bolnav. Au mers la spital cu copilul, la urgente si de acolo lucrurile au intrat pe traseul normal. Copilul a fost operat, tratament si acum, dupa 5 ani este bine sanatos. Costurile au fost suportate de sistemul de asigurari francez. Nu s-au mai intors in Romania, niciodata. Nu spun ca va functiona sau ca va fi usor dar in momente ca ăsta nicio varianta nu ar trebui exclusa. Și da, azi de ziua mea am facut si eu un mic cadou pentru Maria bucuria.

    21

  4. Sănătate multă Mariei și putere părinților să lupte pentru ea.

    4

  5. #5

    Donat. Sper sa fie cat mai multi care sa facă la fel. Multa putere părinților și sănătate micuței!

    7

  6. #6

    Maria, curaj!
    Daca e ceva ce nu pot sa inteleg pe lumea asta e suferinta copiilor!

    5

  7. #7

    Daca inca n-a facut-o, ii sugerez sa-l contacteze pe Claudiu Brisc de la Asociatia Alex Damian. El a avut baietelu’ cu neuroblastom la Gustave Roussy cu o tumora gigant si s-a vindecat. Poate are vreo sugestie despre demersurile cele mai rapide in acest moment pentru a putea beneficia de formularul european. Astfel, cheltuielile ar putea fi suportate de catre statul roman. Sau poate Claudiu mai are inca relatii in sistemul asociativ francez care se ocupa de astfel de cazuri.
    www.alexdamian.com/povestea-noastra/
    Stiu de la un prieten care-a fost translator voluntar la IGR ca Alex a fost tratat de dr Dominique Valteau, o doamna excelenta in domeniu.
    Eventual, continua terapia la Cluj acum, dar unul dintre parinti pleaca imediat si se angajeaza juma’ de an, un an in Franta orice se poate. Obtine astfel cardul francez de sanatate pentru el si copii.

    20

  8. #8

    Donat, sper sa fie cu multtt noroc

    4

  9. #9

    Mulțumesc Cetin pentru postare și tuturor care ați donat, ați dat un sfat sau un gând bun.

    1

    • #10

      revino cu vesti cand Maria e bine, te rog