M-am gândit să vă dau un exemplu.
Vineri, Sorin Câmpeanu a decis că și creșele și unitățile de învățământ cu alt tip de programă decât cea a statului român trebuie închise. Ok, asta e, se întâmplă. Prin urmare, niște părinți au condus în weekend multe sute de km ca să își ducă copilul la bunici pe perioada vacanței forțate.
După care, azi, când s-au întors acasă, au aflat că decizia anunțată de către idiotul ministru al învățământului nu a mai fost publicată în monitorul oficial, pentru că de aia. dl. Câmpeanu a retras-o. Așa că oamenii trebuie să se urce în mașină, să plece din nou, să își aducă acasă copilul, care nu mai are vacanță.
Uite de aia.
NOU
Posibil sa ii afecteze in mult mai multe feluri dar de ceva sunt foarte sigur, pe el nu il afecteaza cu nimic.
#romaniaeducatainplm
NOU
Pai oricum s-a revenit si s-a schimbat schimbarea, si de marti sunt inchise. Sper ca nu esti pe drum 🙂
NOU
nu eu, doamne fereste
NOU
“Sorin Câmpeanu a decis că și creșele și unitățile de învățământ cu alt tip de programă decât cea a statului român trebuie închise.”
Nu a fost niciodata vorba de crese, alea raman deschise (si de stat si private). Nu era vorba de alt tip de programa, era vorba de toate, *inclusiv* alea cu alt tip de programa (majoritatea scolilor private din Romania au programa nationala). Totul este o mizerie pentru ca s-au grabit toti sa dea declaratii si pe urma si-au dat seama ca sunt imbecili – MEN nu poate impune vacante la privat, ordinul de ministru se referea strict la invatamantul de stat (am citit ordinul in speranta ca ma lamuresc).
Cat despre schimbarea schimbarii:
Am studiat atent problema pentru ca fi-mea e la gradinita privata, grupa mica – formularea este “prezența fizică a preșcolarilor și elevilor”. Grupa mica nu e “prescolari”…
Intre timp eu sunt de parere ca de fapt noi ajungeam la “platoul” de care se vorbeste acum si fara masurile astea. Daca as fi conspirationist as zice chiar ca si ei stiau, iar acum au bagat masurile in fata ca sa coincida cu platoul + declinul care urmeaza.
NOU
Nu era vorba de alt tip de programa, era vorba de toate, *inclusiv* alea cu alt tip de programa
ba da. fix alea 23 de unitati cu programa diferita.
NOU
>> Art.8 – (1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor
și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în
Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și
desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui
sistem educațional din altă țară
gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/Hotarare_CNSU_nr__91_din_22_10_2021.pdf
Toate, inclusiv alea cu programa din alte tari.
NOU
nu a fost asa, initial cele 23 erau exceptate. sa incheiem aceasta discuție despre care tu nu stii nimic, nefiind parte din subiect, dar vrei sa ai dreptate
NOU
@Arhi, am vorbit vineri cu parinti de copii la scoli din astea scumpe si erau ferm convinsi ca ei au scoala fizic de luni, ca la ei nu se aplica prostiile lui Campeanu.
Toata faza a fost ca scolile astea de lux sa fie scutite, pe sest, de restrictiile la care e supusa pulimea.
Cand toata magaria a devenit publica au dres-o cum au putut dar tot discriminare a sectorului public a ramas.
PLM, asta e o noua faza din ciclul masuri pentru fraieri care nu se aplica la smecheri.
NOU
nu sunt scoli de lux. sunt scoli care funcționează după curiculla altei tari, asa cum e scoala unde merge fii-mea. ele nu iau vacante in acelasi timp cu scolile normale, au alt tip de ore, cu totul alta programa.
NOU
Stiu ca sunt pe alta programa & co, dar asta nu are nici o relevanta cand vorbim de masuri anti-covid.
S-a facut o discriminare jegoasa.
NOU
sunt perfect de acord si e vb de șpagă, cred. dar nu sunt scoli gen ce zici tu.
NOU
Pvladc, nu numai ca erau convinsi, ci chiar s-a facut scoala azi.
Legat de ce zici tu: Corect, parintii cu copii la astfel de scoli ar trebui scosi in strada si impuscati…. PLM /s
NOU
Au si avut scoala fizic luni. Sursa: fi-miu, care e la gradinita in momentul asta. L-am dus dimineata, i-am explicat ca de maine e in vacanta, sa-si ia la revedere de la colegi.
Asteptam publicarea in MO a hotararii de guvern date azi, care zice ca de azi sunt in vacanta (I shit you not, asa scrie in textul hotararii, din 25 octombrie). Deci pe la 22:00-23:00 vom primi un mail de la gradinita sa nu mai venim maine.
Daca ati urmarit toate stirile de vineri incoace, nu cred ca au vrut sa faca diferenterea asta. Campeanu a dat initial ordin pentru toate scolile, apoi a a daugat “de stat”, explicand ca restul vor fi acoperite prin HG. HG care nu prea avea cum sa se dea fara acordul lui.
Doar ca probabil aveau presiuni foarte mari de la smecherii care detin scolile, asa ca au fost nevoiti sa se faca ca fac, dar ca s-a opus “opinia publica”. Eu am incercat sa te ajut sa nu pierzi bani, boss, da mi-a sarit poporu in cap.
NOU
“S-a facut o discriminare jegoasa.”
Bos, scolile alea au sapun la baie, apa calda, teste etc. cu alte cuvinte resurse mai multe decat scolile de cartier care nici macar profesori vaccinati nu au. Si nici macar nu sunt “scoli de lux”, am vreo 3 din alea in jur care sunt scoli normale, dupa programa MEN, doar ca au profesori mai bine pregatiti, alt stil de invatat si cu totul alte dotari. Faptul ca trebuie sa dai bani ca sa ai conditiile astea e alta poveste, aceeasi cu “trebuie sa dai bani la spitalul privat ca sa fie curat si sa nu pleci fara boli acasa”.
Atitudinea asta cu “huo, discriminare” imi pare foarte caprovecinista.
NOU
@Boris, nu fi prost. Discriminarea a facut-o ministerul, nu parintii. Campeanu ar fi trebuit sa-si dea demisia pentru magaria pe care a facut-o. Nu-mi pune in carca chestii pe care nu le-am spus ca sa gadili naturelu’ simtitor al celor cu copii la scoli private si sa ai dreptate macar prin simpatie.
S-a facut o discriminare. Guvernul a facut-o si trebuie sa dea socoteala pentru apucaturile astea de tip apartheid in care o minoritate face chestii pe care majoritatea nu are voie sa le faca pentru ca … nu are stea in frunte.
@jollyca, cam ce atitudine ar trebui sa am cand copilul meu e in vacanta fortata si altii nu?
Daca ar fi fost invers si cei de la scolile private ar fi fost fortati sa intre in vacanta iar cei de la alea publice ar fi mers la scoala fara probleme, cam ce parere aveai? mai murea capra vecinului? fa un exercitiu de imaginatie!
NOU
Nu e asa pvladc.
Scoala noastra nu are curricula romaneasca, nu are treaba cu MEN, dar urmaresc si aplica integral sau adaptat regulile date de MEN daca sunt de bun simt si previn transmiterea in scoala.
De exemplu, Vineri ne-au instiintat ca scoala trece in online pentru 2 sapt (nu vacanta!).
Azi au revenit si reconfirmat ca scoala ramane online pana la 5 Nov fara sa fie afectat in vreun fel calendarul anului scolar.
Gradinita privata insa (fara leg cu scoala de mai sus) a functionat fizic azi. Se pare ca si de maine incolo. Vom vedea.
NOU
noi am primitmail inainte ca nursery e in vacanta, gradinita e online
NOU
@Tom, banuiesc ca scoala despre care vorbesti are nevoie de autorizare de la MEN (printre altele) pentru a putea functiona. Si macar pentru asta cred ca esti de acord ca “are treaba” cu MEN.
Dar decizia asta nu are treaba cu invatamantul, este legata de pandemie. Hotarari de genul asta ar trebui luate de MEN impreuna cu Ministerul sanatatii si MAI.
Ma uimiti ca nu puteti sa intelegeti ca e o masura sanitara. Ca nu conteaza in ce parohie educationala sunteti voi. Nu conteaza ce programa, ce religie sau ce zodie aveti. Ca nu conteaza cum apreciati voi ca sunt masurile si daca va convine sau nu sa va conformati.
NOU
@pvladc
Un pic de atentie….
– ‘nu are treaba cu MEN’ inseamna fix asta: inafara autorizarii initiale a MEN pt ca o institutie de invatamant sa functioneze pe teritoriu RO (fix cum Reg Comertului autorizeaza infiintarea unei firme in RO) nicio decizie privind functionarea sau curricula scolii nu se supune MEN in cazul acesta.
Sper ca intelegi ca in acest context, afirmatia ‘nu are treaba cu MEN’ este 100% corecta.
– scriu ca scoala aplica integral sau adaptat masuri de siguranta emise de MEN. Vorbim asadar DOAR despre masuri sanitare, nu alte basini.
Scoala vede ce emite MEN si daca considera util si justificat aplica integral sau adaptat. La fel, in vara 2020, cand MEN si societatea romaneasca dormeau prin concedii fara vreo apasare, scoala a venit in August cu un set de masuri documentate, logice si justificate de protectie sanitara, inclusiv un sistem mixt de invatamant online/offline, masuri in caz de infectare in scoala sau in privat a elevilor, etc.
Pe care le-a implementat fara nicio treaba cu MEN sau cu masurile luate (mult mai tarziu) in alte scoli.
Ca principiu, nu se pune problema de a ‘vota’ masurile luate de scoala.
Poti intreba, ti se explica motivatia din spatele masurilor. Atat.
Scoala nu iti cere acordul sa iti protejeze copilul. Ar fi o tampenie, un nonsens.
Cata vreme masurile sunt gandite sa protejeze interesul elevilor si procesul de invatamant (in conditiile date), nu e nimic de discutat. Scoala are obligatia sa ia astfel de masuri prin contractul educational.
Masurile se accepta si adopta ca atare. Sau intrerupi unilateral contractul si te muti la alta scoala. Punct.
Ma bucur ca in scoala noastra se iau masuri (mai drastice si mai bine implementate decat la stat), efectul fiind un maxim de 5-6 cazuri unice de la inceputul pandemiei (la vreo 400 elevi).
La punctul asta cred ca suntem pe frecventa… 🙂
NOU
Vizate erau scolile si gradinitele private. Anul trecut, in timp ce noi stateam acasa ca era inchisa gradinita, cei din sistemul privat mergeau bine mersi pe “after-school”. Cineva din minister a primit o spaga buna si atunci si acum ca sa se intample acest lucru. Cand a iesit public, au dres-o ca sa nu bata la ochi (momentan).
NOU
Aruncă și Ponta virgulele alea ca pe zaruri, alt mare educat.
NOU
Io am luat COVID de la unu care a adus de la copiii lui de la școală
Școlile trebuie închise punct
Toate
Faceți online dacă vreți dar nu va mai foiți cu boracii peste tot că ăștia au sporit valul 4
NOU
Ce ai luat?…Parca erai dăla care nu credea sau umbla cu discriminarea.
Daca te confund âmi cr scuze anticipat.
NOU
cum a fost la moaste?
NOU
>> asa cum e scoala unde merge fii-mea.
Ok, lasand circul la o parte, intreb chestii serioase: detalii?
Planuiesti sa-l dai si pe fi-tu tot acolo? Intreb pentru ca am aceasta dilema – pot sa-l dau pe fi-miu la o scoala din asta, dar ar inseamna sa o dau si pe fi-mea, iar asta ar fi mai costisitor…
NOU
daca vrei, putem continua pe mail.
NOU
jollyca, tu aici te guduri sau o arzi prost?
o chestie care afecteaza sute de mii de elevi e circ?
NOU
sa mor eu daca inteleg de ce pULA mea sunteti atat de agresivi? in viata ta nu ai discuta pe strada cu el asa. mortii ei, nu va inteleg
NOU
bre, nu as reactiona asa la coafor, la masaj sau la solar. dar daca am fi intr-un cadru privat cam asa ar fi.
NOU
Arhi, daca l-as vedea maine pe Magheru nu as face asa, dar daca ne-am cunoaste bine si am ajunge la discutia asta ar putea fi si mai rau.
Am terminat, nu mai intru pe articolul asta. Primesc “felicitarile” unde va fi cazul.
NOU
Las aci pentru posteritate:
Da, mi se pare un circ. Circul nu inseamna neaparat ceva haios, e doar circ. Cine credea ca nu se va ajunge iar in situatia asta nu prea a fost atent anul asta, deci nu pot decat sa dau din umeri si sa imi vad de viata pe care o prevedeam – copii pe acasa, scoala cat putem (fi-miu e la pregatitoare). Asta am facut tot anul trecut incepand din mai.
@agresivitate daca m-ai vedea pe strada vorbind asa m-ai lasa in pace, dar daca am fi amici la o bere mi-ai lua gatul? Dude, ce fel de prieteni ai tu in general?!
NOU
Au revenit azi asupra deciziei și de mâine cel mic va sta acasă :). Ce sa zic, felicitări decidentilor pt masuri, pe lângă asta cu privatele au mai dat chix și cu malurile, tot de șpăgi cred ca a fost vb 🙂
Oricum, cum spui și tu, vineri era o poveste, luni alta și marți iar alta.. Pnl ftw.
NOU
Aici discriminarea dacă a fost e in favoarea copiilor de la stat.Copiii din privat au si ei unii părinți nevaccinati unii profesori nevaccinati deci erau expuși. Însă cred că a fost vorba de o eroare,că in caz de culpă sau intenție si doamne fereste mită era infractiune si nu poate fi vb de așa ceva la nivel de guvern,nu?!
NOU
la scoala fiicei mici vaccinarea este de 89%, cel putin asa era cand a a inceput scoala.
NOU
E un caz fericit,media pe țară fiind jalnică
NOU
scoala privata, curicullum.diferit, refuli diferite
NOU
Crezi că la privat i-au obligat să se vaccineze?Sau ca e conștiința civică mai răsărita acolo?
NOU
nu cred, stiu ca le au cerut sa se vaccineze
NOU
Da, la noi la școală i-a cam obligat să se vaccineze, si pe profesori si pe bucătărese, femei de serviciu, portari și tot ce mai e, e rata de 100% si dintre părinți e tot pe aproape, știu un singur nevaccinat (sau, cel puțin, asa era în septembrie, s-o fi speriat de atunci) si tot închiși (adică online) o sa fim, ceea ce e o bătaie de joc, dat fiind ca taxa o plătim întreaga.
NOU
Scoala privata Varlaam din Iași (cu curiculă românească, evident!) a făcut ore fizic luni! După ce au anunțat părinții duminică! De marți vor face ore online.
NOU
In situatia actuala mi se pare normal sa nu se faca favoritisme, adica la particular sa se mearga la scoala normal cu prezenta fizica dar cei de la stat sa stea acasa ca sunt mai fraieri, este o situatie nasoala epidemiologica si nu cred ca este timp de asa ceva.
La rahatul ala de biserica alt favoritism, ai voie fara certificat verde , se pupa cadavre confiate..etc, la magazinele alimentare la fel ai voie fara certificat verde si mai sunt tot felul de gauri de astea in efortul de a stopa infectarea ,ca in roata de cascaval. Compromisuri , pile, telefoane la nivel inalt, ceva de genul unii sunt mai smecheri ca altii dar la ATI brusc sunt egali.