Când eram puști, stăteam cu chirie în casa unei bătrâne căreia îi murise soțul, după o lungă și tragică suferință. Alzheimer, parkinson, cancer, cred că le avusese pe toate, bietul om, cân a murit, avea capul cât o baniță, minim de 2 ori mărimea unui craniu normal.

În fine, în casa aia mi s-au întmplat cele mai tâmpite chestii.
Era să mor din cauză că aragazul a decis să scape gaz pe la conductele interne și am scăpat doar printr-o minue, realizând, printre hohotele isterice de râs, cauzat de gaz, că nu e normal să îmi sară tricoul pe piept din cauza bătăilor inimii. Am ieșit afară, am leșinat corespunzător, de la impactul brusc al aerului, mi-am revenit etc.

Altă dată, am deschis șifonierul babei, căutând o față de masă. În șifonier, o stivă de farfurii, una peste alta. Farfurii care au început să cadă, pe rând, jos. Problema e că ele cădeau pe rând, dar începând cu cele de la bază, care săreau una câte una și se spărgeau. Pe mocheta groasă, persană. Din probabil 20 de farfurii, nu a scăpat nici una. Toate sparte, sub ochii mei, lejer îngroziți.

Nu vă mai zic cum într-o noapte stăteam și ștergeam de pe peretele de deasupra ușii chipul fecioarei maria, apărut din senin, că deja o să spuneți că suntem într-o carte de Stephen King.

Întrebarea e:

Credeți în stafii/poltergeist/spiritgestalt etc? Vă e frică de ele?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.